Civil delictual liability against state authorities: jurisdictional conflict between civil and administrative courts

Şedinţa publică din data de 3 noimebrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, la data de02.03.2021, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâţilor Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne, în reprezentarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, cu citarea şi a intervenientului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, la plata sumei de 14.285,50 RON cu titlu de daune materiale, în principal în temeiul răspunderii civile delictuale, iar în subsidiar în temeiul art. 27 din O.G. nr. 137/2000.

Prin sentinţa nr. 791 din data de 2 februarie 2022 Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale invocată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei civile având ca obiect acţiune în răspundere delictuală, privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne, în reprezentarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, cu citarea şi a intervenientului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că o cerere având ca obiect repararea pagubei cauzate unei persoane care se consideră vătămată într-un drept/interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, este o cerere în materia contenciosului administrativ, verificarea angajării răspunderii civile delictuale a autorităţii publice presupunând verificarea chiar a legalităţii actului administrativ, fapta juridică ilicită (dacă ar exista), în acest caz, ar consta în chiar emiterea respectivului act administrativ (nelegal).

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 şi rangul autorităţii pârâte, s-a reţinut că soluţionarea prezentei cereri este de competenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin sentinţa nr. 1552 din 19 septembrie 2022 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în despăgubiri formulată în temeiul răspunderii civile delictuale, privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, în reprezentarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Sănătăţii, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi cu participarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, a disjuns cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 27 din O.U.G. nr. 137/2000 şi a dispus formarea unui dosar distinct, în care a acordat termen la data de 14.11.2022, ora 12:30, cu citarea părţilor, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea cererii către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea stabilirii instanţei competente material în soluţionarea cererii în răspundere civilă delictuală.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a constatat că reclamanta a investit judecătoria cu o acţiune ce conţine două capete distincte, având cauze juridice diferite. Astfel, primul capăt a fost întemeiat pe răspunderea civilă delictuală - art. 1349, 1357, 1381 şi art. 1528 C. civ., iar prin al doilea, indicat drept capăt subsidiar, reclamanta a solicitat ca, în măsura în care nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, să fie atrasă răspunderea pârâţilor în temeiul O.G. nr. 137/2000, ca urmare a constatării săvârşirii de către aceştia a unor fapte de discriminare.

Cum prin cererea de chemare în judecată, pe primul capăt al acţiunii¸ reclamanta nu a solicitat anularea unui act administrativ, tipic sau asimilat, respectiv repararea prejudiciului cauzat prin emiterea actului anulat, s-a apreciat că nu poate fi reţinută competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea cererii în despăgubiri.

Curtea de apel a reţinut incidenţa şi a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) C. proc. civ., iar nu a alin. (2) al articolului menţionat, dat fiind faptul că, deşi cele două capete de cerere sunt întemeiate pe cauze juridice "aflate în strânsă legătură", totuşi prorogarea legală de competenţă operează doar atunci când cererile sunt de competenţa unor instanţe diferite, cu aceeaşi specializare, ceea ce nu este cazul în speţă (prin raportare la dezlegările date de Î.C.C.J. prin decizia în interesul legii nr. 10/2016, în legătură cu cererea în plata despăgubirii ca urmare a unor fapte de discriminare).

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Demersul judiciar iniţiat de reclamanta A., astfel cum s-a expus la punctele 1 şi 2 ale prezentei hotărâri, vizează acordarea de despăgubiri (daune materiale) şi este structurat pe 2 capete de cerere distincte, având cauze juridice diferite: - răspunderea civilă delictuală conform art. 1349, 1357, 1381 şi art. 1528 C. civ., respectiv răspunderea, în subsidiar, a pârâţilor conform O.G. nr. 137/2000, ca urmare a constatării săvârşirii de către aceştia a unor fapte de discriminare.

Urmare disjungerii capătului de cerere subsidiar, întemeiat pe dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, se observă că cele două instanţe aflate în conflict s-au declarat deopotrivă necompetente să soluţioneze cererea reclamantei de plată a despăgubirilor pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii, întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 şi următoarele C. civ.

În privinţa acestui prim capăt de cerere, reclamanta a subliniat în mod repetat că situaţia de fapt dedusă judecăţii vizează săvârşirea de către pârâţi a unei fapte ilicite, ce a cauzat prejudiciul a cărui reparare se solicită, iar nu anularea unui act administrativ, tipic sau asimilat, respectiv repararea prejudiciului cauzat prin emiterea actului anulat, care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea cererii în despăgubiri.

În acest context, dat fiind principiul disponibilităţii procesului civil reglementat de dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că prezenta acţiune întemeiată pe răspunderea civilă delictuală a pârâţilor, atrage incidenţa dispoziţiilor art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., text de lege indicat şi de către reclamantă, conform cărora competenţa de soluţionare revine judecătoriei.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne, în reprezentarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 3 noiembrie 2022.