Decizia nr. 5152/2021
The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the extraordinary appeal in annulment filed by the Financial Supervisory Authority, leaving in force the prior appellate decision that annulled the agency's disciplinary decree and exonerated the individual defendant from a 20,000 RON fine and the revocation of his approval as director general. The dispute concerned the validity of a contraventional sanction imposed by the authority, where the appellant alleged material errors regarding the quorum requirements for its governing council and a misapplication of the concept of "revocation" under insolvency law versus administrative law. The court determined that the alleged issues did not constitute a procedural material error as defined under Article 503(2)(2) of the Code of Civil Procedure, which is strictly limited to formal omissions or confusions, but rather involved substantive errors of judgment and legal interpretation that had been properly addressed by the lower court. Citing the principle of legal certainty and European Court of Human Rights jurisprudence against disguised appeals, the court held that re-examining the merits and re-evaluating evidence constitutes an impermissible "appeal against an appeal," thereby upholding the finality of the judgment that annulled the administrative act.
- art. 508 din acelaşi cod Procedural provision explicitly cited in the dispositive to sanction the dismissal of the extraordinary appeal in annulment as unfounded.
Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2021
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2017, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat contestaţie împotriva Deciziei A.S.F. nr. 493 din 10.04.2017, solicitând anularea deciziei, exonerarea de plata amenzii în cuantum de 20.000 RON, precum şi înlăturarea sancţiunii contravenţionale complementare constând în retragerea aprobării acordate de A.S.F, pentru exercitarea funcţiei de director general al B. S.A..
Prin sentinţa civilă nr. 5151 din data de 21 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară şi în consecinţă, a anulat Decizia A.S.F. nr. 493/10.04.2017 şi a exonerat reclamantul de la plata amenzii în cuantum de 20 000 RON. De asemenea, a înlăturat/anulat sancţiunea contravenţională complementară, constând în retragerea aprobării acordate reclamantului de către A.S.F., pentru exercitarea funcţiei de director general al B. S.A. şi a luat act că reclamantul, prin avocat, a precizat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând casarea sentinţei recurate şi reţinerea cauzei spre rejudecare, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Prin decizia nr. 6109 din data de 18 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca nefondat, reţinând, în esenţă, că sentinţa primei instanţe nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate - art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ.
Împotriva deciziei instanţei de recurs Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
În motivarea căii extraordinare de atac a fost invocată, pe de o parte, confuzia între cvorumul pentru constituire şi cvorumul pentru deliberare, iar pe de altă parte semnarea procesului-verbal al şedinţei, deoarece instanţa de recurs nu a observat toate aceste elemente materiale, deşi ele erau evidenţiate în mod expres de către A.S.F. la dosarul cauzei.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 93/2012, Autoritatea de Supraveghere Financiară este condusă de un Consiliu format din 9 membri numiţi de Parlament, dintre care un preşedinte, un prim-vicepreşedinte şi 3 vicepreşedinţi, care sunt membri executivi, iar potrivit art. 14 alin. (1)-(3) din acelaşi act normativ "Convocarea consiliului A.S.F. se face de către preşedinte şi/sau prim-vicepreşedinte, ori de câte ori este necesar sau la solicitarea a cel puţin 4 membri ai acestuia. Consiliul A.S.F. deliberează valabil în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu dintre membrii săi, incluzând preşedintele sau în absenţa acestuia, prim vicepreşedintele. Hotărârile sunt adoptate cu votul a 2/3 din numărul membrilor prezenţi şi sunt obligatorii pentru membrii Consiliului."
Contestatoarea a subliniat faptul că până la data de 24 mai 2017, Consiliul A.S.F. a fost format doar din 8 membri în funcţie şi nu 9 membri. Poziţia de vicepreşedinte al A.S.F. - sectorul de asigurări-reasigurări era vacantă la data de 27.03.2017 şi a fost vacantă până la data de 24.05.2017, când a fost publicată în Monitorul Oficial al României hotărârea Parlamentului nr. 43/24.05.2017 de numire în această funcţie a domnului C..
La şedinţa din data de 27 martie 2017 în urma căreia intimatul a fost sancţionat cu amenda contravenţională şi i-a fost retrasă aprobarea acordată ca Director General, la dezbateri au participat 6 din cei 8 membri ai Consiliului, şedinţa fiind aşadar legal constituită, organizată în condiţii de cvorum. De asemenea, procesul deliberativ a respectat cerinţele legale prevăzute la art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012, iar hotărârea privind sancţionarea reclamantului a fost legal adoptată, cu respectarea condiţiei majorităţii de 2/3 din numărul membrilor prezenţi. Aceste susţineri au fost confirmate prin depunerea la dosarul cauzei a Procesului-verbal nr. x al şedinţei Consiliului A.S.F. din data de 27 martie 2017. De asemenea, au fost întrunite atât condiţia cvorumului legal pentru constituirea Consiliului A.S.F., cât şi condiţia cvorumului de deliberare, toţi membrii Consiliului A.S.F. prezenţi în şedinţă votând, în unanimitate, aplicarea sancţiunii în sarcina intimatului prin Decizia A.S.F. nr. 493/2017, astfel cum rezultă din procesul-verbal menţionat.
