Judicial disciplinary liability for denying non-party access to court file records

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 16 iulie 2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei de clasare 1496 din 15 mai 2019, emisă de Inspecţia Judiciară şi împotriva Rezoluţiei de respingere a plângerii împotriva rezoluţiei de clasare, emisă de Inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare, solicitând admiterea contestaţiei, desfiinţarea rezoluţiei Inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare, precum şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor, în sensul continuării acţiunii disciplinare şi sancţionarea pentru exercitarea profesiei cu rea-credinţă şi gravă neglijenţă a magistraţilor B. şi C., în temeiul articolului art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 947 din 06 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 947 din 06 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea litigiului în fond, cu consecinţa desfiinţării rezoluţiilor de clasare contestate şi retrimiterea cauzei către Inspecţia Judiciară în vederea reluării cercetărilor.

Printr-un prim set de critici, recurentul-reclamant a învederat că nu ar fi putut încadra corespunzător abaterile disciplinare întrucât nu avea probele din dosar la dispoziţie, context în care doar a relatat faptele, dar şi grava eroare judiciară, respectiv aceea de a creşte suprafaţa discreţionar, în detrimentul fie al proprietăţii publice fie al proprietăţii private, când deja ar fi existat un act care ar fi statuat dreptul de proprietate al uzucapanţilor doar pe 1000 mp.

Cu privire la modalitatea de cercetare a plângerii de către intimata-pârâtă, recurentul - reclamant a apreciat că nu s-ar fi cercetat speţa sub toate aspectele, fiind obligaţia autorităţii de a încadra pe o anumită abatere disciplinară analiza completă a cazului. Astfel, în speţă, nu se putea înlătura din cercetarea judecătorească a instanţei de fond răspunderea pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea 303/2004, pe motiv că înlăturarea si trunchierea cercetării ar fi depăşit atribuţia puterii judecătoreşti, încălcându-se totodată, în opinia sa, şi normele de drept material.

În acest sens, recurentul - reclamant a susţinut că tocmai corectitudinea acestei încadrări ar fi fost subiectul dezbaterilor de pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, cu atât mat mult cu atât mai mult cu cât acesta a solicitat punctual prin plângerea prealabilă adresată Inspectorului - şef al Inspecţiei Judiciare, cercetarea aspectului privind gravei neglijenţe a magistratului C., privind modul cum a instrumentat uzucapiunea din dosarul x/2018

Totodată, recurentul-reclamant a opinat că cercetarea efectuată de intimata-pârâtă ar fi fost foarte sumară, comparativ cu efortul pe care acesta l-ar fi făcut benevol, respectiv cercetare la faţa locului, fotografii, cercetare A.N.R.E, toate cu scopul de a îmbunătăţi modul de lucru al Judecătoriei Giurgiu, menţiuni care nici măcar nu ar fi fost amintite de instanţa de fond, care în viziunea sa şi-ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, prin încălcarea dreptului la apărare şi la a formula apărări, înlăturând din soluţionarea cauzei probatoriu administrat legitim corespunzător cu situaţia de fapt şi drept.

Referitor la refuzul de a i se permite studierea dosarului, recurentul - reclamant a precizat că era clar stabilit în Regulamentul de organizare al instanţelor judecătoreşti faptul că cine probează un interes legitim are dreptul la studiul unui dosar, acesta detaliind în cuprinsul cererii motivele pentru care ar fi trebuit să i se permită studiul cauzei 1846/236/2018. Atât timp cât hotărârea şi dosarul îi erau opozabile în primul rând printr-o vecinătate declarată, în opinia sa, în fals, cu o persoană din familia Begnescu care nu ar exista, acest simplu fapt, justifica un interes legitim în a înţelege cauza şi a lua măsuri de corectare.

