Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5146/2021 AI generated

Probation staff salary reference value dispute: tardiness of appeal determined by proof of delivery date rather than envelope stamp

Case Number Decizia nr. 5146/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed as unfounded the extraordinary appeal filed by the National Directorate of Probation, thereby upholding the decision that had rejected its appeal for tardiness and leaving the appellate judgment in force, which ordered the probation authority to pay salary differences and legal interest based on a specific reference value. The dispute concerned the calculation of the sectoral reference value (VRS) for probation staff and the application of salary increases and surcharges under specific Justice Ministry Orders, which the claimant challenged as erroneous, while the probation authority argued that its appeal against the initial dismissal of the underlying claims was filed within the statutory deadline. The Court determined that no material error occurred in assessing the timeliness of the appeal, ruling that the procedural deadline began to run from the date of service recorded in the proof of delivery (23 November 2018) rather than the date on the envelope stamp (27 November 2018), pursuant to Article 165(1) of the Civil Procedure Code, and consequently rejected the claim under Article 503(2) point 2 of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ, art. 186 C. proc. civ, art. 184 alin. (1) C. proc. civ; Probation staff salary reference value dispute: tardiness of appeal determined by proof of delivery date rather than envelope stamp: Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că sentinţa atacată a fost comunicată pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la data de 23 noiembrie 2018 conform filei nr. 32 din dosarul de fond al Curţii de Apel Bucureşti, iar recursul a fost declarat la data de 13 decembrie 2018, conform filei 4 din dosarul de recurs, termenul în care legea permitea exercitarea căii de atac împlinindu-se la data de 10 decembrie 2018, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Keywords

AI generated
procedural deadline order to pay civil judgment calculation of salary value in dispute e-justice
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 mai 2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la rectificarea O.M.J. nr. 542/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, în calitate de angajator şi ordonator terţiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 342,109 RON, reprezentând valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, şi stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie, aşa cum indică însăşi CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui O.M.J.

- obligarea pârâţilor să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de O.M.J. nr. 542/2018, aşa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia Î.C.C.J. nr. 23/2016 după cum urmează: - începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 RON; - începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017.

- obligarea pârâţilor la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum şi a actualizării sumelor rezultate la rata inflaţiei.

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să rectifice O.M.J. nr. 603/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta D.N.P.: - să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 faţă de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 445 RON şi în acord cu indicaţiile emise în recomandarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie; - să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probaţiune, în acord cu aceeaşi recomandare, şi prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul şi în condiţiile indicate în cadrul aceleiaşi recomandări, după cum urmează: - cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018; - sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiţii de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiaşi legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidenţialităţii, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispoziţiile normative, să fie calculate şi aplicate în mod individual şi progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

- obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul O.M.J. nr. 542/2018, cât şi a aplicării eronate a sporurilor şi creşterii salariale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plăţii efective.

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii despăgubirilor aferente, atâta celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât si a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

Prin sentinţa nr. 4387 din data de 30 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune şi a obligat pârâta D.N.P. la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor M.J. nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective. Totodată, a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere privind anularea parţială a Ordinelor M.J. nr. 542/C/05.02.2018 şi nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce priveşte modul de stabilire a indemnizaţiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015 şi a respins, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

2. Hotărârea ce face obiectul prezentei contestaţii în anulare

Prin decizia nr. 1099 din data de 24 februarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei nr. 4387 din 30 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind tardiv formulat.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că sentinţa atacată a fost comunicată pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la data de 23 noiembrie 2018 conform filei nr. 32 din dosarul de fond al Curţii de Apel Bucureşti, iar recursul a fost declarat la data de 13 decembrie 2018, conform filei 4 din dosarul de recurs, termenul în care legea permitea exercitarea căii de atac împlinindu-se la data de 10 decembrie 2018, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

3. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva deciziei menţionate Direcţia Naţională de Probaţiune a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea căii extraordinare de atac, contestatoarea a arătat că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, instanţa de recurs reţinând în mod eronat că sentinţa civilă nr. 4387 din data de 30 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti a fost comunicată la data de 23 noiembrie 2018, deşi aceasta a fost comunicată la data de 27 noiembrie 2018, conform ştampilei aplicate pe plicul în care a fost comunicată hotărârea, înregistrat la D.N.P. sub nr. x/27.11.2018.

