Partial annulment of EU procurement financial corrections upheld on grounds that subordinated enforcement notices lacked independent legal motivation

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea pronunţată în primul ciclu procesual

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 30.10.2015, sub nr. x/2015, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei,

1. anularea, în tot, a actelor administrative Informare privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x emis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei-Direcţia Generală Programe Europene, înregistrată cu nr. x/02.12.2014 şi la Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte cu nr. 29791/04.12.2014, a actelor interne Notă de neconformitate nr. x/22.10.2014 şi Nota de neconformitate nr. x/14.10.2014 emise de către Direcţia Generală Programe Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi a Deciziei nr. 115/21.05.2015 emise de Serviciul Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, înregistrată la Minister cu nr. 42395/21.05.2015 şi la Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte cu nr. 14428/02.06.2015;

2. anularea, în tot, a actelor de asigurare făcute de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei cu privire la reţinerea sumelor beneficiarului Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte prin aplicarea reducerilor procentuale din valoarea contractului de servicii nr. x/14.02.2011 încheiat cu S.C. A. S.R.L., din valoarea contractului de lucrări nr. x/30.07.2013 încheiat cu Asocierea S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.A., în temeiul actelor anulate/desfiinţate şi obligarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei la restituirea sumelor reţinute prin aplicarea reducerilor procentuale.

Prin sentinţa civilă nr. 208 din 29 noiembrie 2018, Curtea a admis în parte cererea de chemare în judecată.

A anulat Decizia nr. 115/21.05.2015 emisă de Serviciul Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei cu consecinţa obligării pârâtului la soluţionarea pe fond a contestaţiei.

A anulat Nota de neconformitate nr. x/14.10.2014 şi Nota de neconformitate nr. x/22.10.2014.

A respins, în rest, cererea de cheamre în judecată, ca neîntemeiată.

1.2. Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., şi pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 2202 din 7 aprilie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile formulate de recurenta-reclamantă şi de recurentul-pârât, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond a dat o dezlegare corectă pronunţând soluţia de anulare a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, însă, a reţinut eronat faptul că modalitatea de soluţionare a contestaţiei echivalează cu o nemotivare, în contextual în care aceasta a fost respinsă prin aplicarea principiului autorităţii de lucru judecat, cee ce conduce la concluzia netemeiniciei contestaţiei, iar nu la cea a nemotivării deciziei.

De asemenea, a apreciat că era esenţial ca instanţa de fond să dea dezlegare, în fapt dar mai ales în drept, asupra criticilor esenţiale relevate de reclamantă prin acţiunea introductivă, prin raportare la cadrul legal incident, toate acestea în cadrul unui veritabil şi efectiv examen relativ datelor privitoare la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei, precum şi a Informării nr. 97515/02.12.2014 privind situaţia cheltuielilor aprobate în cererea de plată nr. 7.

2. Hotărârea pronunţată în rejudecare după casare, în al doilea ciclu procesual

În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 29.06.2021, sub nr. x/2015*.

Prin sentinţa nr. 154 din 24 septembrie 2021, Curtea a admis în parte acţiunea reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.

A anulat Informarea privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x înregistrată cu nr. x/02.12.2014.

A anulat Decizia nr. 115/21.05.2015 emisă de Serviciul Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene din cadrul MDRAP.

A anulat Nota de neconformitate nr. x/14.10.2014 şi Nota de neconformitate nr. x/22.10.2014.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a formulat recurs, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţei, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea sentinţei recurate şi, rejudecând litigiul pe fond, respinegerea acţiunii ca neîntemeiate.

3.1. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. a apreciat recurentul că sentinţa recurată este nemotivată, respectiv nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, incidenţa acestui motiv de casare rezultând din motivarea succintă a sentinţei atacate în ceea ce priveşte admiterea acţiunii formulate de reclamantă, fără a se arăta motivele şi probele pe care s-a întemeiat soluţia pronunţată.

În contextul expunerii unor considerente ce conturează scopul edictării dispoziţiei legale privind motivarea hotărârii, astfel cum s-a statuat în doctrina şi în practica judiciară, a susţinut recurentul-pârât că din considerentele hotărârii recurate nu reiese care a fost raţionamentul instanţei de fond cu privire la această soluţie, în condiţiile în care dosarul nr. x/2014 a avut ca obiect doar anularea Notei de neconformitate nr. x/28.04.2014, nu şi a a Notei de neconformitate nr. x/22.04.2014.

