Football fan's standing to challenge discrimination ruling upheld; appeal dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 11 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării a solicitat anularea Hotărârii nr. 648 din 02 octombrie 2019, emisă de pârât, precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 52 din 06 martie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei de interes invocate de către pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării prin întâmpinare şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, fără cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 52 din 06 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Recurentul-reclamant a învederat că un prim motiv de recurs rezidă din modalitatea în care instanţa s-a raportat la hotărârea contestată. Astfel, acesta a considerat că prima instanţă i-a creat o situaţie mai grea decât cea din însuşi actul contestat, în sensul în care CNCD nu reţine că afirmaţiile ar fi fost de natură să creeze o discriminare, iar Curtea de Apel apreciază că afirmaţiile sunt de natură a incita la discriminare. În condiţiile în care organul emitent reţine că reclamantul nu a făcut nimic de natură a fi discriminatoriu sau care să încalce dreptul la demnitate, instanţa de judecată în mod greşit reţine o altă stare de fapt şi se raportează la o situaţie inexistentă atunci când pronunţă soluţia.

Un al doilea motiv de recurs, îl reprezintă modalitatea de soluţionare a excepţiei invocate în faţa organului administrativ, respectiv lipsa calităţii procesuale pasive fată de reclamaţia formulată la CNCD şi lipsa calităţii de subiect activ al vreunei acţiuni de discriminare în persoana reclamantului. Astfel, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de fond a apreciat, în mod eronat, prin raportare la împrejurarea că afirmaţia ar fi de natură să incite la discriminare, că acesta justifică calitate procesuală în procedura desfăşurată în faţa Consiliului. Or, asa cum a indicat anterior afirmaţiile nu incită la discriminare şi nici la încălcarea demnităţii, situaţie faţă de care hotărârea este nelegală prin prisma faptului că se raportează la o altă stare de fapt decât cea reţinută de CNCD în cuprinsul actului contestat.

Recurentul-reclamant a reiterat faptul că nu a deţinut vreo calitate oficială sau de reprezentant în cadrul B., nici la data desfăşurării partidei de fotbal indicate în sesizare, 24 aprilie 2018 şi nici după această dată, nu este membru în Consiliul director al asociaţiei, nu este numit în nicio funcţie în club şi nu are niciun contract individual de muncă încheiat cu asociaţia, cei care au formulat sesizarea fiind în eroare cu privire la calitatea de reprezentant al B..

În acest sens, a apreciat că trebuie avute în vedere înscrisurile depuse în faţa instanţei de fond din care rezultă fără echivoc că nu a deţinut nicio calitate oficială în cadrul B. şi nu avea calitatea de reprezentant al B. la data de 23 aprilie 2018 data organizării competiţiei sportive.

Totodată, recurentul-reclamant a învederat că soluţia adoptată de CNCD în sensul respingerii exepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, care are la bază apariţia pe site-ul Web al clubului a unui articol de presă, este eronată în condiţiile în care acesta este un articol apărut în presă arădeană. Este cunoscut faptul că este o persoană cu strânse legături cu sportul arădean, iar împrejurarea că B. a preluat declaraţia acestuia şi a publicat-o pe site-ul web nu poate echivala cu aceea că aceasta ar fi poziţia clubului organizator. Chiar dacă clubul şi-ar fi însuşit declaraţia de presă şi ar fi fost în asentimentul său în ceea ce priveşte susţinerile, aceasta nu poate conduce la ideea că declaraţia sa ar fi fost făcută în calitate de reprezentat al clubului organizator al partidei de fotbal, iar în acest sens face trimitere şi la dispoziţiile art. 32 alin. (1) din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Criticile recurentului-reclamant privind greşita aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, sunt nefondate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că împotriva B. şi a lui A. s-a formulat o sesizare la Consiliul National pentru Combaterea Discriminării referitor la interzicerea accesului suporterilor echipei de fotbal C. la meciul B. - C. din 24 aprilie 2018, ora 17:00.

