Judicial Inspection's closure of disciplinary complaint against judges upheld; annulment action rejected on appeal.

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 iunie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea rezoluţiei nr. C20-648/04.06.2020 pronunţată de Inspectorul Şef al Inspecţiei Judiciare în dosarul nr. x/2020, precum şi anularea rezoluţiei de clasare nr. 700/A/02.03.2020 emisă de Direcţia de Inspecţie pentru Judecători din cadrul Inspecţiei Judiciare în dosarul nr. x şi trimiterea dosarului la Inspecţia Judiciară pentru completarea verificărilor.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 927 pronunţată la data de 9 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Recurentul-reclamant, făcând o scurtă prezentare a celor solicitate prin cererea de chemare în judecată şi a celor dispuse prin sentinţa recurată, a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat o soluţie ce încalcă normele de drept material reprezentate de art. 45 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 317/2004, art. 451 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, art. 83 alin. (1) din Ordinul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/2014.

Prin raportare la dispoziţiile art. 45 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 317/2004, instanţa de fond a apreciat greşit inexistenţa indiciilor privind săvârşirea abaterilor disciplinare sesizate. În opinia recurentului-reclamant, instanţa trebuia să constate că, potrivit normei indicate, există indicii ale săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) şi lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Astfel, în privinţa doamnei judecător B., a arătat că raţionamentul juridic al motivării efectuate prin sentinţa civilă nr. 3485 din 28 martie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, este vădit contrar prevederilor art. 83 alin. (1), art. 84 alin. (1) lit. b), art. 118 alin. (2) din Ordinul ANCPI nr. 700/2014 şi art. 41 alin. (3) din Legea nr. 7/1996.

De asemenea, în privinţa doamnelor judecătoare C. şi D., a arătat că acestea au apreciat în mod greşit probele administrate în apel, cu ocazia pronunţării deciziei civile nr. 1769 din 2 noiembrie 2018, în acelaşi dosar.

Deşi indiciile menţionate, prezentate atât în plângerea disciplinară, cât şi în plângere, constituie, în opinia recurentului-reclamant, abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 lit. s) şi lit. t) din Legea nr. 317/2004, aceste indicii au fost ignorate de inspectorul judiciar şi de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare şi, în acelaşi mod, de către instanţa de judecată.

Având în vedere existenţa indiciilor săvârşirii abaterilor disciplinare antemenţionate, raportat la norma legală prevăzută de art. 451 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, recurentul-reclamant apreciază că instanţa de fond avea obligaţia să admită contestaţia şi să trimită dosarul pentru completarea verificărilor la Inspecţia Judiciară.

Recurentul-reclamant a criticat şi raţionamentul judecătorului fondului ce a vizat interpretarea şi aplicarea art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004. Consideră că acesta ar fi trebuit să observe că, prin pronunţarea sentinţei civile nr. 3485/28.03.2018 a Judecătoriei Constanţa şi a deciziei civile nr. 1769/02.11.2018 a Tribunalului Constanţa, în dosarul civil nr. x/2018, doamnele judecător reclamate disciplinar şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă. Aceasta, întrucât, deşi nu a existat niciun impediment la înscrierea în cartea funciară a terenului liber de suprapuneri de 419 mp, fiind respectate prevederile art. 83, art. 84 alin. (1) lit. b) din Ordinul nr. 700/2014, acest teren nu a putut fi întabulat, de vreme ce "planul de situaţie anexă" invocat de către doamnele judecător nu este reglementat de art. 83 din Ordinul nr. 700/2014, fiind un abuz, în opinia recurentului, aşa cum a arătat în plângerea disciplinară, cât şi în contestaţie, iar în aceste circumstanţe intervine răspunderea disciplinară a judecătorilor respectivi. Exercitarea funcţiei cu rea-credinţă de către doamnele judecător care au soluţionat dosarul nr. x/2018 face ca dreptul său de proprietate asupra terenului, în condiţiile art. 565 C. civ., să fie imposibil de exercitat.

Prin urmare, soluţia instanţei de fond este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, impunându-se casarea acesteia în temeiul motivului de recurs invocat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară nu a depus întâmpinare în dosarul de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept

Prin sesizarea înregistrată la Inspecţia Judiciară la data de 15 ianuarie 2020, în lucrarea nr. 20-184, recurentul-reclamant a solicitat cercetarea disciplinară (i) a doamnei judecător B. de la Judecătoria Constanţa, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, cu ocazia soluţionării în primă instanţă a dosarului nr. x/2018, în care a pronunţat sentinţa civilă nr. 3485 din 28 martie 2018, cu o motivare vădit contrară raţionamentului juridic, (ii) precum şi a doamnelor judecător C. şi D. de la Tribunalul Constanţa, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, cu ocazia soluţionării în apel a aceluiaşi dosar, în care au pronunţat decizia civilă nr. 1769 din 2 noiembrie 2018, cu încălcarea normelor de drept material reprezentate de dispoziţiile art. 83 alin. (1), art. 84 alin. (1) lit. b), art. 118 alin. (2) din Ordinul ANCPI nr. 700/2014 şi art. 29 alin. (4), art. 41 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 7/1996.

