Suspension of disciplinary ban on psychological expertises: insufficiency of substantive competence arguments to meet the "well-justified case" requirement

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.03.2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Psihologilor din România, suspendarea executării Deciziei nr. 26/14.04.2021 emisă de pârât prin care a fost sancţionată cu "mustrare" pe o perioadă de 6 luni. Pentru soluţionarea cererii de suspendare, reclamanta a făcut dovada achitării unei cauţiuni în cuantum de 1.000 de RON.

Prin sentinţa nr. 87 din 25 martie 2022, Curtea a respins cererea de suspendare, ca neîntemeiată, şi a obligat reclamanta la plata sumei de 2.327,93 în favoarea pârâtului, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului cu consecinţa admiterii cererii de suspendare a efectelor Deciziei nr. 26/14.04.2021 până la judecarea definitivă a Dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj având ca obiect anularea deciziei.

Referitor la pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., a susţinut recurenta-reclamantă că instanţa de fond nu a arătat în motivare probele reţinute şi care i-au format convingerea de respingere a cererii de suspendare, apreciind că decizia atacată a cărei suspendare se solicită s-a bazat pe norme previzibile.

Aceeaşi lipsă a motivării se regăseşte şi în privinţa condiţiei pagubei iminente, în condiţiile în care i se interzice pe o durată de 3 ani efectuarea de expertize psihologice.

Astfel, a socotit recurenta că hotărârea nu respectă cerinţele impuse de art. 425 C. proc. civ., soluţia Curţii de Apel Cluj fiind în fapt nemotivată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a apreciat recurenta că instanţa nu a verificat şi nu a dat eficienţă Normei metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România din 14.07.2005.

Conform art. 20 din aceste norme, recurenta deţinea la data efectuării expertizei psihologice nivelul necesar de testare pentru efectuarea acestui demers, îndeplinind cerinţele prevăzute de acest articol, urmând un curs de formare complementară care i-a conferit dreptul de a efectua expertiza psihologice, conform Diplomei, al cărei cosemnatar este chiar Colegiul Psihologilor.

Analiza sumară a prevederilor art. 20 din norme şi observarea menţiunii "curs de formare complementară" sunt suficiente pentru a forma o îndoială serioasă cu privire la legalitatea deciziei de sancţionare, care contrazice diploma menţionată.

Consecinţele lipsei analizei aceste probe a condus la concluzia eronată a Curţii că nu s-ar afla în prezenţa unui caz bine justificat şi a unei îndoieli serioase care să conducă la măsura încuviinţării suspendării efectelor deciziei de sancţionare, emise de însăşi entitatea cu a cărei avizare i-a fost emisă diploma de competenţă în efectuarea expertizelor psihologice şi extra judiciare.

Cu privire la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a arătat recurenta că, deşi a înţeles să se folosească în probaţiune de diploma obţinută de la IPJ, Curtea nu a analizat această probă, nici sub aspectul reţinerii sau al înlăturării probei. Noţiunea de proces echitabil presupune ca instanţa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse atenţiei.

Astfel, hotărârea recurată nu oferă niciun răspuns nici faţă de diploma eliberată de Institutul de Psihologice Judiciară care îi conferă competenţa efectuării expertizelor psihologice, pe acest aspect de nelegalitate întemeindu-şi cererea de suspendare.

A mai apreciat recurenta că sunt îndeplinite şi condiţiile pagubei iminente şi viitoare, decizia de sancţionare limitându-i drastic dreptul la muncă şi la evoluţia profesională, afectându-i veniturile necesare întreţinerii familiei şi pregătirii profesionale.

3. Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Colegiul Psihologilor din România a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat reţinând în acest sens, în acord cu instanţa de fond, că analiza sumară a motivelor de nelegalitate invocate cu privire la actul a cărui suspendare s-a solicitat în cauză nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură respectivul act, în cazul particular supus evaluării.

Recurenta-reclamantă a solicitat instanţei de contencios administrativ suspendarea efectelor Deciziei nr. 26/14.04.2021 emise de Colegiul Psihologilor din România prin care s-a constatat că fapta reclamantei A., constând în efectuarea unei expertize psihologice judiciare privind pe minora B. şi întocmirea unui raport de expertiză-opinie de specialitate în materia psihologice clinică judiciară, fără a deţine nivelul de atestat care să îi permită desfăşurarea acestor activităţi, s-a realizat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 213/2004, art. 16 lit. a) şi art. 17 lit. a), b), c), a) Principiului competenţei, B. Cunoaşterea competenţelor profesionale şi a limitelor acestora şi C. Servicii psihologice în acord cu competenţa din Codul deontologic al profesiei de psiholog (2018) şi a Hotărârii CD nr. 4/24.11.2017 privind reglementarea activităţii de expertiză psihologică judiciară şi extrajudiciară şi constituie abatere disciplinară potrivit Codului deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică aprobat prin Hotărârea Convenţiei Naţionale a Colegiului Psihologilor din România 1/2018. În temeiul art. 18 lit. b) din Codul din 2018 de procedură disciplinară aprobat prin Hotărârea Convenţiei Naţionale a Colegiului Psihologilor din România nr. 2/2018, s-a dispus sancţionarea recurentei-reclamante cu mustrare, sancţiune prevăzută de art. 54 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2004.

