Appeal over judicial inspection dismissal rejected, disciplinary closure upheld.

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Prin cererea înregistrată, la data de 02.03.2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei de clasare nr. 2556/A/31.07.2019 emisă de pârâtă în lucrarea nr. 19-2376 şi a Rezoluţiei inspectorului judiciar şef din 12.12.2019 emise în lucrarea nr. C19-4295, comunicată la 18.12.2019, şi trimiterea cauzei în vederea continuării verificărilor.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 40 din 19 ianuarie 2021, Curtea a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, rejudecarea acţiunii pe fond şi admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată.

A susţinut recurentul că sentinţa este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a art. 45 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 317/2004.

După ce a prezentat considerentele primei instanţe, a apreciat recurentul că un aspect important este faptul că instanţa a reţinut că modalitatea de motivare a încheierii de soluţionare a contestaţiei ar putea fi avută în vedere în procedura de evaluare, ceea ce vizează exact elementul esenţial al art. 45 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

Argumentul Curţii de Apel Bucureşti, că art. 230 C. proc. civ. nu reglementează expres ca instanţa să se pronunţe prin încheiere asupra cererii de preschimbare a termenului de judecată, nu poate fi reţinut pentru că ar fi trebuit să analizeze atent prevederile legale aplicabile, pentru că art. 424 alin. (5) C. proc. civ. prevede că toate celelalte hotărâri date de instanţă se numesc încheieri, dacă legea nu prevede altfel.

Instanţa a reţinut, întocmai ca şi pârâta Inspecţia Judiciară, că faptele judecătorului ar putea fi avute în vedere în procedura de evaluare a activităţii judecătorului, fiind evident că respectivul judecător a comis fapte de o anumită importanţă şi gravitate care, dacă ar fi fost analizate în întregul şi complexul context al comiterii lor, ar fi putut avea exact natura unor indicii ale săvârşirii unor abateri disciplinare.

Judecătorul învestit cu soluţionarea cererii de preschimbare a urmărit ca el să nu poată cunoaşte în condiţii rezonabile şi în termen optim situaţia cursului soluţionării dosarului de fond nr. x/2018, pentru a abate atenţia sa de la faptul că judecătorul iniţial învestit a fost înlocuit în urma încheierii pe care a dat-o la 06.02.2019.

Argumentul că art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 ar impune ca judecătorul să comită repetititv în cauze diferite încălcarea regulilor privitoare la soluţionarea cauzelor nu poate fi reţinut, pentru că ar lipsi de orice efecte prevederile legale referitoare la abaterea disciplinar şi pentru că ar fi presupus să aibă acces la date şi informaţii despre alte dosare.

De principiu, în cauza sa existau indicii în sensul art. 45 alin. (3) teza I din Legea nr. 317/2004 şi ar fi trebuit să fie analizate şi aspectele privitoare la latura subiectivă a faptelor comise care ar fi trebuit să explice concret dacă judecătorul a încălcat intenţionat practica propriei secţii privind soluţionarea cererilor de preschimbare termen şi dacă prin această conduită i-a vătămat sau nu drepturi şi interese în plan procesual.

Aceste aspecte erau esenţiale pentru existenţa abaterilor disciplinare reglementate de art. 99 lit. t) explicate prin art. 991 din Legea nr. 303/2004, faptele judecătorului fiind încadrabile în aceste dispoziţii legale.

În continuarea alegaţiilor sale, recurentul şi-a expus punctul de vedere cu privire la activitatea judecătorului, concluzionând că se impune admiterea recursului.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând contestaţia formulată împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 2556/A/31.07.2019 emisă de pârâtă în lucrarea nr. 19-2376 şi a Rezoluţiei inspectorului judiciar şef din 12.12.2019 emise în lucrarea nr. C19-4295, comunicată la 18.12.2019.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată, soluţie împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, în urma propiului demers de aplicare a dispoziţiilor legale incidente cauzei la situaţia de fapt din dosar.

Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin cererea de recurs se aduc critici hotărârii atacate sub aspectul interpretării şi aplicării eronate a dispoziţiilor art. 45 alin. (3) teza I din Legea nr. 317/2004, prin raportare la art. 99 lit. h) şi art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

În atare situaţie analiza acestor critici se va efectua prin raportare la textele de lege invocate ca fiind în mod eronat interpretate şi aplicate, precum şi prin raportare la dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Hotărârea nr. 1027/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară conform cărora, "(1) În situaţia în care se constată, ca urmare a efectuării verificărilor prealabile, că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, inspectorii judiciari dispun, prin rezoluţie, clasarea sesizării", precum şi la dispoziţiile art. 14 alin. (2) din acelaşi act normativ care dispun că, "(2) Verificările prealabile efectuate de inspectorii judiciari, ca urmare a unei sesizări, sunt, de regulă, limitate la aspectele semnalate. Inspectorii judiciari pot însă constata, cu ocazia efectuării verificărilor, orice alte încălcări ale normelor legale sau regulamentare, situaţie în care întocmesc un proces-verbal de sesizare din oficiu în condiţiile art. 10 alin. (6)"

În ceea ce priveşte criticile recurentului referitoare la interpretarea eronată a art. 45 alin. (3) teza I din Legea nr. 317/2004, în sensul că instanţa de fond a reţinut, ca şi Inspecţia Judiciară, că modalitatea de motivare a încheierii de soluţionare a contestaţiei ar putea fi avută în procedura de evaluare a activităţii judecătorului, Înalta Curte apreciază că acestea nu prezintă relevanţă sub aspectul constatării abaterilor disciplinare invocate.

