Tax assessment invalidated by procedural nullity for failure to cite the issuing fiscal authority as a party

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.10.2018 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în insolvenţă, prin administrator special B. şi administrator judiciar C.., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, anularea Deciziei nr. 263/23.05.2018 privind soluţionarea contestaţiei administrative, a Deciziei de impunere nr. x/10.08.2017, cu număr de ieşire RTC-AIF 2483/11.08.2017 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/10.08.2017 şi a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de Inspecţie fiscală, emise la data de 10.08.2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 99/CA din 23 iulie 2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, prin administrator special B. şi administrator judiciar C.., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, având ca obiect anularea Dispoziţiei FN din 10.08.2017, ca inadmisibilă;

A respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 99/CA din 23 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar C., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii acţiunii.

În motivarea recursului arată că în mod greşit s-a respins contestaţia cu privire la pct. 1, respectiv înregistrarea cheltuielilor în suma de 1.988.153 RON şi a TVA în suma de 481.948 RON, având în vedere că partenerii contractuali care au emis facturi către A. S.R.L. sunt societăţi comerciale active şi au cod valid de TVA; că recurenta a deţinut facturi fiscale, în copie xerox, pentru care a procedat la reconstituirea originalelor, nefiind în situaţia de a nu deţine facturi.

Din această perspectivă, consideră că instanţa de fond a aplicat în mod eronat prevederile art. 145 şi art. 146 din Legea nr. 571/2003, în condiţiile în care societatea recurentă a reconstituit documentele fiscale în conformitate cu prevederile pct. 45 şi 46 din OMFP nr. 3512/2008.

Referitor la înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor de consultanţă şi management, în suma de 11.575.279 RON, arată că acestea nu reprezintă operaţiuni nereale, respectiv că tranzacţiile efectuate au scop economic, astfel că în mod nelegal nu au fost luate în considerare, ele fiind utilizate în cadrul unor practici economice obişnuite, recurenta nesustrăgându-se de la plata impozitelor şi taxelor.

Invocă în susţinerea aspectelor învederate jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi dispoziţiile Directivei 2006/112/CE a Consiliului Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor deductibile în suma de 2.016.122 RON, consideră că cele reţinute de către organul fiscal sunt nefondate, având în vedere că se justifică efectuarea lor în scopul realizării de venituri impozabile, fiind vorba de închirieri auto, diverse închirieri de spaţii, utilaje, servicii artistice, punere la dispoziţie de informaţii şi baze de date.

Faţă de creanţele prescrise, arată că problema de drept în discuţie este aceea a momentului în care o datorie este prescrisă, fiind necesară includerea acesteia în categoria veniturilor impozabile, în condiţiile în care Ordinul nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, la capitolul 8.10, pct. 256 lit. e) menţionează că veniturile din exploatare cuprind printre altele şi datoriile prescrise, însă acest ordin nu precizează când ar trebui sa opereze mutarea din categoria datoriilor în cea a veniturilor.

Concluzionând, arată că atâta vreme cât legislaţia prevede în mod expres dreptul contestatoarei de a renunţa la beneficiul prescripţiei, chiar şi în mod tacit, iar în actuala reglementare nu se regăseşte nicio normă legală cu caracter imperativ care să oblige debitorul ca, atunci când s-a împlinit termenul de prescripţie, să includă datoria în capitolul Venituri din exploatare, apreciază că măsura dispusă de intimată este netemeinică.

4. Apărările formulate

Intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursului, întrucât aspectele învederate prin cererea de recurs nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fond, solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate, ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, anularea Deciziei nr. 263/23.05.2018 privind soluţionarea contestaţiei administrative, a Deciziei de impunere nr. x/10.08.2017, cu număr de ieşire RTC-AIF 2483/11.08.2017 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/10.08.2017 şi a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de Inspecţie fiscală, emise la data de 10.08.2017.

La termenul de judecată din data de 20.10.2022, Înalta Curte a invocat, din oficiu, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condiţiile în care la fond cauza s-a judecat doar în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, fără a se soluţiona şi în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, emitenta deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este fondat, având în vedere faptul că în cauză nu a fost citată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca autoritate emitentă a Deciziei nr. 263/23.05.2018 privind soluţionarea contestaţiei administrative.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. hotărârea poate fi casată atunci:

"5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Înalta Curte observă că Decizia nr. 263/23.05.2018 privind soluţionarea contestaţiei administrative a fost emisă de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, conform copiei depuse la filele x din vol. I al dosarului de fond.

Este adevărat că reclamanta a stabilit prin cererea introductivă cadrul procesual, înţelegând să cheme în judecată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Galaţi, însă, în aceste condiţii, instanţa era ţinută ca, în baza rolului activ reglementat prin art. 22 din C. proc. civ., să pună în discuţia părţilor citarea în cauză şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în calitate de emitent al Deciziei nr. 263/23.05.2018 de soluţionare a contestaţiei administrative.

În ramura contenciosului administrativ o asemenea obligaţie reiese şi din art. 161 din Legea nr. 554/2004, conform căruia:

"Când raportul juridic dedus judecăţii o impune, instanţa de contencios administrativ va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altei persoane. (...)"

Aceasta pentru că materia contenciosului administrativ presupune o procedură specială faţă de dreptul comun, instituind obligativitatea citării în cauză a emitentului actului administrativ a cărui anulare se solicită, în vederea respectării principiilor fundamentale ale procesului civil, cum ar fi dreptul la apărare, contradictorialitatea, precum şi dreptul la un proces echitabil.

Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de fond nu a dispus citarea tuturor instituţiilor emitente ale actelor administrative fiscale atacate şi nu a ţinut cont de împrejurarea că nu toţi emitenţii actelor atacate au fost introduşi în cauză.

Astfel, se constată că, pe parcursul soluţionării cauzei în faţa instanţei de fond, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu a fost citată în cauză.

Potrivit art. 153 C. proc. civ.:

"(1) Instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel.

(2) Instanţa va amâna judecarea şi va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii."

Având în vedere că instanţa de fond a soluţionat cauza fără citarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, autoritate emitentă a Deciziei nr. 263/23.05.2018 privind soluţionarea contestaţiei administrative, hotărârea atacată este lovită de nulitate în condiţiile art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, pentru asigurarea respectării principiului dublului grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii hotărârii ce urmează a fi pronunţată în litigiul de faţă, instanţa de recurs apreciază că se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu respectarea cadrului procesual ce se impune a fi stabilit în cauză, respectiv cu citarea, în calitate de pârât şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, emitentul deciziei de soluţionare a contestaţiei.

În raport cu soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar C., împotriva sentinţei civile nr. 99/CA din 23 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar C., împotriva sentinţei civile nr. 99/CA din 23 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 2 noiembrie 2022.