Recovery of insurance indemnity for hidden vehicle damages discovered post-assessment under mandatory motor insurance framework

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, la data de 7 august 2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 15818/16.07.2018 emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând modificarea deciziei contestate, în sensul admiterii cererii în totalitate si cu privire la plata sumei de 2.433,67 RON.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 679 din 22 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti:

- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

- a anulat parţial decizia nr. 15818/16.07.2018, în ceea ce priveşte neaprobarea la plată a unei despăgubiri suplimentare în valoare de 2.433,67 RON;

- a obligat pârâtul la plata sumei suplimentare menţionate şi a cheltuielilor de judecată în valoare de 200 de RON.

3. Calea de atac exercitat în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. De asemenea, în temeiul art. 453 C. proc. civ., a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, recurentul-pârât arată, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 15818/16.07.2018 emise de FGA şi l-a obligat la plata către reclamantă a sumei de 2.433,67 RON.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt şi a conţinutului dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, recurentul-pârât susţine că a concluzionat corect că nu se justifică acordarea sumei în valoare de 2.433,67 RON reprezentând piese neconstatate, conform condiţiilor de asigurare. Astfel, conform art. 8.3 din Condiţiile de asigurare, indemnizaţia se va acorda în funcţie de cele înscrise în procesul-verbal de constatare şi de celelalte documente solicitate de Asigurător, iar potrivit art. 8.7, în cazul înlocuirii/reparaţiei consecinţă a producerii evenimentului asigurat, cuantumul daunei asigurate este egal cu costul reparaţiilor şi/sau înlocuirilor părţilor componente sau pieselor avariate ale acestora, potrivit soluţiilor tehnologice stabilite de către Asigurător prin procesul-verbal de constatare, inclusiv cheltuielile pentru materiale şi manoperă aferente.

Consideră că în speţă este aplicabil art. 8.7 din Condiţiile de asigurare şi, de asemenea, că eventualele obiecţii ale părţilor cu privire la prejudiciile constatate precum şi a soluţiilor tehnice adoptate se menţionează în procesul-verbal/nota de constatare, în lipsa acestora considerându-se că procesul-verbal de constatare/nota de evaluare a fost însuşit(ă) asfel cum a fost întocmit(ă).

Precizează că, la data de 21.02.2017, a fost întocmit procesul-verbal de constatare prin care s-a stabilit care sunt piesele avariate, precum şi soluţiile tehnologice adoptate şi că reprezentantul societăţii petente a semnat procesul-verbal de constatare fără obiecţiuni şi fără să solicite întocmirea unui proces-verbal suplimentar.

Mai arată că la acordarea despăgubirilor în cuantum de 19.385 RON a avut în vedere devizul de repaţie emis în data de 12.06.2017 de către S.C. B. S.R.L. şi procesul-verbal de constatare a pagubelor la autovehicule - completat.

Suma solicitată de petentă în cuantum de 2.433,67 RON reprezintă, în opinia recurentului-pârât, o sumă necuvenită, având în vedere că aceasta, pe de o parte nu a fost menţionată în procesul-verbal de constatare/nota de evaluare şi, pe de altă parte, reperul armătură cu cod de identificare x apare înregistrat de 2 (două) ori în Calculaţia depusă de petentă.

În acelaşi timp, instanţa de fond a confundat obligaţia de plată a FGA cu obligaţia de plată a asigurătorului. Or, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 213/2015 şi ale Normei ASF nr. 16/2015, Fondul de Garantare a Asiguraţilor este constituit cu scop şi destinaţie specifice, nu se substituie asigurătorului aflat în insolvenţă şi nu preia obligaţiile asigurătorului asumate în urma încheierii contractului de asigurare de răspundere civilă pentru accidente produse de vehicule.

Prin urmare, instanţa de fond a pronunţat o sentinţă nelegală care se impune a fi casată de instanţa de recurs, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata-reclamantă A. S.R.L. nu a formulat întâmpinare în dosarul de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat.

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi pârâtul şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menţionat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinţei recurate ori la existenţa unor motive străine sau contradictorii în cuprinsul acesteia. Întrucât argumentaţia cererii de recurs se subsumează doar greşitei aplicări sau interpretării a dispoziţiilor legale incidente, urmează a fi analizată doar din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru a răspunde criticilor formulate de pârât, Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 213/2015, Fondul de Garantare a Asiguraţilor reprezintă o schemă de garantare în domeniul asigurărilor, menită să asigure plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii.

Pentru a fi achitate despăgubirile, creditorii de asigurări trebuie să urmeze procedura administrativă prevăzută de art. 14 din Legea nr. 213/2015, prin depunerea unei cereri de plată, care va fi analizată de FGA, potrivit art. 13 alin. (3) din acelaşi act normativ:

"(3) În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.", iar potrivit art. 16 din Norma ASF nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor:

"Stabilirea şi evaluarea despăgubirilor se efectuează după cum urmează: a) evaluarea despăgubirilor se efectuează de către Fond, direct sau prin mandatarii acestuia, în baza documentelor existente la dosarul de daună şi în conformitate cu prevederile legii şi ale condiţiilor de asigurare; (...)". Urmare a acestor verificări, Fondul de Garantare a Asiguraţilor dispune plata "creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile", conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

Susţinerile recurentului-pârât privind faptul că sentinţa recurată este rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a legii de către instanţa de fond, sunt nefondate.

