EU funding contract termination appeal declared late and dismissed

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2021 din data de 20 ianuarie 2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia şi Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a solicitat anularea deciziei nr. 10/18.08.2020, prin care s-a dispus rezilierea contractului de finanţare nr. x/2018 şi a actelor subsecvente, cu plata sumei de 172.336,99 RON reprezentând despăgubiri.

Prin sentinţa nr. 2231 din 6.04.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 19 mai 2021 sub nr. x/2021.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 209 din 29 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de anulare a deciziei 10/18 august 2020 în contradictoriu cu pârâta B., ca promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată în totalitate faţă de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţie şi în parte faţă de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, respectiv anularea actelor subsecvente emiterii deciziei 10/2020 şi acordarea de despăgubiri.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 209 din 29 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată.

Consideră recurenta-reclamantă că, concluzia instanţei care fundamentează respingerea acţiunii, cu privire la faptul că societatea nu ar fi îndeplinit, la momentul accesării programului de finanţare, condiţiile de eligibilitate, investiţia fiind demarată în mod cert, nu este întemeiată, în cauză fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul motivării sumare a hotărârii, ceea ce echivalează, potrivit practicii judiciare, cu nemotivarea ei.

În opinia sa, instanţa nu a examinat, în mod real, probleme esenţiale ridicate de speţă şi care rezultau din coroborarea tuturor probelor şi argumentelor, mărginindu-se să reţină, ca situaţie de fapt, o pretinsă recunoaştere din partea societăţii, cu privire la achiziţionarea unei instalaţii mici de foraj înainte de depunerea cererii de finanţare, instanţa afirmând că îşi bazează soluţia pe răspunsurile la interogatorii ale pârâţilor şi pe Nota de control întocmită de DLAF. Mai mult, instanţa denaturând adevărul, afirmă fără temei că exact instalaţia de foraj mică ar fi fost propusă de societate în cadrul proiectului.

În concluzi, instanţa a reţinut în mod greşit şi fără o analiză pertinentă a situaţiei de fapt şi a legii aplicabile că în mod cert instalaţia de foraj mică achiziţionată în cursul lunii aprilie 2017 reprezintă unul din obiectivele specifice pentru care s-a acordat finanţarea nerambursabilă.

În susţinerea celui de al doilea motiv de recurs, a susţinut recurenta-reclamantă că instanţa de fond a interpretat în mod greşit prevederile art. 65 alin. (6) din Regulamentul UE 1303/2013 şi a făcut confuzie între instituţiile de drept specifice finanţării în cadrul programelor UE, aceasta apreciind că ar fi nerelevant faptul că societatea nu a solicitat rambursarea cheltuielilor făcute, întrucât rezilierea contractului de finanţare nu s-a dispus pentru neexecutarea culpabilă a unei obligaţii contractuale, ci pentru neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate.

Or, una dintre condiţiile de neeligibilitate prevăzute de legislaţia europeană se referă tocmai la intenţia solicitantului de a fi inclus, între cheltuielile eligibile, o cheltuială deja făcută, anterior solicitării finanţării.

Pe cale de consecinţă, rezultă că toate cheltuielile făcute de o societate comercială în domeniul său de activitate, anterior finanţării, dacă nu sunt solicitate la rambursare, nu sunt considerate eligibile, dar nu impietează asupra finanţării, nu reprezintă un criteriu, o condiţie a rezilierii contractului de finanţare aşa cum, în mod greşit, a reţinut instanţa de judecată.

În fine, consideră recurenta că, contrar concluziilor formale ale instanţei, pentru a opera rezilierea contractului de finanţare, trebuia îndeplinită condiţia existenţei solicitării la rambursare a sumelor cheltuite într-o pretinsă demarare a investiţiei - aşa cum însuşi MDLPA a constatat - pentru că niciodată societatea nu a urmărit şi nu a cerut decontarea, prin program, a instalaţiei deja achiziţionate.

4. Apărările formulate în recurs

4.1 Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică, precizând totodată că Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi-a schimbat denumirea în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

4.2 Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia a formulat întâmpinare prin care a arătat că soluţia instanţei de fond cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B. nu a fost criticată prin cererea de recurs şi prin urmare, sub acest aspect hotărârea pronunţată a rămas definitivă. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 28 martie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 2 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., excepţia tardivităţii recursului, care face de prisos cercetarea altor cereri sau excepţii, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este tardiv formulat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia şi Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a solicitat anularea deciziei nr. 10/18.08.2020 emisă de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin care s-a dispus rezilierea contractului de finanţare pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2, Prioritatea de învestiţii 2.1, nr. 2907/20.08.2018 şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata unei despăgubiri egale cu pierderea suferită prin rezilierea nelegală a contractului şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa atacată, acţiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată în totalitate faţă de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi în parte faţă de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", acesta urmând a fi calculat, în raport de dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pe zile libere aşa cum prevăd dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora "când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte".

Totodată, conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Această sancţiune se aplică şi în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual, termenul de declarare a recursului fiind un termen imperativ şi absolut.

În cauză, potrivit dovezii de comunicare a hotărârii, aflată la dosarul de fond, sentinţa atacată a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 5 ianuarie 2022, iar calea de atac a fost depusă prin poştă, la data de 25 ianuarie 2022, astfel cum rezultă din ştampila poştei aplicată pe plicul aflat la dosarul de recurs, prin urmare, cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de lege.

Sancţiunea decăderii poate fi evitată în condiţiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedeşte că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal şi că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 C. proc. civ.

Termenul de decădere poate suporta, aşadar, o repunere în termen în condiţiile art. 186 C. proc. civ., iar aceasta presupune formularea unei cereri exprese, de către parte, cu indicarea motivelor împiedicării şi într-un interval de timp de la data încetării acestora, însă în speţă recurenta-reclamantă nu a formulat o astfel de cerere.

În raport de aceste aspecte, se constată că recursul de faţă a fost declarat şi motivat cu nerespectarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termen care s-a împlinit pentru recurenta-reclamantă la data de 21 ianuarie 2022.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 209 din 29 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2022.