Nullity of cassation appeal for failure to articulate concrete grounds of illegality challenging child-rearing allowance norms

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30.07.2020 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea în parte a H.G. nr. 52/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 111/2010, privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, respectiv art. 22 alin. (7), astfel cum acestea au fost modificate/introduse prin H.G. nr. 449/2016, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 186/CA din 16 decembrie 2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, şi a anulat dispoziţiile art. 22 alin. (7) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobate prin H.G. nr. 52/19.01.2011.

De asemenea, a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, ca nefondată.

3. Cererile de recurs

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 186/CA din 16 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Guvernul României, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

În esenţă, consideră că în mod eronat instanţa a admis acţiunea faţă de Guvernul României, motivele analizate şi reţinute de către instanţă fiind nelegale.

Mai arată că a adoptat actul administrativ contestat la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi că se impunea admiterea cererii de intervenţie accesorie formulate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Invocă dispoziţiile art. 2 alin. (2), art. 3 din O.U.G. nr. 111/2010, art. II, III alin. (1) şi IV din Legea nr. 66/2014, H.G. nr. 449/2016, art. 22 alin. (1) şi (7) din H.G. nr. 52/2011, concluzionând că în speţă cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului acordat intimatei-reclamante a fost stabilit cu respectarea prevederilor legale în vigoare la momentul la care a solicitat dreptul, iar recalcularea indemnizaţiei pentru creşterea copilului se poate face doar pe baza documentelor depuse iniţial şi nu a adeverinţelor de venit eliberate după data depunerii cererii şi documentelor pentru solicitarea dreptului la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului.

3.2. Împotriva aceleiaşi sentinţe a formulat recurs incident intervenientul Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, solicitând, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii acţiunii, ca nefondate.

Susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra argumentelor pârâtului Guvernul României cu privire la fondul cauzei, motiv pentru care apreciază că sentinţa recurată nu îndeplineşte cerinţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., referitoare la arătarea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi care au condus la admiterea acţiunii reclamantei.

Critică respingerea de către instanţa de fond a cererii sale de intervenţie accesorie şi invocă textele de lege pentru care apreciază că cererea de chemare în judecată a reclamantei este nefondată.

4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata - reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursului principal, formulat de pârâtul Guvernul României, solicitând admiterea acesteia, iar pe fond, respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, consideră că recursul formulat de pârâtul Guvernul României este nemotivat în raport cu conţinutul argumentării din cererea de recurs, dat fiind faptul că nu au fost explicate criticile aduse sentinţei recurate şi nici modalitatea în care argumentele sale se încadrează în motivul de casare invocat.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Analizând cu prioritate excepţia nulităţii cererii de recurs formulate de către pârâtul Guvernul României, invocată de către intimata - reclamantă A. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând cererea de recurs formulată de către pârâtul Guvernul României, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o redare fidelă a întâmpinării depuse la fond în dosarul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la filele x, aspectele invocate făcând obiectul analizei primei instanţe, prin cererea de recurs nefiind adus niciun argument suplimentar care să se circumscrie motivelor de nelegalitate apte să conducă la casarea hotărârii recurate.

În acest sens, se constată că ultimele 3 paragrafe din pagina 2 a cererii de recurs, paginile 3, 4, 5 şi 6, precum şi primul paragraf din pagina 7 a cererii de recurs au fost preluate din întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond, după cum urmează: ultimele 3 paragrafe din pagina 3, paginile 4, 5, 6, 7 şi primele 2 paragrafe din pagina 8 a întâmpinării de la fond.

Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că pasajele ce nu au fost preluate din întâmpinare (pagina 1 şi primele 5 paragrafe din pagina 2 din cererea de recurs) nu conţin critici de nelegalitate aduse hotărârii recurate, ci reprezintă consideraţii teoretice cu caracter general, precum şi nemulţumirea recurentului-pârât faţă de soluţia instanţei de fond, ce nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate apte să conducă la casarea hotărârii recurate.

Cu alte cuvinte, susţinerile din cererea de recurs nu pot face obiectul căii de atac a recursului în lipsa unor critici concrete aduse legalităţii hotărârii recurate.

Pe de altă parte, nici simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, cât timp criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

În speţă, în raport cu motivul de casare invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât nu a arătat care sunt normele de drept material ce au fost, în opinia sa, încălcate sau aplicate greşit de către prima instanţă şi nici argumentele pentru care a apreciat în acest mod.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât argumentele recurentului-pârât nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind verificarea aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Deoarece recurentul-pârât Guvernul României nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul acest recurs.

2.2. Cu privire la recursul declarat de intervenientul accesoriu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Înalta Curte constată că potrivit art. 67 alin. (4) din C. proc. civ., "Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond".

În faţa instanţei de fond, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a depus o cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, ce a fost respinsă prin sentinţa recurată, ca nefondată.

Având în vedere că instanţa de recurs a constatat nul recursul principal formulat de pârâtul Guvernul României, Înalta Curte constată că în privinţa recursului intervenientului accesoriu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale devin aplicabile dispoziţiile art. 67 alin. (4) din Codul de procedură, calea de atac formulată de intervenient fiind neavenită.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului incident, invocată de către reprezentantul intimatei-reclamante în şedinţa publică de la termenul de judecată din data de 20 octombrie 2022, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea acesteia sau a celorlalte susţineri din recursul incident, câtă vreme acesta este neavenit, în condiţiile în care s-a constatat nulitatea recursului principal.

Prin urmare, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. raportat la art. 67 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca neavenit, recursul declarat de intervenientul accesoriu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

2.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul principal declarat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 186/CA din 16 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

De asemenea, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. raportat la art. 67 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca neavenit, recursul declarat de intervenientul accesoriu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale împotriva aceleiaşi sentinţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul principal declarat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 186/CA din 16 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul incident formulat de intervenientul accesoriu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale împotriva aceleiaşi sentinţe, ca neavenit.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 20 octombrie 2022.