Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4832/2022 AI generated

Court of Auditors penalty report upheld after reverse; late payroll filing liability found under job description

Case Number Decizia nr. 4832/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal by the Court of Auditors, reversed the lower court’s decision, and, on remand, dismissed the claimant’s action as unfounded, thereby upholding the challenged penalty report (50 RON for one day’s delay) which remains in force. The dispute concerned the annulment of a penalty report issued by the Court of Auditors under Articles 5(2) and 63 of Law No. 94/1992 for late submission of payroll documents during an audit of a public institute; the claimant (head of the Human Resources and Payroll Service) argued he was not the designated person to provide the documents. The court held, interpreting Article 5(1)-(3) and Article 63 of Law No. 94/1992 together with RODAS point 152(b), that the “effective designation” requirement must be read in light of the employee’s job description, which made the claimant responsible for the documents, and that his informal and incomplete responses to audit requests justified the penalty.

Legislator headnote

AI generated

art. 63 din Legea nr. 94/1992, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 453 din C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 496 din C. proc. civ, art. 402 din C. proc. civ; Court of Auditors penalty report upheld after reverse; late payroll filing liability found under job description: Printr-un alt set de critici, recurenta-pârâtă a criticat soluţia instanţei de fond privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ., deoarece, în cauză, nu poate fi reţinută culpa procesuală a Curţii de Conturi.

Keywords

AI generated
late filing audit report action for liability job description liability of statutory auditor action for annulment
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial la data de 28 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat anularea procesului-verbal nr. x/13.11.2018, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3271/17.05.2019, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2018, s-a dispus admiterea cererii de chemare în judecată şi anularea procesului-verbal nr. x/13.11.2018, iar prin decizia civilă nr. 4120/23.10.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în acelaşi dosar, a fost admis apelul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, au fost anulate încheierea din 05 aprilie 2019 şi sentinţa civilă nr. 3271/17.05.2019 cu consecinţa stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale Curţii de Apel Bucureşti.

În consecinţă, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 03 februarie 2020, sub acelaşi număr de dosar.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 933 din 05 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a anulat procesul-verbal nr. x/13.11.2018 de constatare a încălcării obligaţiilor prevăzute la art. 5 alin. (2) şi de aplicare a penalităţilor prevăzute la art. 63 din Legea nr. 94/1992, emis de Curtea de Conturi a României şi a obligat pârâta către reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 933 din 05 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea contestaţiei, ca nefondată.

Recurenta-pârâtă a reiterat situaţia de fapt ce a condus la întocmirea procesului-verbal contestat în cauză şi a învederat, în esenţă, că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 5 alin. (2) şi ale art. 63 din Legea nr. 94/1992, precum şi ale pct. 152 lit. b) din Regulamentul din 29 mai 2014 privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.

Recurenta-pârâtă a apreciat, în esenţă, că instanţa de fond nu a ţinut cont de cronologia situaţiei de fapt ce a determinat emiterea procesului-verbal contestat, de atribuţiile şi responsabilităţile intimatului-reclamant, în calitate de Şef Serviciu Resurse Umane şi Salarizare, aşa cum reies din fişa postului, precum şi de conduita acestuia pe parcursul desfăşurării controlului la entitatea verificată.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că interpretarea dată de instanţa de fond nu este conformă cu scopul urmărit de legiuitor, iar raţionamentul primei instanţe ce a condus la înlăturarea calităţii de persoană responsabilă în ceea ce îl priveşte pe intimatul-reclamant, este unul distorsionat şi nu se bazează pe probe.

Printr-un alt set de critici, recurenta-pârâtă a criticat soluţia instanţei de fond privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ., deoarece, în cauză, nu poate fi reţinută culpa procesuală a Curţii de Conturi.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu a fost formulată întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi este fondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Criticile formulate de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi, subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt întemeiate.

În fapt, conform Programului de activitate al Curţii de Conturi pe anul 2018, la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică I.C.I. Bucureşti, Departamentul XI din cadrul Curţii de Conturi a desfăşurat acţiunea cu tema "Controlul situaţiei, evoluţiei şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului, precum şi legalitatea realizării veniturilor şi a efectuării cheltuielilor", aceasta fiind programată, pentru perioada 01 noiembrie 2018 - 14 decembrie 2018.

Statele de plată întocmite în cursul perioadei controlate (anii 2015-2017) au fost solicitate prin Notificarea transmisă entităţii înainte de declanşarea acţiunii de control, înregistrată la Curtea de Conturi cu nr. XI/40680/CGS/15.10.2018.

