Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5037/2021 AI generated

Eligibility of residential care centers for disabled persons under public building energy efficiency grant guidelines

Case Number Decizia nr. 5037/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the Ministry of Regional Development, quashed the lower court's judgment, and ruled in favor of the administrative authorities by dismissing the claimant's action as unfounded, thereby validating the rejection of the grant application. The dispute concerned the eligibility of a county administrative unit's application for EU co-financing for energy efficiency improvements to a residential care center for adults with disabilities; the authorities rejected the project citing non-compliance with specific eligibility criteria in the Guide for Applicants under Priority Axis 3.1B, which excluded collective housing buildings except for limited categories, whereas the Court of Appeal had previously ruled that the broader reference to social services in the Guide made the center eligible. The Supreme Court held that the phrase "of the type of" in the Guide, interpreted in light of Government Order No. 867/2015, restrictively identifies eligible buildings, limiting eligibility specifically to residential care centers for elderly persons and excluding facilities for persons with disabilities to align with national and EU goals for deinstitutionalization; consequently, the administrative acts rejecting the application were deemed legal, and the claimant was ordered to pay litigation costs.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 453 alin. (1) C. proc. civ; Eligibility of residential care centers for disabled persons under public building energy efficiency grant guidelines: The dispute concerned the eligibility of a county administrative unit's application for EU co-financing for energy efficiency improvements to a residential care center for adults with disabilities; the authorities rejected the project citing non-compliance with specific eligibility criteria in the Guide for Applicants under Priority Axis 3.1B, which excluded collective housing buildings except for limited categories, whereas the Court of Appeal had previously ruled that the broader reference to social services in the Guide made the center eligible. The Supreme Court held that the phrase "of the type of" in the Guide, interpreted in light of Government Order No. 867/2015, restrictively identifies eligible buildings, limiting eligibility specifically to residential care centers for elderly persons and excluding facilities for persons with disabilities to align with national and EU goals for deinstitutionalization; consequently, the administrative acts rejecting the application were deemed legal, and the claimant was ordered to pay litigation costs.

Keywords

AI generated
social housing care for the elderly public building application to an administrative authority improvement of housing handicapped persons
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

Procedural basis for the High Court to admit the appeal and quash the lower court's judgment.

art. 20 din Legea nr. 554/2004

Substantive legal basis for the exercise of judicial review in administrative litigation, justifying the decision to dismiss the claim as unfounded.

art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Provision cited for the adjudication of litigation costs and the obligation for the claimant to pay the defendant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 23 februarie 2018, sub nr. x/2017, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Hunedoara, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice), a solicitat anularea Deciziei de respingere a contestaţiei nr. 411/05.09.2017 şi obligarea autorităţii pârâte la continuarea procesului de evaluare a cererii de finanţare "Creşterea eficienţei energetice - Centru de Plasament Petrila" cod SMIS 114332 în procesul de evaluare şi selecţie aferent apelului de proiecte POR/2016/3/3.1/B/1/7REGIUNI.

Pe parcursul judecăţii, la solicitarea instanţei, reclamanta şi-a precizat acţiunea menţionând că înţelege să solicite şi anularea scrisorii de respingerea a cererii de finanţare din etapa de verificare a conformităţii administrative şi eligibilităţii nr. x/21.06.2017, emisă de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest şi implicit solicită introducerea ADR-VEST în cauză în calitate de pârât, având drept consecinţă repunerea în situaţia reevaluării cererii de finanţare, respectiv, a admiterii acesteia în sensul declarării Cererii de finanţare nr. x/21.06.2017 ca eligibilă.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 276 din 18 decembrie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia:

- a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei împotriva Scrisorii de respingere a cererii de finanţare în etapa de verificare a conformităţii administrative şi eligibilităţii, nr. x/21.06.2017, emisă de Agenţia Pentru Dezvoltare Regională Vest;

- a admis, în parte, acţiunea în contencios administrativ, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Hunedoara, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Pentru Dezvoltare Regională - Regiunea Vest şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice), şi pe cale de consecinţă:

- a anulat Decizia de respingere a contestaţiei înregistrată sub nr. x/05.09.2017, emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene;

