Public hospital manager's concurrent role as company administrator and chartered accountant violates incompatibility rules under Law No. 95/2006.

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 10.02.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/15.01.2020, emis de pârâtă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1038 din 27 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1038 din 27 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că până la data de 22.11.2016 erau incidente doar dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006, nefiind în vigoare şi cele de la lit. g) a aceluiaşi articol, iar în această perioadă nu a exercitat vreo funcţie salarizată în acelaşi timp cu exercitarea funcţiei de manager al spitalului.

Faptul că a avut calitatea de administrator al societăţii B. S.R.L. şi pe cea de expert contabil nu echivalează cu exercitarea unei funcţii salarizate, în sensul arătat în textul de lege de mai sus, pe care instanţa de fond l-a interpretat greşit, în condiţiile în care legiuitorul nu a făcut o asemenea interpretare, aplicarea legii prin analogie nefiind permisă.

Mai arată că instanţa a reţinut în mod greşit că oricum se afla în stare de incompatibilitate, având în vedere că în perioada de referinţă avea şi calitatea de expert contabil, în opinia recurentului-reclamant deţinerea calităţii de expert contabil nu genera o stare de incompatibilitate.

Consideră că interpretarea instanţei de fond este contrară voinţei legiuitorului, exprimată în art. 178 din Legea nr. 95/2006, care sancţionează persoana care, în timpul exercitării funcţiei de manager de spital public, a exercitat şi o altă funcţie salarizată ori a exercitat funcţia de membru într-un organ de conducere din cadrul unei societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, având în vedere că pârâta nu a demonstrat că a exercitat o astfel de funcţie, iar legiuitorul vorbeşte despre exercitarea funcţiei, şi nu despre deţinerea acesteia.

De asemenea, consideră că şi în ceea ce priveşte perioada ulterioară datei de 22.11.2016, când s-a introdus lit. g) prin O.U.G. nr. 79/2016, instanţa de fond a făcut o interpretare greşită, apreciind că starea de incompatibilitate nu este legată de caracterul salarizat al funcţiei exercitate concomitent cu aceea de manager, câtă vreme legiuitorul a avut în vedere doar sancţionarea persoanei care exercită şi o altă funcţie salarizată.

Recurentul-reclamant mai arată că instanţa de fond nu a ţinut cont de voinţa reală a legiuitorului, exprimată în art. 178 din Legea nr. 95/2006, respectiv de faptul că se sancţionează doar exercitarea unei alte funcţii în acelaşi timp cu aceea de manager de spital, nu şi simpla deţinere a unei astfel de funcţii sau calităţi.

Pe de altă parte, susţine că instanţa a respins în mod greşit administrarea probatoriului, încălcând în acest mod dreptul la apărare al reclamantului, dar şi normele de procedură ce reglementează materia probelor, în contextul în care teza probatorie era tocmai aceea de a stabili daca a fost vorba despre un exerciţiu al unei funcţii sau calităţi în perioada de referinţă.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei recurate.

Arată că potrivit documentelor transmise de către ONRC prin adresa nr. x/16.09.2019, recurentul-reclamant A. a exercitat şi deţinut funcţia de administrator în cadrul S.C. B. S.R.L., în perioada 31.08.2004 - 06.06.2019, iar conform adresei nr. x/24.09.2018 a Serviciului Fiscal al Municipiului Feteşti, în intervalul 2016/2018, recurentul a obţinut venituri din profesia liberă de expert contabil, ceea ce demonstrează exercitarea acestei calităţi.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/15.01.2020, emis de Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a reţinut încălcarea de către recurentul-reclamant a legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor, respectiv a art. 178 alin. (1) lit. a) şi g) din Legea nr. 95/2006, reţinându-se că acesta a exercitat simultan atât funcţia de manager al Spitalului Municipal Anghel Saligny din municipiul Feteşti, jud. Ialomita, cât şi funcţiile de administrator al societăţii B. S.R.L. (în perioada 07.06.2016-06.06.2019), respectiv expert contabil membru al CECCAR Filiala Ialomiţa (în perioada 07.06.2016-24.09.2019),

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat formal, fără ca prin cererea de recurs să se critice faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Cu toate acestea, lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

Referitor la critica formulată de către recurentul-reclamant în sensul că instanţa a respins în mod greşit administrarea probatoriului, încălcând în acest mod dreptul la apărare al reclamantului, dar şi normele de procedură ce reglementează materia probelor, în contextul în care teza probatorie era tocmai aceea de a stabili daca a fost vorba despre un exerciţiu al unei funcţii sau calităţi în perioada de referinţă, Înalta Curte constată că aceasta se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Critica este nefondată, în condiţiile în care examinând încheierea de amânare a pronunţării din data de 13.10.2020, Înalta Curte constată că la acel termen Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de probaţiune formulată de către reclamant şi depusă la data de 13.10.2020, în principal, ca tardivă şi în subsidiar, ca neconcludentă.

