Public sector salary equalization to the maximum level within the same occupational framework despite conflicting classification allowances.

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul A., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, a chemat în judecată pe pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, în temeiul art. 8 şi art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, faţă de care a solicitat următoarele emiterea de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unui nou ordin de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 05.03.2016 şi în continuare, şi după intrarea in vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând in considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale in raport de indemnizaţiile procurorilor DNA şi DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006) şi luarea de ambii pârâţi a măsurilor ce se impun pentru a asigura repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale şi plata către reclamant a diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate conform prezentei hotărâri, creanţă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală, de la scadenţă până la plata efectivă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 92 din 26 martie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiată; a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt; a fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta curte de Casaţie şi Justiţie să emită pentru reclamant un nou ordin de încadrare în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită, conform Legii 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 05.03.2016 şi în continuare, prin valorificarea unui coeficient de multiplicare 19,000, în limitele impuse de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "justiţie"; s-a respins în rest acţiunea.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 92 din 26 martie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt au formulat cerere de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentii-pârâţi au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea exceptiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretentiile anterioare datei de 04.01.2018 şi respingerea actiunii pentru această perioadă, ca prescrisă; respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În esenţă, au considerat că motivarea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică şi nu ţine cont de normele legale aplicabile speţei, prezentând următoarele argumente:

-instanta de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. Contrar celor reţinute, refuzul exprimat prin adresa din 08.12.2020 a secţiei de resurse umane şi documentare este justificat,

- au fost interpretate şi aplicate în mod greşit dispozitiile pct. 13 - 14 de la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, art. 1 alin. (1), art. 12 alin. (1) şi (3) şi art. 30 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 330/2009, art. 10 alin. (1) şi (2) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, art. 1 alin. (52) din O.U.G. nr. 83/2014, art. 31 alin. (11)-14 din O.U.G, nr. 57/2015, art. 12 şi art. 38 din Legea nr. 153/2017, ale Legii nr. 71/2015, ale O.U.G. nr. 20/2016, ale Deciziilor Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2016 şi nr. 36/2018, precum şi ale Deciziei Curtii Constituţionale nr. 794/2016, prin raportare la considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 209 din 25.02.2020, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2019, şi ale deciziei civile nr. 2935 din 21.10.2020 a Curţii de Apel Piteşti,

- întrucât reclamantul a solicitat recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi plata drepturilor aferente începând cu 05.03.2016, iar acţiunea a fost înregistrată la instanţă la 04.01.2021, în raport de dispoziţiile art. 171 şi art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii şi ale art. 2500, art. 2501 alin. (1), art. 2503 alin. (2), art. 2512 alin. (1), art. 2513 şi art. 2517 C. civ., in speţă a operat prescripţia dreptului material la actiune pentru pretenţiile anterioare datei de 04.01.2018, neputând fi reţinute argumente referitoare la suspendarea sau întreruperea prescripţiei în temeiul O.U.G. nr. 71/2009, întrucât acest act normativ şi-a încetat efectele în cursul anului 2016,

- sentinţa civilă nr. 209 din 25.02.2020 a Tribunalului Vâlcea şi decizia civilă nr. 2935 din 21.10.2020 a Curţii de Apel Piteşti au fost pronuntate intr-un litigiu de muncă şi nu instituie în sarcina Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie obligaţia de a emite un ordin de salarizare,

- în conformitate cu art. 70 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "(4) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justitie este ordonator principal de credite",

- în speţă sunt aplicabile, mutatis mutandis, considerentele Deciziei nr. 13 din 13.06.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul in interesul legii, publicată în M. Of. nr. 763 din 29.09.2016,

- în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi (3), art. 71 art. 14, art. 22 alin. (1), art. 29 alin. (3) şi art. 47 alin. (6) din Legea nr. 500/2002, precum şi art. 1 din O.G. nr. 22/2002, cu privire la creantele stabilite prin titluri executori in sarcina instituţiilor şi autoritatilor publice, a susţinut că din economia acestor rezultă, în esenţă, că: redistribuirea creditelor bugetare de către ordonatorul principal de credite se poate face doar dacă este prevăzută de lege; ordonatorul principal de credite poate utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinatiilor aprobate. În acest context, în mod greşit ordonatorul principal de credite a fost obligat la emiterea ordinului de salarizare,