- a anulat Scrisoarea de respingere a cererii de finanţare în etapa de verificare a conformităţii administrative şi eligibilităţii referitoare la cererea de finanţare înregistrată sub nr. x/21.06.2017, emisă de Agenţia Pentru Dezvoltare Regională Vest;

- a constatat că reclamanta îndeplineşte criteriul de eligibilitate menţionat la Secţiunea 4.2 punctul 15 din Ghidul specific 3.1. B;

- a obligat Agenţia Pentru Dezvoltare Regională Vest să procedeze la reevaluarea cererii de finanţare nr. x/21.06.2017 cu privire la îndeplinirea celorlalte criterii de eligibilitate;

- a respins în rest pretenţiile reclamantei.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (în prezent Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei), întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În argumentarea motivului de casare invocat, recurentul-pârât susţine că sentinţa de fond a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor legislaţiei în vigoare.

Proiectul cu titlul "Creşterea eficienţei energetice - Centrul de îngrijire şi asistenţă Petrila", depus de UAT Judeţul Hunedoara, a fost respins de către ADR Vest în calitate de organism intermediar (OI) pe motiv că, la data depunerii cererii de finanţare, reclamanta a încălcat criteriul 96 din Grila de verificare a conformităţii administrative şi eligibilităţii proiectului (cererii de finanţare) şi a componentelor (clădirilor).

Recurentul-pârât menţionează că, în mod concret, acest proiect a fost respins avându-se în vedere prevederile din Ghidul Solicitantului aferent Priorităţii de investiţii 3.1B Clădiri publice, secţiunea 4.2 Eligibilitatea proiectului, a componentelor (clădirilor) individuale care îl compun, precum şi a activităţilor, care, la punctul 15, menţionează:

"Clădirea nu este din tipul clădirilor de locuit colective sau asimilate acestora, cu excepţia:

- penitenciarelor,

- clădirilor cu destinaţie de locuinţe sociale* (definite conform Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată),

- clădirilor în cadrul cărora sunt furnizate servicii sociale (H.G. nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare), aflate în proprietatea publică/administrarea unui UAT comună, oraş, Municipiul Bucureşti şi subdiviziunile administrativ-teritoriale ale acestuia, sectoare ale Municipiului Bucreşti, judeţ, de tipul centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă pentru persoane vârstnice,

- căminelor aferente instituţiilor de învăţământ.

*În categoria clădirilor cu destinaţei de locuinţe sociale nu se includ locuinţele sociale construite prin programele ANL.

Notă: Clădirile cu caracter rezidenţial menţionate în cadrul prezentului criteriu 15 nu se vor include implicit în categoria clădirilor de locuit colective sau asimilate acestora menţionată la criteriul 10, secţiunea 4.2 din prezentul ghid, respectiv în Anexele 3.1. B-3.a, 3.1. B-3.b la prezentul ghid."

Recurentul-pârât critică sentinţa de fond care a reţinut că "prin menţionarea în cuprinsul criteriului de eligibilitate a H.G. nr. 867/2015 s-a stabilit eligibilitatea tuturor clădirilor în care sunt prestate servicii sociale, astfel cum acestea sunt individualizate în nomenclatorul serviciilor sociale".

În acest sens, arată că sintagma "de tipul" ce se regăseşte în cuprinsul Ghidului Solicitantului are semnificaţia "din categoria", fiind preluată cu acest înţeles din H.G. nr. 867/2015, care la art. 2 alin. (6) precizează că:

"Fiecare dintre tipurile de servicii sociale prevăzute în nomenclator se încadrează întrunul din cele patru regulamente-cadru prevăzute la alin. (2)-(5)."

Astfel, intenţia Autorităţii de Management a fost cea de a indica limitativ tipul (categoria) de clădiri eligibile în cadrul acestui apel de proiecte, iar nu aceea de a exemplifica această categorie, nelăsând deschisă posibilitatea depunerii de proiecte şi pentru alt tip de clădiri.

