Moral damages quantum in insurance guarantee claims: rejection of fixed internal calculation grids in favor of equitable assessment based on specific physical and psychological suffering.

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.04.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 4731/06.03.2017 şi obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de aprobare a plăţii despăgubirii în cuantum de 322.367,65 RON, compusă din suma de 3.288,65 RON reprezentând prejudiciu material, suma de 6.956 RON reprezentând taxă judiciară de timbru şi suma de 312.123 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciu moral.

2. Hotărârea instanţei de fond din primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 4086 din 2 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată şi a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs din primul ciclu procesual

Împotriva sentinţei civile nr. 4086 din 2 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Soluţia instanţei de recurs din primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 1023 din 20 februarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, s-a admis recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 4086 din 2 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal; s-a casat în parte sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare în ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor morale, menţinând în rest sentinţa recurată.

5. Soluţia instanţei de fond, în rejudecare, după casarea cu trimitere

Prin sentinţa civilă nr. 390 din 21 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

A anulat în parte Decizia nr. 473 din 06.03.2017, emisă de pârâtul F.G.A., respectiv în ceea ce priveşte suma de 19.250 RON acordată reclamantului cu titlu de daune morale;

A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 100.000 RON reprezentând daune morale;

A respins în rest ca neîntemeiată contestaţia, cu consecinţa menţinerii deciziei nr. 473 din 06.03.2017 în ceea ce priveşte suma acordată reclamantului cu titlu de daune materiale.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 390 din 21 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi reţinerea cauzei spre soluţionare, în sensul respingerii în tot a acţiunii formulate de reclamant, precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că art. 49 din Norma ASF nr. 14/2011 prevede că despăgubirile în cazul deceselor vizează şi daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenta din România, iar în lipsa unor criterii şi limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, în raport cu consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa fizică şi psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogăţire fără just temei.

Arată că, din perspectivă jurisprudenţială, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, când au avut de soluţionat cauze similare, au procedat în echitate, iar pentru a asigura o analiză şi o soluţionare în echitate a acestei categorii de cereri, FGA a adoptat o procedură internă pentru soluţionarea pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din vătămări corporale sau decese.

Susţine că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu preia funcţiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăţilor de asigurare aflate în faliment.

Consideră că nu se poate reţine refuzul nejustificat al FGA de acordare integrală a daunelor morale solicitate de reclamant, având în vedere dreptul de apreciere de care dispune recurentul, care nu a fost exercitat discreţionar sau abuziv, ci în baza unei proceduri cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de oricare victimă a accidentelor rutiere.

Menţionează că recurgerea la o procedură internă, standardizată, nu contravine vreunei prevederi legale, ci are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative a tratamentul echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptăţite la primirea unor astfel de despăgubiri.

Faţă de aceste aspecte, susţine că instanţa de fond a avut în vedere aceleaşi criterii reţinute şi de către recurenti în procedura de soluţionare amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din vătămări corporale sau decese, procedură folosită şi de către lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă depuse de către creditori pentru înscrierea la masa credală în procedura de faliment a B. S.A., criteriu neluat în considerare de către instanţa de fond.

Precizează că la stabilirea cuantumului daunelor morale s-a raportat la procedura internă şi la conţinutul Normei ASF nr. 14/2011.

Recurentul-pârât susţine că suma de 100.000 de RON, acordată de către instanţa de fond cu titlu de daune morale, este excesivă, în condiţiile în care a acordat reclamantului suma de aproximativ 2.000 RON pentru fiecare zi de îngrijiri medicale, iar salariul minim net lunar în România este de 1.386 RON.

4. Apărările intimatului-reclamant

Intimatul - reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate, ca temenică şi legală, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În esenţă, arată că în mod corect instanţa de fond s-a raport, în acordarea daunelor morale, la jurisprudenţă şi la împrejurările concrete ale speţei, statuând în echitate şi acordând despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă, în conformitate cu art. 49 alin. (1) lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 4731/06.03.2017 şi obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de aprobare a plăţii despăgubirii în cuantum de 322.367,65 RON, compusă din 3.288,65 RON prejudiciu material, 312.123 RON prejudiciu moral şi 6.956 RON taxă judiciară de timbru.

Cu titlu preliminar, se impune a se constata faptul că prin decizia de casare, nr. 1023 din 20 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de reclamantul A., a casat în parte sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare în ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor morale, menţinând în rest sentinţa recurată.

Prin urmare, obiect al analizei recursului de faţă îl constituie doar acordarea daunelor morale, celelalte aspecte fiind soluţionate definitiv şi intrând în autoritatea de lucru judecat în primul ciclu procesual.

2.1.1. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat formal, fără ca prin cererea de recurs să se critice faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Cu toate acestea, lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

2.1.2. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat.

Examinând decizia de casare nr. 1023 din 20 februarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, se constată că instanţa de recurs a reţinut că prima instanţă şi-a însuşit daunele morale deja acordate de către FGA prin decizia atacată, fără a analiza conţinutul dispoziţiilor art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014; că deşi la momentul intervenirii accidentului rutier, respectiv la data de 25.06.2012, Norma A.S.F. nr. 23/2014, reţinută de către instanţa de fond nu era în vigoare, dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. f) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, în vigoare la acel moment, aveau un conţinut identic cu cele ale art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014; că instanţa de fond nu a avut în vedere nici practica judiciară depusă la dosar şi nici nu a întreprins vreun demers de cercetare a jurisprudenţei instanţelor judecătoreşti cu privire la stabilirea daunelor morale; că instanţa de fond nu s-a referit la consecinţele suferite de către reclamant, raportat la jurisprudenţa instanţelor, din perspectiva intervenirii suferinţelor reclamantului şi incapacităţii acestuia de a desfăşura anumite activităţi.

