COVID-19 state-of-alert challenge fails as principal appeal annulled for unfiled grounds; state prevails
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the principal appeal (recurs) filed by the claimant against the Cluj Court of Appeal's judgment of 3 February 2022, and dismissed as moot the incidental appeal filed by the Ministry of Internal Affairs; consequently, the first-instance judgment dismissing the claimant's action on the merits remains in force, with the state winning the case. The underlying dispute was an administrative law challenge brought by several claimants seeking annulment of Romanian Government Decisions (HG nos. 1090/2021, 1130/2021, 1161/2021) and related National Emergency Committee decisions that extended the COVID-19 state of alert and imposed preventive measures, alleging unconstitutionality, discrimination, and violation of personal data protection law. The decisive legal basis was procedural: under Articles 486(1)(d), 487(1), and 489(1)-(2) of the Civil Procedure Code, an appeal must state and develop specific grounds of illegality within the legal deadline, and failure to do so results in nullity; the claimant submitted only a notice of appeal without grounds and failed to file reasons by the 28 February 2022 deadline, triggering nullity, while the incidental appeal became ineffective under Articles 472(2) and 491(1) once the principal appeal was annulled without merits review.
Legislator headnote
AI generatedart. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 489 alin. (1) C. proc. civ, art. 4711 din C. proc. civ, art. 490 alin. (2) C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ; COVID-19 state-of-alert challenge fails as principal appeal annulled for unfiled grounds; state prevails: The underlying dispute was an administrative law challenge brought by several claimants seeking annulment of Romanian Government Decisions (HG nos. 1090/2021, 1130/2021, 1161/2021) and related National Emergency Committee decisions that extended the COVID-19 state of alert and imposed preventive measures, alleging unconstitutionality, discrimination, and violation of personal data protection law. The decisive legal basis was procedural: under Articles 486(1)(d), 487(1), and 489(1)-(2) of the Civil Procedure Code, an appeal must state and develop specific grounds of illegality within the legal deadline, and failure to do so results in nullity; the claimant submitted only a notice of appeal without grounds and failed to file reasons by the 28 February 2022 deadline, triggering nullity, while the incidental appeal became ineffective under Articles 472(2) and 491(1) once the principal appeal was annulled without merits review.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedGround for declaring the main appeal null due to lack of statement of grounds.
Ground for declaring the main appeal null for failure to comply with the statement of grounds requirement.
Legal basis for the decision on the incidental appeal, as the main appeal was declared null.
Legal basis for holding that the incidental appeal became without effect once the main appeal was declared null.
Legal basis for the resolution of the incidental appeal in the dispositive.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a Contencios Administartiv şi Fiscal la data de 28.10.2021 sub nr. x/2021, reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâţii GUVERNUL ROMÂNIEI, MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - DIRECŢIA GENERALĂ JURIDICĂ, COMITETUL NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ, H. şi DEPARTAMENTUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ, au solicitat instanţei:
1. să se constate nulitatea absoluta a Hotărârii de Guvern nr. 1130/2021 pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicata in Monitorul Oficial nr. 1013 din 22 octombrie 2021
2. să se constate nulitatea absoluta a Hotărârii de Guvern nr. 1090/2021 din 6 octombrie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicata in Monitorul Oficial nr. 962 din 7 octombrie 2021
3. să se constate inexistenta Hotărârii Comitetului National pentru Situaţii de Urgenta nr. 80/2021 adoptata in data de 06 octombrie 2021
4. să se constate inexistenta Hotărârii Comitetului National pentru Situaţii de Urgenta nr. 91/2021 adoptata in data de 22 octombrie 2021
5. să se constate nulitatea absoluta a Hotărârii nr. 1.161/25.10.2021 pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicata in Monitorul Oficial nr. 1017 din 25 octombrie 2021
6. să se constate inexistenta Hotărârii Comitetului National pentru Situaţii de Urgenta nr. 94/2021.
7. să se constate inexistenta Hotărârii Comitetului National pentru Situaţii de Urgenta adoptata in data de 25 octombrie 2021.
8. să constate cadrul discriminator a H.G. nr. 1130/2021
9. să se constate încălcarea Constituţiei României la emiterea H.G. nr. 1130/2021 şi a H.G. nr. 1.090/2021, H.G. nr. 1161/2021
10. să constate încălcarea Legii privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal.
Prin sentinţa civilă nr. 1.630 din data de 10.11.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel Bucureşti s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Juridică, Comitetul Naţional Pentru Situaţii de Urgenţă, H. şi Departamentul Pentru Situaţii de Urgenţă având ca obiect având ca obiect anulare act administrativ - H.G. nr. 1130/2021 şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj.
Pe rolul Curţii de Apel Cluj, dosarul fost înregistrat la data de 18.11.2021 sub nr. x/2021.
