Challenging 1994 military transfer to reserve as untimely under peremptive administrative contest deadlines

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată, iniţial, la data de 09.03.2020, sub nr. x/2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, anularea actelor administrative care au stat la baza trecerii în rezervă cu gradul de locotenent de aviaţie de la data de 07.04.1994, respectiv a Ordinului nr. 319, şi repunerea sa în situaţia anterioară emiterii actelor administrative contestate prin care au fost aplicate sancţiuni disciplinare.

Pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, excepţia tardivităţii şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 617 din 13 iulie 2020, Curtea a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi faptul că reclamantul are domiciliul în Municipiul Bacău, judeţul Bacău.

1.2 Soluţia instanţei de fond

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 08.10.2020, sub nr. x/2020.

În practicaua încheierii de şedinţă din 11 decembrie 2020, de amânare a pronunţării, Curtea a respins excepţia decăderii pârâtului de a valorifica excepţiile invocate prin întâmpinare, constatând că Direcţia Generală Juridică este abilitată, în raport cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 346/2000 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale coroborate cu art. 10 alin. (1) lit. a) şi art. 70 alin. (2) din Ordinul nr. 75/2009 al Ministrului Apărării Naţionale, să formuleze întâmpinare şi să depună înscrisuri pentru pârâtul chemate în judecată.

Prin sentinţa nr. 108 din 18 decembrie 2020, Curtea a admis excepţia tardivităţii acţiunii şi a respins acţiunea formulată de reclamant, ca fiind tardiv introdusă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe şi împotriva încheierii de amânare a pronunţării din 11 decembrie 2020, reclamantul A. a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea excepţiei de decădere a pârâtului de a formula întâmpinare la dosar, admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a consilierului juridic desemnat de către Direcţia Juridică din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi respingerea excepţiei tardivităţii acţiunii, cu consecinţa casării sentinţei şi trimiterii dosarului aceleiaşi instanţe în vederea soluţionării pe fond a acţiunii.

A invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., a susţinut că regulile de procedură au fost încălcate prin omisiunea instanţei de fond de a dispune măsurile asigurătorii cu privire la administrarea în original a înscrisurilor invocate de pârât. Nu a fost administrată presupusa plângere prealabilă pe care a depus-o la minister, pentru a se verifica la ce anume a fost respinsă presupusa plângere prealabilă şi nu a fost depus răspunsul în original invocat că ar fi fost trimis de către minister şi nici dovada de comunicare în mod efectiv.

Referitor la pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., a apreciat recurentul că motivele din sentinţa recurată nu sunt dovedite prin probele cu înscrisuri din dosar, motivele fiind formale, procausa pârâtului.

A mai susţinut recurentul, subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., că instanţa a încălcat şi aplicat greşit normele de drept material, astfel cum au fost invocate în acţiune.

Mai cu seamă, a invocat un ordin de ministru potrivit căruia Direcţia Juridică din Ministerul Apărării Naţionale ar avea putere să emită în mod independent întâmpinări în litigiile în care este în judecată Ministerul, fără a fi necesar a se emite ordin de zi pe unitate pentru desemnarea unui reprezentant legal.

Judecata s-a făcut pe acte secret de serviciu fără acordarea dreptului reclamantului de a le cunoaşte şi de a face apărări împotriva acestora, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.

Recurentul-reclamant a mai depus completare a motivelor de recurs, solicitând rejudecarea excepţiilor judecate în dosarul de fond şi respingere excepţiei de tardivitate a acţiunii.

A arătat recurentul că erau derogate de a fi contestate în instanţă, în temeiul Legii nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, actele administrative individuale emise de Ministerul Apărării Naţionale în considerarea faptului că erau acte de comandament militar.

Punerea în aplicare a Ordinului nr. 391/07.04.1994 a fost făcută în procedură nelegale, pentru că, pe de o parte, nu a fost adus la cunoştinţă în termen legal, de maxim 3 zile de la data înregistrării cu număr la Ministerul Apărării Naţionale, şi, pe de altă parte, a fost lipsit de dreptul de a face plângere administrativă împotriva acestui ordin pentru că informarea cu privire la existenţa acestui ordin a fost făcută verbal, fără conţinut, ulterior expirării termenului de formulare a plângerii prealabile.

Instanţa de fond a omis să aibă în vedere şi să aprecieze asupra excepţiei de nulitate absolută a actelor administrative individuale care au stat la baza sancţiunilor de trecere în rezervă prin Ordinul nr. 319/07.04.1994, a Raportului de trecere în rezervă emis sub antetul Ministerului Apărării Naţionale-Statul Major al Aviaţiei Militare şi Apărării Antiaeriene cu nr. x/28.03.1994, a Raportului nr. x din 18.03.1994 emis de Centrul de Pregătire şi Perfecţionare a cadrelor din Aviaţia Militară, ca şi OZU nr. 86/03.05.1994 emis de UM 01975 Bacău, OZU nr. 89/06.05.1994 emis de UM 01975 Bacău, Ordinul nr. 9A641 din 13.05.1993 emis de Ministerul Apărării Naţionale, Raportului nr. x/28.03.1994 şi Raportul nr. x/18.03.1994.