Din acest motiv, se impune anularea deciziei pronunţate în recurs şi reluarea judecăţii acestuia. În subsidiar, s-a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 186 C. proc. civ., repunerea în termenul de recurs, având în vedere că pe ştampila aplicată pe plic este menţionată data de 27.11.2018, la această dată fiind înregistrată comunicarea şi la Direcţia Naţională de Probaţiune.

Intimaţii A. şi Ministerul Justiţiei, deşi au fost legal citaţi, nu au depus întâmpinare şi nu au formulat apărări în cauză.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând contestaţia în anulare, în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Prezenta cale de atac este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., conform căruia:

"(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

Înalta Curte reţine că, pentru a fi incident acest caz de contestaţie în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestaţia să fie pronunţată în soluţionarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existenţa unor erori materiale, săvârşite de instanţa de control judiciar, care au influenţat soluţia astfel pronunţată.

Textul de lege are, aşadar, în vedere greşelile materiale evidente, de ordin procedural, pe care instanţa le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante, ce conduc la retractarea hotărârii pronunţate şi pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

În speţă, pretinsa eroare materială invocată de contestatoare se referă la data declarării căii de atac avută în vedere de către instanţa de recurs în soluţionarea excepţiei tardivităţii. Contestatoarea susţine că instanţa de recurs a reţinut în mod eronat că sentinţa recurată a fost comunicată la data de 23 noiembrie 2018, deşi pe ştampila aplicată pe plicul în care a fost comunicată sentinţa recurată a fost menţionată data de 27 noiembrie 2018.

Potrivit dispoziţiilor art. 184 alin. (1) C. proc. civ., "termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel", iar prevederile art. 165 alin. (1) din acelaşi cod statuează că "procedura de comunicare a actelor de procedură se socoteşte îndeplinită la data semnării dovezii de înmânare."

Înalta Curte constată că, la soluţionarea excepţiei tardivităţii recursului declarat de către Direcţia Naţională de Probaţiune, a fost avută în vedere, conform prevederilor legale, data menţionată în cuprinsul dovezii de înmânare a sentinţei recurate, aflate la dosarul de fond.

Potrivit acesteia, sentinţa civilă nr. 4387 din data de 30 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost comunicată intimatei Direcţia Naţională de Probaţiune la data de 23 noiembrie 2018, fiind primită de către un funcţionar din cadrul Registraturii generale a Ministerului Justiţiei, conform menţiunilor şi ştampilei aplicate.

De la această dată a început să curgă termenul de 15 zile de exercitare a căii de atac a recursului, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel încât nu poate fi avută în vedere susţinerea contestatoarei, care pretinde că data comunicării este 27 noiembrie 2018 - data din cuprinsul ştampilei aplicate pe plicul expediat de instanţa de fond.

Nu în ultimul, din verificarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte observă şi faptul că toate dovezile de comunicare a actelor de procedură către Direcţia Naţională de Probaţiune poartă ştampila Ministerului Justiţiei - Registratura generală, fără ca în privinţa acestora contestatoare să fi invocat, în diferitele etape ale procesului, comunicarea la o dată ulterioară celei menţionate în cuprinsul dovezii de înmânare, respectiv data ştampilei aplicate pe plic, pe parcursul circuitului intern al corespondenţei.

Pentru considerentele expuse, constatând că soluţia instanţei de recurs nu este rezultatul unei erori materiale în sensul art. art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 508 din acelaşi cod Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva deciziei nr. 1099 din 24 februarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2021.