Tardiness of property restitution option: payment-title claim barred for missing statutory deadline.

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea formulată la data de 20.04.2017 reclamantul A. succesor al autorului B., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat instanţei de contencios administrativ constatarea refuzului nejustificat ANRP de a soluţiona favorabil Notificarea sa prin care a solicitat emiterea în condiţiile disoziţiilor art. 41 din Legea nr. 165/2013 a titlurilor de plată aferente tranşelor anuale scadente la data formulării notificării şi anume 24.11.2016; obligarea pârâtei ANRP la emiterea în condiţiile dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 165/2013 a titlurilor de plată aferente tranşelor anuale scadente la data soluţionării cauzei, corespunzător creanţei stabilite prin Decizia nr. 5363/30.06.2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii de 200 RON pe zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti; obligarea pârâtei ANRP la plata dobânzii legale conform ratei de scont a BNR, în principal, începând cu data de 28.12.2016 ca urmare a împlinirii termenului de 30 de zile acordat de reclamant prin notificare pârâtei 1, notificare care echivalează cu punerea în întârziere a pârâtei 1, sau, în subsidiar, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată; obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice (în reprezentarea Statului Român) la punerea efectivă în plată a reclamantului în cel mult 180 de zile de la data emiterii titlurilor de plată de către pârâta 1.

Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată cu privire la emiterea titlurilor de plată aferente deciziei CCSD nr. 5363/30.06.2009.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1613 din 3 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia tardivităţii şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A. succesor al autorului B. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor, ca tardiv introdusă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1613 din 3 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal reclamanţii C., D. şi E., în calitate de moştenitori ai defunctului A. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei sre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate, şi în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În opinia recurentului, excepţia invocată de intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, şi anume tardivitatea depunerii cererii de emitere a titlului de plată conform vechiul cadru normativ şi nu a cererii de chemare în judecată nu poate fî primită nici sub aspectul termenului, recurentul depunând cererea în vederea constituirii dosarului de opţiune în termenul legal de 3 ani de zile de la data comunicării titlului de plată la adresa recurentului din Germania şi anume la data de 14.06.2012, moment care întrerupe cursul prescripţiei, toate actele depuse ulterior la dosarul de opţiune fiind considerate a fi depuse în termenul legal, iar în al doilea rând nu poate fi primită excepţia invocată pentru că actualul cadru legal, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România abrogă în mod expres dispoziţiile Legii nr. 247/2005 cuprinse în Titlul VII. iar recurentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013, modificată.

Mai mult de atât, susţine recurentul, dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 165/2013, dispoziţii legale aplicabile speţei în cauză, dispun în cadrul alin. (4) că titlul de plată se emite de către ANRP în condiţiile alin. (1) şi (2), şi anume plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele deja aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu dala de 1 ianuarie 2014, iar cuantumul unei tranşe nu poate fi mai mic de 20.000 RON, în conformitate cu dispoziţiile alin. (2)1, introdus de pct. 3 al articolului unic din Legea nr. 251/23.12.2016. În acest sens titlul de plată se emite de ANRP şi se plăteşte de Ministerul Finanţelor Publice, în cel mult 180 de zile de la emitere.

Aceste dispoziţii legale recunosc aşadar, dreptul celor care au deja un titlu de despăgubire, aşa cum este situaţia recurentului, de a beneficia, fără nicio excepţie de emiterea titlului de plată corespunzător. Drept urmare, actuala Lege nr. 165/2013 modificată nu mai impune parcurgerea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, această procedură fiind în continuare obligatorie doar în situaţia unei cereri prin care se solicită emiterea unui litiu de despăgubiri şi nu a unui titlu de plată cum este în speţa de faţă.

Susţine recurentul că a primit un răspuns în scris de la ANRP la data de 13.03.2017 prin care i se refuza emiterea unui titlu de plată motivat de faptul că, titlul de despăgubire nu ar fi fost valorificat în termenul de 3 ani de la comunicarea acestuia.

Precizează recurentul că, în aceste condiţii este fără putinţă de tăgadă că intimata ANRP a refuzat să dea curs solicitărilor recurentului, cum de altfel cu rea voinţă nu a dat curs nici solicitărilor instanţei de a depune la dosarul cauzei dosarul administrativ de opţiune.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin cererea de recurs formulată în prezenta cauză, recurentul susţine, faptul că a depus în termenul legal de 3 ani toate actele necesare în vederea valorificării titlului de despăgubire.

A mai susţinut recurentul-reclamant faptul că nu poate fi primită excepţia tardivităţii invocată, pentru că actualul cadru legal, respectiv Legea nr. 165/2013 abrogă prevederile Legii nr. 247/2005.

Referitor la acest aspect, instanţa de fond a reţinut, în mod corect, faptul că pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 165/2013, respectiv de emiterea şi încasarea efectivă a titlurilor de plată, recurentul-reclamant ar fi trebuit să formuleze în interiorul termenului de 3 ani, dosar de opţiune în condiţiile prevăzute de Legea nr. 247/2005.

Deşi recurentul-reclamant A. susţine că ar fi depus, în termenul legal, toate documentele în vederea formulării dosarului de opţiune, atât intimata-pârâtă ANRP, prin actele prezente la dosar şi prin corespondenţa purtată cu acesta, cât şi instanţa, prin analiza dosarului administrativ, au ajuns la concluzia că recurentul-reclamant nu a fost prezent la sediul ANRP.

Într-adevăr, se constată că recurentul-reclamant a transmis adrese electronice către instituţia intimată, ANRP, dar, cu toate acestea, nu a îndeplinit conduita prevăzută de lege pentru formularea opţiunii, motiv pentru care a ieşit din termenul legal prevăzut.

Instanţa, în considerentele hotărârii recurate a reţinut, în mod corect că:"Din verificările actelor depuse la dosar, Curtea retine că din nici un înscris nu rezultă că reclamantul ar fi depus personal cererea de opţiune, însoţită de documentele prevăzute deart. 182 lit. a) din aceeaşi lege. În acest sens, Curtea apreciază că înscrisurile depuse la filele x din vol. I al dosarului sunt lipsite de concludenţă, în contextul în care, din corespondenţa purtată între părţi reiese că documentaţia ce însoţea cererea de opţiune a fost returnată tocmai datontă faptului că nu a fost depusă personal de reclamant".

Prin urmare, instanţa de fond, în mod corect, a reţinut faptul că intima-pârâtă se opune la emiterea titlului de plată aferent Deciziei nr. 5363/30.06.2009, cu motivarea că recurentul-reclamant nu a valorificat titlul în termen de 3 ani de la emitere, conform art. 181 alin. (4) din Cap. V, Titlul VIl al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii C., D. şi E., în calitate de moştenitori ai defunctului A., împotriva sentinţei civile nr. 1613 din 3 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2022.