În plus, prin sentinţa civilă nr. 39/17.02.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2014, instanţa de judecată a admis parţial acţiunea formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, astfel că rezultă o motivare sumară şi confuză a hotărârii atacate, aspect care, în practica judiciară, este de natură a echivala cu nemotivarea hotărârii, reprezentând şi un viciu de formă ce atrage nulitatea hotărârii.

3.2. Referitor la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a susţinut că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

După ce a prezentat situaţia de fapt şi de drept, recurentul-pârât a arătat că instanţa de fond a pronunţat soluţia de anulare în parte a actelor contestate fără, însă, a observa că, în dosarul nr. x/2014, acţiunea reclamantei a fost admisă doar în parte şi că Decizia nr. 221/11.07.2014 a fost anulată în parte prin sentinţa amintită, pentru capetele de cerere nr. x şi nr. 3 din contestaţie, precum şi a Notei de neconformitate nr. x/28.04.2014, respectiv punctul 21.3 privind abaterea referitoare la nerespectarea propunerii tehnice a ofertantului câştigător.

Ca urmare, a apreciat că actele administrative prin care au fost stabilite reducerile procentuale au fost anulate numai parţial, cu referire expresă şi strictă la punctele 2.3 şi 3 din contestaţie şi la punctul 21.3 din Nota de neconformitate nr. x/28.04.2014, şi nu în totalitate.

În ceea ce priveşte anularea Informării nr. 97515/02.12.2014 privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cerera de plată nr. x şi a Notelor de neconformitate nr. x/22.10.2014 şi nr. y/14.10.2014, a apreciat recurentul că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 6 şi art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011 şi ale art. 27 din H.G. nr. 875/2011.

A precizat că, în cauză, măsura reducerii procentuale în situaţia constatării unei abateri de la legislaţia în materia achiziţiilor publice se dispune prin Nota de neconformitate şi nu prin Informările privind soluţionarea cererilor de rambursare/plată.

Actul rezultat din verificarea procedurii de achiziţie este Nota de neconformitate, prin Informările aferente cererii de rambursare/plată nemaiprocedându-se la verificarea procedurii de achiziţie, reducerea procentuală stabilită prin Notele anterior emise menţinându-se până la recuperarea integrală a cuantumului reducerii.

Aşadar, abaterea a fost identificată şi sancţionată o singură dată, reducerea aplicată cererilor de rambursare ulterioare reprezentând doar executarea/recuperarea sumelor aferente măsurii şi, întrucât informările privind plata cheltuielilor aprobate în cererile de rambursare reprezintă acte de executare, a apreciat că împotriva acestora se poate formula contestaţie numai cu privire la măsurile de executare ce vizează sume sau calculul reducerii procentuale.

Întrucât suma finanţată nu a fost acordată integral, ci în tranşe, la momentul analizării fiecărei cereri de plată nu se mai procedează din nou la verificarea achiziţiei finalizate prin atribuirea contractelor din litigiu, ci se aplică în mod automat reducerile procentuale stabilite prin actul administrativ principal definitiv.

A reiterat recurentul situaţia de fapt, precizând că abaterea pentru contractul de lucrări nr. x/30.07.2013 a fost constatată prin emiterea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/04.07.2016. Împotriva acesteia, intimata-reclamantă a formulat contestaţie administrativă, respinsă prin Decizia nr. 281/09.09.2018, decizie ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2017, soluţionat definitiv.

Astfel, cât timp nota de informare se raportează la acte menţinute de instanţa de judecată, nu se poate pune problema nemotivării acesteia.

A mai arătat recurentul că ar fi rămas fără obiect capătul din acţiune vizând anularea Notei de neconformitate nr. x/22.10.2014, notă care a fost revocată, fiind emisă Nota de neconformitate nr. x/03.04.2015.

Prin Decizia de soluţionare a contestaţiei UAT Municipiul Târgovişte a fost revocată Nota de neconformitate nr. x/14.10.2014, nemaifiind emisă o altă notă de neconformitate întrucât fusese emisă între timp Nota de constatare nr. x/04.07.2016.

