VAT tax appeal nullity for failure to substantiate illegality grounds under civil procedure

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea instanţei de fond

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 06.01.2020, pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili-Activitatea de Inspecţie Fiscală anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei fiscale nr. 255/26.06.2019, anularea în parte a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/09.08.2018 în ceea ce priveşte pct. 3, anularea în tot a Deciziei de impunere nr. x/09.08.2018 în ceea ce priveşte stabilirea obligaţiilor suplimentare de plată TVA în sumă de 7.064.909 RON.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 147 din 30 iunie 2021, Curtea a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În susţinerea recursului, recurenta-reclamantă a reiterat cuprinsul acţiunii, apreciind că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală prin greşita aplicare şi interpretare a art. 23 şi art. 24 din O.G. nr. 42/1997, a pct. 339 alin. (1) şi alin. (3) din Ghidul de TVA pentru clarificarea şi armonizarea interpretărilor Titlului VI din Codul fiscal şi a art. 143 alin. (1) lit. h) Codul fiscal.

3. Apărările formulate

Intimata-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, ridicată din oficiu.

4.1. Instanţa de control judiciar constată că recursul reclamantei S.C. A. S.A. nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de prevederile art. 488 C. proc. civ.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ. atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, sancţiunea nulităţii recursului.

Astfel, condiţia legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., precum şi a dezvoltării motivelor, implică determinarea greşelilor anume imputate, formularea unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Prin urmare, instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În egală măsură, Înalta Curte reţine că recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere de legiuitor şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

4.2. Or, în cauză, recurenta-reclamantă, deşi a precizat că recursul se întemeiază pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., nu a formulat veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate de prima instanţă, subsumate motivelor de casare invocate, prin care să arate în ce constă nelegalitatea sentinţei atacate prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.

Astfel, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta a fost invocat doar formal, recurenta nefăcând nicio referire cu privire la motivarea sentinţei de fond.

Referitor la cazul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta nu a făcut altceva decât să invoce interpretarea greşită a anumitor dispoziţii legale şi să redea cuprinsul acţiunii introductive de instanţă, fără, însă, a preciza modalitatea în care a considerat că aceste norme au fost încălcate de prima instanţă şi fără a se referi la considerentele avute în vedere de prima instanţă.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică indicarea în concret a greşelilor imputate instanţei de fond şi încadrarea lor în motivul de casare invocat, astfel cum este acesta prevăzut în textul de lege corespunzător, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată de prima instanţă prin sentinţa de fond atacată nefiind suficientă pentru a conduce la casarea hotărârii recurate. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a motivelor de casare incidente în cauză şi la reiterarea situaţiei de fapt reţinute, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greşelilor anume imputate acesteia, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept în raport cu considerentele instanţei de fond.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute în mod expres şi limitativ de lege şi să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului şi nu conduce, implicit, la casarea hotărârii atacate.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 147 din 30 iunie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.