Negative conflict of jurisdiction over material competence for challenging a local court's refusal to communicate a civil judgment

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.09.2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, iniţial în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară, secţia pentru Judecători, obligarea pârâţilor, în solidar, să îi răspundă la petiţia din data de 20.07.2021 cu privire la refuzul comunicării hotărârii pronunţate la data de 18.02.2021 în dosarul civil nr. x/2019, aplicarea unei penalităţi de 1000 RON pentru fiecare zi de întârziere, precum şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 5000 euro, cu titlu de prejudicii morale pentru refuzul nejustificat de a-i soluţiona cererea.

La data de 16.11.2021 reclamanta a depus o cerere modificatoare, întemeiată pe dispoziţiile art. 204 C. proc. civ., prin care a arătat că înţelege să se judece, în calitate de pârâţi, cu Tribunalul Bucureşti, Preşedintele Tribunalului Bucureşti şi B., grefier de şedinţă din dosarul civil nr. x/2019

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 7816/2021 din data de 13 decembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei, formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară, secţia pentru Judecători, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind că acestea sunt norme de ordine publică de la care părţile nu pot deroga, precum şi faptul că prin cererea de chemare în judecată se contestă un act administrativ asimilat al unor autorităţi publice centrale (pretins refuz de soluţionare a unei cereri), iar pentru stabilirea instanţei competente se aplică criteriul poziţionării autorităţii publice emitente a actului administrativ asimilat.

De asemenea, a reţinut prevederile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, precum şi faptul că domiciliul reclamantei este în Bucureşti, ceea ce, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, atrage competenta Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 1262 din data de 20 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Bucureşti, Preşedintele Tribunalului Bucureşti şi B., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus suspendarea judecării cauzei, precum şi înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea stabilirii instanţei competente.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care stabilesc competenţa materială a tribunalului, ca instanţă de fond, în litigiile privind anularea actelor administrative tipice şi asimilate emanând de la autorităţi publice locale; că reclamanta a investit iniţial instanţa de contencios administrativ inclusiv cu cerere împotriva pârâţilor CSM şi Inspecţia Judiciară, dar ulterior investirii şi anterior termenului de judecată din faţa Tribunalului Bucureşti, la care s-a invocat excepţia de necompetenţă materială, reclamanta a modificat cererea introductivă, arătând că solicită chemarea în judecată, în calitate de pârâţi, a Tribunalului Bucureşti, a Preşedintelui Tribunalului Bucureşti şi a grefierului de şedinţă.

Astfel, curtea de apel a considerat că atunci când a analizat competenţa instanţei, tribunalul nu a avut în vedere cererea modificatoare, în raport cu care se impuneau anumite precizări cu privire la cadrul procesual pasiv. Aceste precizări au fost solicitate ulterior de către curtea de apel, cu ocazia verificării propriei competenţe, ocazie cu care reclamanta a confirmat faptul că în urma modificării cererii de chemare în judecată, în faţa tribunalului, a intenţionat să se judece, în calitate de pârâţi, cu Tribunalul Bucureşti, Preşedintele Tribunalului Bucureşti şi grefierul de şedinţă B.. Or, prin raportare la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, curtea a constatat că reclamanta se judecă cu o autoritate publică locală, iar nu centrală, motiv pentru care a apreciat că în aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială de soluţionare a litigiului în fond revine tribunalului, iar nu curţii de apel.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte competenţa materială de soluţionare a cauzei din perspectiva obiectului cererii deduse judecăţii şi a circumstanţelor din speţă.

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, iniţial în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară, secţia pentru Judecători, obligarea pârâţilor, în solidar, să i se răspundă la petiţia din data de 20.07.2021 cu privire la refuzul comunicării hotărârii pronunţate la data de 18.02.2021 în dosarul civil nr. x/2019, aplicarea unei penalităţi de 1000 RON pentru fiecare zi de întârziere, precum şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 5000 euro, cu titlu de prejudicii morale pentru refuzul nejustificat de a-i soluţiona cererea.

Ulterior, reclamanta A. a depus o cerere modificatoare, prin care a arătat că înţelege să se judece, în calitate de pârâţi, cu Tribunalul Bucureşti, Preşedintele Tribunalului Bucureşti şi B., grefier de şedinţă din dosarul civil nr. x/2019

Prin cererea modificatoare, reclamanta a arătat că obligaţia comunicării sentinţei incumbă Tribunalului Bucureşti, prin grefierul de şedinţă, astfel cum a precizat Inspecţia Judiciară în răspunsul nr. 21-2609 din 10.09.2021.

Înalta Curte constată că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

În cauză este vorba de un refuz pretins nejustificat de a răspunde cererilor reclamantei, refuz ce este asimilat actului administrativ unilateral, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar prin cererea modificatoare depusă la dosarul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta a arătat în mod expres că obligaţia comunicării sentinţei incumbă Tribunalului Bucureşti, prin grefierul de şedinţă.

Prin urmare, fiind vorba de un refuz pretins nejustificat al Tribunalului Bucureşti, astfel cum a precizat reclamanta prin cererea modificatoare, ce este asimilat actului administrativ, instituţie ce intră în categoria autorităţilor locale şi judeţene, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti.

Astfel fiind, în raport cu rangul instituţiei pârâte căreia îi incumba obligaţia de a răspunde cererii reclamantei şi cu opţiunea acesteia în ceea ce priveşte instanţa iniţial sesizată, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine, în primă instanţă, Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Bucureşti, Consiliul Superior al Magistraturii, Preşedintele Tribunalului Bucureşti, Inspecţia Judiciară, secţia pentru Judecători şi B., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 20 octombrie 2022.