- conform art. 791 alin. (1) şi art. 80 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Direcţia Naţională Anticorupţie funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Asimilarea salarizării procurorilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul celor două Direcţii cu cea a procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a făcut în urma obţinerii de către primii a unei trepte ierarhice superioare şi a unui grad profesional superior, prin interviul susţinut în vederea numirii în structurile respective. În consecinţă, salarizarea procurorilor din D.I.I.C.O.T. şi D.N.A. are la bază nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorii din celelalte parchete, chiar dacă participă la şedinţele de judecată în cauzele instrumentate de D.I.I.C.O.T. şi D.N.A., nu efectuează şi urmărirea penală, cu caracteristicile şi dificultăţile specifice cauzelor de crimă organizată şi terorism, respectiv de combatere a corupţiei,

- în conformitate cu art. 36 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.. (1) Tribunalul judecă în primă instanţă; c) infracţiunile cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau Direcţia Naţională Anticorupţie, dacă nu sunt date prin lege în competenta altor instante ierarhic superioare". Având în vedere că procurorii care funcţionează în cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii nu participă la judecarea cauzelor privind infracţiunile la care se referă textul de lege citat, acestora nu li se poate acorda coeficientul de multiplicare 19,

- raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, prima instanţă trebuia să ţină cont de dispoziţiile Deciziilor nr. 818 - 821 din 03.07.2008 ale Curţii Constituţionale, publicate în M. Of. nr. 537 din 16.07.2008,

- începând cu 01.01.2010, legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare, care a înlocuit reglementările anterioare,

- potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, "Incepând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi tämän în mod exclusid cele prevăzute în prezenta lege", iar în conformitate cu art. 5 alin. (1) din Anexa VI a aceluiaşi act. normativ, " (1) ..., începând cu 1 ianuarie 2010, indemnizatiile de incadrare brute lunare, respectiv salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (7) se stabilesc astfel: la indemnizatiile de incadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor in vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile şi majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum şi adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a)". Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că noile indemnizaţii de încadrare din sistemul justiţiei nu puteau fi decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile, majorătile şi adaosurile acordate prin aceeaşi lege,

- principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menţinute şi în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011. Conform art. 1 alin. (2) şi art. 33 alin. (1) din acest act normativ, (art. 1) (2) Incepând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege; (art. 33) (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, reincadrarea personalului se face corespunzător tranşelor de vechime in muncă avute în luna decembrie 2010 pe functiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale deţinute, stabilindu-se clasa de salarizare şi coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia". Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, (3) incepand cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, in mod exclusid, cele prevăzute în prezenta lege",

- prin urmare, dreptul acordat de prima instanţă nu se regăseşte printre cele prevăzute de actele normative incidente în materia salarizării magistraţilor în perioada 01.01.2010 la zi. Cu atât mai mult, respectivul drept nu poate fi acordat după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017,

- promovarea judecătorilor şi procurorilor, precum şi a personalului asimilat acestora se realizează în conformitate cu dispoziţiile art. 43 şi urm. din Legea nr. 303/2004,

- la pct. 1 şi 2 ale notei de la lit. B) din Cap. I al Anexei V a Legii nr. 153/2017 se precizează că,,1. Prin "vechime in functie", în sensul prezentului capitol, se intelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justifie. 2. Promovarea procurorilor, a personalului asimilat acestora şi a magistraţilor asistenti se face doar prin examen sau concurs, în condifiile Legii nr. 303/2004 ...",

- în prezent, reclamantul nu deţine gradul profesional corespunzător Parchetului de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,

- aşadar, în mod greşit instanta de fond a dispus recalcularea indemnizaţiei de încadrare a reclamantului prin raportare la coeficientul de multiplicare 19, aferent gradului profesional corespunzător Parchetului de lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie,

- în conformitate cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, "personalul ... din celelalte instituţii şi autoritati publice, salarizat la acelaşi nivel, ... care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi institutii sau autoritati publice pentru fiecare functielgrad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii",

- potrivit art. 31 alin. (18) din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2016, in cazul institutiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, avind acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi functii şi atributii, aflate la acelasi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizatiei de incadrare se da stabili la nivelul maxini aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autoritati publice subordonate",

- la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizaţiilor de încadrare aflate in plată nu cuprindea şi dreptul acordat de prima instanţă.

4. Apărările formulate în cauză

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 5 august 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 27 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamantul A., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia a învestit instanţa de contencios administartiv cu o cerere, în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, prin care a solicitat următoarele emiterea de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unui nou ordin de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 05.03.2016 şi în continuare, şi după intrarea in vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând in considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale in raport de indemnizaţiile procurorilor DNA şi DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006) şi luarea de ambii pârâţi a măsurilor ce se impun pentru a asigura repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale şi plata către reclamant a diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate conform prezentei hotărâri, creanţă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală, de la scadenţă până la plata efectivă.

