Disciplinary sanction admissibility: application of direct judicial challenge under state of alert versus state of emergency

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, la data de 15.06.2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul - Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta, solicitând instanţei să dispună anularea Deciziei Inspectorului General nr. 1298/IG din 24.03.2021 de sancţionare disciplinara cu «diminuarea soldei de funcţie cu un procent de 10% pe o perioada de 3 luni» şi obligarea pârâtului la restituirea sumelor reţinute în baza acestei sancţiuni şi la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest litigiu.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 256/CA din 13 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii şi respinsă cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Departamentul Pentru Situaţii de Urgenţă - Inspectoratul General Pentru Situaţii de Urgenţă, ca inadmisibilă. Totodată, a fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârât în cuantum de 298,29 RON reprezentând cheltuieli transport.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 256/CA din 13 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamantul A. criticând hotărârea pentru nelegalitate.

În motivarea cererii, după o succintă prezentare a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a arătat că instanţa nu a ţinut cont de aplicabilitatea în speţă a prevederilor art. 3514 din Legea nr. 80/1995, în măsura în care, presupusele abateri disciplinare au fost săvârşite pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război (în luna februarie 2021), astfel încât, actul administrativ prin care s-a aplicat sancţiunea, respectiv Decizia nr. 1298/IG din 24.03.202, putea fi contestat direct la instanţa de contencios administrativ potrivit legii.

A susţinut că întreaga situaţie juridică privind starea de urgenţă, de alertă, de asediu, a suferit puternice reglementări odată cu izbucnirea pandemiei Covid 19, însăşi modificarea art. 3514 din Legea nr. 80/1995 survenind în data de 31.03.2020, după declanşarea stării de urgenţă din data de 15.02.2020.

Prin aceste acte starea de alertă reglementată după acest moment a fost asimilată stării de urgenţă, astfel că dispoziţiile legislative menţionate de instanţa de fond, respectiv prevederile art. 3511 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 nu mai produceau efecte fiind înlocuite cu noile acte normative emise pe parcursul anilor 2020 şi 2021.

Concluzionând, având în vedere că presupusele abateri disciplinare au fost săvârşite în situaţiile excepţionale prevăzute de legiuitor, în contextul naţional şi mondial privind pandemia de Covid19, în conformitate cu dispoziţiile art. 3514 din Legea nr. 80/1995, consideră că în mod corect şi legal a solicitat anularea actului sancţionator respectiv a Deciziei Inspectoratului General nr. 1298/IG din 24.03.2021.

În continuarea cererii de recurs recurentul-reclamant a prezentat, pe larg, argumentele pentru care consideră întemeiată contestaţia formulată în cauză.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului raportat la faptul că recurentul nu a arătat care sunt motivele de nelegalitate ale hotărârii recurate şi nici nu şi-a încadrat în drept cererea de recurs pe unul din punctele prevăzute de aert. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fond a solicitat respingerea recursului reclamantului cu consecinţa menţinrii ca temeinică şi legală a sentinţei pronunţate de instanţa de fond.

În esenţă a arătat intimatul-pârât că la data săvârşirii abaterilor disciplinare (februarie 2021) era instituită starea de alertă, conform H.G. nr. 35 din 10 februarie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 februarie 2021. Or, dispoziţiile art. 3514 din Legea nr. 80/1995, învocate de recurentul-reclamant se referă doar la starea de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi de război, astfel că acesta avea obligaţia respectării prevederilor art. art. 3511 din Legea nr. 80/1995.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 9 mai 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 2 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin întâmpinare, considerând că motivele dezvoltate în cererea de recurs se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

1. Argumente de drept şi de fapt relevante

Prin Decizia Inspectorului General nr. 1298/IG din 24.03.2021, a fost aplicată sancţiunea disciplinară a "Diminuării soldei de funcţie cu un procent de 10% pe o perioada de 3 luni" domnului colonel B. - comandant detaşament I - Detaşamentul de Pompieri "Sublocotenent C." Constanta Oraş din cadrul I.S.U. "Dobrogea", pentru că a manifestat superficialitate în asigurarea pregătirii de specialitate la un nivel adecvat îndeplinirii misiunilor din competenţa personalului operativ din subordine şi nu a depus măsuri pentru corectarea disfuncţionalităţilor la locul intervenţiei, faptă săvârşită prin încălcarea prevederilor art. 8 lit. b) alin. (1) teza II şi lit. d) din Legea 90/1995 privind statutul cadrelor militare, cele ale art. 7 lit. a) teza I şi lit. e) din O.M.A.I. 1489/03.11.2006 pentru aprobarea Codului de etica şi deontologie a personalului din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi din structurile subordonate, coroborate cu cele ale art. 13 alin. (1) cap. IV din Ordinul Inspectoratului General al I.G.S.U. nr. 7/IG/21.03.2019 privind organizarea şi desfăşurare a formarii profesionale continue a personalului operativ din subunităţile de intervenţie ale serviciilor de urgenţă profesioniste ISU 06/2019 şi fişa postului nr. x/12.04.2019.