Subliniază că în sprijinul acestei afirmaţii vine şi modificarea adusă Ghidului odată cu lansarea apelurilor ulterioare din cadrul aceleiaşi PI 3.1B - Clădiri Publice, la secţiunea 4.2, punctul 15, respectiv:

Notă: Nu sunt eligibile clădirile cu caracter rezidenţial, cu excepţia celor mai sus-menţionate (de exemplu, clădirile de tipul centrelor rezidenţiale în cadrul cărora sunt furnizate servicii sociale care presupun cazarea persoanelor cu dizabilităţi sau a copiilor separaţi temporar sau definitiv de părinţi nu sunt eligibile în cadrul acestui apel de proiecte).

Prin aplicarea criteriului de eligibilitate în cauză, AMPOR a înţeles să respecte punctul 15, secţiunea 4.2 din ghidul specific aferent PI 3.1B-Clădiri Publice, prevederile POR 2014-2020 negociat cu Comisia Europeană, cu privire la încurajarea dezvoltării infrastructurii de dezinstituţionalizare, în special pentru copii şi persoanele cu dizabilităţi, finanţându-se doar proiecte care vizează centrele sociale fără componentă rezidenţială, şi prin excepţie proiecte care vizează centre rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă pentru persoane vârstnice.

Recurentul-pârât critică şi reţinerile instanţei de fond, potrivit cărora punctul 4.4 din Ghid vine să întărească concluzia că în criteriul de eligibilitate nu sunt incluse doar clădirile de tipul centrelor rezidenţiale de îngrijire pentru persoane vârstnice.

În acest sens, arată că existenţa unui criteriu în Grila de evaluare tehnică şi financiară (criteriul 1 - Contribuţia proiectului la realizarea obiectivelor specifice priorităţii de investiţie - Subpunctul Funcţia/activitatea socială) prin care se acordă un punctaj mai mare pentru proiectele care propun la finanţare clădiri în care se desfăşoară activităţi sociale nu presupune finanţarea tuturor clădirilor cu funcţii sociale fără a ţine cont şi de alte aspecte. Astfel, chiar dacă există acest criteriu cu caracter general, care acordă prioritate la finanţare clădirilor cu funcţii sociale, sunt şi alte criterii suplimentare pe care Autoritatea de management le-a folosit pentru a se asigura că proiectele finanţate respectă legislaţia naţională şi europeană şi/sau obligaţiile asumate de România pentru utilizarea fondurilor europene structurale şi de investiţii (ex. ineligibilitatea la finanţare a clădirilor în care sunt furnizate servicii sociale care implică cazare). În ciuda stabilirii unui asemenea criteriu în grila de evaluare tehnică şi financiară, menţionează că există şi alte criterii care restrâng eligibilitatea clădirilor, cum ar fi, de exemplu, starea tehnică a clădirii, nefiind finanţate clădirile încadrate în grad de risc seismic II. Apreciază, astfel, ca fiind lipsită de temei interpretarea instanţei de fond potrivit căreia, prin existenţa unui astfel de criteriu în grila ETF, în mod evident, au fost avute în vedere pentru finanţare toate tipurile de clădiri în care se desfăşoară activităţi sociale şi nu doar centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă pentru persoanele vârstnice, fiind restrânsă astfel, în mod nejustificat aria de aplicare a criteriului de eligibilitate în baza căruia proiectul a fost declarat neeligibil.

În ceea ce priveşte justificarea nefinanţării centrelor rezidenţiale pentru persoane cu dizabilităţi, inclusiv în ceea ce priveşte investiţiile ce vizează eficientizarea energetică a acestora, recurentul-pârât face o serie de precizări, referindu-se inclusiv la constatarea Comisiei Europene, prin Documentul referitor la poziţia Consiliului Uniunii Europene privind progresul României în 2014 în ceea ce priveşte Programul Naţional de Reformă şi Programul de Convergenţă (pct. 15, pag. 5), în sensul că "încă mai există un număr mare de persoane cu dizabilităţi în instituţii rezidenţiale mari, în timp ce serviciile de îngrijire în comunitate pentru persoanele cu handicap nu sunt suficient de dezvoltate".