În subsidiar, solicită respingerea excepţiei de tardivitate, pe motiv că pârâtul a fost decăzut din termenul de a invoca excepţia prin întâmpinare prin nesemnarea întâmpinării de Ministrul Apărării, şi nu de un înlocuitor al Ministrului, împuternicit prin ordin de zi din care nu rezultă delegarea atribuţiilor de ministru în favoarea unui secretar de stat. De asemenea, lipsa capacităţii de exerciţiu şi de folosinţă a dreptului de semnare în numele Ministrului Apărării Naţionale a delegaţiilor de reprezentare în numele ministerului.

A mai susţinut nelegalitatea şi netemeinicia soluţionării chestiunilor invocate în proces la termenul din 11 decembrie 2020, cât timp cererile în cauză trebuiau comunicate Ministrului, nefiind în competenţa consilierului juridic.

Instanţa a interpretat eronat dispoziţiile din Legea nr. 346/2006 şi ale Ordinului nr. 75/2009, deoarece acestea nu conferă şefului Direcţiei Generale Juridice să emită acte în numele Ministerului Apărării Naţionale.

Motivele invocate de instanţă pentru tardivitatea acţiunii, prin care se reţine corespondenţa purtată de reclamant cu diferite structuri din cadrul pârâtului, nu sunt fondate, pentru că nu s-a făcut dovada comunicării Adresei nr. x/09.05.1994 emise de UM 01835, mai cu seamă că ulterior emiterii OZU nr. 86/03.05.1994 şi a OZU nr. 89/06.05.1994 ofiţerul nu mai era activ în UM 01975 Bacău pentru a se invoca că ar fi fost adusă la cunoştinţă verbal şi pentru că nu are confirmare de primire.

Totodată, la data de învestire a structurilor din MApN cu petiţia pentru care a fost emisă Adresa nr. x/09.05.1994 nu era publicat sau adus la cunoştinţa petentului conţinutul Ordinului nr. 319/07.04.1994, pentru că prin exercitarea în mod abuziv a atribuţiilor de serviciu de către comandantul UM 01975 Bacău şi de către şeful de personal din MApN, procedura de trecere în rezervă nu a fost transparentă.

Instanţa de fond a interpretat eronat că a existat un aşa-zis memoriu anexat la ordinul de trecere în rezervă nr. 319/1994, întrucât aşa cum nu a fost produsă o astfel de probă, nici lui nu i-a fost adus la cunoştinţă un astfel de memoriu.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Decizia instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat, neputându-se reţine incidenţa niciunuia dintre motivele de casare invocate de recurent.

5.1. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularităţi de ordin procedural, care atrag sancţiunea nulităţii sentinţei în condiţiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Acest motiv de casare vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale. Astfel, hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă, cu titlu de exemplu, nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii ş.a.m.d.

Recurentul nu a indicat niciun motiv care să poate fi încadrat în acest text de lege, ci susţine că instanţa a încălcat normele de procedură prin omisiunea de a dispune măsurile asigurătorii cu privire la administrarea în original a înscrisurilor invocate de pârât.

Or, aspectul referitor la administrarea probelor de către prima instanţă şi la necesitatea administrării anumitor probe nu poate forma obiect al recursului, care poate viza numai motive de nelegalitate a hotărârii.

De asemenea, se reţine că instanţa de fond nu a intrat în fondul cercetării argumentelor invocate prin acţiune, ci a respins acţiunea, ca tardiv introdusă.

5.2. Cât priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste dispoziţii legale, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată, cuprinde, în mod evident, argumentele pertinente pe care se întemeiază soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii acţiunii şi de respingere, în consecinţă, a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea îl nemulţumesc pe recurentul-reclamant, neputând fi identificate "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

De altfel, recurentul-reclamant nu a adus nicio critică în ceea ce priveşte nemotivarea hotărârii, limitându-se la a susţine că motivarea instanţei nu este dovedită prin probele cu înscrisuri din dosar sau că aceasta ar fi întocmită pro causa, în apărarea pârâtului.

