Incompatibility of insolvency practitioner holding de facto management position: conflict of interest and disciplinary complaint scope

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă - Instanţa Superioară de Disciplină, B. - practician în insolvenţă, C. - practician în insolvenţă, D. - practician în insolvenţă, E. - practician în insolvenţă, a solicitat anularea deciziei nr. 19 din data de 25.09.2020 a Instanţei Superioare de Disciplină U.N.P.I.R. comunicată la data de 10.12.2020, prin intermediul căreia s-a respins sesizarea disciplinară împotriva pârâtului B..

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1320 din 28 septembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii E., B., C., D. şi Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă-Instanţa Superioară de Disciplină, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1320 din data de 28.09.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în tot a hotărârii recurate cu consecinţa admiterii cererii astfel cum a fost formulată.

Prin primul motiv de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut că viciile motivării sunt de natură a atrage nulitatea instituită de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. şi derivă din contradictorialitatea manifestată la nivelul considerentelor hotărârii atacate.

Concret, aceasta rezidă din inconsecvenţa raţionamentului instanţei de fond care, după ce reproduce temeiurile de drept care consacrau starea de incompatibilitate a practicianului în insolvenţă împotriva căruia s-a plâns, a reţinut faptul că pentru nici una dintre cele două cauze de incompatibilitate invocate "..reclamanta nu a precizat textul legal care îl prevede..." .

Aceeaşi deficienţă a motivării rezidă şi din faptul că, deşi a expus clar situaţia de fapt care atrăgea o anumită încadrare juridică, cum este cea derivată din faptul că în perioada scursă între cele două proceduri de insolvenţă, intimatul a îndeplinit atribuţii specifice unei persoane dintre organele de conducere ale societăţii, în ciuda faptului că mandatul său încetase odată cu pronunţarea hotărârii de închidere a procedurii, situaţie care atrăgea incidenţa incompatibilităţii prevăzuta de art. 28 alin. (3) teza finală din O.U.G. nr. 86/2006, instanţa de fond a conchis doar că nu s-a indicat temeiul legal.

Şi în privinţa conflictului de interese care genera în condiţiile art. 29 alin. (1) din O.U.G. nr. 86/2006 obligaţia practicianului în insolvenţă de a se abţine de la dobândirea calităţii de administrator judiciar în cea de a doua procedură, instanţa de fond şi-a motivat soluţia în aceeaşi modalitate, deşi situaţia de fapt, dovedită, vadea preexistenţa şi a acestei stări de incompatibilitate a intimatului.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se arată că, hotărârea atacată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 73 lit. o) şi ale) art. 28 alin. (3), precum şi art. 29 din O.U.G. nr. 86/2006.

Astfel, situaţia de fapt pe deplin dovedită, contura existenţa unui conflict de interese astfel cum acesta este definit de Secţiunea a 4 a art. 11 din Codul de Etică Profesională şi Disciplină a UNPIR - anexa 2 la statut, în măsura în care intimatul, practician desemnat în a doua procedură de insolvenţă a aceleaşi debitoare trebuia să analizeze activitatea acesteia şi să se pronunţe cu privire la cauzele apariţiei celei de a doua stări de insolvenţă cu indicarea persoanelor responsabile de aceasta.

Perioada ce trebuia analizată de practicianul în insolvenţă, respectiv cei doi ani anteriori deschiderii celei de a doua proceduri, se suprapunea însă perioadei în care intimatul exercitase supravegherea activităţii debitoarei şi avizase toate actele acesteia în prima procedură de insolvenţă, dar şi perioadei în care intimatul practician în inolvenţă gestionase patrimoniul societăţii, făcând plăţi însemnate din conturile falitei, pentru o perioadă îndelungată, în ciuda faptului că mandatul său încetase ca efect al pronunţării hotărârii de închidere a primei proceduri de insolvenţă.

Ca atare, la momentul deschiderii celei de a doua proceduri de insolvenţă era cât se poate de actuală obligaţia intimatului de a se abţine, obligaţie derivată atât din văditul conflict de interese expus mai sus, cât şi din incompatibilitatea grefată pe exercitarea fără mandat de către intimat a unei poziţii asimilabile organului de conducere al societăţii în perioada prezumată de legiuitor drept suspectă (art. 28 alin. (3) teza finală din O.U.G. nr. 86/2006).

De altfel, terminologia utilizată de legiuitor, aceea de funcţii sau poziţii similare, conduc la concluzia că domeniul de aplicare a normei ce consacră incomplatibilitatea vizează şi persoanele care exercita în fapt atribuţii de conducere fără a deţine şi vreo funcţie în acest sens.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi pe fond admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi B. şi Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Instanţa Superioară de Disciplină au formulat întâmpinări faţă de cererea de recurs, solicitând respingerea acesteia ca nefondată şi menţinerea soluţiei instanţei de fond ca legală şi temeinică.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat răspuns la întâmpinarea UNPIR, solicitând admiterea recursului şi casarea în tot a hotărârii recurate.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a apărărilor formulate prin întâmpinări şi prin răspunsul la întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea deciziei nr. 19 din data de 25.09.2020 a Instanţei Superioare de Disciplină U.N.P.I.R. comunicată la data de 10.12.2020, prin intermediul căreia s-a respins sesizarea disciplinară împotriva pârâtului B..

