Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4880/2022 AI generated

Cassation appeal null for lack of specific grounds: failure to frame arguments within statutory grounds of illegality in judicial administrative dispute

Case Number Decizia nr. 4880/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appeal null and void, thereby upholding the Appellate Court’s prior dismissal of the claimant’s challenge against the Judicial Inspection decision. The dispute concerned a judicial administrative challenge by a claimant against a resolution issued by the Judicial Inspection, where the lower instance had rejected the complaint as unfounded; upon appeal, the claimant merely reiterated factual arguments and prior submissions without formulating specific legal critiques. The court ruled that the appeal was procedurally defective because it failed to strictly comply with the requirement to ground the appeal in specific grounds of nullity listed exhaustively in Article 488 of the Civil Procedure Code, as mere dissatisfaction with the lower court’s decision does not constitute a valid legal ground for cassation. Consequently, applying Articles 489(2) and 496 of the Civil Procedure Code, the court determined that the lack of concrete legal criticism rendered the appeal null, leaving the original appellate decision in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 4711 din C. proc. civ, art. 490 alin. (2) C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ; Cassation appeal null for lack of specific grounds: failure to frame arguments within statutory grounds of illegality in judicial administrative dispute: The dispute concerned a judicial administrative challenge by a claimant against a resolution issued by the Judicial Inspection, where the lower instance had rejected the complaint as unfounded; upon appeal, the claimant merely reiterated factual arguments and prior submissions without formulating specific legal critiques. The court ruled that the appeal was procedurally defective because it failed to strictly comply with the requirement to ground the appeal in specific grounds of nullity listed exhaustively in Article 488 of the Civil Procedure Code, as mere dissatisfaction with the lower court’s decision does not constitute a valid legal ground for cassation. Consequently, applying Articles 489(2) and 496 of the Civil Procedure Code, the court determined that the lack of concrete legal criticism rendered the appeal null, leaving the original appellate decision in force.

Keywords

AI generated
grounds for cassation factual grounds judicial inspection challenge of administrative decisions article of civil procedure action for annulment
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

The primary legal basis for declaring the appeal null due to the failure to frame arguments within the statutory grounds for cassation.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

The procedural provision governing the court's power to declare the appeal null in its final order.

art. 499 C. proc. civ.

The provision applied regarding the manner of pronouncing the solution and communicating it to the parties.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea depusă pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 15.12.2020, sub nr. unic de dosar x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspecţia Judiciară, a formulat plângere împotriva soluţiei dispusa de inspector Sef- nr. lucrare: C20-1478 din data in data de 18.11.2020 din cadrul Inspecţiei Judiciare C.S.M.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1208/2021 din 15 septembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspecţia Judiciară, ca fiind neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1208/2021 din 15 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., fără a încadra criticile sale în unul sau mai multe din cazurile de casare prevăzute strict şi limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cadrul cererii de recurs, în esenţă, recurentul - reclamant a reiterat aspectele semnalate în sesizarea iniţială adresată Inspecţiei Judiciare, precum şi aspectele invocate pe fond în faţa primei instanţe, fără a dezvolta critici la adresa hotărârii instanţei de fond.

Apărările intimaţilor-pârâţi

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurentul - reclamant, în cadrul căreia a solicitat a se constatat nulitatea recursului, susţinând că acesta nu aduce nici o critică, în concret, în susţinerea vreunuia din motivele de casare prevăzute şi strict şi limitativ la art. 488 C. proc. civ., argumentele expuse vizând în exclusivitate situaţia de fapt.

Răspunsul la întâmpinare

Deşi întâmpinarea în cadrul căreia s-a invocat nulitatea recursului, i-a fost comunicată recurentului - reclamant în termenul legal, acesta nu a combătut apărările intimatei - pârâte Inspecţia Judiciară în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 din C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 13.05.2022, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 25 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului promovat de reclamantul A., în considerarea următoarelor argumente:

Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Prin cererea depusă pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 15.12.2020, sub nr. unic de dosar x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat plângere/contestaţie împotriva soluţiei dispusa de inspector Sef- nr lucrare: C20-1478 din data in data de 18.11.2020 din cadrul Inspecţiei Judiciare C.S.M.

Ca urmare a respingerii, ca fiind neîntemeiată, a contestaţiei formulate de reclamantul A. de către prima instanţă, acesta a declarat recurs în cadrul căruia reia o parte din aspectele semnalate în sesizarea iniţială adresată Inspecţiei Judiciare, precum şi aspectele invocate pe fond în faţa primei instanţe.

Examinând cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit acestui text de lege:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Reţine astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs din perspectiva dispoziţiilor mai sus menţionate, se constată că recurentul nu a încadrat recursul său în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în motivarea cererii de recurs nu a adus critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute în textele de lege sus-menţionate.

Astfel, se constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât, chiar dacă recurentul nu a încadrat expres recursul său în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute expres si limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nici aspectele invocate în cuprinsul cererii nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de textul de lege anterior menţionat, partea exprimându-şi doar nemultumirea cu privire la soluţia dată de instanţa de fond.

Ori, în practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

În speţa de faţă, însă, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă unuia din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.

Obligaţia de motivare presupune indicarea în concret a criticilor neanalizate, a normei de drept material aplicabile în speţă şi a modului în care aceasta a fost încălcată sau greşit aplicată la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, or, recurentul nu a indicat niciun element de natură a contura incidenţa cel puţin a unui motiv de casare din cele prevăzute limitativ de norma legală anterior menţionată.

Lecturând cererea de recurs, Înalta Curte nu a putut identifica în cadrul acesteia critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa de fond, recurentul neexpunând în ce constă nelegalitatea hotărârii, care sunt normele de drept încălcate sau aplicate greşit de instanţa de fond şi necombătând în vreun fel raţionamentul acesteia, motiv pentru care instanţa de recurs nu poate exercita controlul judiciar.

În acest sens, Înalta Curte constată că, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Or, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinţei recurate şi, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.

Această soluţie nu aduce atingere Constituţiei României, care prevede exercitarea căilor de atac în condiţiile prevăzute de lege, şi nici Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicţie în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO şi care are prioritate de aplicare faţă de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenţie), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înţeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înţelesul corect al acestei noţiuni fiind acela de "remediu".

Este evident că motivele de nelegalitate trebuie să îmbrace forma unor critici concrete aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul de aplicare a legii de către prima instanţă la situaţia concretă, nicidecum nu pot fi reluate aspecte invocate pe fond în faţa primei instanţe.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate iar textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică concretă împotriva hotărârii recurate, respectiv nu a menţionat critici punctuale pe aspectele reţinute în considerentele sentinţei recurate, în condiţiile în care recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac.

Reţinând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ la dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nulitatea recursului.

Soluţia instanţei de recurs. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Constatând că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul formulat de reclamantul A., făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1208/2021 din 15 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.