Sanction for lack of impartiality and balance in news and debate programs under Audiovisual Code Art. 66

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 17.03.2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 198/20.02.2020 emise de pârât, prin care a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 5.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 66 din Decizia nr. 220/2011, sau, în subsidiar, modificarea sancţiunii dispuse, în sensul înlocuirii amenzii cu sancţiunea transmiterii unei somaţii de intrare în legalitate.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1267 din 4 decembrie 2020, Curtea a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii şi, rejudecând, admiterea cererii introductive de instanţă şi anularea Deciziei nr. 198/20.02.2020 sau, în subsidiar, înlocuirea amenzii în cuantum de 5.000 RON cu sancţiunea transmiterii unei somaţii de intrare în legalitate.

Recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea primei instanţe este nelegală, iar din cuprinsul considerentelor se poate observa refuzul de a se da eficienţă dispoziţiilor legale care reglementează şi garantează libertatea de exprimare, prin reinterpretarea stării de fapt deduse judecăţii şi probatoriul administrat.

A arătat că înţelege să critice maniera în care instanţa de fond s-a delimitat de efectuarea unei analize obiective a cauzei, în care era obligată să aplice principiile şi drepturile garantate de Constituţia României şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, recurgând chiar la a face o analiză psihologică ce excedează obiectului dedus judecăţii, golind de esenţă dreptul presei la libera exprimare.

Analiza instanţei de fond trebuia să se rezume la incidenţa dispoziţiilor legale din Codul audiovizualului asupra faptelor pentru care a fost sancţionată contravenţional, fiind irelevant dacă a mai fost sancţionată contravenţional cu alte ocazii de către CNA pentru pretinse fapte similare, pentru că aprecierea necesităţii aplicării sancţiunii contravenţionale se face prin nu prin constatarea stării de recidivă, ci prin aprecierea în concret a faptelor, recidiva putând fi apreciată doar ca o circumstanţă agravantă.

În cadrul emisiunii pentru care a fost sancţionată, "B." din data de 31.01.2020, între orele 20:59-22:46, printre subiectele tratate s-au numărat liberalizarea accesului furnizorilor privaţi de servicii medicale la programe naţionale de sănătate coordonate de CNAS, moţiunea de cenzură, reforma din C., gripa sezonieră şi coronavirusul. În acest context, părţile ce se declară vizate şi afectate de afirmaţiile făcute pe parcursul emisiunii aveau posibilitatea de a interveni oricând şi de a da lămuririle necesare, neputându-se reţine faptul că le-ar fi fost îngrădit dreptul la apărare şi prezentare a unui punct de vedere, drepturi pe care le-au avut dar nu au înţeles să uzeze de ele. Chiar în cuprinsul emisiunii s-a făcut apel către persoanele vizate să intervină în direct pentru a da lămuririle necesare.

În cadrul emisiunii, informarea a avut loc cu respectarea unei distincţii clare între fapte şi opinii, fiind efectuată cu bună credinţă, în interesul superior al comunităţii, fiind respectat şi dreptul persoanelor vizate la propria imagine, context în care sancţionarea operatorului TV apare ca o măsură abuzivă, lipsită de temei legal.

Prin încălcarea dreptului la exprimare al jurnaliştilor şi al posturilor TV, cetăţenii sunt privaţi de o corectă informare, aspect în totală antiteză cu dispoziţiile de la nivel naţional, cât şi cu cele de la nivel comunitar.

Într-o astfel de situaţia, în care se constată vinovăţia reclamantului, somaţia de intrare în legalitate este o sancţiune echitabilă, pârâtul refuzând să ia în considerare reversul medaliei, şi anume că, prin sancţiunile repetate, se va ajunge la cenzura posturilor de televiziune, lăsând, finalmente, populaţia fără vocea de care aceasta are nevoie.

A făcut recurenta trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Hotărârea din cauza Lingens împotriva Austriei şi din cauza Tromso şi Sensaas împotriva Norvegiei, apreciind că sancţionarea postului de televiziune D. S.A. este o măsură neîntemeiată, în condiţiile în care principalul obiectiv a fost acela de a prezenta publicului informaţii obiective prin care să explice o acţiune de interes general.

A apreciat recurenta, citând art. 90 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 504/2002, că se impune reindividualizarea amenzii în sensul sancţionării cu transmiterea unei somaţii de intrare în legalitate, menţionând că, în situaţii similare, Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis sancţionarea altor posturi de televiziune cu emiterea unei somaţii publice de intrare în legalitate.