Recurentul a mai formulat completare a recursului, solicitând a se constata că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 430 şi urm. C. proc. civ., pentru că, în cuprinsul Deciziei MDLPA nr. 115/21.05.2015, nu au fost invocate dispoziţiile art. 430 C. proc. civ. care vizează efectele hotărârilor judecătoreşti şi nu a deciziilor privitoare la soluţionarea contestaţiilor administrative.

Prin Decizia nr. 115/21.05.2015 s-a reţinut faptul că ministerul s-a mai pronunţat asupra reducerilor procentuale aplicate contractelor afectate de neregulă, intimata-reclamantă invocând aceleaşi argumente ca şi în contestaţiile soluţionate prin Deciziile MDLPA nr. 221/11.07.2014 şi nr. 229/14.07.2014, nr. 45/17.02.2015 şi nr. 44/17.02.2015, care sunt definitive în sistemul căilor administrative de atac.

Abaterile au fost identificate şi sancţionate o singură dată, iar reducerile aplicate cererilor de rambursare ulterioară reprezintă doar punerea în executare, respectiv recuperarea sumelor aferente sancţiunii.

Prin Decizia nr. 115/21.05.2015 emisă în soluţionarea contestaţiei administrative formualte de intimata-reclamantă împotriva Informării nr. 97515/02.12.2014 în mod corect s-a consemnat că ministerul şi-a exprimat deja punctul de vedere asupra legalităţii şi temeiniciei măsurilor comunicate prin Informarea nr. x/05.05.2014 (reduceri aplicate prin Notele de neconformitate nr. x/22.04.2014 şi nr. y/28.04.2014), fapt pentru care nu se putea reveni, revoca sau anula actele administrative soluţionate definitiv din punctul de vedere al căilor administrative de contestare.

4. Apărările formulate de intimata-reclamantă

Intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs completate ca neîntemeiate.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile recurentului-pârât subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., a argumentelor invocate în apărare de intimata-reclamantă prin notele scrise depuse în cauză, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în speţă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

5.1. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., analizând considerentele hotărârii recurate, constată acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul avut în vedere.

Astfel, contrar criticilor recurentului-pârât, motivarea hotărârii recurate permite exercitarea controlului judiciar al instanţei superioare asupra sentinţei pronunţate de prima instanţă, fiind respectate garanţiile procesuale ale imparţialităţii judecătorului şi ale calităţii actului de justiţie, precum şi exigenţele instituite în cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi cele ale art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la existenţa unui proces echitabil.

În realitate, susţinerile recurentului-pârât referitoare la motivarea pretins sumară expusă de prima instanţă în fundamentarea soluţiei adoptate, nu reflectă decât dezacordul părţii în privinţa acestor argumente, fără a susţine motivul de casare invocat. Or, împrejurarea că recurentul-pârât nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea hotărârii, deoarece acest text de lege se referă la necuprinderea motivelor pe care se întemeiază, precum şi la pronunţarea hotărârii în baza unor motive contradictorii sau a unor temeiuri străine de natura pricinii, ipoteze care nu se verifică în speţă.

5.2. Analizând sentinţa de fond şi din perspectiva argumentelor recurentului-pârât subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în limitele în care a fost învestită, Înalta Curte constată că nici acest motiv de casare nu este incident în cauză.

Recurentul-pârât critică argumentul instanţei de fond reţinut în fundamentarea soluţiei de anulare a Notei de neconformitate nr. x/14.10.2014 şi a Notei de neconformitate nr. x/22.10.2014, şi anume faptul că acestea au fost emise în baza Deciziei MDLPA nr. 221/11.07.2014, decizie anulată în parte prin sentinţa nr. 39/17.02.2015 din Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia ÎCCJ nr. 2337/04.06.2018, precum şi constatarea nemotivării Informării nr. 97515/02.12.2014.