Având în vedere cele expuse, dar şi argumentaţia existentă la dosarul prezentei cauze, consideră că în cazul unui răspuns nefavorabil, contestaţia în contencios administrativ pe baza Legii nr. 544/2001 ar fi fost un act redundant, adică o pierdere de timp, şi un consum de resurse pentru persoanele competente a soluţiona calea de atac.

Nu în ultimul rând, recurentul-reclamant a apreciat şi că nu i-ar fi fost respectat dreptul la un proces echitabil prin faptul că magistratul care soluţionase fondul dosarului x/2018, a judecat şi contestaţia în anulare, încălcând regimul incompatibilităţilor imediat după ce se terminase cercetarea sa disciplinară, fapt ce ar fi arătat imunitatea magistratului la problematica disciplinară, iar sentinţa recurată nu aduce niciun fel de îmbunătăţire tangibilă sau propuneri de schimbare pe aspectele semnalate, situaţie care ar fi cerut în primul rând o analiză temeinică, urmată de o îmbunătăţire drastică procedurilor de lucru, dar şi o îmbunătăţire a modului cum este aplicată legea la nivelul Judecătoriei Giurgiu.

6. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările formulate în faţa instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, prin sesizarea iniţială înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/11.04.2019, redirecţionată Inspecţiei Judiciare în data de 16 aprilie 2019, petentul A. şi-a exprimat nemulţumirea faţă de parcursul procesual al dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Giurgiu. Acesta a arătat că formulează o sesizare împotriva încheierii de respingere a soluţionării cererii de studiere şi fotocopiere a dosarului instanţei, considerând că ar fi avut interes legitim în studierea acestuia, deoarece litigiul, deşi era purtat între alte părţi, privea un teren ce se învecina cu proprietatea sa, astfel că, în opinia sa, se impunea verificarea incidenţei abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) şi lit. m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, faţă de judecătorii B. şi C. din cadrul Judecătoriei Giurgiu.

Prin Rezoluţia nr. 1496 din data de 15 mai 2019, menţinută prin Rezoluţia Inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare din data de 27 iunie 2019, s-a dispus clasarea sesizării împotriva judecătorilor B. şi C. din cadrul Judecătoriei Giurgiu, sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

Nemulţumirea reclamantului este generată de faptul că inspectorul judiciar nu a constatat că există indicii cu privire la săvârşirea unor abateri disciplinare de către judecătorii cu privire la care a făcut sesizarea, în raport de situaţia de fapt şi de drept referitoare la dosarul nr. x/2018, în care a formulat o cerere de studiere şi fotocopiere a dosarului şi cu privire la care a solicitat să se constate comiterea unei abateri disciplinare.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, cu o cerere prin care a solicitat desfiinţarea Rezoluţiei de clasare 1496 din 15 mai 2019, emisă de Inspecţia Judiciară şi a Rezoluţiei de respingere a plângerii împotriva rezoluţiei de clasare, emisă de Inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare, precum şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor, în sensul continuării acţiunii disciplinare şi sancţionarea pentru exercitarea profesiei cu rea-credinţă şi gravă neglijenţă a magistraţilor B. şi C., în temeiul articolului art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, considerând că judecătorul C., pentru modul în care a instrumentat dosarul nr. x/2018, îi sunt aplicabile şi prevederile art. 99 lit. s) şi m) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce priveşte motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că este nefondat, întrucât instanţa de fond nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, competenţa Curţii de Apel Bucureşti în privinţa soluţionării litigiilor având ca obiect rezoluţiile emise de Inspecţia Judiciară în urma unor verificări prealabile vizând sesizările adresate de petenţi autorităţii publice fiind prevăzută expres în prevederile art. 45 indice 1 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Înalta Curte aminteşte că prin sintagma "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti", ca motiv de recurs, se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie şi legile organice, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile altor organe. Practic, nu i se poate reproşa instanţei de judecată interpretarea unui text de lege în alt sens decât cel pretins de reclamant, iar operaţiunile de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale sunt atributul exclusiv al instanţelor de judecată şi sunt inerente procesului decizional.

