Ineligibility of state land exchange for abusive taking under Law 94/2000 despite value disparity

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin cererea înregistrată, la data de 13.01.2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 9319/08.10.2020 emise de pârâtă şi constatarea calităţii de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru terenul din str. x, Bucureşti, cu acordarea de despăgubiri, sau, în subsidiar, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie pentru diferenţa de valoare.

Prin sentinţa civilă nr. 1036 din 16 iunie 2021, Curtea a admis acţiunea reclamantei, a anulat Decizia nr. 9319/08.10.2020 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să emită o decizie de despăgubire referitoare la imobilul teren din str. x, Bucureşti, pentru diferenţa de valoare dintre imobilele ce au făcut obiectul schimbului.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

A susţinut recurenta-pârâtă că instanţa a interpretat şi aplicat eronat prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 4 alin. (6) din acelaşi act normativ şi pct. 1 teza I din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din ordonanţa menţionată.

Imobilul ce face obiectul deciziei contestate a trecut în proprietatea Statului Român în temeiul Deciziei nr. 604/06.05.1980 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti privind schimbul de terenuri dintre Administraţia Domeniului Public şi Federaţia Coumnităţilor Evreieşti din Republica Socialistă România. Din acest act, reiese că, în scopul realizării unui cămin de bătrâni de 200 de locuri, Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti a fost autorizat să efectueze un schimb cuprinzând imobile proprietatea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti şi imobile proprietate de stat, astfel că imobilul teren situat în Municipiul Bucureşti, str. x, a fost transmis din proprietatea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din RSR în proprietatea Statului Român, în schimbul acestui imobil Federaţia Comunităţilor Evreieşti primind imobilul situat în str. x colţ cu str. x.

Instanţa de fond în mod eronat a reţinut că acest schimb se încadrează în ipoteza art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, apreciind că schimbul realizat a fost cu titlu, dar abuziv.

După cum reiese din pct. 1 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, prin noţiunea de imobil preluat abuziv se înţelege acel imobil, construcţie şi teren aferent, indiferent de destinaţia acestuia, preluat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de alte persoane juridice, fie cu titlu valabil, fie fără titlu valabil, prin acte normative, prin acte abuzive ale administraţiei de stat care, datorită caracterului şi efectelor lor, au fost de natură să desfiinţeze dreptul de proprietate privată.

Prin urmare, o condiţie prealabilă restituirii de către Comisia Specială de Retrocedare a unui imobil este ca modalitatea de trecere a respectivului imobil în proprietatea statului să se fi realizat abuziv. Din actele existente la dosarul aferent cererii de retrocedare nu reiese caracterul abuziv al imobilului, ci, în speţă, a operat un schimb de imobile.

În privinţa titlului statului, care este reprezentat de un contract de schimb, nu operează prezumţia de preluare abuzivă ca în cazul donaţiei, de exemplu, ci operează prezumţia de preluare de către stat cu titlu valabil. Nu a fost desfiinţat un drept de proprietate, Federaţia Comunităţilor Evreieşti primind la schimb un alt imobil, dreptul de proprietate transferându-se asupra altui imobil.

Nu prezintă relevanţă faptul că suprafeţele sau valoare economică a terenurilor care au făcut obiectul schimbului sunt diferite, ci esenţial pentru justa soluţionare a litigiului este că schimbul de terenuri a fost finalizat prin încheierea unui act juridic civil, Decizia nr. 604/06.05.1980 a Biroului permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti, fiind indubitabil rezultatul acordului de voinţă liber exprimat al părţilor contractante.

Voinţa reclamantei este întărită de Protocolul din 22 noiembrie 1977, Minuta din 30.11.1979, adresa emisă de către Federaţia Comunităţilor Evreieşti din RSR relevând acordul reclamantei cu înfăptuirea schimbului de terenuri, reclamanta având cunoştinţă despre orice eventuală diferenţă de valoare dintre imobilele ce au făcut obiectul schimbului, aspect care conduce la concluzia că acordul de voinţă nu a fost viciat.

Astfel, actul de schimb reprezintă un act juridic civil de transfer de proprietate liber consimţit, încheiat conform legislaţiei civile de drept comun, şi nu reprezintă un act de preluare abuzivă din partea statului român în sensul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Referitor la aprecierea instanţei de fond privind valoarea dintre cele două imobile, chiar şi în situaţia în care ar rezulta o diferenţă de valoare între imobile actul de schimb nu echivalează cu o preluare abuzivă a imobilului în sensul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Astfel, acest aspect nici nu ar fi avut vreo concludenţă în stabilirea soluţiei emise de Comisia Specială de Retrocedare, întrucât motivul respingerii cererii de retrocedare a fost lipsa preluării abuzive.