Astfel, reclamantul a solicitat pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie emiterea noului ordin de salarizare şi repararea prejudiciului rezultat din neaplicarea dispoziţiilor legale, refuzul exprimat de pârât prin adresa nr. x/08.12.2020, fiind considerat nejustificat de reclamant.

Acţiunea formulată de reclamant a fost apreciată ca întemeiată, în parte, refuzul pârâtului emiterea noului ordin de salarizare fiind considerat de prima instanţă ca nejustificat.

Recurentii-pârâti au formulat critici de nelegalitate, susţinând, în esenţă, că prima instanţă a interpretat şi aplicat în mod greşit dispozitiile pct. 13 - 14 de la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, art. 1 alin. (1), art. 12 alin. (1) şi (3) şi art. 30 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 330/2009, art. 10 alin. (1) şi (2) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, art. 1 alin. (52) din O.U.G. nr. 83/2014, art. 31 alin. (11)-14 din O.U.G, nr. 57/2015, art. 12 şi art. 38 din Legea nr. 153/2017, ale Legii nr. 71/2015, ale ou.g. nr. 20/2016, ale Deciziilor Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2016 şi nr. 36/2018, precum şi ale Deciziei Curtii Constituţionale nr. 794/2016, prin raportare la considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 209 din 25.02.2020, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2019, şi ale deciziei civile nr. 2935 din 21.10.2020 a Curţii de Apel Piteşti, care au fost pronunţate într-un litigiu de muncă şi nu instituie în sarcina parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie obligaţia de a emite un nou ordin de salarizare; redistribuirea creditelor bugetare de către ordonatorul principal de credite se poate face doar dacă este prevăzută de lege iar acesta poate utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate; instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicare unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norma create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative; drepturile pretinse de reclamant nu se regăsesc printre cele prevăzute de actele normative incidente în cauză în materia salarizării magistraţilor în perioada 01.01.2010 la zi; respectivele drepturi nu pot fi acordate după intrarea în vigoare a legii nr. 153/2017; reclamantul nu deţine gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi astfel indemnizaţia de încadrare a acestuia nu poate fi calculată prin raportare la coeficientul de multiplicare 19, aferent gradului profesional al unui procuror cu un grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizaţiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea şi drepturile pretinse de reclamant, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Instanţa de control judiciar constată că în mod judicios a reţinut prima instanţă caracterul nejustificat al refuzului pârâtului de a emite noul ordin de salarizare pentru reclamant.

Astfel, din analizarea legislaţiei în materia salarizării pentru perioada 2010-2017 (inclusiv a O.U.G. nr. 27/2006, care stabilea la art. 11.alin. (1) că "Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt salarizaţi potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexă, în raport cu funcţiile pe care le deţin sau cu care sunt asimilaţi potrivit legii (...), iar la art. 40. "(...) Conform pct. 13 de la lit. A) din anexa "Coeficienţii de multiplicare" funcţiei de "procuror" din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îi corespunde coeficientul de multiplicare 19,00", Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010, Legea nr. 83/2011, O.U.G. nr. 19/2012, O.U.G. nr. 84/2012, O.U.G. nr. 103/2013, O.U.G. nr. 83/2014, O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 9/2017), rezultă că în acest interval de timp nu s-au aplicat nici coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi de Legea nr. 330/2009 şi nici valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010.

Această situaţie privind modalitatea de calcul a indemnizaţiei pentru judecători şi procurori s-a păstrat şi după data de 01.07.2017, a intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care a abrogat Legea-cadru nr. 284/2010.

Potrivit art. 38 din acest act normativ:

"(1) Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017.(2) Începând cu data de 1 iulie 2017: a) se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

În legătură cu actele normative incidente în cauză, Înalta Curte reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/2014, în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

De asemenea, potrivit alin. (2) al art. 1 din acelaşi act normativ, în anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Conform art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2014, prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), în anul 2015 personalul din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială beneficiază de drepturile salariale stabilite conform prevederilor O.U.G. nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015.

La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Aminteşte Înalta Curte că potrivit actului normativ menţionat:

« Art. I. Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5ind. 1), cu următorul cuprins:

"(5ind. 1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiaşi act normativ se prevede că:

« 6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) şi (1ind. 2), cu următorul cuprins:

"(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei."