Or, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant nu a formulat niciun fel de critici cu privire la tardivitatea cererii de probaţiune, aspect avut în vedere de către instanţa de fond la respingerea cererii.

Prin urmare, în lipsa unor asemenea critici, tardivitatea cererii de probe este un aspect intrat în puterea de lucru judecat, astfel încât nu mai pot fi analizate susţinerile recurentului vizând respingerea administrării probatoriului, întrucât aceste susţineri se referă la utilitatea şi concludenţa probelor solicitate.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a susţinut, sub un prim aspect, faptul că nu a deţinut funcţii salarizate.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că potrivit art. 178 alin. (1) lit. a) şi g) din Legea nr. 95/2006, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 79/2016, începând cu data de 22.11.2016:

"(1) Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu:

a) exercitarea oricăror altor funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi indemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică, cu respectarea prevederilor lit. b) şi alin. (6); (...)

g) exercitarea funcţiei de membru în organele de conducere, administrare şi control în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Prin urmare, textul de lege ce reglementează situaţiile de incompatibilitate reţinute în sarcina recurentului-reclamant include şi funcţiile nesalarizate, respectiv nu se referă doar la funcţiile salarizate, astfel cum susţine în mod eronat recurentul.

Faptul că lit. g) a art. 178 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 a fost introdusă prin O.U.G. nr. 79/2016, intrată în vigoare la data de 22.11.2016, nu este în măsură să conducă la o altă soluţie, câtă vreme starea de incompatibilitate în raport cu funcţia de membru în organele de conducere, administrare şi control în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, s-a menţinut în privinţa recurentului-reclamant până la data de 06.06.2019, data revocării din funcţia de administrator, astfel cum reiese din raportul de evaluare atacat.

În ceea ce priveşte ipoteza de la lit. a) a art. 178 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, se constată că şi aceasta a fost modificată prin O.U.G. nr. 79/2016, dar şi în forma anterioară, respectiv cea publicată în Monitorul Oficial nr. 652/2015, legiuitorul a avut în vedere atât funcţiile salarizate, cât şi pe cele nesalarizate ori indemnizate, prevăzând că:

"(1) Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu: a) exercitarea oricăror altor funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi indemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică".

Referitor la veniturile obţinute de către recurentul-reclamant, prima instanţă a reţinut în mod corect că pârâta a probat cele reţinute prin adresa nr. x/16.09.2019 emisă de ONRC, prin care s-a arătat că reclamantul a deţinut calitatea de administrator în cadrul S.C. B. S.R.L. în perioada 31.08.2004-06.06.2019, şi prin adresa nr. x/14.11.2019 emisă de CECCAR-Filiala Ialomiţa, prin care s-a arătat că reclamantul a îndeplinit condiţiile de autorizare în calitate de membru activ cu drept de liberă practică pe întreaga perioadă menţionată, precum şi prin adresa nr. x/24.09.2018 a Serviciului Fiscal Municipal Feteşti, jud. Ialomiţa, referitoare la veniturile obţinute de către reclamant în intervalul 2016-2018, din profesia liberă de expert contabil.

O altă critică formulată de către recurent prin cererea de recurs se referă la faptul că textul de lege în temeiul căruia i s-a atras starea de incompatibilitate se referă la exercitare, or, el nu ar fi exercitat respectivele funcţii, ci doar le-a deţinut.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată, având în vedere că din înscrisurile de la dosar reiese că recurentul-reclamant a deţinut calitatea de administrator în cadrul S.C. B. S.R.L. în perioada 31.08.2004-06.06.2019, iar în această calitate a îndeplinit atribuţiile date în sarcina sa prin Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale.

Pe de altă parte, se costată că, în calitate de expert contabil, recurentul-reclamant a obţinut venituri din această activitate în perioada pentru care Agenţia Naţională de Integritate a reţinut starea sa de incompatibilitate ca urmare a deţinerii mai multor funcţii, aspect ce reiese din adresele menţionate la un paragraf anterior.

Astfel fiind, Înalta Curte constată, contrar celor sus susţinute de către recurentul-reclamant, că acesta a exercitat în fapt funcţiile de administrator în cadrul S.C. B. S.R.L. şi de expert contabil, neputând fi vorba în speţă de o simplă deţinere, în condiţiile în care a obţinut venituri ca expert contabil şi a îndeplinit funcţia de administrator la o societate comercială.

Raţiunea instituirii regimului incompatibilităţilor este aceea de a preveni apariţia unor situaţii în care exercitarea unei demnităţi ori funcţii publice simultan cu exercitarea unei funcţii sau desfăşurarea unei activităţi în cadrul unei entităţi de drept privat, ar putea influenţa decizia pe care un oficial o adoptă în exercitarea competenţelor sale legale.

Instanţa de control judiciar constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente circumstanţelor factuale reţinute, motivele invocate de recurentul-reclamant prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1038 din 27 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1038 din 27 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 2 noiembrie 2022.