De asemenea, în măsura în care se aprecia de către reclamantă diferenţă semnificativă de valoare dintre cele două imobile, lipsa puterii de negociere sau alte elemente care ar fi putut vicia actul de schimb, reclamanta avea posibilitatea de a solicita pe calea dreptului comun, în instanţă, anularea actului de schimb. Or, lipsa desfiinţării schimbului de imobile pe cale judiciară, respectiv lipsa unei hotărâri judecătoreşti care să constate vicierea consimţământului reclamantei cu privire la perfectarea schimbului fără plata de despăgubiri pentru diferenţa de valoare.

De asemenea, au fost acordate despăgubiri/contraprestaţie pentru imobilul preluat, în condiţiile în care schimbul a fost unul efectiv, iar diferenţele dintre imobilele ce au format obiectul actului de schimb nu sunt de natură a considera că nu a existat o contraprestaţie reală şi serioasă, iar în faţa Comisiei, în procedura administrativă, reclamanta nu a invocat faptul că actul de schimb ar fi un act de preluare abuzivă fără acordarea unei juste despăgubiri. Prin cererea de retrocedare nr. x/02.03.2003, reclamanta a solicitat acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilul, fost cimitir israelit, situat în Municipiul Bucureşti str. x, nicidecum despăgubiri pentru diferenţa de valoare între imobilul preluat şi cel acordat la schimb, astfel cum solicită prin cererea de chemare în judecată, fără a invocat natura abuzivă a actului de schimb.

A mai susţinut recurenta că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit şi art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, pct. 1 teza a II-a din Normele metodologice, care se referă la situaţiile în care, la momentul preluării abuzive, au fost acordate despăgubiri băneşti de către stat pentru imobilele preluate abuziv, fără a reglementa situaţia privind schimbul de proprietăţi, respectiv acordarea unor despăgubiri reprezentând diferenţa de valoare între imobilele preluate şi cele acordate la schimb. Potrivit dreptului comun, în cadrul actului juridic de schimb, echivalenţa se restabileşte prin plata unei sulte, iar obligaţia de plată a sultei este, însă, prescriptibilă.

Instanţa a aplicat greşit şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru că instanţa de contencios administrativ nu poate soluţiona ea însăşi cererea de retrocedare, întrucât aceasta trebuie să parcurgă întreaga procedură prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000. Astfel, raportat la atribuţiile Comisiei Speciale de Retrocedare şi la natura deciziilor pe care le poate emite, obligarea sa de către instnaţa de fond la emiterea unei decizii de despăgubire pentru diferenţa de valoare dintre imobilele ce au făcut obiectul schimbului este inadmisibilă.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, instanţa interpretând eronat dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi ale pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a ordonanţei menţionate.

4.1. Potrivit art. 1 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 94/2000,

"(1) Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. (...)

(3) Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...).".

Conform pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000,

"Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării. În cazul în care s-au plătit despăgubiri, dar acestea sunt considerate neîndestulătoare, restituirea în natură sau, după caz, acordarea despăgubirilor prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 este condiţionată de restituirea despăgubirilor primite sau de scăderea valorii acestora, după caz, în condiţiile stabilite prin acelaşi act normativ. În cazul în care în actul prin care s-a dispus preluarea imobilului se prevedea acordarea de despăgubiri şi acestea nu au fost acordate sau nu au fost încasate, persoana îndreptăţită va depune o declaraţie pe propria răspundere dată în formă autentică, care să ateste acest lucru."

Din analiza acestor texte legale, rezultă că sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării.

În cazul în care s-au plătit despăgubiri, dar acestea sunt considerate neîndestulătoare, restituirea în natură sau, după caz, acordarea despăgubirilor prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 este condiţionată de restituirea despăgubirilor primite sau de scăderea valorii acestora, după caz.

În cauză, reclamanta A. a depus cererea de retrocedare nr. x/02.03.2003, formulată în baza O.U.G. nr. 94/2000, având ca obiect imobilul situat în Bucureşti, str. x, precizând că, întrucât restituirea în natură nu mai este posibilă, opţiunea sa este de a i se acorda măsuri compensatorii pentru această proprietate.

Prin Decizia nr. 9319/08.10.2020, Comisia Specială de Retrocedare a respins cererea de retrocedare, reţinând, în esenţă, că imobilul solicitat nu a fost preluat abuziv, ci a făcut obiectul unui schimb de imobile realizat între B. şi statul român, conform Deciziei nr. 604/06.05.1980 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti.

Intimata-reclamantă, prin cererea de retrocedare, a solicitat restituirea imobilului din Bucureşti, str. x, şi, întrucât aceasta nu mai este posibilă, şi-a exprimat opţiunea de a i se acorda măsuri compensatorii pentru această proprietate.