Legea nr. 554/2004 prevede în art. 14 şi 15 atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

4.1. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, analizând considerentele hotărârii recurate, constată acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că cererea de suspendare nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Contrar criticilor recurentei-reclamante, motivarea hotărârii recurate permite exercitarea controlului judiciar al instanţei superioare asupra sentinţei pronunţate de prima instanţă, fiind respectate garanţiile procesuale ale imparţialităţii judecătorului şi ale calităţii actului de justiţie, precum şi exigenţele instituite în cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi cele ale art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la existenţa unui proces echitabil.

4.2. Nici motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu este incident.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a condiţiei existenţei unui caz bine justificat şi a iminenţei unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Astfel, îndeplinirea celor două condiţii este verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanţă.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

În jurisprudenţa sa, Înalta Curte a reţinut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

După cum a motivat şi prima instanţă, astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind, exempli gratia, emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ etc.

Or, în prezenta cauză nu se regăseşte niciuna din aceste "împrejurări vădite", argumentele recurentei-reclamante neavând capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ.

Înalta Curte reţine că nu este suficient ca reclamanta să afirme existenţa unor motive de nelegalitate, ci trebuie să ofere unele elemente probatorii, evidente, care fără o cercetare aprofundată să permită formarea unui dubiu asupra legalităţii actului. Aceste indicii de nelegalitate este necesar să fie evidente, pentru a putea fi identificate cu uşurinţă la nivelul aparenţelor.

Însă, argumentele recurentei-reclamante, expuse prin acţiune şi reiterate în recurs, nu se referă la aparenţa de nelegalitate a deciziei emise de intimatul-pârât Colegiul Psihologilor din România, ci privesc însuşi fondul aspectului litigios, dreptul pe care l-ar fi avut de a efectua expertiza psihologică judiciară (în interpretarea art. 20 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004), şi reprezintă veritabile critici de nelegalitate care se analizează în cadrul acţiunii în anulare, ce nu pot fi subsumate condiţiei cazului bine justificat, întrucât acceptarea unui asemenea raţionament ar echivala cu o prejudecare a fondului litigiului care priveşte examinarea legalităţii deciziei atacat.

Prima instanţă a analizat aspectele invocate în limitele învestirii sale, în raport cu obiectul acţiunii şi cu aplicarea corectă a normelor de drept material.

4.3. Nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi reţinut. Sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularităţi de ordin procedural, care a atrag sancţiunea nulităţii sentinţei în condiţiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Acest motiv de casare vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale. Astfel, hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă, exempli gratia, nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii ş.a.m.d.

Recurenta-reclamantă nu aduce niciun argument că instanţa ar fi încălcat vreo formă procedurală, ci susţine că instanţa nu ar fi avut în vedere diploma eliberată de IPJ la 27.10.2018, care i-ar fi conferit explicit competenţa de a efectua expertize psihologice.

Însă, după cum s-a reţinut şi mai sus, la pct. 4.2., Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei-reclamante excedează analizei instanţei învestite cu suspendarea executării unui act administrativ şi nu sunt capabile să dovedească îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat. În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, de aceea nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenţei unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanţă nu li se pot pretinde amploarea şi profunzimea probelor şi raţionamentelor pe care se fundamentează o soluţie pronunţată cu privire la acţiunea în anularea actului, o deplină clarificare şi evaluare a aspectelor învederate neputându-se realiza decât cu prilejul soluţionării acţiunii de fond, privind anularea actului administrativ atacat.

Referitor la condiţia prevenirii unei pagubei iminente, întrucât cele două condiţii prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru intervenţia măsurii suspendării actului administrativ sunt prevăzute de legiuitor în mod cumulativ, constatarea neîndeplinirii unei condiţii este suficientă pentru respingerea luării unei asemenea măsuri şi scuteşte, în consecinţă, Înalta Curte de a analiza îndeplinirea acestei condiţii, justificând, astfel, concluzia că, hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

4.4. Faţă de cererea intimatului-pârât Colegiul Psihologilor din România de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentate de cheltuieli de transport şi cheltuieli ocazionate de soluţionarea dosarului (155,29 RON) şi de onorariu avocaţial (5.648,21 RON), conform facturilor depuse la dosar, Înalta Curte, reţinând culpa procesuală a recurentei, în temeiul art. 453 C. proc. civ., o va admite.

4.5. Soluţia instanţei de recurs

Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală, motiv pentru care, în temeiul art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat şi recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 87 din 25 martie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 5.803,50 RON către intimatul-pârât Colegiul Psihologilor din România, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.