Totodată, instanţa de recurs reţine şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, în cauză, se constată că prin cele două petiţii depuse de recurentul-reclamant la Consiliul Superior al Magistraturii, dosarul instanţei de fond, redirecţionate ulterior spre competentă soluţionare către Inspecţia Judiciară, acesta şi-a exprimat nemulţumirea, în legătură cu refuzul exprimat de persoanele cu competenţe legale din cadrul Judecătoriei Giurgiu, de a-i permite accesul acestuia la dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Giurgiu sub nr. x/2018, în condiţiile art. 93 din Hotărârea Plenului CSM nr 1375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Prin aceste petiţii recurentul-reclamant a criticat respingerea cererii sale de studiere şi fotocopiere a dosarului nr. x/2018, prezentând motivele de fapt şi înscrisurile care în opinia sa justificau interesul său legitim în studierea cauzei.

În consecinţă, în mod corect a procedat instanţa de fond la analiza criticilor ce vizau angajarea răspunderii disciplinare a magistraţilor B. şi C., exclusiv sub aspectul săvârşirii de către aceştia a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu atât mai mult cu cât chiar rezoluţia de clasare contestată în cauză nu cuprinde decât soluţia cu privire la abaterea disciplinară menţionată anterior.

Prin urmare, chestiunea în litigiu o reprezintă verificarea sesizării reclamantului sub aspectul sesizării abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, însă aceste critici se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate în acest context.

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Criticile recurentului-reclamant privind greşita aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, sunt nefondate.

Potrivit art. 99 lit. m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, "Constituie abateri disciplinare: (…) m) nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente;"

În cauza de faţă, astfel cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, Inspecţia Judiciară, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu, a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistraţii verificaţi a abaterii sesizate.

Astfel, în ceea ce îl priveşte pe judecătorul C., se reţine că dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Giurgiu sub nr. x/2018 a fost soluţionat prin sentinţa civilă nr. 5273/30.10.2018, rămasă definitivă prin neapelare.

Cererea de acces la dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Giurgiu sub nr. x/2018 a fost formulată de petentul A. la data de 27 martie 2019, respectiv după rămânerea definitivă a sentinţei civile nr. 5273/30.10.2018 a Judecătoriei Giurgiu, pronunţată în acest dosar.

Având în vedere prevederile art. 429 din C. proc. civ., care statuează că funcţia jurisdicţională a judecătorului, raportat la cauza în care s-a pronunţat prin hotărâre, încetează, cererea de acces la dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Giurgiu sub nr. x/2018 formulată de către reclamant revenea spre competentă soluţionare compartimentului Arhivă din cadrul Judecătoriei Giurgiu, nefiind o cerere în legătură cu un dosar aflat în curs de soluţionare pe rolul Judecătoriei Giurgiu.

În consecinţă, în mod judicios a reţinut judecătorul fondului că dispoziţia judecătorului C., potrivit căreia rezolvarea cererii de studiere a dosarului se rezolvă de compartimentul Arhivă, cu respectarea dispoziţiile art. 93 alin. (2) şi (3) din Regulamentul de ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, respectă art. 93 din Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, neputând fi reţinută în sarcina acestuia săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Nefondate sunt şi criticile recurentului-reclamant în ceea ce o priveşte pe judecătoarea B..

Astfel, se reţine că petiţia recurentului-reclamant înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/2019, privitoare la faptul că solicitarea de studiere a dosarului i-a fost respinsă, a fost înaintată Judecătoriei Giurgiu, unde a fost înregistrată în cadrul Biroului de Informare şi Relaţii Publice sub nr. x/11 aprilie 2019.

Prin H.G. nr. 123 din 7 februarie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, s-a stabilit că pentru analiza reclamaţiilor administrative ale persoanelor, vizând nerespectarea prevederilor Legii nr. 544/2001 şi ale prezentelor norme metodologice, la nivelul fiecărei autorităţi sau instituţii publice se constituie o comisie de analiză privind încălcarea dreptului de acces la informaţiile de interes public.