În ceea ce îl priveşte pe A., în cuprinsul sesizării se menţionează că acesta a apărut public în mass media după meci cu următoarea declaraţie:

"dacă nu veneau organizat, în tricouri violete, ci erau îmbrăcaţi obişnuit si intrau separat, cum mai mergeam şi noi arădenii la meciuri în tribunele arenei D., chiar şi cu familiile, intrau pe baza biletului ca şi orice alt spectator. Dar, repet, puteam permite accesul lor fără însemnele unui club rival şi organizat într-un grup, o galerie ce necesită măsuri speciale de pază şi protecţie".

Prin Hotărârea nr. 648/02.10.2019, emisă în dosarul nr. x/2019, Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a hotărât respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive pentru A.. A stabilit că interzicerea accesului la competiţia de fotbal B. şi C. din data de 24.04.2018, ora 17:00, pentru spectatorii echipei timişorene care deţineau bilete reprezintă discriminare, conform art. 2 alin. (1), art. 14 şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. A aplicat contravenţională în sumă de 2000 RON faţă de B., prin reprezentant legal, conform art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, coroborat cu art. 8 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Reclamantul A. a solicitat anularea acestei hotărâri, apreciind că în mod eronat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a reţinut lipsa sa de calitate procesuală pasivă în cauză.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că se justifică calitate procesuală a reclamantului A. în procedura desfăşurată în faţa Consiliului şi ca atare, în mod corect s-a dat curs analizei conţinutului declaraţiei acestuia, raportat la dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

În ceea ce priveşte modul în care s-a raportat prima instanţă la situaţia de fapt, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant se află în eroare, în condiţiile în care din considerentele sentinţei recurate nu reiese că instanţa de fond ar fi reţinut că afirmaţiile acestuia ar fi fost de natură să creeze o discriminare şi sunt de natură a incita la discriminare. Prima instanţă a reţinut în mod corect doar că organul administrativ a justificat calitatea procesuală pasivă a recurentului-reclamant în contextul analizării conţinutului declaraţiilor sale din perspectiva posibilităţii ca aceste declaraţii să fie încadrate în prevederile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, adică dacă acestea incită la discriminare ori dacă sunt de natura a încălca dreptul la demnitate.

Criticile privind modalitatea de soluţionare a excepţiei invocate în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării sunt, de asemenea, nefondate.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, instanţa de recurs are în vedere că analiza declaraţiilor făcute de acesta în presa locală, din perspectiva posibilităţii ca acestea să fie încadrate în prevederile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, se impunea a fi efectuată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în condiţiile în care plângerea cu care acesta a fost sesizat îl viza în mod expres şi pe reclamantul A., precum şi declaraţia acestuia .

Având în vedere dispoziţiile art. 19 alin. (2), "Consiliul îşi exercită competenţele la sesizarea unei persoane fizice sau juridice ori din oficiu", raportat la art. 19 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 137/2000, "În vederea combaterii faptelor de discriminare, Consiliul îşi exercită atribuţiile în următoarele domenii: investigarea, constatarea şi sancţionarea faptelor de discriminare", Înalta Curte reţine că CNCD avea competenţa legală şi obligaţia de a extinde cercetarea faptelor de discriminare la toate persoanele a căror responsabilitate rezulta în mod explicit din analiza conţinutului plângerii care constituie actul de sesizare primară. Astfel că, din această perspectivă, recurentul-reclamant justifică legitimare procesuală pasivă, inclusiv prin raportare la prevederile art. 32 din C. proc. civ., fiind lipsită de relevanţă lipsa deţinerii unei calităţi oficiale sau a unei calităţi de reprezentant al clubului care a interzis accesul la competiţia de fotbal.

Totodată, aşa cum în mod judicios a reţinut şi judecătorul fondului, atribuţia declaraţiei de a fi discriminatoare ori ofensatoare nu este dată de apartenenţa recurentului-reclamant la structura de conducere a clubului, ci strict de conţinutul intern al declaraţiei, de sensul acesteia.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 52 din 06 martie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 octombrie 2022.