Refuzul reprezentanţilor entităţii verificate de a furniza documentele, în forma şi la termenele stabilite de echipa de control, a determinat prelungirea succesivă a perioadei de efectuare a controlului, termenul de finalizare a acestuia fiind decalat până la 08 februarie 2019.

Prin adresa nr. x din data de 09 noiembrie 2018, recurenta-pârâtă a solicitat Directorului General al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică să dispună structurilor abilitate prezentarea în original a următoarelor documente: statele de plată aferente perioadei 2015-2017, documente cuprinzând criteriile stabilite de conducere pentru acordarea adaosurilor la salariu, aşa cum este precizat la art. V.4 alin. (2) din Contractul Colectiv de Muncă nr. 365/19.10.2015, documente cuprinzând criteriile aprobate de Consiliul de Administraţie pentru ocuparea posturilor vacante de execuţie şi de conducere, conform art. 10 alin. (1) lit. l) din H.G. nr. 1621/2003.

La data de 13 noiembrie 2018 a fost încheiat procesul-verbal nr. x de constatare a încălcării obligaţiilor prevăzute la art. 5 alin. (2) şi de aplicare a penalităţilor prevăzute la art. 63 din Legea nr. 94/1992 prin care intimatului-reclamant i s-au aplicat penalităţi în cuantum total de 50 de RON pentru o zi de întârziere, reţinându-se că reclamantul nu a dat curs solicitărilor verbale formulate în perioada 06 - 08 noiembrie 2018, precum şi solicitării nr. 2390/09.11.2018, la termenul şi în forma solicitată de echipa de control, constatându-se împlinirea unei zile de întârziere de la termenul acordat prin adresa menţionată.

Învestită cu cererea în anulare a procesului-verbal nr. x/13.11.2018 de constatare a încălcării obligaţiilor prevăzute la art. 5 alin. (2) şi de aplicare a penalităţilor prevăzute la art. 63 din Legea nr. 94/1992, emis de Curtea de Conturi, instanţa de fond a dispus anularea acestuia, având în vedere că în cauză nu se poate reţine că intimatul-reclamant ar fi fost desemnat de conducere să îndeplinească obligaţiile dispuse de Curtea de Conturi.

Înalta Curte nu împărtăşeşte opinia exprimată de judecătorul fondului în ceea ce priveşte soluţia dată cererii în anulare a procesului-verbal nr. x/13.11.2018 de constatare a încălcării obligaţiilor prevăzute la art. 5 alin. (2) şi de aplicare a penalităţilor prevăzute la art. 63 din Legea nr. 94/1992, emis de Curtea de Conturi.

Astfel, potrivit art. 5 alin. (1)-(3) din Legea nr. 94/1992, "(1) Curtea de Conturi are acces neîngrădit la acte, documente, informaţii, necesare exercitării atribuţiilor sale. (2) Entităţile auditate de Curtea de Conturi sunt obligate să-i transmită actele, documentele, informaţiile solicitate, la termenele şi în structura stabilite de Curtea de Conturi, şi să-i asigure accesul în sediile acestora. (3) La solicitarea auditorilor publici, persoanele fizice sau juridice deţinătoare de acte sau documente sunt obligate să le pună la dispoziţia acestora".

Art. 63 din lege prevede că "Încălcarea obligaţiilor prevăzute la art. 5 alin. (2) se penalizează cu 50 de RON pentru fiecare zi de întârziere".

Tot astfel, pct. B7 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi - RODAS, astfel cum a fost aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi a României nr. 155/2014, cu denumirea marginală Procesul-verbal de constatare a încălcării obligaţiilor prevăzute la art. 5 alin. (2) şi de aplicare a penalităţilor prevăzute la art. 63 din Legea nr. 94/1992, republicată, prevede următoarele:

149. Procesul-verbal de constatare a încălcării obligaţiilor prevăzute la art. 5 alin. (2) şi de aplicare a penalităţilor prevăzute la art. 63 din Legea nr. 94/1992, republicată (model prevăzut în anexa nr. 9), se întocmeşte în cazul netransmiterii de către entitate a actelor, documentelor şi informaţiilor solicitate, la termenele şi în structura stabilite de Curtea de Conturi, precum şi în cazul neasigurării accesului auditorilor publici externi în sediile acestora.

