Challenging administrative refusal to delist historical monument for insufficient motivation and uncommunicated classification order

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Prin acţiunea înregistrată, iniţial, la data de 21.05.2020, pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta CNCF CFR S.A. Bucureşti prin Sucursala Regionala CF Galaţi a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, anularea Deciziei Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale din data de 29.01.2020 de respingere a solicitării de declasare a monumentului istoric "Staţia de călători-Gara Frumuşiţa", cod GL-II-m-B-03081.01, măsură comunicată cu actul înregistrat sub nr. x/04.02.2020.

Prin încheierea de şedinţă din 11 august 2020, Curtea a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

1.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 03.09.2020.

Prin sentinţa civilă nr. 868 din 3 iunie 2021, Curtea a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta CNCF CFR S.A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate, cu cheltuieli de judecată.

A susţinut recurenta că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii, a prevederilor art. 2 din O.G. nr. 27/1992 privind unele măsuri pentru protecţia patrimoniului cultural naţional şi art. 13 alin. (4) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice şi a prevederilor art. 21 alin. (2) lit. c) din Ordinul nr. 2260/2008 emis de Ministerul Culturii, cu referire la Memoriul de declasare aflat la dosar.

Din documentaţia depusă şi din apărările formulate rezultă că Lista cuprinzând imobilul din speţă nu a fost comunicată niciodată deţinătorului CFR, conform art. 2 din O.G. nr. 27/1992, şi nici Ordinul de declasare, contrar art. 13 alin. (4) din Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. Prima instanţă avea posibilitatea verificării dacă într-adevăr există un act de autoritate privind clasarea imobilului şi dacă acest act a fost comunicat deţinătorului imobilului.

Precizează că actul de autoritate nu a fost niciodată comunicat, pentru simplul motiv că nu există, neexistând nicio procedură, fie şi sumară, privind clasarea imobilului, susceptibilă a face obiectul unei contestaţii.

Aşa cum a arătat, chiar dacă la vremea clasării (1990-1991) nu era necesar un dosar al clasării, totuşi o documentaţie minimală de clasare, un memoriu, ar fi trebuit să prezinte care au fost argumentele clasării. De asemenea, intimatul nu a înţeles, nici măcar în proces, să prezinte instanţei care sunt argumentele clasării, privind valoarea acestui imobil.

Dacă nu există un ordin de clasare comunicat, atunci consecinţa logică este că imobilul nu a fost clasat în mod legal şi solicită emiterea unui ordin de declasare, în condiţiile în care procedura de clasare nu a fost respectată.

A mai arătat recurenta că instanţa de fond în motivarea hotărârii mai reţine că toate documentele care au stat la baza actului contestat atestă doar starea de ruină a imobilului, or Memoriul de clasare întocmit de arhitectul A., care face parte din documentaţa de declasare (reţinut, de altfel, de instanţa de fond) atestă tocmai lipsa de valoare istorică ori arhitecturală a imobilului şi doar în subsidiar starea de ruinare.

În continuarea argumentelor sale, recurenta-reclamantă a prezentat situaţia de fapt, precizând că motivele înscrise în răspunsul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale nr. 7465/23.10.2019, care a stat la baza respingerii solicitării de declasare, nu sunt argumentate şi suficient dezvoltate pentru a putea convinge că s-a făcut o analiză serioasă, pertinentă, cu bună credinţă, din răspunsul intimatului rezultând că se respinge cererea de clasare pentru că, 1. criteriile de evaluare frecvenţă şi memorial sunt corect evaluate dar calificativul este subevaluat, 2. există o contradicţie între argumente şi calificativ şi 3. gara Frumuşiţa face parte dintr-o serie de gări CFR care nu poate fi descompletată.

Niciunul dintre motive nu este argumentat în răspunsul motivat, nu se precizează condiţiile în care criteriile de evaluare au fost "corect evaluate", care ar fi fost calificativul "corect evaluat" şi, respectiv, care este "contradicţia între argumente şi calificativ".

A reiterat recurenta cele prezentate în cuprinsul acţiunii cu privire la demersurile întreprinse pentru declasarea imobilului, apreciind că, în cazul în care se menţine decizia de nedeclasare a monumentului istoric, revine intimatului-pârât responsabilitatea de a stabili măsuri concrete privind trecerea, în condiţiile legii (prin expropriere, trecere cu plată etc.), din patrimoniul privat al CNCF CFR SA-Sucursala Regională CF Galaţi în patrimoniul public sau privat al unei autorităţi publice locale sau centrale care consideră că monumentul prezintă interes, pentru finanţarea proiectelor şi lucrărilor de protejare şi punere în valoare.

