Securitate-officer status upheld as appeal over consul's surveillance role proves unfounded

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, la data de 30.12.2020, sub nr. x/2020, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. să se constate calitatea acestuia de lucrător al Securităţii.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 960 din 16 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse ca neîntemeiate excepţia nulităţii Notei de constatare şi a procesului-verbal prin care CNSAS a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru sesizarea instanţei de judecată şi excepţiile lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale pasive, invocate prin întâmpinare. S-a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi s-a constatat calitatea acestuia din urmă de lucrător al Securităţii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 960 din 16 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pârâtul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi, în rejudecare, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată ca lipsită de interes/inadmisibilă, iar în subsidiar, respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea cererii, recurentul-pârât a susţinut că sentinţa primei instanţe nu este motivată din perspectiva considerentelor pentru care aceasta a apreciat că pârâtul a deţinut calitatea de lucrător al Securităţii în sensul O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, instanţa a considerat că acţiunile întreprinse de pârât se încadrează în categoria activităţilor care au avut ca urmare îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, însă aceasta s-a limitat la enumerarea acţiunilor întreprinse de pârât în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, fără a arăta care este modalitatea prin care aceste acţiuni ar fi îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că hotărârea a fost pronunţată cu interpretarea greşită a normelor de drept material aplicabile speţei, respectiv a dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008, sub două aspecte.

În ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei de interes/inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, consideră că instanţa a reţinut în mod greşit că pârâtul a deţinut una din calităţile prevăzute la art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, la momentul demarării procedurii de verificare, întrucât, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, pârâtul nu a fost angajat al Ministerului de Afaceri Externe, ci a fost detaşat din funcţia contractuală de execuţie deţinută în cadrul Prefecturii Judeţului Ilfov.

Sub un al doilea aspect, apreciază că prima instanţă a interpretat în mod eronat prevederile art. 6 şi art. 7 din O.U.G. nr. 24/2008, din analiza cărora rezultă că pentru a constatat existenţa sau inexistenţa calităţii unei persoane de lucrător sau colaborator al Securităţii, CNSAS efectuează verificări ca urmare a sesizării din oficiu sau la solicitarea persoanei îndreptăţite. Cum în cauză pârâtul nu a ocupat una din demnităţile şi funcţiile pentru care CNSAS se poate sesiza din oficiu, în conformitate cu art. 5 din O.U.G. nr. 24/2008, acesta avea obligaţia de a verifica în ce măsură acesta deţinea calitatea de persoană care poate fi verificată în condiţiile art. 3 din actul normativ menţionat.

De asemenea, a susţinut recurentul-pârât că intimatul-reclamant nu l-a înştiinţat cu privire la demararea procedurilor de verificare în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (2) din H.G. nr. 2/2008, precizând totodată că, în situaţia în care acesta ar fi respectat procedura care îi reglementează activitatea, ar fi constatat că pârâtul nu avea calitatea de "persoană verificată" în condiţiile în care nu deţinea calitatea de consul al României în Republica Moldova în momentul în care s-a iniţiat verificarea.

În ceea ce priveşte greşita admitere a cererii de chemare în judecată, a arătat recurentul-pârât că prima instanţă a interpretat în mod eronat prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, fără a arăta care ar fi modalitatea prin care ar fi fost îngrădite drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, în opinia sa, în cauză nefiind făcută dovada îndeplinirii condiţiei sine qua non prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2000.

A concluzionat acesta că activităţile întreprinse în calitatea sa de organ de cercetare penală, au respectat normele de procedură penală, conform competenţelor legale recunoscute de legislaţia în vigoare, iar acestea nu s-au desfăşurat în secret, neavând printre atribuţiile sale a cunoaşte persoanele care au refuzat înapoierea în ţară la terminarea misiunilor externe şi neavând posibilitatea de a cunoaşte aceste aspecte decât ca urmare a sesizărilor adresate de angajatori.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

În esenţă, intimatul a susţinut că astfel cum rezultă din actele aflate la dosar, urmărirea informativă instrumentată împotriva persoanelor vizate de Securitate a fost una abuzivă, motivată de considerente politice şi nu de stricta respectare a normelor legale în vigoare, inclusiv a Constituţiei României din 1965 sau a regulamentelor militare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 25 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 30 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, cauza fiind ulterior amânată pentru 2 noiembrie 2022 în vederea obţinerii de relaţii de la CNSAS.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat constatarea calităţii de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului A..

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă şi s-a constatat calitatea de lucrător al securităţii în ceea ce îl priveşte pe domnul A., pârâtul formulând critici de nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, nemotivarea sentinţei instanţei de fond şi greşita interpretare a dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, respectiv neîndeplinirea, în opinia sa, a condiţiior reglementate de textele legale, motivat de faptul că nu a deţinut niciuna din calităţile prevăzute la art. 3 din ordonanţa menţionată.

Instanţa de control judiciar apreciază că sunt nefondate criticile formulate de pârât privind nemotivarea sentinţei recurate, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile cererii cu care a fost învestită.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat actele dosarului şi argumentele părţii, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii ca neîntemeiate a excepţiei nulităţii Notei de constatare şi a procesului-verbal prin care CNSAS a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru sesizarea instanţei de judecată şi a excepţiilor lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale pasive, invocate prin întâmpinare şi a admiterii acţiunii, motivată de îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2000.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că nici prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în sensul invocat de pârât nu sunt incidente în cauză.

Prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată în atare măsură încât să conducă la reformarea sentinţei recurate.

Astfel, se constată că prin calea de atac exercitată, în susţinerea acestui motiv de nelegalitate, recurentul-pârât şi-a manifestat nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă, invocând faptul că nu ar fi deţinut niciuna dintre calităţile prevăzute de art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 la momentul demarării procedurii de verificare şi că, în cauză nu se face dovada că ar fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului în scopul susţinerii puterii totalitare comuniste.

Aşa cum rezultă din analiza înscrisurilor depuse la dosar, cu precădere din Nota de constatare întocmită de CNSAS, demararea verificării pârâtului a avut loc la data de 22 aprilie 2019, în urma cererii nr. x/22.04.2019 adresată CNSAS de către domnul B..

În fişa de lichidare nr. 529/03.05.2019 ce poartă ştampila Consulatului General al României la Cahul se menţionează expres că "misiunea permanentă a dlui A., având funcţia de consul, încetează la data de 05.05.2019".

Constată instanţa de control judiciar că, aşa cum rezultă din documentele anterior menţionate şi cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, la momentul demarării procedurii de verificare - 22.04.2019 - pârâtul avea calitatea de consul, făcând parte din persoanalul diplomatic şi consular până la data de 05.05.2019 când i-a încetat misiunea, încadrându-se astfel în prevedrile art. 3 lit. i) din O.U.G. nr. 24/2000, susţinerile acestuia cu privire la reţinerea greşită de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 3 din ordonanţă fiind nefondate.

De asemenea, nu pot fi reţinute nici susţinerile sale legate de lipsa înştiinţării cu privire la demararea procedurii de verificare în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (2) din H.G. nr. 2/2008.

Potrivit art. 35 alin. (2) din Regulament "CNSAS înştiinţează persoana verificată în temeiul art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, cu privire la demararea procedurilor de verificare, în legătură cu existenţa ori inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia. De asemenea, i se solicită persoanei verificate copie de pe cartea de identitate, un curriculum vitae amănunţit, precum şi o copie certificată de pe carnetul de muncă".

Aşa cum a reţinut prima instanţă, lipsa înştiinţării nu este de natură a atrage nulitatea procedurii de verificare, cât timp nu s-a făcut dovada că această împrejurare a produs o vătămare pârâtului.

Legiuitorul nu a prevăzut nicio legătură între data iniţierii procedurii de verificare, momentul la care începe activitatea de verificare propriu-zisă sau data înştiinţării persoanei verificate, pentru a condiţionat momentul înştiinţării de data efectivă a demarării procedurii, termenul de verificare nefiind echivalent cu termenul de sesizare astfel cum în mod eronat susţine recurentul-pârât.

Aminteşte instanţa de control judiciar că O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate şi a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 noţiunea de "lucrător al Securităţii" ca fiind "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Din definiţia dată de legiuitor termenului de "lucrător al Securităţii", rezultă şi condiţiile legale obligatorii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru a atrage această calitate, respectiv: persoana în cauză să fi avut calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989; acea persoană să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Cu privire la prima condiţie, în mod corect a reţinut instanţa de fond că aceasta este îndeplinită, pârâtul fiind ofiţer de Securitate, în calitatea sa de angajat al fostei Securităţi participând activ la instrumentarea dosarelor ce au avut la bază motivaţii pur politice şi la acţiuni concrete împotriva titularilor.

Cu privire la cea de-a doua condiţie, după cum în mod argumentat a reţinut şi prima instanţă, raportat la actele depuse la dosar, recurentul-pârât a fost implicat în acţiunile informative, motivate politic, activitatea sa constând în: dispunerea începerii urmăririi penale împotriva titularilor dosarelor; dispunerea sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând acestora şi executarea acestei măsuri asigurătorii; luarea declaraţiilor unor martori în legătură cu titularii dosarelor amintite; terminarea urmăririi penale cu înaintarea dosarelor Direcţiei Procuraturilor Militare.

Desfăşurarea de către recurentul-pârât a activităţilor ce rezultă din examinarea înscrisurilor depuse la dosarul de fond a avut ca scop şi consecinţă obţinerea de informaţii referitoare la viaţa privată a persoanelor urmărite, în lipsa acordului acestora, fără ca măsurile întreprinse să fi fost justificate de imperativul apărării siguranţei naţionale.

Această activitate de urmărire informativă, în modalităţile expuse mai sus, a fost de natură să îngrădească drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Prima instanţă a constatat în mod corect, pe baza documentaţiei prezentate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, că activitatea recurentului-pârât a îngrădit exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, aşa încât sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Înalta Curte apreciază că recurentul-pârât nu se poate apăra invocând natura muncii desfăşurate or ordinele superiorilor, având în vedere scopul reglementării aduse prin O.U.G. nr. 24/2008, voinţa leguitorului fiind de a califica ca fiind lucrător al Securităţii şi persoana care, acţionând în limitele profesiei şi cu respectarea atribuţiilor ce îi reveneau în epocă, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, din formularea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, reieşind concluzia că este suficient ca prin activităţile derulate de angajatul Securităţii să se producă o îngrădire a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinţei nr. 960 din 16 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2022.