5.3. Nici motivul de casare subsumat pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu este fondat, neputându-se constata încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Preliminar, răspunzând criticilor recurentului-reclamant vizând greşita respingere, prin încheierea recurată (de amânare a pronunţării care face parte integrantă din sentinţa recurată), a excepţiilor pe care le-a invocat prin răspunsul la întâmpinare, subsumate aspectului vizând lipsa calităţii de reprezentant a semnatarului întâmpinării, Înalta Curte reţine că eventuala lipsă a calităţii de reprezentant al autorităţii pârâte Ministerul Apărării Naţionale a semnatarului întâmpinării ar putea conduce, eventual, la nulitatea relativă a actului procedural (nulitatea care se poate acoperi dacă ar fi necesară depunerea unor dovezi suplimentare în acest sens).

Conform art. 175 C. proc. civ., având denumirea marginală "nulitatea condiţionată", actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia, iar, în cazul nulităţilor expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară.

Nulitatea condiţionată de existenţa unui prejudiciu constituie regula, iar nulitatea necondiţionată de existenţa unui prejudiciu, prevăzută la art. 176 C. proc. civ., constituie excepţia, datorită limitării legale a cazurilor de nulitate necondiţionată.

Sancţiunea care ar interveni în eventualitatea admiterii lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului întâmpinării, ar fi înlăturarea întâmpinării, ca act de procedură întocmit şi depus de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale în faţa instanţei de fond, respectiv înlăturarea efectelor pe care legea le atribuie acestui act.

Însă, în soluţionarea acţiunii introductive de instanţă, Curtea a analizat argumentele invocate în raport cu actele ce fac obiectul acţiunii, independent de apărările ce ar fi putut sau nu fi formulate prin întâmpinare, şi a analizat legalitatea învestirii sale şi condiţiile impuse de lege pentru formularea acţiunii prin prisma temeiului de drept invocat prin cerere, şi nu, în mod necesar şi imperativ, în raport cu apărările formulate prin întâmpinare.

Deci, chiar şi în ipoteza admiterii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului întâmpinării, nu ar exista nicio înrâurire asupra soluţionării cauzei, pentru că excepţia tardivităţi acţiunii este o excepţie de procedură şi peremptorie care, în funcţie de caracterul imperativ sau dispozitiv al normei încălcate, este o excepţie absolută sau relativă.

În cauză, excepţia tardivităţii acţiunii a fost invocată faţă de dispoziţiile art. 11 referitoare la termenul de introducere a acţiunii din Legea nr. 554/2004, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conform cărora termenul pentru formularea acţiunii este un termen de decădere.

Prin urmare, excepţia tardivităţii acţiunii este o excepţie de procedură absolută, de ordine publică, ce putea, şi se impunea chiar, a fi invocată şi de instanţă din oficiu, aspectul vizând aşa-zisele neregularităţi ale întâmpinării şi lipsa calităţii de reprezentant a consilierului juridic neavând nicio relevanţă.

De asemenea, nu pot fi reţinute nici alegaţiile recurentului-reclamant referitoare la faptul că instanţa nu a analizat şi nu a apreciat asupra excepţiei de nulitate absolută a actelor administrative individuale care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 319/07.04.1994, pentru că, potrivit art. 248 C. proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Deci, instanţa de fond în mod legal a apreciat că excepţia tardivităţii acţiunii primează discutării oricăror altor aspecte şi cereri formulate de reclamant.

Astfel, în ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii prezentei acţiuni, Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanţă s-a raportat la termenele stabilite de art. 11 din Legea nr. 554/2004 şi la împrejurările concrete ale cauzei pentru a verifica legala sa învestire.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 554/2004,

"(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;

c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. (...)

(5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere."

Fără a relua considerentele primei instanţe, Înalta Curte mai reţine că, urmare a trecerii în rezervă, efectele juridice ale ordinului emis s-au produs faţă de recurentul-reclamant A. încă din anul 1994, iar acesta nu se poate prevala de faptul că nu ar fi cunoscut existenţa şi conţinutul actului administrativ.

Astfel, chiar dacă nu i s-a comunicat formal ordinul, în fapt, i s-au adus la cunoştinţă încă de la nivelul anului 1994 toate elementele de conţinut ale acestui act care priveau persoana sa (trecerea sa în rezervă), ordinul producându-şi efecte în ceea ce-l priveşte.

Nu sunt, deci, întemeiate susţinerile recurentului, care nu a reuşit să dovedească faptul că, din anul 1994 şi până în cursul anului 2019 (cu un an înainte de formularea acţiunii, din 09.03.2020,) nu ar fi cunoscut conţinutul actului administrativ contestat pentru a putea formula acţiunea în anulare în termenul prevăzut de lege

În ceea ce priveşte cererea de înscriere în fals şi uz de fals formulată prin notele scrise depuse la dosar de către recurentul-reclamant, Înalta Curte reţine că aceasta nu poate fi avută în vedere, pentru că excedează competenţelor instanţei de control judiciar, în raport cu cadrul procesual din prezenta cauză şi cu soluţia de respingere a acţiunii, ca tardiv formulată.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale, motiv pentru care, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 108 din 18 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.