152. Auditorii publici externi vor menţiona în procesul-verbal de constatare a încălcării obligaţiilor prevăzute la art. 5 alin. (2) şi de aplicare a penalităţilor prevăzute la art. 63 din Legea nr. 94/1992, republicată, sub sancţiunea nulităţii, următoarele:

a) numele, prenumele şi funcţia persoanelor care încheie procesul-verbal de constatare a încălcării obligaţiilor prevăzute la art. 5 alin. (2) şi de aplicare a penalităţilor prevăzute la art. 63 din Legea nr. 94/1992, republicată;

b) numele, prenumele, funcţia, codul numeric personal şi datele privind domiciliul pentru persoana desemnată efectiv să îndeplinească obligaţiile dispuse de Curtea de Conturi şi din vina căreia s-a produs întârzierea;

c) fapta săvârşită (neasigurarea accesului auditorilor publici externi în sediul entităţii verificate; neprezentarea actelor, documentelor şi informaţiilor solicitate la termenele şi în structura stabilite de Curtea de Conturi) şi data comiterii acesteia;

d) consemnarea distinctă a obiecţiunilor persoanei fizice sau persoanei juridice sancţionate;

e) termenul de plată a amenzii civile, respectiv 15 zile calendaristice de la comunicarea procesului-verbal de constatare a abaterilor şi de aplicare a amenzii civile;

f) semnăturile auditorilor publici externi.

153. După consemnarea persoanei fizice sau a persoanei juridice căreia i se aplică penalităţi, auditorii publici externi menţionează în actul de control cuantumul total al penalităţilor de întârziere aferent numărului total de zile de întârziere.

În dezacord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte constată, raportat la motivele invocate prin cererea de chemare în judecată şi la situaţia de fapt reţinută în cauză, că procesul-verbal contestat a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, inclusiv a prevederilor pct. 152 lit. b) din RODAS, echipa de audit indicând numele, prenumele, funcţia, codul numeric personal şi datele privind domiciliul persoanei din vina căreia s-a produs întârzierea, care era desemnată efectiv să îndeplinească obligaţiile dispuse de Curtea de Conturi.

În ceea ce priveşte "desemnarea efectivă a persoanei", instanţa de recurs reţine că prevederile pct. 152 lit. b) din RODAS trebuie interpretate în coroborare cu cele prevăzute în actul normativ de nivel superior în baza şi în executarea cărora a fost emis, în sensul atingerii scopului urmărit de legiuitor, şi anume de comunicare a actelor solicitate de Curtea de Conturi cu respectarea termenelor şi în structura stabilite de aceasta, pentru a nu îngreuna sau a întârzia astfel exercitarea atribuţiilor specifice acestei instituţii, precum şi misiunea pe care o îndeplineşte, potrivit legii, respectiv de garant al legalităţii modului în care se cheltuie banul public.

Prin urmare, ceea ce interesează nu este ca o anumită persoană să fie desemnată să comunice actele solicitate de Curtea de Conturi, ci interesează ca acea persoană care este desemnată, conform atribuţiilor din fişa postului, să comunice efectiv actele solicitate de Curtea de Conturi, pentru ca această autoritate să îşi poată exercita în mod efectiv şi cu celeritate funcţia de control.

Or, în cauză, intimatul-reclamant A. îndeplineşte funcţia de şef al Serviciului Resurse Umane şi Salarizare al entităţii auditate, iar conform fişei postului, aprobată la data de 20 noiembrie 2017 de directorul general al ICI-Bucureşti, acesta are următoarele atribuţii:

- coordonează activitatea curentă şi de perspectivă din domeniul resurselor umane, salarizare şi creşterea nivelului de pregătire profesională;

- reprezintă Institutul în relaţiile cu terţii pe probleme legate de atribuţiile care îi revin pe linia activităţii de resurse umane şi salarizare;

- ţine evidenţa documentelor necesare activităţii serviciului privind salarizarea, asigurările sociale, etc;

- organizează şi răspunde de arhivarea lucrărilor compartimentului, conform legii.

Pe cale de consecinţă, având în vedere şi natura documentelor solicitate de autoritatea recurentă, prin atribuţiile şi responsabilităţile stabilite în fişa postului pentru funcţia de Şef Serviciu Resurse Umane şi Salarizare, intimatul - reclamant avea calitatea şi obligaţia de a prezenta documentele solicitate de echipa de control, chiar şi în lipsa unei desemnări efective din partea conducerii Institutului.

De altfel, aşa cum reiese din "Opisul actelor, documentelor şi informaţiilor solicitate" înaintate în cele din urmă la data de 13 decembrie 2018 echipei de control, Serviciul Resurse Umane şi Salarizare, al cărui şef şi de a cărui activitate era responsabil intimatul-reclamant, este cel care le-a comunicat.