În acest context, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere, prin care a solicitat anularea Deciziei Inspectorului General nr. 1298/IG din 24.03.2021 de sancţionare disciplinară cu «diminuarea soldei de funcţie cu un procent de 10% pe o perioada de 3 luni» şi obligarea pârâtului la restituirea sumelor reţinute în baza acestei sancţiuni şi la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest litigiu.

Prin sentinţa recurată, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii şi s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, ca inadmisibilă, instanţa reţinând, în esenţă, că în privinţa procedurii de contestare a deciziei de sancţionare disciplinară legea face distincţie în funcţie de gravitatea sancţiunii aplicate, iar prevederile art. 3512 din Legea nr. 80/1995 ce prevăd posibilitatea contestării sancţiunii la instanţa de contencios administrativ se aplică doar pentru sancţiunile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. e)-g) din acelaşi act normativ.

Totodată, judecătorul fondului a constat că prevederile art. 3514 din acelaşi act normativ nu sunt incidente în cauză întrucât acestea vizează doar deciziile de sancţionare emise în perioada stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război.

Împotriva acestei soluţii reclamantul a formulat recurs, pe care Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefundat pentru argumentele în continuare arătate.

Aminteşte instanţa de control judiciar că potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, acestora li se pot aplica următoarele sancţiuni disciplinare:

a) avertisment;

b) mustrare scrisă;

c) diminuarea soldei de funcţie cu un procent de până la 10% pe o perioadă de maximum 3 luni;

d) diminuarea soldei de comandă cu un procent de 5-10% pe o perioadă de maximum 3 luni;

e) amânarea înaintării în gradul următor pe timp de un an sau 2 ani;

f) retrogradarea în funcţie până la cel mult nivelul gradului deţinut;

g) trecerea în rezervă.

Art. 3511 prevede:

(1) Cadrele militare au dreptul să conteste aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. a) - d) în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicarea deciziei de sancţionare, prin raport adresat în scris comandantului/şefului ierarhic superior celui care a emis decizia.

(2) Comandantul/şeful ierarhic prevăzut la alin. (1) se pronunţă prin decizie motivată, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării contestaţiei, pe baza unei cercetări efectuate în condiţiile prevăzute la art. 355-357, astfel:

a) menţine decizia contestată, când constată că este temeinică şi legală;

b) anulează decizia contestată, când constată că aceasta a fost emisă fără temei legal sau asupra altei persoane;

c) anulează decizia contestată şi aplică o sancţiune mai uşoară, când constată că sancţiunea aplicată este prea aspră în raport cu gravitatea faptelor;

d) Abrogat prin Lege 259/2019.

e) anulează decizia contestată şi decide trimiterea în faţa consiliului de onoare, pe baza propunerilor cuprinse în raportul de cercetare, când gravitatea faptelor săvârşite impune aplicarea unei sancţiuni mai aspre.

(3) Decizia prevăzută la alin. (2) este definitivă, se comunică cadrelor militare contestatare în termen de 5 zile de la data pronunţării şi poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competentă, potrivit legii.

Totodată, art. 3512 din acelaşi act normativ stabileşte posibilitatea contestării sancţiunilor prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. e) - g) în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei de sancţionare, la instanţa de contencios administrativ competentă, potrivit legii.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că doar sancţiunile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. e) - g) pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ competentă nu şi cele prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. a) - d) pentru care legiuitorul a prevăzut posibilitatea contestării prin raport adresat în scris comandantului/şefului ierarhic superior celui care a emis decizia.

Ulterior, prin art. 3514 introdus prin O.U.G. nr. 36/2020 de la data de 31 martie 2020 s-a prevăzut că:

"Actul administrativ prin care se aplică sancţiunea pentru abaterile disciplinare săvârşite pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război produce efecte de la data comunicării acestuia şi poate fi contestat direct la instanţa de contencios administrativ, potrivit legii".

În speţă, Înalta Curte constată că Deciziei Inspectorului General nr. 1298/IG de sancţionare disciplinara a recurentului-reclamant cu diminuarea soldei de funcţie cu un procent de 10% pe o perioada de 3 luni, a fost emisă la data de 24 martie 2021, pe timpul stării de alertă.

Cum dispoziţiile art. 3514 din Legea nr. 80/1995 vizează deciziile de sancţionare emise pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război, aşa cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, acestea nu sunt incidente în cauza de faţă, în care decizia de sancţionare a fost emisă pe timpul stării de alertă, astfel că, susţinerile recurentului-reclamant privind aplicabilitatea în speţă a acestor prevederi legale, sunt nefondate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanţi, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 256/CA din 13 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2022.