În documentul mai sus-menţionat, una dintre Recomandările Specifice de Ţară (RST), respectiv RST 6 a fost "continuarea reformei sistemului de asistenţă socială, dezvoltarea legăturilor sale cu măsurile de activare". Ca urmare a acestei recomandări, în ceea ce priveşte situaţia grupurilor vulnerabile "copii" şi "persoane cu dizabilităţi", România şi-a asumat obiectivul dezinstituţionalizării unui număr cât mai mare de beneficiari aparţinând acestor grupuri vulnerabile, obiectiv asumat prin intermediul strategiilor sectoriale în domeniile protecţiei copiilor (Strategie Naţională pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Copilului 2014-2020), respectiv al persoanelor cu dizabilităţi (Strategia Naţională "O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi" 2016-2020) şi operaţionalizat prin Planurile de Acţiune subsecvente acestor strategii.

Arată că obiectivul dezinstituţionalizării (DI) este asumat la nivel naţional, atât la nivel general, prin respectarea condiţionalităţilor ex-ante generale cu privire la antidisciminare şi dizabilităţi, aplicabile tuturor obiectivelor tematice finanţabile prin fondurile europene structurale şi de investiţii, cât şi specific prin intermediul programelor operaţionale (în special, POR şi POCU) care susţin atingerea acestui obiectiv, prin acţiunile finanţate în domeniul dezinstituţionalizării, respectiv prin finanţarea de investiţii tip hard prin POR (ex. locuinţe protejate acompaniate de centre de zi - pentru grupul vulnerabil "persoane cu dizabilităţi"), respectiv a acţiunilor de tip "soft" prin POCU (finanţarea intervenţiilor care ţin de training, plata salariilor personalului care deserveşte infrastructura de DI etc.).

La nivelul programelor operaţionale acest obiectiv a fost translatat în mod corespunzător în cadrul POR 2014-2020, menţionându-se în mod clar că se va sprijini procesul de dezinstituţionalizare a persoanelor cu dizabilităţi provenite din centre rezidenţiale.

Având în vedere necesitatea transpunerii în practică a acestei abordări, pe de o parte, dar resursele financiare limitate la nivelul POR, pe de altă parte, a existat necesitatea prioritizării proiectelor eligibile pentru finanţare, astfel că pentru serviciile sociale destinate grupului vulnerabil "persoane cu dizabilităţi" investiţiile au fost orientate pe închiderea, cu prioritate, a instituţiilor de tip vechi cu un număr mare de beneficiari (peste 120 de beneficiari), cu condiţii improprii de viaţă, aflate la distanţă mare de comunitate şi de serviciile de sănătate, educaţie şi de recuperare, urmând ca această abordare să continue şi pe perioada următoare de programe (2021-2027) şi să se extindă, treptat, la nivelul tuturor centrelor rezidenţiale, nu doar a celor de mari dimensiuni.

Deşi nu există referiri explicite la nivelul axei prioritare 3 în textul Programului Operaţional Regional 2014-2020 cu privire la procesul dezinstituţionalizării, caracterul orizontal al acestui obiectiv şi respectarea şi implementarea acestuia la nivelul tuturor axelor prioritare ale programului este o obligaţie ce derivă din regulamentele europene în domeniul utilizării fondurilor europene structurale şi de investiţii.

Precizează recurentul-pârât că tocmai în vederea operaţionalizării obiectivului privind dezinstituţionalizarea pentru anumite categorii vulnerabile, prin Ghidul Solicitantului aferent prioritizării de investiţii 3.1. B-Clădiri Publice, a fost restricţionat accesul la finanţare a obiectivelor de investiţii care au drept scop instituţionalizarea, atât a persoanelor adulte cu dizabilităţi, cât şi a copiilor din centrele de plasament.

În susţinerea celor afirmate, recurentul-pârât face trimitere la adresa Comisiei Europene ref Ares (2017)/529519 - 20.10.2017, potrivit căreia ţările membre sunt rugate a se asigura că "investiţiile în clădirile publice exclud instituţiile ce oferă servicii publice cu cazare, cum ar fi: cămine pentru persoane cu dizabilităţi sau probleme de sănătate mintală, cămine pentru copii abandonaţi, oricare ar fi obiectivul tematic. Acestea includ eficienţa energetică, tehnologia informaţiei şi comunicării, precum şi alte obiective tematice."

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinare, intimata-reclamantă U.A.T. Judeţul Hunedoara solicită în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, în esenţă, reiterând apărările formulate în faţa instanţei de fond.