Totodată, deşi intimatul-reclamant susţine că membrii echipei de audit nu i-au solicitat niciodată documentele despre care se face vorbire în adresa nr. x din data de 09 noiembrie 2018, instanţa de control judiciar reţine, aşa cum reiese din "Opisul actelor, documentelor şi informaţiilor solicitate" înaintate la data de 07 noiembrie 2018, că Serviciul Resurse Umane şi Salarizare, a comunicat o parte din documente, urmare a unor solicitări verbale adresate de echipa de control intimatului-reclamant, în calitatea sa de şef şi responsabil cu privire la activitatea Serviciului Resurse Umane şi Salarizare din cadrul entităţii auditate, doar că o parte din documente fie nu au fost furnizate, fie nu au fost prezentate într-un mod conform.

Răspunsul inform şi incomplet la solicitările adresate intimatului-reclamant în perioada 06 - 08 noiembrie 2018 au determinat echipa de control să formuleze şi în scris solicitarea, materializată prin adresa nr. x din data de 09 noiembrie 2018, prin care s-a şi subliniat menţiunea potrivit căreia documentele solicitate trebuie prezentate în original, precizându-se totodată că acestea trebuie prezentate până la sfârşitul zilei în curs.

Cu toate acestea, nici în aceste condiţii intimatul - reclamant nu a dat curs solicitărilor până la termenul stabilit şi în forma solicitată. De asemenea, deşi intimatul-reclamant invocă prin cererea de chemare în judecată anumite impedimente de ordin practic sau legal, legate de legislaţia ce reglementează activitatea arhivelor, nici acesta şi nici altă persoană din conducerea Institutului nu a prezentat un răspuns prin care să transmită intenţia de a furniza documentele solicitate şi, eventual, să solicite o prelungire a termenului stabilit prin adresa menţionată anterior. În orice caz, instanţa de recurs reţine că în cele din urmă aceste impedimente au putut fi surmontate, de vreme ce documentele solicitate au fost înaintate prin intermediul Serviciului Resurse Umane şi Salarizare din cadrul entităţii auditate, doar că acest fapt a determinat prelungirea succesivă a perioadei de efectuare a controlului, termenul de finalizare a acestuia fiind decalat până la 08 februarie 2019, adică cu aproapte 2 luni faţă de termenul de finalizare stabilit iniţial.

Nu în ultimul rând, se mai reţine că deşi echipa de control a solicitat directorului general al I.C.I. - Bucureşti să dispună structurilor abilitate punerea la dispoziţie a statelor de plată, aceasta nu a comunicat că respectiva obligaţie s-ar afla în sarcina altei persoane, de unde se poate concluziona că intimatul-reclamant A., în calitate de şef al Serviciului Resurse Umane şi Salarizare, avea această obligaţie. De altfel, aşa cum s-a menţionat şi anterior, primele documente transmise către echipa de audit în data de 07 noiembrie 2018, au fost transmise de intimatul-reclamant, ceea ce înseamnă că acesta era persoana desemnată a comunica actele solicitate de echipa de audit.

Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curtea constată că în mod legal şi temeinic auditorii publici externi au întocmit procesul-verbal de constatare a încălcării obligaţiilor prevăzute la art. 5 alin. (2) şi de aplicare a penalităţilor prevăzute la art. 63 din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrat la ICI Bucureşti cu nr. 2.410/13.11.2018 şi la Curtea de Conturi cu nr. 4/13.11.2018, prin care au dispus sancţionarea intimatului-reclamant A. pentru neprezentarea documentelor solicitate, cu suma de 50 RON, corespunzătoare unei zile de întârziere.

Dincolo de aceste aspecte, Înalta Curte mai reţine şi că nici după emiterea procesului-verbal contestat în cauză intimatul-reclamant nu s-a conformat solicitării formulate de Curtea Conturi, ceea ce a condus la emiterea procesului-verbal de constatare a încălcării obligaţiilor prevăzute la art. 5 alin. (2) şi de aplicare a penalităţilor prevăzute la art. 63 din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrat la ICI Bucureşti cu nr. 2.770/17.12.2018 şi la Curtea deconturi cu nr. x/17.12.2018, prin care s-a dispus sancţionarea intimatului-reclamant A. pentru neprezentarea documentelor solicitate, cu suma de 1.550 RON, corespunzătoare unui număr de 31 de zile de întârziere, proces-verbal cu privire la care s-a constatat cu autoritate de lucru judecat că a fost emis în mod legal şi temeinic prin decizia nr. 4160/22.09.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018.

Pentru considerentele prezentate anterior, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâta Curtea de Conturi, casarea sentinţei recurate şi rejudecând cauza, va respinge acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi împotriva sentinţei civile nr. 933 din 05 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 octombrie 2022.