Procedura cercetării disciplinare a judecătorului este distinctă de procedura de evaluare a activităţii judecătorului. Astfel, evaluarea judecătorilor se efectua de comisiile de evaluare constituite prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii potrivit procedurii evidenţiate în HCSM nr. 676/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor (în vigoare în perioada de referinţă, fiind înlocuită prin HCSM nr. 1113/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor, în vigoare din 15.10.2021).

Pentru stabilirea existenţei indiciilor săvârşirii unei abateri disciplinare, Înalta Curte reţine, în raport cu dispoziţiile art. 18 din Hotărârea nr. 1027/2012 precum şi de dispoziţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, că Inspecţia Judiciară efectuează verificarea sesizărilor sub acest aspect.

În cauză, referatul de clasare şi referatul Inspectorului-Şef au respectat dispoziţii legale, fiind efectuată verificarea sesizării recurentului-reclamant, nefiind identificat niciun indiciu privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare.

Conform dispoziţiilor art. 99 lit. h) şi t) din Legea nr. 303/2004:

"Constituie abateri disciplinare:

h) nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile;

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală".

Norma art. 99 din Legea nr. 303/2004 enumeră, în mod limitativ, care sunt abaterile disciplinare, pe de o parte, iar pe de altă parte stabileşte conţinutul juridic al fiecărei abateri disciplinare în parte.

Abaterea disciplinară reprezintă acea încălcare, cu vinovăţie, a obligaţiilor de serviciu constând într-o acţiune sau omisiune, săvârşită de către o persoană subiect al unui raport de muncă.

Şi angajarea răspunderii disciplinare, fiind o formă a angajării răspunderii civile, este supusă cerinţei îndeplinirii cumulative a condiţiilor generale referitoare la faptă, vinovăţie, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul produs. În ce priveşte vinovăţia aceasta trebuie constată în mod cert pe baza probatoriului administrat în cauză.

În raport de conţinutul normelor sus enunţate, se reţine că există abatere disciplinară, în sensul art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor sau întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, fapte care însă constituie abatere disciplinară în situaţia în care sunt săvârşite în mod repetat şi din motive imputabile.

Astfel, această abatere disciplinară presupune, după cum a reţinut şi prima instanţă, repetabilitate în nerespectarea dispoziţiilor vizând soluţionarea cu celeritate a cauzelor.

Or, corect a constatat instanţa că, în cazul judecătorului ce face obiectul sesizării recurentului-reclamant, nu s-a reţinut repetabilitate în întârzierea soluţionării cauzelor şi că, nici în ceea ce priveşte cauza recurentului, avându-se în vedere durata totală a procesului său, nu se poate reţine întrunirea elementului material al abaterii disciplinare.

Alegaţiile recurentului, că el nu putea să aibă informaţii cu privire la alte conduita judecătorului din alte cauze, pentru că există o limitare a accesului terţilor la informaţii legate de cauza particulară a unor părţi, sunt corecte, însă nu prezintă nicio relevanţă, de vreme ce atributul cercetării disciplinare şi, implicit, al obţinerii de informaţii despre activitatea magistratului aparţine Inspecţiei Judiciare, şi nu persoanei care a sesizat-o.

Instanţa de fond nu a impus recurentului să facă dovada conduitei magistratului din alte cauze, ci a constatat că, din analiza efectuată de Inspecţia Judiciară, au rezultat aspectele evidenţiate, în sensul că judecătorul nu a încălcat dispoziţiile vizând soluţionarea cu celeritate a dosarelor ce i-au fost repartizate.

De asemenea, nu pot fi reţinute nici aprecierile personale ale recurentului, care, în esenţă, presupune că judecătorul ar fi avut un scop abscons, pentru a-i afecta drepturile şi interesele sale procesuale. Toate aspectele sesizate de recurent au făcut obiectul cercetării Inspecţiei Judiciare şi analizei primei instanţe, care a răspuns punctual argumentelor din acţiune.

Astfel, nici susţinerea recurentului că faptele judecătorului s-ar încadra în abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 nu sunt fondate.

Norma juridică reglementează abaterea disciplinară ce constă în exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Condiţiile relei-credinţe şi gravei neglijenţe sunt definite de art. 991 din Legea nr. 303/2004, când judecătorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane şi, respectiv, atunci când judecătorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material sau procesual.

Pentru această abatere disciplinară critica recurentului vizează aspectele referitoare la soluţionarea cererii sale de preschimbare a termenului prin rezoluţie, şi nu prin încheiere, reiterând aspectele evidenţiate în acţiune.

Or, prima instanţă a analizat şi a răspuns argumentelor recurentului-reclamant, inclusiv în ceea ce priveşte aspectul dacă i-au fost vătămate drepturile şi interesele în plan procesual, iar recurentul nu aduce critici pertinente, ci exprimă păreri personale prin folosirea unor termeni injurioşi în combaterea considerentelor hotărârii recurate ("mod pervers", "ridicolul la care s-au expus pârâta şi prima instanţă", "frazele magistraţilor care frizează ridicolul"), aprecieri care, însă, nu pot face obiectul analizei instanţei de control judiciar.

Cu toate acestea, trecând peste caracterul vexatoriu al aprecierilor formulate de recurent, Înalta Curte concluzionează că soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 40 din 19 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.