Peremption of annulment petition for failure to timely interrupt six-month procedural suspension
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice, in its Administrative and Fiscal Section, declared the petition for annulment perished, thereby leaving the underlying July 2, 2020 decision of the Supreme Court (which had rejected the prior appeal as late) as the final effective judgment, with the plaintiff bearing the procedural failure. The dispute concerned the procedural validity of an annulment petition filed against a prior Supreme Court decision, where the procedural history involved a suspension of judgment in April 2021 due to the petitioner's unexcused absence and subsequent failure to timely resume proceedings; the petitioner submitted a "renewal" request only after the statutory deadline had expired and subsequently failed to appear at a later hearing. Relying on Articles 416 and 417 of the Civil Procedure Code, the court held that the six-month period for peremption ran uninterrupted from the suspension date because the petitioner's subsequent request was filed after the deadline and their continued unexcused absence demonstrated a lack of intent to continue the litigation, thus triggering the automatic perishment sanction under Article 420 of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 C. proc. civ, art. 201 C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 415 alin. (1) C. proc. civ, art. 411 alin. (2) C. proc. civ, art. 416 din C. proc. civ; Peremption of annulment petition for failure to timely interrupt six-month procedural suspension: Prin încheierea de şedinţă din data de 6 aprilie 2021, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3119 din 2 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, constatând lipsa contestatorului şi faptul că nu a solicitat judecata în lipsă.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a înregistrat, la data de 10.09.2020, dosarul nr. x/2020, având ca obiect contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3119 din 2 iulie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.
Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare ce face obiectul prezentei judecăţi
Prin Decizia nr. 3119 din 2 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019 s-a respins recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 319/2019 din 13 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Contestaţia în anulare
Împotriva Deciziei nr. 3119 din 2 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat contestaţie în anulare A., invocând dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi (2) pct. 1 şi 2 din C. proc. civ.
Alte aspecte procesuale
Prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului, din data de 30.09.2020, în temeiul dispoziţiilor art. 201 C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 503 -508 C. proc. civ., s-a stabilit primul termen de judecată pentru soluţionarea contestaţiei în anulare la data de 06.04.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Încheierea de suspendare a judecăţii
Prin încheierea de şedinţă din data de 6 aprilie 2021, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3119 din 2 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, constatând lipsa contestatorului şi faptul că nu a solicitat judecata în lipsă.
La data de 19 octombrie 2021 contestatorul A. a formulat cerere de repunere pe rol, întitulând-o " Cerere de reluare", întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 415 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului, din data de 01.11.2021, s-a fixat termen pentru discutarea cererii de repunere pe rol, pentru data de 17.05.2022.
La termenul de judecată din data de 17 mai 2022 instanţa învestită cu soluţionarea dosarului a respins cererea de repunere a cauzei pe rol, astfel cum a fost formulată de contestatorul A., apreciind-o ca fiind neîntemeiată, reţinând că lipsa nejustificată a contestatorului şi la acest termen, ce manifestă total dezinteres faţă de judecată, face imposibilă reluarea judecăţii, în lipsa unei cereri de judecare şi în situaţia neprezentării, astfel cum permit dispoziţiile art. 411 alin. (2) C. proc. civ.
S-a fixat termen pentru discutarea perimării, la data de 25.10.2022, contestatorul A. fiind legal cita cu menţiunea " pentru discutarea perimării".
Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Examinând cu prioritate excepţia de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 416 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.:
"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă."
În conformitate cu dispoziţiile legale anterior menţionate, perimarea este o sancţiune procedurală de aplicaţie generală, ce operează de drept, atât în etapa judecăţii în primă instanţă, cât şi în etapa judecăţii în căile de atac, având un caracter mixt, în sensul că este o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găseşte, dar şi o prezumţie de desistare de judecată, determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea pricinii.
Înalta Curte reţine că, faţă de dispoziţiile art. 416 din C. proc. civ., pentru a interveni sancţiunea perimării, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, care nu a acţionat în scopul reluării judecăţii, deşi avea posibilitatea să o facă.
În cauza de faţă, suspendarea judecăţii contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3119 din 02 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., la termenul de judecată din 06 aprilie 2021, aceasta fiind data de la care a început să curgă termenul de perimare.
Prin urmare, termenul de perimare de 6 luni a început să curgă de la data de 06 aprilie 2021 şi s-a împlinit la data de 06 octombrie 2021 (într-o zi de miercuri), în acord cu regulile stabilite de art. 181 C. proc. civ.
Cu privire la cursul perimării, Înalta Curte reţine că prevederile art. 417 din C. proc. civ. reglementează un singur caz de întrerupere a termenului de perimare şi anume acela în care perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.