3. Apărările formulate

Intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă şi cu apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că prima instanţă ar fi încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.

4.1. Reclamanta A. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 198/20.02.2020 a Consiliului Naţional al Audiovizualului prin care a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 5.000 RON pentru încălcarea prevederilor articolelor art. 66 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

În sarcina recurentei-reclamanta s-a reţinut că în cadrul emisiunii "B." ediţia din 31.01.2020 difuzată de postul D. problemele de interes general aduse în atenţia publicului au fost tratate în mod unilateral, doar din punctul de vedere al invitaţilor jurnalişti, fără exprimarea unor poziţii aparţinând autorităţilor sau persoanelor responsabile cu gestionarea aspectelor cu privire la care publicul era informat.

Instanţa de fond a menţinut decizia emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului, soluţie împărătăşită de instanţa de control judiciar.

4.2. Recurenta-reclamantă critică sentinţa de fond din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, însă nu a precizat, în cuprinsul motivelor de recurs, care ipoteză este relevantă în cauză.

Conform art. 66 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, "În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurate imparţialitatea şi echilibrul şi să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică.".

În esenţă, recurenta susţine, cu privire la nerespectarea dreptului la replică, că persoanele vizate puteau să intervină oricând în emisiune, dar nu au înţeles să uzeze de acest drept. De asemenea, mai afirmă că informarea realizată prin emisiunea în discuţie a avut loc cu respectarea unei distincţii clare între fapte şi opinii.

În ceea ce priveşte cuantumul sancţiunii, recurenta-reclamantă solicită aplicarea dispoziţiilor art. 90 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, prin reindividualizarea amenzii cu transmiterea unei somaţii de intrare în legalitate.

Înalta Curte constată, însă, că instanţa de fond în mod corect a apreciat că invitaţia moderatorului, "toată lumea e aşteptată la telefon", are un caracter formal, moderatorul având obligaţia de a asigura imparţialitatea şi echilibrul şi de a prezenta şi principalele puncte de vedere aflate în opoziţie.

De altfel, recurenta se rezumă la a reitera faptul că părţile ce se declară vizate de afirmaţii puteau interveni, însă nu combate considerentele sentinţei recurate.

De asemenea, nici susţinerea privind existenţa unei distincţii clare între fapte şi opinii nu este fundamentată, recurenta neaducând niciun argument, afirmaţia rămânând odar în stadiul declarativ.

Cu privire la re/individualizarea sancţiunii, nu pot fi primite alegaţiile recurentei, în sensul că nu ar trebui avută în vedere sancţionarea sa cu alte ocazii, pentru că alin. (4) al art. 90 din Legea nr. 504/2002 prevede că la individualizarea sancţiunii se au în vedere şi sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an.

După cum a constatat şi prima instanţă, intimatul-pârât a aplicat sancţiunea cu amenda cea mai redusă, legea prevăzând un cuantum al amenzii între 5.000 RON şi 100.000 RON.

Nu în ultimul rând, mai reţine Înalta Curte, referitor şi la invocarea jurisprudenţei CEDO de către recurentă, că, potrivit acestei jurisprudenţe, libertatea de exprimare, garantată de art. 10 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice şi una din cerinţele prioritare ale progresului societăţii. Conform art. 10 paragraful (2) din Convenţie, exercitarea libertăţilor cuprinse în dreptul la libertatea de exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi şi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică.

CEDO a statuat, de asemenea, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un jurnalist, care exercită libertatea sa de exprimare, îşi asumă "îndatoriri şi responsabilităţi" a căror întindere depinde de situaţia concretă în discuţie. Prin urmare, Curtea a decis că numai prin respectarea "îndatoririlor şi responsabilităţilor" ce-i revin, presa îşi îndeplineşte funcţia sa esenţială într-o societate democratică, fără a depăşi anumite limite, având misiunea de a comunica numai informaţii de interes public, în sensul dat acestei noţiuni în jurisprudenţa Curţii (Hotărârea Tammer c. Estoniei, 6 februarie 2001).

Astfel, calitatea de formator de opinie a realizatorului emisiunii presupune o respectare riguroasă a principiilor de etică şi deontologie profesională şi trebuie să fie în concordanţă cu obligaţiile expres prevăzute de legislaţia audiovizuală la art. 66 din Codul audiovizualului.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că soluţia pronunţată de prima instanţă este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1267 din 4 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.