Astfel, instanţa de recurs din primul ciclu procesual a reţinut că, întrucât elementul esenţial al unei hotărâri judecătoreşti este motivarea, iar obligativitatea motivării hotărârii judecătoreşti reprezintă o condiţie a procesului echitabil, omisiunea instanţei de fond de a analiza în mod efectiv cererea de chemare în judecată cu privire la daunele morale, raportat inclusiv la jurisprudenţa instanţelor, nu satisface exigenţele desfăşurării unui proces echitabil şi nu permite instanţei de control judiciar analiza celorlalte motive de recurs, echivalând cu nejudecarea fondului cauzei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în rejudecare, prima instanţă a respectat dispoziţiile deciziei de casare, conform art. 501 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., reţinând suferinţa cauzată reclamantului de suportarea mediului spitalicesc, purtarea unui fixator de bazin timp de douăzeci şi nouă de zile, două intervenţii chirurgicale, folosirea scaunului cu rotile timp de trei luni, prezenţa problemelor de echilibru, limitările pe care leziunile din accident le-au generat în planul vieţii sale personale, în special în sfera activităţilor fizice; că leziunile suferite i-au cauzat reclamantului şi un prejudiciu estetic constând în dizarmonia înfăţişării sale generate de mersul defectuos, greoi, şchiopătat, de natură a provoca o suferinţă psihică suplimentară, acesta devenind, în urma accidentului suferit, o persoană tristă, irascibilă şi depresivă.

De asemenea, a mai reţinut instanţa de fond în rejudecare că pentru toate aceste suferinţe, sentimente şi emoţii negative pe care reclamantul le-a simţit, ca rezultat al evenimentului rutier, cuantumul daunelor morale acordate de către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor este insuficient, iar pe de altă parte, suma solicitată de către intimatul-reclamant cu titlu de daune morale, în cuantum de 312.123 RON este excesivă, astfel că a procedat la acordarea unor daune în sumă de 100.000 RON, apreciind că în acest mod se stabileşte un echilibru între prejudiciul moral produs şi despăgubirile acordate, în măsură să permită reclamantului atenuarea suferinţelor morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect s-a raportat la circumstanţele concrete ale cauzei şi a stabilit cuantumul daunelor morale acordate cu respectarea normelor incidente şi a limitelor fixate prin decizia de casare.

Din această perspectivă, recursul este nefondat, în condiţiile în care recurentul-pârât critică faptul că daunele morale nu au fost acordate conform sumelor stabilite în procedura internă, adoptată de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, pentru soluţionarea pe cale amiabilă a pretenţiilor şi acordarea daunelor morale izvorâte din vătămări corporale sau decese, or, prima instanţă a respectat sub acest aspect dispoziţiile deciziei de casare, stabilind un cuantum al daunelor morale în raport cu consecinţele accidentului rutier asupra intimatului-reclamant, fără a se limita la procedura internă stabilită de către FGA.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că în ceea ce priveşte cuantificarea şi acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reţine că fiecare cauză comportă particularităţile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege şi, de aceea, nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situaţie în care sunt vătămate drepturile cu conţinut nepatrimonial.

Cu alte cuvinte, întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizaţie pentru satisfacţie echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

În cauză, în rejudecare, prima instanţă a făcut o corectă apreciere a cuantumului lor, în raport cu circumstanţele particulare relevate de probatoriul administrat în speţă.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011 (în temeiul căruia a fost emisă decizia contestată), daunele morale se acordă "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România". În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Aşadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanţele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste şi echitabile, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Recurentul-pârât a contestat despăgubirile stabilite de instanţă pentru prejudiciul moral, invocând pragurile valorice stabilite prin Anexa nr. 2 la Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016, emisă de directorul general al Fondului de Garantare a Asiguraţilor. A susţinut recurentul că, raportat la numărul de 50-55 zile de îngrijiri medicale, stabilit prin certificatul medico-legal, necesar pentru vindecarea leziunilor post-traumatice suferite de reclamant, precum şi consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială etc., acesta se încadrează în situaţia acordării unei sume de 350 de RON pe fiecare zi de îngrijire medicală, însă instanţa de fond a apreciat că vătămarea suferită de reclamant a produs un prejudiciu moral mai mare.

Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi identificat vreun motiv de nelegalitate a soluţiei de fond prin care s-a dispus plata unei despăgubiri în sumă de 100.000 RON pentru prejudiciul moral suferit de reclamant, în condiţiile în care instanţa a motivat în mod corect soluţia adoptată, iar pe de altă parte, aceasta s-a conformat deciziei de casare.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a suferit o serie de consecinţe negative ale accidentului auto, indicate în cuprinsul sentinţei recurate, ceea ce face ca acordarea daunelor morale în cuantumul stabilit de către recurentul-pârât să fie inadecvată situaţiei relevate în speţă.

Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei, aspecte avute în vedere de către instanţa de fond la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate.

Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport cu circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de persoana păgubită şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

Prin urmare, pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia.

Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 390 din 21 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 390 din 21 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 20 octombrie 2022.