Or, referitor la nemotivarea actului menţionat, în mod just prima instanţă a constatat că Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a aplicat reducerile procentuale reţinute în cadrul cererii de finanţare nr. x, înregistrate cu nr. x/02.12.2014, fără să efectueze o nouă analiză a documentaţiei de atribuire sau o verificare a modului în care au fost analizate de către autoritatea contractantă cerinţele de calificare încadrate ca nereguli, făcând trimitere la Cererea de rambursare nr. x

Principiul motivării actelor administrative, referitor la necesitatea motivării în fapt şi în drept, într-o măsură suficientă şi de natură a permite mai apoi exercitarea neîngrădită a controlului judiciar al instanţei de judecată, a fost statuat cu valoare de principiu, din practica constantă a Înaltei Curţi rezultând că puterea discreţionară conferită unei autorităţi nu poate fi privită, într-un stat de drept, ca o putere absolută şi fără limite, întrucât exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor prevăzute de Constituţie ori de lege constituie exces de putere, în contextul în care Constituţia României prevede în art. 31 alin. (2) obligaţia autorităţilor publice de a asigura informarea corectă a cetăţeanului asupra treburilor publice, precum şi asupra problemelor de interes personal.

În concluzie, orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile şi libertăţile fundamentale trebuie motivată nu doar din perspectiva competenţei de a emite acel act, ci şi din perspectiva posibilităţii persoanei şi a societăţii de a aprecia asupra legalităţii măsurii, respectiv asupra respectării graniţelor dintre puterea discreţionară şi arbitrariu, fiindcă a accepta teza potrivit căreia autoritatea nu trebuie să-şi motiveze deciziile echivalează cu golirea de conţinut a esenţei democraţiei şi a statului de drept bazat pe principiul legalităţii. Altfel spus, în contextul în care autorităţile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora şi în condiţiile în care deciziile acestor autorităţi sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nu se poate susţine că este permisă absenţa motivării explicite a actului administrativ atacat pe motiv că autoritatea şi-a exprimat deja punctul de vedere asupra legalităţii şi temeiniciei măsurilor dispuse printr-un alt act emis în privinţa aceleiaşi persoane şi în urma invocării aceloraşi motive de drept şi de fapt cu cele formulate împotriva actului în discuţie, cum în mod greşit susţine recurentul-pârât.

De altfel, şi în jurisprudenţa comunitară s-a reţinut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis şi trebuie să prezinte de o manieră clară şi neechivocă algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor şi, de asemenea, să permită curţilor comunitare competente să efectueze revizuirea actului (cauza C-367/1995) şi, astfel cum a decis Curtea Europeană de Justiţie, amploarea şi detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanţele fiecărui caz, o motivare insuficientă sau greşită fiind considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actelor. În plus, insuficienţa motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare (cauza C - 41/1969) şi o detaliere a motivelor este necesară şi atunci când instituţia emitentă dispune de o largă putere de apreciere, căci motivarea conferă actului transparenţă, particularii putând verifica dacă actul este corect fundamentat şi, în acelaşi timp, permite exercitarea de către curte a controlului jurisdicţional (cauza C - 509/1993).

Aşadar, cerinţa motivării nu poate fi suplinită prin trimiterea la temeiuri ce rezultă din alte acte depuse în apărare sau la alte înscrisuri, dar nici prin completarea cu argumente noi prin actul emis în soluţionarea contestaţiei administrative sau prin trimiterea la motivarea reţinută printr-un alt act emis cu privire la aceeaşi persoană.

Aspectele privind regularitatea procedurii de atribuire a contractelor au fost dezlegate prin sentinţa nr. 39 din 17 februarie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Ploieşti, sentinţă menţinută prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2327/2018.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente situaţiei deduse judecăţii, fiind în mod corect admisă acţiunea reclamantei în raport de soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2014.

Astfel, prin sentinţa nr. 39 din 17 februarie 2015, Curtea de Apel Ploieşti a anulat în parte Decizia nr. 221 din 11 iulie 2014 pentru capetele de cerere din contestaţie 2.3 şi 3, precum şi Nota de neconformitate nr. x din 28.04.2014 pentru punctul 21.3 privind respectarea propunerii tehnice şi existenţa prejudiciului; a respins ca fiind fără obiect cererea de anulare în tot a Informării privind situaţia cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x şi a Notei nr. x/2014; a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a actelor de asigurare făcute de pârât cu privire la aplicarea reducerii procentuale de 5% şi a respins acţiunea conexă formulată de aceeaşi reclamantă, ca neîntemeiată.

