Salary-difference claim becomes moot after retroactive pay order; High Court quashes partial award and rejects case

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 02.05.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune: anularea în parte a Ordinului MJ nr. 603/C/08.08.2018 referitor la drepturile salariale ale reclamantei; obligarea pârâtului Ministerul Justitiei la emiterea unui nou ordin prin care să stabilească drepturile salariale cuvenite reclamantei cu începere din data de 01.01.2018, în baza Legii nr. 153/2017; obligarea pârâtului Ministerul Justitiei la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor salariale; obligarea pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata către reclamantă a diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite şi cele încasate în perioada 01.01.2018 până la zi, actualizate cu inflaţia şi cu dobânda legală, calculate de la data scadenţei fiecărei plăţi lunare până la data achitării efective şi integrale a diferenţelor; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecata.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 778 din 1 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune;

A obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului M.J. nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata despăgubirilor legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective;

A respins primele două capete de cerere ca rămase fără obiect;

A respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 778 din 1 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea capătului de cerere privind plata diferenţelor de drepturi salariale calculate potrivit Ordinului MJ. nr. 3396/C/2018, ca fiind rămas fără obiect, iar a celui privind actualizarea cu rata inflaţiei şi plata dobânzii legale, ca neîntemeiat.

În motivarea recursului arată că, în ceea ce priveşte soluţia instanţei de obligare la plata diferentelor de drepturi salariale, calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 603/C/2018 a cărui rectificare a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată a fost modificat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 3396/C/30.08.2018 şi şi-a produs efectele începând cu data de 01.01.2018, iar pentru perioada 01.01.2018 - 30.06.2018 diferenţele de drepturi dintre Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 3396/C/2018 şi cele încasate conform OMJ nr. 603/C/2018 au fost achitate integral la data de 10.09.2018, odată cu drepturile salariale aferente lunii august 2018. Pentru luna iulie 2018, diferenţele de drepturi dintre OMJ nr. 3396/C/2018 şi cele încasate conform OMJ nr. 603/C/2018 au fost achitate integral la data de 10.10.2018, odată cu drepturile salariale aferente lunii septembrie 2018; pentru luna august 2018 şi în continuare, drepturile salariale cuvenite în baza OMJ nr. 3396/C/2018 au fost achitate lunar, începând cu luna septembrie 2018, la data plăţii salariului.

Date fiind aceste aspecte, solicită respingerea cererii privind plata diferenţelor de drepturi salariale, în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018, ca fiind rămasă fără obiect.

În subsidiar, solicită să se constate că soluţia primei instanţe, de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi salariale este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, care prevede că premisa necesară analizării cererii în contencios administrativ este existenţa unui "refuz nejustificat" de soluţionare a unei cereri, condiţie ce nu este îndeplinită în cauză, întrucât ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcţiei Naţionale de Probaţiune, conform art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018, care face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018, fiind achitate intimatei-reclamante drepturile salariale acordate prin acest act administrativ. Prin urmare, în lipsa unui refuz nejustificat din partea pârâţilor DNP şi MJ, în sensul dispoziţiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, hotărârea recurată este nelegală, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la actualizarea cu rata inflaţiei a diferentelor de drepturi salariale, potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, respectiv la plata dobânzii legale, invocă acelaşi motiv de casare, apreciind că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) C. civ., întrucât nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoaşterii de către pârâţi a pretenţiilor reclamantei, conform OMJ nr. 3396/C/2018 şi, pe cale de consecinţă, în mod greşit a fost obligată recurenta-pârâtă Direcţia Naţionale de Probaţiune la actualizarea cu indicele de inflaţie la data plăţii a sumelor datorate, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe.

Mai arată că începând cu data de 01.01.2018, de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligaţie legală a pârâţilor în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază, aşa cum s-a dispus prin OMJ nr. 3396/C/2018, şi, prin urmare, lipseşte elementul esenţial al răspunderii civile, respectiv existenţa faptei ilicite; suma sporurilor de care beneficiază intimata-reclamantă a fost stabilită în procent total de aproape 30% din salariul de bază, conform art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, în condiţiile în care potrivit art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V - Familia Ocupaţională "Justiţie", sporurile care se cuvin intimatei-reclamante pot fi stabilite şi în procent mai mic.