La data de 16.12.2021, reclamanta I. a depus precizări scrise prin care a solicitat anularea H.G. nr. 1130/22.11.2021 adoptată în baza Hotărârii CNSU nr. 91/22.11.2021 şi publicată în M. Oficial nr. 1031/22.10.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 14.03.2021 precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi a Anexelor nr. 1, II şi III ale hotărârii precum şi anularea H.G. nr. 1242/08.12.2021 publicată în M. Oficial nr. 1166/08.12.2021 precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi a Anexelor nr. 1, II şi III ale hotărârii .
Prin încheierea din data de 16 decembrie 2021, în contextul verificării competenţei teritoriale a instanţei, Curtea de Apel a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanţii B., F. şi G. şi formarea unui nou dosar, având nr. x/2021, precum şi disjungerea cererii formulate de către reclamanţii C., D. şi E., şi formarea unui nou dosar, înregistrat sub nr. x/2021.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 27/2022 din 03 februarie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
"Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului H. - SECRETAR DE STAT ÎN MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - ŞEFUL DEPARTAMENTULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ, cu sediul în Piaţa Revoluţiei nr. 1 A, Bucureşti invocată de către acesta.
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului DEPARTAMENTUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ, cu sediul in Piaţa Revoluţiei nr. 1 A, Bucureşti invocată de către acesta.
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul la Palatul Victoria, Piaţa Victoriei nr. 1, Bucureşti,.
Admite excepţia tardivităţii modificării de acţiune, invocată de pârâţii COMITETUL NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ, cu sediul în Piaţa Revoluţiei nr. 1 A, Bucureşti şi MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, cu sediul în Piaţa Revoluţiei nr. 1 A, Bucureşti, şi constată decăderea reclamantei din dreptul de a-şi modifica cererea de chemare în judecată.
Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de reclamantă, invocată de către pârâţii MINISTERUL AFACERILOR INTERNE şi GUVERNUL ROMÂNIEI.
Respinge excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, invocată de către pârâtul COMITETUL NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ .
Respinge excepţia lipsei de interes a reclamantei, invocată de către pârâţii GUVERNUL ROMÂNIEI, COMITETUL NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ şi MINISTERUL AFACERILOR INTERNE.
Respinge, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii GUVERNUL ROMÂNIEI, MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - Direcţia Generală Juridică, COMITETUL NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul H. - SECRETAR DE STAT ÎN MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - ŞEFUL DEPARTAMENTULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de legitimare procesuală pasivă.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul DEPARTAMENTUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de legitimare procesuală pasivă."
Recursul principal
Împotriva sentinţei civile nr. 27/2022 din 03 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., printr-o notă transmisă pe e-mail în data de 12 februarie 2022, precizând că hotărârea nu i-a fost comunicată încă, pe parcursul judecăţii aceasta nedepunând la dosar "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor", astfel cum impun dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Recursul incident
Împreună cu întâmpinarea formulată la recursul principal promovat de reclamanta A., pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a formulat şi recurs incident, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
A solicitat admiterea recursului incident, cu consecinţa respingerii, ca inadmisibilă, respectiv, ca lipsită de interes, a cererii de chemare în judecată.
Susţine în esenţă că, raportat la momentul la care acţiunea a fost judecată, nu erau îndeplinite condiţiile de exercitare, respectiv de susţinere a unei acţiuni civile, cerinţe obligatorii prevăzute de art. 32 şi art. 194 şi următoarele din C. proc. civ., dispoziţii pe care instanţa le-a nesocotit.
Apărările intimaţilor-pârâţi
Împotriva recursului exercitat de reclamantă, au formulat o întâmpinare comună intimaţii - pârâţi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă - Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Interne, Dr. H., în cadrul căreia au invocat excepţia netimbrării recursului promovat de reclamantă şi excepţia nulităţii acestuia pentru nemotivarea în termenul legal.
În cadrul întâmpinării sale, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a invocat la rându-i excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta - reclamantă A., pentru nemotivare, invocând dispoziţiile art. 485, art. 468 alin. (3), art. 487 alin. (1) şi art. 489 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva recursului incident promovat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare intimatul - pârât Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prin reprezentant legal Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin secretar de stat dr. H., solicitând admiterea recursului incident, apreciind că instanţa de fond, în mod greşit a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile şi exceăţia liupsei de interes, invocate de Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia Generală Juridică, motiv pentru care susţine în totalitate argumentele formulate prin recursul incident.
Recurenta - reclamantă A. nu a formulat întâmpinare la recursul incident promovat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, deşi acesta i-a fost comunicat în termenul legal.
Răspunsul la întâmpinare
Recurenta - reclamantă A. nu a combătut apărările intimaţilor - pârâţi în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 din C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ.
Procedura de soluţionare a recursurilor
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 13.05.2022, a fost fixat primul termen pentru judecata celor două recursuri la data de 25 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Înainte de a trece la analizarea pe fond a celor două recursuri ce fac obiectul prezentei judecăţi, Înalta Curte reţine dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., ce prevăd că "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".