Sesizarea recurentului-reclamant a fost clasată prin rezoluţia nr. 700/A din 2 martie 2020 emisă în lucrarea nr. 20-184, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, pe motivul că nu au fost identificate elemente care să releve săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) şi t) din Legea nr. 303/2004.

Împotriva rezoluţiei de clasare recurentul-reclamant a formulat plângere în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată şi modificată, aceasta fiind respinsă prin rezoluţia nr. C20-648 din 4 iunie 2020 emisă de inspectorul-şef.

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea rezoluţiei inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C20-648 din 4 iunie 2020 şi a rezoluţiei de clasare nr. 700/A din 2 martie 2020, dată de Inspecţia Judiciară în lucrarea nr. 20-184, cererea fiind respinsă de Curtea de Apel Bucureşti, ca neîntemeiată.

Analizând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, recurentul-reclamant reluând susţinerile din sesizare, fiind nemulţumit de soluţia de clasare şi de soluţia pronunţată de prima instanţă.

Înalta Curte constată, cu caracter preliminar, că recurentul a sesizat organul de inspecţie judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru cercetarea unor fapte ce, conform sesizării formulate, ar intra în conţinutul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) şi t) din Legea nr. 303/2004.

Potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni (…), iar conform art. 991 din acelaşi act normativ, există rea credinţă atunci când judecătorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, iar gravă neglijenţă, atunci când nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că pentru a fi în prezenţa exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerinţe.

Astfel, pentru existenţa relei credinţe, este necesar a fi probată încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, voit, cu ştiinţă, a normelor de drept material ori procesual în scopul vătămării unei persoane sau acceptând acest lucru.

Totodată, pentru existenţa gravei neglijenţe, judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească neintenţionat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

Aşadar, pentru existenţa abaterii disciplinare prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 este necesar ca în exercitarea atribuţiilor de serviciu judecătorul să fi nesocotit o normă de drept material sau procesual, iar sub aspectul laturii subiective, ca această nesocotire să fie făcută cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, aspecte care nu se regăsesc în cauza de faţă.

Este adevărat că potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabili ori săvârşirea de către magistraţi a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificări trebuie efectuate doar în raport de elementele constitutive ale abaterii disciplinare reclamante.

Însă, modul în care magistraţii instrumentează, apreciază/califică şi soluţionează cererile, excepţiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care acesta încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Ceea ce caracterizează abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. t) este elementul voliţional, specific acestei abateri atunci când se relevă indicii ale distorsionării conştiente a legii, altfel spus, judecătorul este conştient că a încălcat legea. O astfel de distorsionare este evidentă, spre exemplu, atunci când reiese că oricare alt judecător, aflat în aceleaşi condiţii, nu ar fi judecat astfel, iar raţionamentul juridic al magistratului verificat este în contradicţie flagrantă cu principiile de drept din materia respectivă.

Elementul voliţional nu a fost dovedit în cauză, astfel că, în acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte constată că în mod corect autoritatea pârâtă, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu, a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistraţii judecători verificaţi a acestei abateri, în condiţiile prezentate.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, recurentul-reclamant a arătat că raţionamentul juridic al motivării efectuate în cadrul sentinţei civile nr. 3485 din 28 martie 2018 de către doamna judecător B. este în mod vădit contrar dispoziţiilor art. 83 alin. (1), art. 84 alin. (1) lit. b), art. 118 alin. (2) din Ordinul ANCPI nr. 700/2014 şi art. 41 alin. (3) din Legea nr. 7/1996.

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, va avea în vedere că abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, constă în "utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat".

Din această perspectivă, prima instanţă a reţinut că în mod corect s-a dispus clasarea plângerii, întrucât nu sunt indicii privind săvârşirea acestei abateri disciplinare, motivarea soluţiei pronunţate nefiind contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei, magistratul care a instrumentat dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. x/2018 prezentând în mod logic, raţional şi argumentat motivele de fapt şi de drept ce au stat la baza pronunţării sentinţei civile nr. 3485/28.03.2018 a Judecătoriei Constanţa.

Este de avut în vedere faptul că raţionamentul juridic reprezintă un silogism în care este necesar să fie validată concluzia la care judecătorul ajunge pe baza celor două premise principale, respectiv situaţia de fapt analizată şi dispoziţiile legale aplicabile, iar motivarea hotărârii este necesar să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea magistratului pe baza probelor administrate. Faţă de limitele trasate de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, se reţine că verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.

Or, aşa cum s-a arătat mai sus, prin motivele de recurs recurentul-reclamant în continuare îşi exprimă nemulţumirea faţă de raţionamentul logico-juridic al judecătorului şi lipsa de temei a soluţiei, împrejurare ce nu poate fi analizată decât în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, iar nu şi cu ocazia verificărilor administrative ce sunt efectuate de către Inspecţia Judiciară.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 927 din data de 9 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2022.