Înalta Curte constată că nota de neconformitate în discuţie nu a fost refăcută pentru punctul 21.3 referitor la respectarea propunerii tehnice şi existenţa prejudiciului, în privinţa căruia instanţa a dispus anularea, ceea ce înseamnă că a fost desfiinţată nota cu privire la aplicarea corecţiei de 5% pentru contractul de lucrări nr. x/30.07.2013 încheiat între Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte şi Asocierea S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.A., întrucât nu pot fi anulate numai actele administrative principale, iar cele subsecvente, emise ca urmare a actelor administrative constatate nelegale, să rămână în fiinţă.

Ca urmare, rezultă cu puterea evidenţei că anularea în mod definitiv a punctului 21.3 din contestaţie şi, implicit, a Notei de neconformitate nr. x/2014 în ceea ce priveşte respectarea propunerii tehnice şi existenţa prejudiciului, atrage deopotrivă şi anularea actelor subsecvente care au stabilit corecţia de 5% pentru contractul de lucrări menţionat anterior, susţinerile formulate de recurentul-pârât din această perspectivă fiind nefondate şi, în consecinţă, vor fi înlăturate.

Astfel, Înalta Curte reţine că instanţa de fond nu a extrapolat admiterea în parte a acţiunii formulate în dosarul nr. x/2014, concluzionâd că actele contestate au fost desfiinţate în totalitate prin sentinţa nr. 39/17.02.2015, ci doar a constatat că Nota de neconformitate nr. x/14.10.2014 şi Nota de neconformitate nr. x/22.10.2014 au fost emise în baza Deciziei nr. 221/11.07.2014, decizie ce a fost anulată în parte prin sentinţa nr. 39/17.02.2015, impunându-se anularea acestor note.

De asemenea, instanţa de fond în mod corect a reţinut, în raport cu aceste aspecte, că a rămas fără obiect contestarea Informării privind situaţia cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x şi Nota de neconformitate nr. x/2014, aceste acte fiind desfiinţate în parte prin Decizia nr. 221/2014, necontestată la instanţa de contencios administrativ.

Nu în ultimul rând, nu pot fi primite susţinerile recurentului-pârât din completarea la recurs, în sensul că s-a mai pronunţat asupra reducerilor procentuale aplicate prin Deciziile nr. 221/2014, nr. 229/2014, nr. 45/2015 şi nr. 44/2015, care ar fi definitive în sistemul căilor administrative de atac, că abaterile au fost identificate şi sancţionate o singură dată, iar reducerile aplicate cererilor de rambursare ulterioare reprezintă punerea în executare, respectiv recuperarea sumelor aferente sancţiunilor.

Fără o motivare adecvată, din care să rezulte circumstanţele concrete ale cauzei prin raportare la fiecare situaţie de neconformitate constatată, condiţiile obiective pentru care administraţia a decis într-un anumit sens, în virtutea dreptului şi libertăţii sale de apreciere, instanţa învestită cu verificarea legalităţii actului contestat nu poate verifica dacă respectivul act a fost emis conform legii, iar nu cu exces de putere în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

De asemenea, este adevărat că principiul autorităţii de lucru judecat poate fi invocat, în condiţiile art. 430 din C. proc. civ., atunci când contestaţiile formulate împotriva actelor prin care au fost aplicate reduceri procentuale stabilite prin notele de neconformitate au fost în mod definitiv soluţionate de o instanţă judecătorească, însă acest principiu nu poate fi opus şi în situaţia în care autoritatea îndrituită cu soluţionarea contestaţiei administrative şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la legalitatea reducerilor procentuale contestate în cadrul deciziei de soluţionare a respectivei contestaţii administrative, cum în mod eronat invocă recurentul.

Restul alegaţiilor recurentului, vizând Nota de neconformitate nr. x/14.10.2014 care ar încălca art. 81 din H.G. nr. 925/2006 iar abaterea de la pct. 21.3 ar fi motivată, nu prezintă relevanţă, în raport cu cele reţinute anterior.

De asemenea, nu pot fi avute în vedere nici susţinerile vizând emiterea Notei de neconformitate nr. x/04.07.2016 urmare a revocării Notei nr. x/14.10.2014, pentru că această din urmă notă a făcut obiectul acţiunii de faţă şi a fost anulată prin sentinţa recurată.

În concluzie, soluţia primei instanţe este legală, în concordanţă cu actele şi probele dosarului, şi este pronunţată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor legale aplicabile.

5.3. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, nefiind întrunite motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei împotriva sentinţei nr. 154 din 24 septembrie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.