4.2. Intimata-pârâtă Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest nu a depus la dosarul de recurs întâmpinare, însă, a depus concluzii scrise, prin intermediul cărora a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, admiterea recursului, precum şi obligarea reclamantei-intimate la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fond şi în recurs, conform înscrisurilor anexate.

5. Aspecte procedurale

Excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, a fost respinsă pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul pârâtului este fondat potrivit argumentelor ce vor fi expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin sentinţa recurată, prima instanţă a admis în parte acţiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată, a anulat cele două acte atacate, a constatat că reclamanta îndeplineşte criteriul de eligibilitate menţionat la Secţiunea 4.2 punctul 15 din Ghidul specific 3.1. B şi a obligat pârâta ADR Vest la reevaluarea cererii de finanţare nr. x/21.06.2017 cu privire la îndeplinirea celorlalte criterii de eligibilitate, respingând în rest pretenţiile reclamantei.

Criticile invocate de recurentul-pârât, conform cărora soluţia instanţei de fond a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinse în Ghidul solicitantului - Condiţii specifice de accesare a fondurilor pentru Axa prioritară 3, Prioritatea de investiţii 3.1 - Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente e energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, Operaţiunea B - Clădiri publice şi în H.G. nr. 867/2015, sunt întemeiate.

Reevaluând materialul probator administrat în cauză prin prisma cadrului normativ aplicabil şi răspunzând criticilor formulate în cadrul memoriului de recurs, subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată următoarele:

Reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Hunedoara a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Scrisoarea de respingere a cererii de finanţare din etapa de verificare a conformităţii administrative şi eligibilităţii nr. x/21.06.2017 emisă de pârâta Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, precum şi Decizia de respingere a contestaţiei nr. 411/05.09.2017 emisă de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

Prin Scrisoarea nr. x/21.06.2017, întocmită urmare verificării conformităţii administrative şi eligibilităţii, pârâta ADR Vest a respins cererea de finanţare depusă de reclamanta UAT Judeţul Hunedoara pentru proiectul "Creşterea eficienţei energetice - Centrul de îngrijire şi asistenţă Petrila", pentru neîndeplinirea criteriului de eligibilitate din Grila de verificare a conformităţii administrative şi eligibilităţii a proiectului (cererii de finanţare) şi a componentelor (clădirilor), respectiv "Criteriul XIII. 96. Clădirea nu este de tipul clădirilor de locuit colective sau asimilate acestora (cu excepţia tipurilor de clădiri menţionate în Ghidul Specific (secţiunea 4.2, punctul 15)?".

Împotriva Scrisorii menţionate, reclamanta a formulat contestaţie administrativă, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 411/5.09.2017, autoritatea ministerială menţinând soluţia dispusă de organismul intermediar (OI) şi informând reclamanta asupra acestui aspect prin intermediul Scrisorii de răspuns nr. x/5.10.2017 .

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a încercat să demonstreze îndeplinirea de către ea a criteriului de eligibilitate prevăzut la Secţiunea 4.2 punctul 15 din Ghidul specific 3.1. B., iar prima instanţă i-a soluţionat favorabil cererea, infirmând astfel cele reţinute de autorităţile pârâte prin actele atacate, respectiv că proiectul propus de reclamanta a fost declarat neeligibil şi, prin urmare, nu a fost inclus în următoarea etapă a procesului de evaluare şi selecţie, neîndeplinind criteriul 96 din Grila de verificare a conformităţii administrative şi eligibilităţii proiectului (cererii de finanţare) şi a componentelor (clădirilor).

Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că pârâtele au dat o interpretare greşită prevederilor cuprinse în Ghidul solicitantului, apreciind că în cadrul excepţiilor menţionate în ghid, în ceea ce priveşte clădirile în cadrul cărora sunt furnizate servicii sociale, se includ doar centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă pentru persoane vârstnice. Aceasta, întrucât, este necontestat de părţi, clădirea pentru care s-a solicitat finanţarea este o unitate rezidenţială de asistenţă socială, asigurând servicii sociale pentru persoanele adulte cu dizabilităţi, clădirea aflându-se în proprietatea publică/administrarea unui UAT, aspect ce rezultă fără putinţă de tăgadă din Hotărârea Consiliului Judeţean Hunedoara nr. 243/2016, Anexa 1.