Instanţa de recurs a omis să analizeze aceste elemente evidente, aspect ce a condus la pronunţarea unei soluţii eronate şi a deschis calea procedurală a contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
Un al doilea argument invocat în susţinerea contestaţiei în anulare vizează eroarea materială referitoare la greşita reţinere de către instanţa de recurs a noţiunii de "revocare" astfel cum este prevăzută în Legea nr. 554/2004, ca reprezentând o acţiune a emitentului actului administrativ, iar nu a noţiunii de "revocare" reglementată de Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări.
Astfel, instanţa a făcut o confuzie a ceea ce însemnată aplicarea unor măsuri administrative, prudenţiale în cadrul activităţii de supraveghere exercitate de A.S.F., pe de o parte şi procesul de aducere la îndeplinire de către entitatea vizată şi evaluarea realizată de A.S.F. a acestui proces, pe de altă parte, atunci când a constatat că "nu este acceptabil să se reţină printr-o decizie administrativă că s-au săvârşit anumite fapte contravenţionale la o anumită dată, iar prin altă deciziei să se constate, pentru aceeaşi perioadă şi cu privire la aceleaşi persoane, o situaţie de fapt contrară, taote acestea conturând un abuz de drept care se impune a fi sancţionat prin anularea actului vătămător".
Intimatul A. a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea căii extraordinare de atac promovate.
Examinând contestaţia în anulare, în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată. În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute legiuitor.
Prezenta cale de atac este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., conform căruia:
"(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".
Înalta Curte reţine că, pentru a fi incident acest caz de contestaţie în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestaţia să fie pronunţată în soluţionarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existenţa unor erori materiale, săvârşite de instanţa de control judiciar, care au influenţat soluţia astfel pronunţată. Textul de lege are, aşadar, în vedere greşelile materiale evidente, de ordin procedural, pe care instanţa le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante, ce conduc la retractarea hotărârii pronunţate şi pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
În speţă, pretinsa eroare materială invocată de contestatoare se referă la confuzia făcută de instanţă între cvorumul pentru constituire şi cvorumul pentru deliberare, respectiv semnarea procesului-verbal al şedinţei din perspectiva aprecierii unei pretinse aplicări greşite a dispoziţiilor O.U.G. nr. 93/2012 şi pe de altă parte, la greşita reţinere a noţiunii de " revocare" din perspectiva unei pretinse aplicări greşite a dispoziţiilor Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizovarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări.
Înalta Curte constată că, deşi contestatoarea invocă în susţinerea căii extraordinare de atac prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în realitate, aceasta reia analiza considerentelor deciziei atacate şi îşi exprimă nemulţumirea faţă de argumentele instanţei de recurs.
Prin decizia nr. 6109 din daza de 18 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că, la şedinţa din data de 27 martie 2017, Consiliul A.S.F. nu era legal constituit, neexistând cvorum legal pentru constituire şi deliberare în conformitate cu art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012, iar împrejurarea că acesta era compus doar din 8 membri deoarece un post era vacant, nu poate schimba condiţia de 2/3 din numărul acestora pentru adoptarea hotărârii.
Totodată, Înalta Curte a statuat că, atât timp cât prin Decizia A.S.F. nr. 1019/26.07.2017 s-a dispus închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară a B. S.A. şi revocarea Deciziei nr. 901/18.04.2016 şi se infirmă aspectele reţinute în decizia de sancţionare nr. 493/10.04.2017, în mod corect a reţinut prima instanţă că faptele contravenţionale reţinute în sarcina intimatului-reclamant nu îşi mai găsesc fundamentul şi este inacceptabil ca printr-o decizie administrativă să se reţină că s-au săvârşit anumite fapte contravenţionale la o anumită dată, iar prin altă decizie să se constate, pentru aceeaşi perioadă şi cu privire la aceleaşi persoane, o situaţie de fapt contrară, toate acestea conturând un abuz de drept care se impune a fi sancţionat prin anularea actului vătămător.
Astfel cum s-a arătat anterior, ipoteza textului art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. invocat de contestatoare vizează numai erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii greşite, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat etc.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de "eroare materială" nu poate fi interpretată extensiv. Greşeala instanţei de recurs trebuie să fie una de fapt şi nu una de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.
În prezenta cauză, Înalta Curte constată că pretinsele erori invocate de către contestatoare reprezintă, în realitate, motive de nelegalitate care corespund unei erori de judecată. Aspectele invocate prin contestaţia în anulare privesc fondul cauzei şi au fost analizate şi dezlegate de instanţa de recurs pe baza înscrisurilor existente la dosar, iar repunerea acestora în discuţie urmăreşte reanalizarea probelor administrate, constituind un veritabil "recurs la recurs".
O nouă apreciere a fondului cauzei contravine însă normelor procedurale interne, dar şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea a reamintit faptul că nicio parte a unui proces soluţionat definitiv şi irevocabil nu poate determina redeschiderea acestuia, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel/recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, condiţie care, în prezenta cauză, nu este realizată.
Principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, care exclude posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile în absenţa unui "defect fundamental" (cauza Mitrea contra României, hotărârea din 29.07.2008, cauza Lungoci contra României, hotărârea din 26.01.2006, etc).
Pentru considerentele expuse, constatând că soluţia instanţei de recurs nu este rezultatul unei erori materiale în sensul art. art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 508 din acelaşi cod Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva deciziei nr. 6109 din 18 noiembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2021.