3. Apărările intimatei-reclamante.

Intimatul-pârât Ministerul Culturii a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că din cerere nu reies motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac.

În subsidiar, pe fondul recursului, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

După cum s-a reţinut şi în practicaua prezentei decizii, Înalta Curte, examinând hotărârea atacată, constată incident şi motivul de casare de ordine publică prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

4.1. Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat anularea Deciziei Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale nr. 866/04.02.2020 prin care s-a respins solicitarea de declasare a monumentului istoric "Staţia de călători-Gara FRUMUŞIŢA", cod GL-II-m-B-03081.01 şi răspunsul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale nr. 7465 din 23.10.2019, care au stat la baza respingerii solicitării de declasare. De asemenea, a fost criticat şi modul în care Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a soluţionat contestaţia formulată împotriva avizului negativ acordat de Direcţia Judeţeană de Cultură Galaţi şi Avizul nr. x/12.08.2019, emis de Comisia Zonală a Monumentelor Istorice nr. 10 Buzău.

În motivarea acţiunii s-a invocat că actele contestate sunt superficiale şi insuficient motivate şi, în subsidiar, faptul că sunt îndeplinite condiţiile pentru declasarea monumentului istoric indicat.

4.2. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Din parcurgerea considerentelor sentinţei recurate se observă că, în soluţionarea cauzei, prima instanţă, pornind de la soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2011, având ca obiect cererea de declasare a aceluiaşi imobil, a reţinut că reclamanta contestă noua decizie prin care s-a respins solicitarea de declasare, fără să fi solicitat în prealabil contestarea ordinului de clasare, aspect ce a fost stabilit cu putere de lucru judecat prin Decizia nr. 2027 din 27 februarie 2013.

Reiese astfel că prima instanţă a reţinut că prin Decizia nr. 2027 din 27 februarie 2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că nu se poate solicita declasarea monumentului istoric dacă nu s-a contestat ordinul de clasare, deşi la pronunţarea respectivei decizii Înalta Curte a constatat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că ordinul de clasare a bunului respectiv a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 13 alin. (1) pct. 2 a din Legea nr. 422/2001, fără a avea în vedere că nu a fost sesizată să examineze legalitatea acestui ordin, nefiind contestată clasarea pe calea unei acţiuni în anulare.

Ca urmare, concluzia primei instanţe că procedura de declasare este condiţionată de atacarea ordinului de clasare este una greşită, fiind evident că declasarea nu poate privi decât un bun care fusese anterior clasat.

Într-adevăr, în cuprinsul acţiunii reclamanta a făcut referire şi la faptul că procedura de clasare nu a fost corectă, nefiind emis un ordin de clasare, însă doar cu privire la acest aspect se impun cele reţinute în Decizia nr. 2027 din 27 februarie 2013, aşa încât legalitatea ordinului de clasare nu mai poate fi analizată în acest cadru procesual.

Însă, aşa cum s-a arătat mai sus, prin acţiunea ce face obiectul dosarului de faţă s-a invocat, în principal, că actele contestate sunt superficiale şi insuficient motivate, precum şi faptul că aceste acte sunt nelegale întrucât sunt îndeplinite condiţiile pentru declasarea monumentului istoric indicat.

Din parcurgerea considerentelor sentinţei se constată că prima instanţă nu a analizat în niciun fel argumentele de nelegalitate referitoare la nemotivarea actelor administrative atacate, răspunzând doar lacunar argumentelor referitoare la îndeplinirea condiţiilor de declasare.

Or, examinarea hotărârii recurate se face în funcţie de motivele de fapt şi de drept avute în vedere de prima instanţă, motive ce trebuie să fie în concordanţă cu probatoriul administrat şi argumentele expuse de părţile în proces, iar, în lipsa indicării unor asemenea motive, instanţa de recurs se află în imposibilitatea de a analiza legalitatea soluţiei adoptate.

În consecinţă, Înalta Curte constată că argumentele părţii nu au fost analizate iar situaţia de fapt existentă în cauză nu a fost pe deplin lămurită, ceea ce echivalează cu o necercetare efectivă a fondului cauzei şi este de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil cel puţin al uneia dintre părţi.

4.3. În raport de motivele reţinute anterior, nu vor mai fi analizate criticile recurentei-reclamante subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării, prima instanţă va proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, urmând să analizeze cauza sub toate aspectele necesare lămuririi situaţiei de fapt şi prin raportare la toate mijloacele de probă administrate sau care se impun a fi administrate.

4.4. Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta CNCF CFR S.A. Bucureşti prin Sucursala Regională CF Galaţi împotriva sentinţei nr. 868 din 3 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.