Este adevărat că, în cauză, contestatoarea a formulat " Cerere de reluare " a judecăţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 415 alin. (1) C. proc. civ., ca şi " act de procedură făcut în vederea judecării procesului", ce ar fi putut întrerupe cursul perimării, conform art. 417 C. proc. civ., însă, având în vedere data depunerii acesteia, respectiv 19 octombrie 2021 (data expedierii prin poştă a cererii, conform ştampilei aplicate pe plicul de expedire ataşat la dosar), Înalta Curte constată că aceasta a fost formulată după împlinirea termenului de perimare.
Aşa fiind, Înalta Curte reţine că acest act procedural nu a mai putut avea efectul întreruperii cursului perimării, în sensul art. 417 C. proc. civ., întrucât, prin ipoteză, un termen, chiar de perimare, poate fi întrerupt doar atât timp cât nu a fost epuizat.
Având în vedere că trebuie să se dea eficienţă obligaţiei generale a părţilor de a îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege şi de a contribui la desfăşurarea " fără întârziere a procesului", îndatorire prevăzută de art. 10 C. proc. civ., Înalta Curte constată că lipsa cererii de repunere pe rol a cauzei, formulată în termenul prevăzut de art. 416 C. proc. civ., de către contestator, ca "parte interesată", atrage sancţiunea perimării contestaţiei în anulare.
Într-un plan subsidiar constatării precedente, se impune a evidenţia şi că, din redactarea articolului 417 C. proc. civ., rezultă că legiuitorul a înţeles să impună îndeplinirea cumulativă a două condiţii, pentru ca un act de procedură să poată avea caracter întreruptiv de perimare:
a) actul de procedură trebuie, în mod necesar, să fie îndeplinit de partea care justifică un interes;
b) actul de procedură trebuie să fie îndeplinit cu scopul de a continua judecata pricinii;
Prin urmare, se reţine că actul de procedură îndeplinit de partea interesată va trebui întotdeauna să fie unul valabil, deoarece actul de procedură invalid, adică anulabil, nu va avea capacitatea de a produce o întrerupere a termenului de perimare validă.
În cauză, deşi contestatorul a formulat cerere " de reluare", în temeiul art. 415 alin. (1) C. proc. civ., chiar dacă s-ar face abstracţie de faptul că aceasta a fost depusă după expirarea termenului de 6 luni, prevăzut de art. 415 C. proc. civ., Înalta Curte constată că respectiva cerere nu a produs efecte juridice în planul sistării perioadei de timp în raport de care este prevăzută sancţiunea perimării, deoarece lipsa nejustificată a contestatorului şi la termenul de judecată din data de 17 mai 2022, care manifestă astfel total dezinteres faţă de judecată a făcut imposibilă reluarea judecăţii, în lipsa unei cereri de judecare în lipsă, astfel cum permit dispoziţiile art. 411 alin. (2) C. proc. civ., din acest comportament rezultând că partea nu a avut intenţia clară şi fermă de a continua judecata.
Or, reţine Înalta Curte că, actul de procedură întreruptiv al termenului de perimare trebuie să fie făcut cu intenţia clară de a continua judecata, situaţie faţă de care o cerere de repunere pe rol lipsită de această finalitate nu are, prin ea însăşi, doar prin simpla formulare, această funcţie.
În concluzie, constatând că, de la data suspendării judecăţii, pronunţată prin încheierea de şedinţă din data de 06 aprilie 2021, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., până la data de 06 octombrie 2021, când s-a împlinit termenul de perimare prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., pricina a rămas în nelucrare din culpa contestatorului, ca parte " care justifică un interes", care a stat în pasivitate şi nu a formulat în cele 6 luni cererea de repunere a cauzei pe rol, reţinând deopotrivă şi că nu există vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanţa de judecată şi nici nu există vreun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia perimării, invocată din oficiu şi pe cale de consecinţă, va constata perimată contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3119 din 2 iulie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, suspendarea judecăţii menţinută mai mult de 6 luni fiind datorată exclusiv pasivităţii contestatorului, ca parte ce " justifică un interes".
Astfel, în analiza prioritară a excepţiei absolute şi peremptorii de perimare a judecăţii, invocată din oficiu, conform art. 420 alin. (2) C. proc. civ., instanţa va reţine că, atâta vreme cât pricina a rămas în nelucrare din vina contestatorului A. începând cu data de 6 aprilie 2021, care nu a făcut demersuri în vederea reluării judecăţii şi nici dovada că ar fi intervenit situaţii care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării, suspendarea se datorează pasivităţii exclusive a acestuia, fiind menţinută mai mult de 6 luni.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În consecinţă, faţă de lipsa de diligenţă a contestatorului, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte, dând eficienţă sancţiunii instituite prin art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., care arată că termenul de perimare este de 6 luni dacă a rămas cauza în nelucrare din vina părţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin. (1), coroborat cu art. 420 şi art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., va admite excepţia perimării, invocată din oficiu şi va constată perimată contestaţia în anulare formulată de contestatorul A..
Pe cale de consecinţă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimată contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3119 din 2 iulie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recursul se va depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.