Prin sentinţa civilă nr. 5273 din 30 octombrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare, Judecătoria Giurgiu a admis acţiunea precizată formulată de reclamanţii D., şi E., în contradictoriu cu pârâta Comuna Băneasa prin Primar, cu sediul în com. Băneasa, jud. Giurgiu, a constatat că reclamanţii au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă totală de 1298 m.p. (din care 931 m.p. curţi-construcţii şi 367 m.p. arabil) situat în comuna Băneasa, sat Pietrele, str. x, jud. Giurgiu, cu vecini: la N-F., la V-F., la S-drum, la V-strada x, imobilul fiind identificat prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert tehnic G. şi s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Judecătoriei Giurgiu a comunicat petentului prin adresa nr. x/12 aprilie 2019, semnată de judecătoarea B. în calitate de conducător al acestui compartiment, că, din verificările efectuate în cadrul dosarului nr. x/2018, a rezultat faptul că figurează ca părţi D. şi E., în calitate de reclamanţi, şi Comuna Băneasa prin Primar, în calitate de pârâtă, iar faţă de faptul că petentul nu are calitatea de parte în cauza anterior menţionată, nu se poate da curs solicitării de a studia şi de a efectua copii de pe actele dosarului respectiv.

Prin urmare, în acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte reţine că răspunsul la cererea de informaţii de interes public solicitate de recurentul-reclamant a fost remis în termenul legal, că a fost emis un răspuns, chiar dacă îi este nefavorabil, iar acesta se înscrie în practica curentă a Judecătoriei Giurgiu de a nu permite terţilor care nu sunt părţi în dosar acces la studierea acestuia, apreciere care este în consonanţă cu dispoziţiile legii speciale, care menţionează interesul legitim ce aparţine părţilor din dosar, întărind încă odată ideea că interesul legitim trebuie pus în corespondenţă exclusiv cu persoanele prevăzute de lege. În consecinţă, nu există indicii privind săvârşirea de judecătoarea B. a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

În orice caz, inclusiv instanţa de fond a reţinut că dacă reclamantul era nemulţumit de modul de soluţionare a cererii de interes public în legătură cu cererea de acces la dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Giurgiu sub nr. x/2018, acesta avea opţiunea introducerii plângerii prevăzute de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, potrivit căruia, în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice, aceste nemulţumiri neputând fi valorificate în cadrul procedurii speciale referitoare la răspunderea disciplinară a judecătorilor şi a procurorilor în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Nu în ultimul rând, referitor la criticile privind încălcarea de către judecătorul C. a regimului incompatibilităţilor, întrucât acesta ar fi judecat şi contestaţia în anulare referitoare la dosarul nr. x/2018, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că acestea exced cadrului procesual reţinut în cauză, nefăcând obiectul nici al cercetărilor efectuate de autoritatea pârâtă, ca urmare a petiţiilor formulate de recurentul-reclamant şi nici al analizei instanţei de fond, iar pe de altă parte, că oricum judecătorul C. a formulat cerere de abţinere de la soluţionarea acestei cauze, cerere ce a fost încuviinţată prin încheierea pronunţată în data de 25 septembrie 2019, aşa cum rezultă chiar din extrasul de pe portalul instanţelor depus în primă instanţă de reclamant .

Totodată, în cadrul acestei materii, instanţa nu este învestită cu identificarea unor soluţii care să conducă la modificarea procedurilor de lucru de la nivelul Judecătoriei Giurgiu în sensul dorit de recurentul-reclamant, prezentul litigiu fiind limitat la verificarea sesizării reclamantului sub aspectul sesizării abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, presupus săvârşite de judecătorii B. şi C..

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 947 din 06 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 octombrie 2022.