Or, în faţa Comisiei Speciale pentru Retrocedare, intimata-reclamantă nu a invocat că imobilul ar fi fost preluat abuziv, ci, ulterior, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat anularea deciziei de respingere a cererii de retrocedare, invocând că nu ar fi avut loc un schimb de imobile, ci o preluare abuzivă, solicitând despăgubiri reprezentate de diferenţa de valoare dintre imobilul preluat şi cel acordat la schimb.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte apreciază că susţinerile intimatei-reclamante, în sensul că schimbul de terenuri realizat conform Deciziei nr. 604/06.05.1980 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti a fost abuziv şi că ar fi îndreptăţită la despăgubiri, nu sunt fondate.

Trecerea imobilului vizat prin cererea de retrocedare în proprietatea statului s-a realizat în baza actului de schimb antemenţionat, existând o contraprestaţie specifică acestui act de schimb, transmiterea dreptului de proprietate asupra altui imobil, respectiv terenul situat în str. x colţ cu str. x, teren având aceeaşi suprafaţă, de 11.860 mp.

Astfel, nu se poate reţine că nu au fost acordate despăgubiri/contraprestaţie pentru imobilele preluate, în condiţiile în care schimbul a fost unul efectiv, iar diferenţa clamată de reclamantă, între valoarea celor două imobile, nu este de natură a considera că nu a existat o contraprestaţie reală şi serioasă.

În ceea ce priveşte lipsa consimţământului Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, Înalta Curte constată că însăşi reclamanta A. a depus Adresa nr. x/27.04.1980 emisă de Secretariatul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti către Consiliul Popular al Municipiului Bucureşti-Direcţia Generală pentru Dezvoltarea Construcţiilor de Locuinţe Social Culturale şi Administraţie Locativă-Biroul Fond Locativ, în care s-au precizat următoarele:

"La adresa Dvs. Nr. 3652/980, cu privire la definitivarea schimbului de teren din str. x 13-17, cu str. x (colţ cu str. x), vă comunicăm că suntem de acord cu definitivarea deciziei cu următoarele adăugiri:

La finele art. 2, să se complecteze cu următorul text:

". . . . . . . . . .iar terenul din str. x colţ cu str. x 105, care face obiectul acestui schimb, trece în patrimoniul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti (M) din R.S. România Bucureşti str. x sector 3."

La finele art. 4, să se complecteze cu următorul text:

". . . . . . . . . .şi anume pe terenul neconstruit nu se va construi nici un fel de clădire. De asemenea nu se va efectua nici un fel de lucrare care să necesite săpături mai adînci de 0,60 m, terenul urmând a fi folosit exclusiv ca spaţiu verde, cu amenajări de ronduri florale, ornamentări, sau alte lucrări de această natură".

Or, în raport cu acest act, precum şi cu înscrisurile menţionate de recurenta-pârâtă (Protocolul din 22.11.1977, Minuta din 30.11.1979), nu se poate reţine că Federaţia Comunităţilor Evreieşti s-ar fi opus în mod expres şi neechivoc preluării imobiliului din str. x şi nici nu se poate constata lipsa consimţământului Federaţiei Comunităţilor Evreieşti la încheierea actului de schimb de terenuri.

Memoriul din 30.03.1977 adresat Preşedintelui RSR de către Rabinul şef al Cultului Mozaic, evocat de reclamantă, a fost emis în martie 1977, anterior înscrisurilor menţionate, astfel că nu poate înlătura această concluzie.

Dimpotrivă, Federaţia Comunităţilor Evreieşti a propus modificări la actul ce urma a fi încheiat pentru definitivarea schimbului de terenuri, iar modificările solicitate au fost consemnate în aproximativ aceeaşi formă în Decizia nr. 605/06.05.1980 emisă de Consiliul Popular al Municipiului Bucureşti-Comitetul Executiv-Biroul Permanent prin care s-a decis schimbul terenurilor.

Nu pot fi avute în vedere nici alegaţiile intimatei-reclamante din cuprinsul acţiunii, în sensul că diferenţa de valoare dintre cele două terenuri ar fi covârşitoare sau că în cauză ar fi operat o veritabilă expropriere a imobilului, acestea neavând nicio relevanţă din perspectiva legalităţii Deciziei nr. 9319/08.10.2020 emise de recurenta Comisia Specială de Retrocedare, care a reţinut că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de lege, ca modalitatea de trecere a imobilului în proprietatea statului să se fi realizat în mod abuziv.

De altfel, pct. 1 teza a II-a din Normele metodologice, anterior citat, care reglementează acordarea despăgubirilor, se referă la situaţia în care s-au acordat despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv, însă, în cauză, a operat un schimb de terenuri, în privinţa căruia, după cum s-a arătat, s-a apreciat că nu a fost abuziv.

4.2. Pentru aceste motive, Înalta Curte, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va casa hotărârea recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei nr. 1036 din 16 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.