Totodată, prima instanţă a reţinut că, în conţinutul Ghidului solicitantului, la punctul la care se stabileşte că sunt eligibile clădirile în cadrul cărora sunt furnizate servicii sociale, se face trimitere la H.G. nr. 867/2015 de aprobare a Nomenclatorului serviciilor sociale, conform căruia, din cadrul unităţilor care oferă servicii sociale cu cazare fac parte atât centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă pentru persoane vârstnice, cât şi centrele rezidenţiale pentru persoane cu dizabilităţi. Aşadar, a considerat că, prin menţionarea în cuprinsul criteriului de eligibilitate a H.G. nr. 867/2015, s-a stabilit eligibilitatea tuturor clădirilor în care sunt prestate servicii sociale astfel cum sunt individualizate în nomenclatorul serviciilor sociale.

Înalta Curte nu împărtăşeşte soluţia judecătorului fondului.

Fără a mai reda prevederile menţionate în Ghidul specific (secţiunea 4.2, punctul 15), al căror conţinut a fost redat atât în actele atacate, în actele procesuale, cât şi în sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, în cadrul criteriului în discuţie se face trimitere la centrele sociale reglementate prin H.G. nr. 867/2015, iar apoi se face referire la centrele "de tipul centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă pentru persoane vârstnice". De altfel, acest aspect a fost sesizat chiar de către ADR Vest, în calitate de organism intermediar (OI), care, prin Asociaţia Agenţiilor pentru Dezvoltare Regională din România (ROREG), a solicitat un punct de vedere de la AMPOR cu privire la modalitatea de interpretare a criteriului 15 din cadrul secţiunii 4.2 din Ghidul specific. Astfel cum rezultă din adresa nr. x/31.07.2017, AMPOR a răspuns în sensul că, "în cazul unui proiect care vizează o clădire/clădiri în care se furnizează servicii sociale cu cazare, care se încadrează în tipul clădirilor de locuit colective sau asimilate acestora (nereprezentând una din excepţiile menţionate la punctul 15, secţiunea 4.2 din Ghidul specific), apreciem că acesta nu este eligibil. Din categoria serviciilor sociale cu cazare, conform H.G. nr. 867/2015, sunt eligibile în cadrul apelurilor lansate pe PI 3.1, Operaţiunea B- Clădiri publice, doar centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă pentru persoane vârstnice".

Or, conform secţiunii Descrierea investiţiei din formularul cererii de finanţare, categoria clădirii este Clădiri de locuit colective sau asimilate acestora, iar la Funcţiunea clădirii se specifică faptul că prezenta clădire (Corpul C2) a Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Petrila este o unitate rezidenţială de asistenţă socială care are rolul de a asigura aplicarea politicilor şi strategiilor de asistenţă socială a persoanelor adulte cu dizabilităţi.

De asemenea, conform Hotărârii Consiliului Judeţean Hunedoara nr. 243/2016 privind aprobarea ROF DGASPC Hunedoara şi a ROF a Centrului de zi de recuperare pentru copii Deva şi a Centrului de zi de recuperare pentru adulţi Deva, în categoria unităţilor care asigură servicii de tip rezidenţial pentru persoane adulte (în dificultate) sunt încadrate Centrele de îngrijire şi asistenţă pentru persoane cu dizabilităţi din judeţul Hunedoara, printre care şi Centrul de îngrijire şi asistenţă Petrila.

În condiţiile arătate, rezultă că Centrul de îngrijire şi asistenţă Petrila oferă asistenţă socială persoanelor cu dizabilităţi, nu persoanelor vârstnice.

Astfel, în conformitate cu cele menţionate în cererea de finanţare, deşi clădirea Centrului de îngrijire şi asistenţă Petrila este încadrată în tipul clădirilor de locuit colective sau asimilate acestora, nu se încadrează în categoria de excepţie menţionată la punctul 15, secţiunea 4.2 din Ghid, respectiv clădiri de tipul centrelor rezidenţiale pentru persoane vârstnice.

Susţinerea primei instanţe, în sensul că prin menţionarea în cuprinsul criteriului de eligibilitate a H.G. nr. 867/2015, s-a stabilit eligibilitatea tuturor clădirilor în care sunt prestate servicii sociale astfel cum sunt individualizate în nomenclatorul serviciilor sociale, nu poate fi primită.