În cauză, se află în dispută doar o parte din creanţa pe care intimata-reclamantă a solicitat-o prin cererea de plată, respectiv 2.433,67 RON, sumă respinsă la plată prin art. 2 din Decizia nr. 15818/16.07.2018, recurentul-pârât FGA motivând că, din verificarea notei de constatare şi a planşelor fotografice efectuate la avizarea daunei rezultă că au fost înlocuite repere care nu au fost cuprinse în procesul-verbal de constatare a daunei, respectiv închidere centrală (127,45 RON), precum şi armătura (2.306,22 RON).

În ceea ce priveşte reperele închidere centrală şi armătura, Înalta Curte reţine că avaria acestora a fost constatată de unitatea reparatoare la demontarea autoturismului, ulterior avizării daunei, motiv pentru care s-a propus reconstatarea şi înlocuirea lor, conform mesajului electronic transmis în data de 28.02.2017 persoanei responsabile cu soluţionarea dosarului de daună, respectiv C., aspect ce rezultă din înscrisurile din dosarul de daună, aflate la fila x, respectiv fila x verso din dosarul de fond. Această soluţie tehnică a fost aprobată de inspectorul de specialitate daune - C. prin mesajul transmis unităţii service la data de 28.02.2017, respectiv 30.03.2017, aspect ce rezultă, de asemenea, din înscrisurile din dosarul de daună, aflate la filele x, respectiv filele x verso din dosarul de fond. Acelaşi inspector a transmis unităţii de service următoarea solicitare:

"Rog să ataşaţi prezentul mail la documentele care se depun la dosar" .

După finalizarea reparaţiilor autoturismului, unitatea reparatoare a emis deviz de reparaţii şi factura fiscală aferentă, în sumă totală de 21.818,34 RON, inclusiv TVA, iar societatea păgubită a solicitat plata acestei sume, prin cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x/14.06.2017.

Prin decizia contestată, însă, cererea de plată a fost admisă în parte pentru suma de 19.385 RON şi respinsă pentru suma de 2.433,67 RON, reprezentând contravaloare închidere centrală şi armătura, piese neconstatate, în opinia recurentului-pârât, conform condiţiilor de asigurare.

Potrivit art. 8.7 din Condiţiile de asigurare, în cazul înlocuirii/reparaţiei consecinţă a producerii evenimentului asigurat, cuantumul daunei asigurate este egal cu costul reparaţiilor şi/sau înlocuirilor părţilor componente sau pieselor avariate ale acestora, potrivit soluţiilor tehnologice stabilite de către Asigurător prin procesul-verbal de constatare, inclusiv cheltuielile pentru materiale şi manoperă aferente.

Aşadar, pentru a putea fi achitată despăgubirea constând în costul de înlocuire a pieselor avariate, reclamanta are obligaţia de a proba că această înlocuire a fost efectiv realizată. Or, în cauză, chiar dacă reperele închidere centrală şi armătura, precum şi soluţia tehnică adoptată nu s-au menţionat în procesul-verbal/nota de constatare, faţă de înscrisurile administrate, care dovedesc şi valoarea reparaţiilor realizate de un service auto specializat, contrar susţinerilor recurentului-pârât, se confirmă că respectivele repere au fost înlocuite, astfel încât prejudiciul este dovedit, creanţa este certă, iar plata despăgubirii este conformă prevederilor Ordinului nr. 14/2011 şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că, prima etapă constând în evaluarea despăgubirilor de către Fond, direct sau prin mandatarii acestuia, în baza documentelor existente la dosarul de daună şi în conformitate cu prevederile legii şi ale condiţiilor de asigurare, s-a realizat la data de 30.03.2017, când s-a primit prin e-mail confirmare pentru ultimul element ascuns care a făcut obiectul reconstatării în unitatea de service.

Chiar dacă, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, această reevaluare este supusă avizării comisiei speciale, neluarea ei în considerare nu poate fi discreţionară. În caz contrar, creditorul de asigurare nu ar mai avea nicio predictibilitate.

În contextul expus, în mod judicios a reţinut judecătorul fondului că decizia de respingere a cererii de plată a sumei de 2.433,67 RON este dată cu aplicarea greşită a legii.

Cât priveşte susţinerea recurentului-pârât, potrivit cătreia reperul armătură cu cod de identificare x apare înregistrat de două ori în Calculaţia depusă de petentă, Înalta Curte constată că aceasta este o apărare care este invocată direct în faţa instanţei de recurs. Cum această critică nu a făcut obiectul analizei primei instanţe, Înalta Curte reţine că devin aplicabile dispoziţiile art. 494 raportat la art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., fiind inadmisibilă critica la adresa legalităţii sentinţei primei instanţe pentru acest motiv.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) acelaşi Cod, va respinge recusul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 679 din data de 22 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2021.