Tax appeal on interest for late refund of unjustified tax assessed under EU law; appeal dismissed, interest award upheld

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta ANAF- DGAMC, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia IX-a contencios administrativ şi fiscal, ce a fost modificată şi precizată, a solicitat:

- să anuleze dispoziţia nr. x/EV3/04.02.2020 (cerere modificatoare, fila x vol. 2),

- să constate refuzul nejustificat al pârâtei privind acordarea dobânzii fiscale aferentă debitului de 10.051.565 RON stabilit prin sentinţa civilă nr. 1932/07.03.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2012;

- să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de cu titlu de dobândă fiscală aferentă debitului principal în sumă de 11.759.802 RON (sumă precizată urmare a raportului de expertiză întocmit în cauză).

- să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1307/2020 din 26 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

"Respinge excepţia inadmisibilităţii.

Admite acţiunea astfel cum a fost completată şi precizată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ DIRECŢIA GENERALĂ A MARILOR CONTRIBUABILI.

Anulează dispoziţia nr. x/EV3/04.02.2020.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de reprezentând dobândă fiscală totală în sumă de 11.759.802 RON.

Obligă pârâta către reclamantă la cheltuieli de judecată: 350 RON taxă judiciară de timbru, 2000 RON onorariu de expert şi 16.000 RON onorariu total avocaţial redus."

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 1307/2020 din 26 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a formulat cerere de recurs pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Prin recursul său, recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecând fondul, solicită respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de pârâtă a formulat întâmpinare intimata-reclamantă B. SRL(fosta A. SRL), solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind legală şi temeinică.

Răspunsul la întâmpinare

Deşi i-a fost comunicată întâmpinarea intimatei în termenul legal, recurenta - pârâtă nu a combătut apărările părţii oponente în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) din C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 25.05.2021, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 25.10.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâta Direcţia Generală a Administrare a Marilor Contribuabili este nefondat, urmând a fi respins, având în vedere considerentele arătate în continuare:

Recursul declarat de recurenta-pârâtă este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material de către prima instanţă atât în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii, cât şi în ceea ce priveşte soluţia de admitere pe fond a acţiunii reclamantei astfel cum a fost completată şi precizată.

În cadrul recursului se invocă de recurenta-pârâtă trei aspecte de nelegalitate care se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Primul aspect de nelegalitate priveşte respingerea excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii reclamantei având ca obiect obligarea autorităţii fiscale la plata dobânzii pentru sumele restituite cu depăşirea termenului legal.

Se arată că prima instanţă a în mod nelegal de la aplicarea dispoziţiilor speciale care reglementează procedura de restituire administrativă a dobânzilor procedură reglementară de OMFP nr. 1899/2004 şi a obligat direct la plata dobânzii. În acest mor se apreciază că instanţa de judecată în mod nelegal s-a substituit autorităţii fiscale şi a încălcat dispoziţiile OMFP nr. 1899/2004, cap. 2 - Anexa 1.

Al doilea aspect de nelegalitate priveşte soluţia de fond dispusă de instanţă în sensul că s-a apreciat ca temei al cererii de restituire - dreptul şi jurisprudenţa CJUE înlăturând nelegal apărarea autorităţii fiscale în sensul că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 124(11) din O.G. nr. 92/2003.

Instanţa în mod nelegal a înlăturat apărările organului fiscal care a învederat faptul ca întrucât Decizia de impunere nr. x/29.12.2009 a fost emisă anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014, iar sentinţa civilă nr. 1032 din 7 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 2718 din 23.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, adică ulterior intrării în vigoare a actului normativ anterior menţionată nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 124 alin. (11) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reclamanta neavând dreptul de acordarea de dobânzi suplimentare.

De asemenea în mod nelegal instanţa de fond prin sentinţa pronunţata a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioara si repararea integrala a prejudiciului întrucât, prin Nota nr. 15777/ev3 emisa ca urmare a Deciziei de rambursare a TVA nr. TVA7819/04.07.2019 reprezentând TVA, si prin Nota nr. 16118/ev3/30.09.2019 de restituire, i s-au restituit reclamantei debitul principal si dobânzile cuvenite acesteia, documente care nu au fost contestate de către aceasta.