Înalta Curte consideră, în acord cu recurentul, că sintagma "de tipul" ce se regăseşte în cuprinsul Ghidului solicitantului are semnificaţia "din categoria", fiind preluată cu acest înţeles din H.G. nr. 867/2015 care, la art. 2 alin. (6), precizează că: "Fiecare dintre tipurile de servicii sociale prevăzute în nomenclator se încadrează într-unul din cele patru regulamente-cadru prevăzute la alin. (2)-(5)."

Se constată, astfel, că intenţia Autorităţii de Management a fost cea de a indica limitativ tipul (categoria) de clădiri eligibile în cadrul apelului de proiecte pentru care a aplicat reclamanta, iar nu cea de a exemplifica această categorie, nelăsând deschisă posibilitatea depunerii de proiecte şi pentru alt tip de clădiri.

Nici referirile primei instanţe la punctul 4.4 din Ghid nu sunt de natură a conduce la concluzia că în criteriul de eligibilitate nu sunt incluse doar clădirile de tipul centrelor rezidenţiale de îngrijire pentru persoane vârstnice. Aceasta, întrucât, existenţa în Grila de evaluare tehnică şi financiară a unui criteriu general care acordă prioritate la finanţare clădirilor cu funcţii sociale, nu presupune finanţarea tuturor clădirilor cu funcţii sociale fără a ţine cont şi de alte criterii suplimentare pe care, de altfel, Autoritatea de management le-a folosit pentru a se asigura că proiectele finanţate respectă legislaţia naţională şi europeană şi/sau obligaţiile asumate de România pentru utilizarea fondurilor structurale şi de investiţii (ex. ineligibilitatea la finanţare a clădirilor în care sunt furnizate servicii sociale care include cazare).

Elocventă în acest sens este şi adresa Comisiei Europene ref Ares (2017)/529519 - 20.10.2017, potrivit căreia ţările membre sunt rugate a se asigura că "investiţiile în clădirile publice exclud instituţiile ce oferă servicii publice cu cazare, cum ar fi: cămine pentru persoane cu dizabilităţi sau probleme de sănătate mintală, cămine pentru copii abandonaţi, oricare ar fi obiectivul tematic. Acestea includ eficianţa energetică, tehnologia informaţiei şi comunicării, precum şi alte obiective tematice."

Contrar celor reţinute de prima instanţă, pârâtele au dat o corectă interpretare prevederilor cuprinse în Ghidul solicitantului, reţinând că proiectul de faţă vizează o clădire în care se furnizează servicii sociale cu cazare (rezidenţiale) pentru persoane cu dizabilităţi, nu pentru persoane vârstnice, care se încadrează în tipul clădirilor de locuit colective sau asimilate acestora, nereprezentând însă una din excepţiile menţionate la punctul 15, secţiunea 4.2 din Ghidul specific şi astfel nefiind eligibil.

Prin urmare, este nelegală concluzia instanţei de fond în sensul că reclamanta, la data depunerii cererii de finanţare, îndeplinea criteriul de eligibilitate menţionat la Secţiunea 4.2 punctul 15 din Ghidul specific 3.1. B, prin prisma reglementărilor legislative interne şi comunitare aplicabile.

În raport de aceste argumente, reţine instanţa de control judiciar că actele administrative contestate în prezenta cauză sunt legale, astfel că hotărârea instanţei de fond care le-a invalidat este pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul U.A.T. Judeţul Hunedoara, ca neîntemeiată.

Totodată, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata-pârâtă Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va admite în parte şi va dispune obligarea intimaţilor intimatul-reclamant U.A.T. Judeţul Hunedoara la plata sumei 4.760 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, dovedite prin înscrisul depus la dosarul pendinte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei împotriva sentinţei civile nr. 276 din data de 18 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul U.A.T. Judeţul Hunedoara, ca neîntemeiată.

Admite în parte cererea intimatei-pârâte Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest de acordare a cheltuielilor de judecată.

Obligă intimatul-reclamant U.A.T. Judeţul Hunedoara la plata către intimata-pârâtă Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest a sumei de 4.760 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2021.