Trecând la analizarea recursului principal promovat de reclamanta A., Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va analiza mai întâi excepţia nulităţii recursului promovat de aceasta, invocată în cadrul întâmpinărilor depuse la dosar atât de recurentul - pârât Ministerul Afacerilor Interne cât şi de intimaţii - pârâţi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă - Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Interne, Dr. H., pentru neîndeplinirea cerinţei motivării căii de atac, deoarece, nerespectarea acestei condiţii imperative atrage sancţiunea nulităţii şi exclude cercetarea oricăror alte aspecte.
Astfel, reţine Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Instanţa de control judiciar constată că recursul principal nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:
"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:
"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca respectivele critici de nelegalitate să poată fi circumscrise motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate. Textul legal se interpretează în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu dispoziţiile legale pretins încălcate, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.
Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.. Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
Examinând recursul declarat în cauză de reclamanta A., prin raportare la dispoziţiile legale enunţate, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care aceasta îşi întemeiază cererea, în raport cu soluţia pronunţată de Curtea de Apel Cluj.
Astfel, Înalta Curte constată că, în data de 12 februarie 2022 recurenta-reclamantă A. a transmis pe e-mail o notă în cadrul căreia a menţionat că formulează recurs în cadrul dosarului nr. x/2021," la Hotărârea nr. 27/2022", ce nu i-a fost comunicată încă.
Hotărârea recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal la data de 03 februarie 2022 şi comunicată recurentei la data de 28.02.2022 (astfel cum rezultă din documentul ataşat la dosarul Curţii de Apel) termenul de recurs fiind de 15 zile de la comunicare, conform art. 20 din Legea nr. 554/2004, astfel cum corect s-a menţionat şi în dispozitivul hotărârii recurate.
Analizând recursul declarat de reclamanta A., Înalta Curte constată că acesta a fost declarat în termen, declaraţia de recurs fiind transmisă pe e-mail la data de 12.02.2022, adică înainte de comunicarea hotărârii din 28.02.2022, motiv pentru care au devenit incidente dispoziţiile art. 468 alin. (3) C. proc. civ. ce prevăd următoarele:
"Dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socoteşte comunicată la data depunerii cererii de apel".
Ori, raportat la aceste dispoziţii, cele 15 zile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care recurenta a declarat apel la data de 12.02.2022, iar sentinţa a fost comunicată ulterior, adică la data de 28.02.2022, s-au împlinit exact la momentul comunicării sentinţei, adică la 28.02.2022.
În ceea ce priveşte motivarea căii de atac, Înalta Curte constată că recurenta -reclamantă a menţionat, prin declaraţia de recurs, că hotărârea nu i-a fost comunicată încă şi, deşi, atât prin Adresa emisă de instanţă la data de 01 aprilie 2022, cât şi prin citaţia emisă pentru termenul de judecată din 25 octombrie 2022, recurenta - reclamantă a fost legal citată cu menţiunea de a depune Motivele de recurs şi dovada formulării acestora în termenul legal, aceasta nu s-a conformat.
Din examinarea înscrisurilor din dosarul de recurs, se constată că recurenta - reclamantă nu a depus motivele de nelegalitate a hotărârii recurate nici ulterior comunicării hotărârii atacate, ultima zi legală pentru motivarea căii de atac, respectiv pentru formularea criticilor de nelegalitate, fiind 28.02.2022.
Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Prin urmare, având în vedere că termenul de motivare a recursului s-a împlinit la data de 28.02.2022, iar recurenta-reclamantă nu a depus la dosar motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii, prevăzută de art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (1) C. proc. civ., constatând nul recursul principal formulat de reclamanta A..
Recursul incident
În ceea ce priveşte recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva aceleiaşi sentinţe, instanţa de control judiciar are în vedere prevederile art. 472 alin. (2) din C. proc. civ., la care trimite articolul 491 C. proc. civ., ce vizează recursul incident şi recursul provocat, potrivit cărora, "(2) Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect."
Legiuitorul a înţeles să transpună aplicarea acestor prevederi şi în privinţa procedurii de soluţionare a recursului, astfel, potrivit art. 491 alin. (1) din C. proc. civ.:
"(1) Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile."
Aceasta este situaţia şi în cauză, unde recursul reclamantei A. se constată ca este nul.
Ţinând cont că soluţia dată în privinţa recursului principal declarat de reclamanta A. nu implică cercetarea fondului, va constata că a rămas fără efect recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) cu trimitere la alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte, admiţând excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare, invocată de recurentul - pârât Ministerul Afacerilor Interne şi de intimaţii - pârâţi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă - Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Interne, Dr. H., va constata nul recursul principal formulat de reclamanta A., făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.
Totodată, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 472 alin. (2), art. 491 alin. (1) şi art. 494 din acelaşi act normativ, va respinge recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca rămas fără efect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul principal formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 27/2022 din 3 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal.
Respinge recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinţei civile nr. 27/2022 din 3 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, ca rămas fără efect.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.