Nullity of cassation appeal for failure to concretely develop grounds under the Code of Civil Procedure challenging pension ordinance annulment

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea instanţei de fond

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, iniţial, la data de 04.11.2020, pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta Uniunea Judeţeană a Organizaţiilor Sindicale a Pensionarilor-Sindicatul Judeţean al Pensionarilor Vâlcea, în numele membrilor şi simpatizanţilor, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, anularea parţială a dispoziţiilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020.

În subsidiar, a invocat caracterul neconstituţional al acestui act normativ şi a solicitat obligarea pârâţilor la punerea în aplicare a prevederilor art. 86 din Legea nr. 127/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 184 din 9 februarie 2021, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

1.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 05.03.2021.

Prin sentinţa civilă nr. 163 din 21 septembrie 2021, Curtea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi a respins cererea îndreptată împotriva acestuia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepţia inadmisibilităţii invocată de Guvernul României.

A respins cererea formulată de reclamantă, ca inadmisibilă.

A respins cererile de intervenţie accesorie.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta Uniunea Judeţeană a Organizaţiilor Sindicale a Pensionarilor-Sindicatul Judeţean al Pensionarilor Vâlcea a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

A susţinut recurenta că soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale este nelegală, interpretându-se eronat dispoziţiile legale aplicabile, art. 32 şi 36 C. proc. civ.. Au fost încălcate principiul protecţiei sociale, principiul respectării demnităţii umane, egalităţii de şanse şi de tratament, principiul coeziunii sociale, principiul respectării legislaţiei Uniunii Europene, principiul consultării partenerilor sociali, principiul promovării unei societăţi echilibrate.

Conform art. 38 din O.U.G. nr. 57/2019 privind regimul juridic al actelor Guvernului, ordonanţele Guvernului se semnează de prim-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României.

A mai arătat recurenta că excepţia inadmisibilităţii a fost admisă în mod nelegal, impunându-se casarea şi trimiterea cauzei spre judecare, fiind încălcate prevederile art. 5, 3 C. proc. civ., art. 21 din Constituţia României, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Prin aplicarea eronată a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 i-a fost negat dreptul de a sesiza Curtea Constituţională în sensul verificării constituţionalităţii actului normativ. Nu au fost respectate prevederile art. 115 din Constituţia României.

Mai mult, dreptul la pensie, ca şi obligaţie de plată, reprezintă în accepţiunea şi practica Curţii de la Strasbourg un bun, aceasta din urmă noţiune înglobând inclusiv un interes de valoare economică unei persoane private, de fapt neaplicarea majorării începând cu data menţionată în lege, chiar produsă printr-un act al Guvernului, precum Ordonanţa de Urgenţă, reprezentând, de fapt, o restrângere a unui drept garantat convenţional.

Nu rezultă caracterul temporar al acestor restrângeri, dimpotrivă nefiind vorba de o eventuală prorogare datorată unor împrejurări fortuite, ci pur şi simplu înlăturarea acestei majorări, cu caracter definitiv asupra patrimoniului persoanelor vârstnice care sunt totuşi îndreptăţite la o retribuţie echitabilă şi la asigurarea unui trai decent.

Cetăţenii români au dreptul la pensie şi asigurarea unui nivel de trai, fiind beneficiarii unor măsuri de protecţie socială, corelativ obligaţiei legale de a participa la sistemul de pensii.

Statul are obligaţia de a se abţine de la orice comportament de natură a limita dreptul la asigurări sociale, pentru creşterea calităţii vieţii, aspect care se realizează inclusiv prin implementarea unor măsuri de protecţie socială.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului la art. 17 consacră dreptul de proprietate iar art. 23 pct. 3 menţionează dreptul la retribuire echitabilă şi la protecţie socială, art. 25 pct. 1 referindu-se expres la dreptul la un nivel de trai decent.

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene la art. 1 consacră dreptul la demnitate umană, alături de dreptul la proprietate şi recunoaşte deopotrivă drepturile persoanelor vârstnice de a beneficia inclusiv de securitate socială şi asistenţă socială, text cu valoare de tratat fundamental al Uniunii şi astfel cu aplicabilitate directă.

Pensia este un drept deja câştigat, garantat de art. 44 din Constituţie şi Art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, măsurile dispuse făcând să fie diminuat un element patrimonial semnificativ. Aplicarea unui punctaj sub valoarea minimă prevăzută de lege conduce, practic, la o expropriere.

3. Apărările formulate

Intimatul-pârât Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, ridicată din oficiu.

4.1. Instanţa de control judiciar constată că recursul reclamantei Uniunea Judeţeană a Organizaţiilor Sindicale a Pensionarilor-Sindicatul Judeţean al Pensionarilor Vâlcea nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de prevederile art. 488 C. proc. civ.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ. atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, sancţiunea nulităţii recursului.

Astfel, condiţia legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., precum şi a dezvoltării motivelor, implică determinarea greşelilor anume imputate, formularea unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Prin urmare, instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În egală măsură, Înalta Curte reţine că recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere de legiuitor şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

4.2. Or, în cauză, recurenta-reclamantă, deşi a precizat că recursul se întemeiază pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., nu a formulat veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate de prima instanţă, subsumate motivelor de casare invocate, prin care să arate în ce constă nelegalitatea sentinţei atacate prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.

Astfel, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii), acesta a fost invocat doar formal, recurenta neaducând niciun argument care să se subsumeze acestuia.

Referitor la cazul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material), obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

După cum s-a consemnat la pct. 2 al prezentei decizii, recurenta-reclamantă nu a făcut altceva decât să invoce interpretarea greşită a anumitor dispoziţii legale sau constituţionale şi să expună păreri în ceea ce priveşte încălcarea anumitor principii, fără, însă, a se referi la considerentele avute în vedere de prima instanţă, în sensul de a preciza modalitatea în care instanţa ar fi încălcat dispoziţiile de drept material incidente în cauză.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică indicarea în concret a greşelilor imputate instanţei de fond şi încadrarea lor în motivul de casare invocat, astfel cum este acesta prevăzut în textul de lege corespunzător, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată de prima instanţă nefiind suficientă pentru a conduce la casarea hotărârii recurate. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a motivelor de casare incidente în cauză şi la reiterarea situaţiei de fapt reţinute, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greşelilor anume imputate acesteia, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept în raport cu considerentele instanţei de fond.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute în mod expres şi limitativ de lege şi să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului şi nu conduce, implicit, la casarea hotărârii atacate.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta Uniunea Judeţeană a Organizaţiilor Sindicale a Pensionarilor-Sindicatul Judeţean al Pensionarilor Vâlcea împotriva sentinţei nr. 163 din 21 septembrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.