Din interpretarea sistematică şi teleologică a normelor de drept menţionate rezultă că personalul din instituţii şi autorităţi publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu alte persoane având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfinţeşte principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remuneraţie egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Aşadar, egalizarea remuneraţiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menţionat, adică de la data de 9 aprilie 2015.

Concluzia instanţei de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin urmare, în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare."

Totodată, soluţia primei instanţe nu contrazice nici aplicarea Deciziei nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constuţionale a României, care vine să sublinieze principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Această decizie consacră soluţia adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susţină aplicarea legii menţionate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanţa de contencios constituţional nu a făcut decât să elimine disparităţile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizaţiilor.

Aşa fiind, decizia CCR nr. 794/15.12.2016 a confirmat principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Prin urmare, chestiunile stabilite de forul constituţional sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariaţi şi angajatori care au calitatea de instituţii publice, plecând de la premisele egalităţii, nediscriminării şi transparenţei în acordarea remuneraţiei celor care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Or, aceste aspecte au fost statuate prin Legea nr. 71/2015, Curtea Constituţională reţinând în cuprinsul paragrafului 21 că soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Astfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurilor publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.

În cuprinsul deciziei s-a menţionat că:

"Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3ind. 1 alin. (1ind. 2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reţine că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor), s-au eliminat şi diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii şi personalul asimilat, încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă,gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5ind. 1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim."

Instanţa de contencios constituţional a statuat că efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţia de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. În consecinţă, personalul care lucrează în aceleaşi condiţii, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei aflate în plată, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare".

Aşadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările şi completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituţia publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate şi celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, atunci când titularii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Mai mult, în cauza de faţă nu s-a pus problema aplicării numai a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, a Deciziei nr. 23 din 26.09.2016 şi a Deciziei nr. 36 din 4 iunie 2018 date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procedura dezlegării unor chestiuni de drept şi obligatorii pentru instanţe potrivit art. 521 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum s-a reţinut mai sus, ci şi de interpretarea sistematică şi coroborată a unor dispoziţii legale, asstfel cum au fost anterior referite, începând cu data de 09.04.2015, când a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015, pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, prin care s-a introdus alin. (5)1 al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 şi continuând cu Legea nr. 153/2017.

Pe cale de consecinţă, în măsura în care, în cadrul familiei ocupaţionale justiţie existau la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, procurori care deţineau aceeaşi funcţie cu a reclamantului şi îndeplineau aceleaşi condiţii de vechime cu a acestuia şi care beneficiau de o indemnizaţie de încadrare stabilită prin raportare la un coeficient de multiplicare 19,00, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare, indemnizaţia de încadrare pentru reclamant trebuie să fie stabilită la nivelul maxim aflat în plată.

În plus, în faţa primei instanţe, reclamantul a depus practică judiciară pronunţată recent, prin care s-a dovedit că şi în prezent s-a recunoscut dreptul unor colegi procurori la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00 - corespunzător salarizării procurorilor DNA şi DIICOT, astfel că indemnizaţia de încadrare a reclamantului nu este stabilită la nivelul maxim aflat în plată, raportat şi la noile hotărâri judecătoreşti.

Or, hotărârile judecătoreşti prin care s-a stabilit calculul indemnizaţiei raportat la coeficientul de multiplicare 19.000 vizează aplicabilitatea aceluiaşi criteriu de salarizare unui întreg sector de activitate, nu vizează situaţii de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, cu aplicabilitate generală, astfel cum a reţinut Î.C.C.J. în decizia 36/2018, precum şi prin Decizia nr. 7/2019, adoptată în recurs în interesul legii (pct. 71), anterior amintite.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că sunt valabile şi în dosarul de faţă aspectele reţinute de instanţă în sentinţa nr. 209/25.02.2020 a Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019 (definitivă prin decizia nr. 2935/21.10.2020 a Curţii de Apel Piteşti) cu privire la interpretarea şi aplicarea legilor incidente salarizării reclamantului, sentinţă în raport cu care reclamantul din prezenţa cauză a adresat pârâtului cererea privind emiterea unui nou ordin de încadrare în care indemnizaţia de încadrare brută lunară să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 05.03.2016 şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00 (corespunzător salarizării procurorilor DNA şi DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006), refuzul acestuia fiind contestat prin demersul judiciar de faţă.

Pentru acest motiv, instanţa de control judiciar apreciază că este corectă şi soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată, dată de instanţa de fond, în cauză fiind adusă în discuţie o chestiune litigioasă care are legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior aşa încât aceasta nu mai poate fi contrazisă.

În concluzie, Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurentii-pârâţi în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt împotriva sentinţei nr. 92 din 26 martie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.