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii, reţinând în esenţă că, atât timp cât prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat exclusiv anularea deciziei nr. 19 din 25.09.2020 nu şi obligarea pârâtei Instanţa Superioară de Disciplină la soluţionarea celei de-a doua sesizări, nu sunt incidente prevederile art. 6 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că nu s-a atacat un act emis de Instanţa Locală de Disciplină sau de către membrii acesteia.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, prin primul motiv de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut că viciile motivării sunt de natură a atrage nulitatea instituită de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. şi derivă din contradictorialitatea manifestată la nivelul considerentelor hotărârii atacate.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă arată că inconsecvenţa raţionamentului instanţei de fond rezultă din faptul că, după ce a reprodus temeiurile de drept care consacrau starea de incompatibilitate a practicianului în insolvenţă împotriva căruia s-a plâns, a reţinut faptul că pentru nici una dintre cele două cauze de incompatibilitate invocate "..reclamanta nu a precizat textul legal care îl prevede..." .

Pe de o parte, Înalta Curte constată că deşi prima instanţă a consemnat faptul că reclamanta nu a precizat textul legal care prevede starea de incompatibilitate/conflict de interese a primului motiv, această stare de incompatibilitate a pârâtului B. a fost analizată de către Instanţa Superioară de Disciplină din perspectiva dispoziţiilor art. 73 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, iar de către instanţa de fond din perspectiva dispoziţiilor O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea practicienilor în insolvenţă, care a concluzionat că, recurenta-reclamantă nu a precizat temeiul legal în baza căruia practicianul în insolvenţă poate fi asimilat cu una dintre persoanele care au deţinut calitatea de administrator, asociat, acţionar, director sau membru în consiliul de administraţie ori alte funcţii sau poziţii similare la S.C. F. S.R.L. pentru a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 28 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006.

De fapt, la acest temei legal s-a referit prima instanţă atunci când a constatat că recurenta-reclamantă nu a precizat textul de lege care prevede starea de incompatibilitate a intimatului-pârât B..

Pe de altă parte, Înalta Curte fiind datoare potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., a da o calificare juridică corectă solicitărilor părţilor, constată că, de fapt, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., vizează nerespectarea exigenţelor dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi se încadrează în punctul 6 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Din această perspectivă însă, recursul este nefondat, considerentele explicând în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

Reţine Înalta Curte că, cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.

Prin urmare, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului în privinţa criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 73 lit. o) şi ale) art. 28 alin. (3), precum şi art. 29 din O.U.G. nr. 86/2006.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 73 lit. o) din O.U.G. nr. 86/2006 "constituie abateri disciplinare următoarele fapte: o) exercitarea de către practicianul în insolvenţă incompatibil a oricărei activităţi prevăzute la art. 11 în competenţa practicienilor în insolvenţă compatibili."

Potrivit art. 26 din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă:

"(11) Practicienii în insolvenţă incompatibili nu pot exercita atribuţiile prevăzute de lege în competenţa lor şi nu pot fi aleşi în organele de conducere ale UNPIR şi filialelor acesteia, pe perioada existenţei stării de incompatibilitate."

Conform art. 28 alin. (3) din acelaşi act normativ:

"Nu poate fi numită în calitate de practician în insolvenţă la o persoană juridică persoana care a deţinut calitatea de administrator, asociat, acţionar, director sau membru în consiliul de administraţie ori alte funcţii sau poziţii similare la acea persoană juridică."

Potrivit dispoziţiilor art. 29 din acelaşi act normativ:

"în cadrul procedurii insolvenţei, practicianul este obligat să se abţină, sub sancţiunea suspendării din profesie, dacă: a) se află în stare de incompatibilitate profesională sau conflict de interese, astfel cum sunt acestea definite în Statut şi în Codul de etică profesională; b) se află în unul dintre cazurile prevăzute la art. 27 din C. proc. civ., cu excepţia celui prevăzut la art. 27 pct. 7."

Analizând sentinţa recurată în raport de aceste dispoziţii, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect a reţinut că, de fapt, recurenta-reclamantă critică maniera în care au decurs raporturile comerciale dintre părţile litigiilor din materia insovenţei, concluziile judecătorului sindic şi tinde la o reverificare a probelor administrate în cadrul procedurii de insolvenţă pentru a demonstra că practicianul în insolvenţă a acţionat în mod nelegal, ceea ce excede cadrului procedurii disciplinare.

De asemenea, Înalta Curte constată că atribuţiile exercitate de intimatul-pârât B. în calitatea sa de administrator judiciar, nu pot fi considerate ca fiind exercitate în calitate de organ de conducere al S.C. F. S.R.L., atât timp cât intimatul-pârât B. a fost numit administrator judiciar în cadrul procedurii generale de insolvenţă, iar organului de conducere al societăţi comerciale a fost constituit în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea corectă a principiilor de drept ce guvernează procesul de drept administrativ.

7. Temeiul de drept al soluţiei ponunţate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1320 din 28 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1320 din 28 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2022.