Consideră că în mod greşit a dispus instanţa de fond actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei, în raport cu împrejurarea că nu exista o obligaţie legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor aferente sporurilor, astfel că nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii; în mod similar consideră că se impune a se aprecia şi cu privire la obligarea DNP la plata dobânzilor legale, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat.

4. Apărările intimatei-reclamante

Deşi a fost legal citată, intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune: anularea în parte a Ordinului MJ nr. 603/C/08.08.2018 referitor la drepturile salariale ale reclamantei; obligarea pârâtului Ministerul Justitiei la emiterea unui nou ordin prin care să stabilească drepturile salariale cuvenite reclamantei cu începere din data de 01.01.2018, în baza Legii nr. 153/2017; obligarea pârâtului Ministerul Justitiei la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor salariale; obligarea pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata către reclamantă a diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite şi cele încasate în perioada 01.01.2018 până la zi, actualizate cu inflaţia şi cu dobânda legală, calculate de la data scadenţei fiecărei plăţi lunare până la data achitării efective şi integrale a diferenţelor.

Prima instanţă a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere privind anularea în parte a Ordinului MJ nr. 603/C/08.08.2018 şi obligării pârâtului Ministerul Justitiei la emiterea unui nou ordin prin care să stabilească drepturile salariale cuvenite reclamantei cu începere din data de 01.01.2018, în baza Legii nr. 153/2017, în considerarea emiterii OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, soluţie ce nu a fost recurată.

Înalta Curte constată că, ulterior introducerii acţiunii, pârâtul Ministerul Justiţiei a emis OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, stabilindu-se drepturile salariale ale reclamantei cu acordarea sporurilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, astfel cum a solicitat reclamanta prin cererea introductivă.

Instanţa de control judiciar constată că, subsumat motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, că: hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind că în cauză nu este vorba de un refuz nejustificat; prin OMJ nr. 3396/C/2018 s-a realizat recunoaşterea de către pârâţi a drepturilor solicitate de către reclamantă, astfel că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii sale.

De asemenea, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut că diferenţele de drepturi dintre Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 3396/C/2018 şi cele încasate conform OMJ nr. 603/C/2018 au fost achitate integral la data de 10.09.2018, odată cu drepturile salariale aferente lunii august 2018; că pentru luna iulie 2018, diferenţele de drepturi dintre OMJ nr. 3396/C/2018 şi cele încasate conform OMJ nr. 603/C/2018 au fost achitate integral la data de 10.10.2018, odată cu drepturile salariale aferente lunii septembrie 2018; că pentru luna august 2018 şi în continuare, drepturile salariale cuvenite în baza OMJ nr. 3396/C/2018 au fost achitate lunar, începând cu luna septembrie 2018, la data plăţii salariului.

În acest sens, recurenta-pârâtă a depus la dosar fluturaşii de salariu ai intimatei-reclamante aferenţi respectivelor luni, acesţia fiind comunicaţi intimatei-reclamante odată cu cererea de recurs.

Deşi intimata-reclamantă a fost citată cu menţiunea de a formula întâmpinare, aceasta nu a formulat apărări şi nici nu a negat primirea diferenţelor salariale, astfel cum au fost acestea precizate de către recurenta-pârâtă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prin ordinul de mai sus s-a dispus recalcularea indemnizaţiei intimatei-reclamante astfel cum aceasta a solicitat prin acţiunea de faţă, fiindu-i achitate şi diferenţele salariale conform dovezilor ataşate cererii de recurs, respectiv fluturaşul rectificativ de salariu pentru luna septembrie 2018 şi a fluturaşului de salariu pentru luna august 2018.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că, în prezent, acţiunea reclamantei a rămas fără obiect.

Înalta Curte are în vedere şi prevederile art. 29 şi art. 32 din C. proc. civ., reţinând că unul dintre elementele acţiunii civile este, alături de părţi şi cauză, obiectul cererii, respectiv pretenţia concretă a reclamanţilor, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

Faţă de rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată şi acordarea drepturilor salariale astfel cum au fost solicitate de către intimată, Înalta Curte consideră că nu se mai impune analizarea celorlalte critici din recurs.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 778 din 1 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând: va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 778 din 1 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 20 octombrie 2022.