Al treilea aspect de nelegalitate priveşte obligarea autorităţii la plata cheltuielilor de judecată. Se arată că în cauză nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 451-453 C. proc. civ. deoarece recurenta-pârâtă nu se află în culpă procesuală.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea şi în principal respingerea acţiunii ca inadmisibilă şi în subsidiar ca neîntemeiată.

La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile cazului de casare prevăzut de mart. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

În opinia Curţii sentinţa atacată este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente atât în ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii cât şi în ceea ce priveşte admiterea acţiunii astfel cum a fost completată şi precizată.

Primul aspect de nelegalitate având ca obiect respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii este nefondat.

Prima instanţă în mod corect a apreciat ca admisibilă acţiunea în raport de dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. i) coroborat cu art. 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004 faţă de obiectul acţiunii - constatarea de către instanţa de contencios administrativ a refuzului nejustificat al autorităţii fiscale de plată a dobânzii fiscale aferentă debitului principal în cuantum de 10.051.565 RON stabilit prin sentinţa civilă nr. 1032/7.03.2018 a Curţii de Apel Bucureşti rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizianr. 2718/23.05.2018 a ÎCCJ.

Respingerea excepţiei inadmisibilităţii nu este dată cu încălcarea dispoziţiilor OMFP nr. 1899/2004 prin care este reglementată procedura administrativă de restituire a sumelor pentru care s-a anulat titlul de creanţă.

În cauză deşi recurenta-pârâtă a restituit debitul principal din cererea din 27.06.201* reclamanţii au refuzat nejustificat plata dobânzii fiscale solicitate prin aceeaşi cerere, fapt necontestat.

Astfel, autoritatea fiscală nu a aplicat procedura de restituire a dobânzilor prevăzute în OMFP nr. 1899/2004 neputându-se reţine inadmisibilitatea acţiunii directe a reclamantei, care a uzat de dispoziţiile art. 1, 2, 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004 şi a solicitat ca urmare a refuzului nejustificat al autorităţii de plată şi a dobânzii aferente debitului principal achitat pronunţarea unei hotărâri având ca obiect obligarea autorităţii fiscale la plata dobânzii aferente debitului principal.

Iar aceasta nu reprezintă o încălcare a competenţei autorităţii fiscale sau o substituire a instanţei de judecată în competenţa administrativă a recurentei.

În condiţiile în care autoritatea fiscală a refuzat nejustificat, în sensul plăţii a sumelor cu titlu de dobândă şi nu a aplicat procedura administrativă prevăzută în OMFP nr. 1899/2004 instanţa de judecată a analizat pe fond cererea de acordare de dobânzi pe ambele aspecte - primul vizând dreptul reclamantei la plata dobânzii pentru restituirea cu întârziere a debitului principal şi al doilea în ceea ce priveşte cuantumul acestora.

Sub ambele aspecte acţiunea reclamantei în mod legal a fost apreciată ca admisibilă în raport de obiect - art. 2 lit. "i" şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi în raport de art. 18 din Legea nr. 554/204 soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de contencios administrativ în controlul deplin de jurisdicţie asupra refuzului de restituire dobândă, pentru acoperirea prejudiciului reprezentat de lipsa de folosinţă asupra creanţei principale pe perioada ianuarie 2010- octombrie 2019 - data restituirii.

Aspectul de nelegalitate care priveşte aspectul de nelegalitate care priveşte pe fond soluţia de admitere a acţiunii este nefondat, în cauză în cauză sentinţa atacată fiind dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 124 alin. (1)1 introdus în O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prin O.U.G. nr. 8/2018 şi a jurisprudenţei CJUE.

Este nefondată susţinerea recurentei privind inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 124 alin. (1)1 Codul de procedură fiscală modificat prin O.U.G. nr. 8/2014 în raport de faptul că litigiul principal a vizat o creanţă fiscală anterioară 2014.

În cauză în mod corect prima instanţă a reţinut dreptul reclamantei la plata dobânzii, drept născut anterior modificării Codului de procedură fiscală 2003 prin O.U.G. nr. 8/2018 în raport de jurisprudenţă consolidată a CJUE, iar în ceea ce priveşte statul român Hotărârea nr. 18/2013 pronunţată în C 565/11, C., următoarele paragrafe fiind relevante.

Curtea a statuat deja că, în absenţa unei reglementari a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuţia de a prevedea condiţiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata şi modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiţii trebuie să respecte principiile echivalenţei şi efectivităţii, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puţin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziţii de drept intern şi nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (...).

(26) În ceea ce priveşte principiul efectivităţii, acesta impune, într-o situaţie de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naţionale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.

(27) În speţă, trebuie să se constate că un regim precum cel în discuţie în litigiul principal, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplineşte această cerinţă.

(28) Astfel, această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii şi survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plăţii fără temei a taxei în cauză şi data restituirii acesteia. (...)

(35) Dreptul Uniunii Europene se opune reglementării interne conţinute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (O.U.G. nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe."

Cu alte cuvinte, s-a stabilit ca dobânda pe care are dreptul să o primească cel care a fost executat în temeiul unui titlu de creanţă anulat ca nelegal trebuie să fie egală cu dobânda în spete similare, adică. în cazul de fată, cu dobânda pe care statul ar fi perceput-o aceluiaşi contribuabil pentru neplata la timp a obligaţiilor.

Dreptul contribuabilului de a beneficia de reparaţia integrală a prejudiciului nu poate fi restrâns numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală, iar dobânda se poate acorda condiţionat de modul în care autoritatea fiscală soluţionează cererea de restituire în termenul legal. într-un asemenea caz, dobânda ar putea curge de la momentul refuzului de restituire, or un drept prevăzut de lege nu poate fi determinat de comportamentul unei autorităţi.

Dacă organul fiscal ar soluţiona cererea de restituire la timp, în condiţiile în care este necesară o hotărâre judecătorească definitivă/irevocabilă ce dispune anularea titlului de creanţă, s-ar ajunge la ipoteza paradoxală în care pentru perioada de timp în care autoritatea fiscală a beneficiat de fructificarea acestei sume, statul s-a îmbogăţit pe seama contribuabilului fără justă cauză.

Or, rolul dobânzii legale este tocmai acela de a compensa contribuabilul de bună-credinţă pentru lipsa de folosinţă a sumelor indisponibilizate de autoritatea fiscală culpabilă pentru emiterea unor acte administrative nelegale.

Tocmai din acest motiv, în anul 2014, ulterior pronunţării unor decizii de speţă de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a intervenit şi schimbarea de optică a legiuitorului român, materializată în modificarea Codul de procedură fiscală 2003 prin O.U.G. nr. 8/2014 (prevedere preluată si în Codul de procedură fiscală 2015).

Contrar susţinerilor recurente-pârâte prin intermediul art. 124 alin. (11) Codul de procedură fiscală legiuitorul a înţeles să se conformeze practicii europene nefavorabile împotriva statului român şi să sancţioneze atitudinea culpabilă a autorităţilor fiscale în emiterea unor acte administrative nelegale (atitudinea manifestată anterior anului 2014), cu nerespectarea principiilor de drept comunitar, respectiv a principiului nediscriminării, echivalenţei şi efectivităţii.

În ceea ce priveşte cuantumul dobânzii în cauză în mod corect prima instanţă a omologat concluziile raportului de expertiză în condiţiile în care prin obiecţiunile formulate recurenta-pârâtă nu a contestat modalitatea de calcul şi suma efectiv stabilită cu titlu de dobândă ci însuşi dreptul reclamantei la plata acestei dobânzi care reprezintă în fapt o reparare integrală a prejudiciului pentru lipsa de folosinţă a sumei restituită ca debit principal.

Aspectul de nelegalitate privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată este nefondat.

În cauză aplicarea art. 451-453 C. proc. civ. se face în raport de soluţia dată cauzei fiind îndreptăţită la plata cheltuielilor de judecată partea care a câştigat procesul, fiind obligată "partea care pierde procesul".

Iar acest fapt este obiectiv în raport de soluţia dată cauzei, neavând relevanţă juridică existenţa sau a unei culpei. În consecinţă în raport de soluţia de admitere a acţiunii în fond recurenta-pârâtă este obligată la plata cheltuielilor de judecată conform art. 453 alin. 1 C. proc. civ.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

În baza art. 453 alin. 1 C. proc. civ. Curtea va obliga recurenta la plata sumei de 17.548,69 RON în favoarea intimatei-reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei nr. 1307/2020 din 26 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 17,548.69 RON, în favoarea intimatei -reclamante B. SRL(fosta A. SRL), cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.