Recalculation of public sector salary allowances and recovery of wage differences with inflation and interest

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

Primul ciclu procesual

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.08.2017, sub numărul x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei au solicitat următoarele:

- modificarea în parte a Ordinului nr. 1477/C/2017, emis de Ministrul Justiţiei;

- obligarea la emiterea unor noi ordine de salarizare individuale: prin care să se recalculeze indemnizaţiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 09.04.2015 şi până la data de 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON; prin care să se recalculeze indemnizaţiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.12.2015 şi până la data de 30.09.2916, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015; în cazul reclamantelor H. şi I., data până la care se solicită recalcularea este de 14 iulie 2016, respectiv 1 septembrie 2016 (dată la care acestea s-au aflat în concediu de creştere a copilului până la 2 ani, potrivit Ordinului Ministrului justiţiei nr. 2621/C/12.07.2016, respectiv potrivit Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 3273/C/17.08/2016, anexate);

- repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale, reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu 09.04.2015 şi până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 4844/08.12.2017, Curtea de Apel Bucureşti - (veche) secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea; a anulat în parte Ordinul nr. 1477/C/2017 emis de Ministrul Justiţiei, în sensul obligării acestuia la emiterea de noi ordine de salarizare pe numele reclamanţilor, prin care să se recalculeze drepturile salariale ale acestora începând cu data de 9.04.2015, prin raportarea la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% începând cu data de 1.12.2015, potrivit Legii nr. 293/2015; a fost respinsă cererea de reparare a prejudiciului, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei.

Prin decizia civilă nr. 331/23.01.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul formulat pârâtul Ministerul Justitiei; a admis recursul formulat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M.; a casat, în parte, sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea cererii privind repararea prejudiciului.

Al doilea ciclu procesual

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 24.06.2020 sub numărul x/2017*.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 392 din 21 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea privind repararea prejudiciului formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei; a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la repararea prejudiciului cauzat reclamanţilor, reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare (stabilită conform sentinţei civile nr. 4844/08.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a veche) şi indemnizaţia de încadrare plătită în fapt reclamanţilor, începând cu data de 09.04.2015 şi până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 392 din 21 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, a solicitat instanţei de recurs să constate că, la acest moment, pretenţiile reclamanţilor au fost satisfăcute şi ca urmare acţiunea acestora a rămas fără obiect.

Astfel, în favoarea personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Ministerului Justiţiei, printre care se găsesc şi intimaţii-reclamanţi, a fost emis Ordinul ministrului justiţiei nr. 304/C/25.01.2019, dat în aplicarea OMJ nr. 2118/C/2018

A menţionat recurentul că OMJ nr. 2118/C/2018 a fost pus în executare pentru personalul de specialitate juridică cu începere de la data de 1.07.2018, în sensul că această categorie de personal a primit drepturile salariale majorate pentru luna iulie 2018, în luna august, corespunzător valorii de referinţă sectorială 463,5 RON, valoare superioară celei de 405 RON, majorată cu 10% începând cu 01.12.2015, potrivit Legii nr. 293/2015.

A învederat, de asemenea, că în Monitorul Oficial nr. 106/12.02.2019 a fost publicată O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei - respectiv pentru perioada 09.04.2015 - 30.06.2018.

Recurentul a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamanţi ca rămasă fără obiect.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere susţinerile recurentului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a susţinut în recursul formulat că, urmare a emiterii Ordinului nr. 304/C/2019, în aplicarea OMJ nr. 2118/C/2018, acţiunea reclamanţilor a rămas fără obiect, susţinere pe care Înalta Curte o apreciază a fi neîntemeiată.

Potrivit art. 29 din C. proc. civ., acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, iar art. 32 din acelaşi cod reglementează condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune, una dintre acestea fiind formularea unei pretenţii. Aşadar, unul dintre elementele acţiunii civile, este, alături de părţi şi cauză, obiectul acţiunii, respectiv pretenţia concretă a reclamantului, condiţie generală care vizează orice cerere injustiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

Obiectul acţiunii civile de faţă este reprezentat de pretenţia reclamanţilor de a le fi recunoscute drepturile salariale, în cuantumul stabilit în conformitate cu textele de lege indicate în acţiune, prin anularea în parte a ordinului colectiv şi emiterea unor noi ordine de salarizare individuale, precum şi de pretenţia de a le fi reparat prejudiciul cauzat prin neaplicarea dispoziţiilor legale.

În raport cu susţinerile recurentului şi cu probele administrate la dosar, reţine Înalta Curte că, la data de 25.01.2019, a fost emis Ordinul ministrului Justiţiei nr. 304/C/2019 .

Prin art. 1 al acestui ordin s-a statuat, la alin. (1), că în perioada 09.04.2015-30.11.2015, drepturile salariale ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, din cadrul Ministerului Justiţiei, se stabilesc prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, conform celor prevăzute în anexa la prezentul ordin.

La alin. (2) s-a statuat că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, drepturile salariale ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, din cadrul Ministerului Justiţiei, se stabilesc prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON, conform celor prevăzute în anexa la prezentul ordin, iar la alin. (3) că în perioada 01.01.2018-30.03.2018, drepturile salariale ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, din cadrul Ministerului Justiţiei, se recalculează, conform celor prevăzute la alin. (2).

La art. 3 din ordin s-a prevăzut că plata diferenţelor băneşti rezultate din aplicarea prezentului ordin se realizează numai după alocarea sumelor corespunzătoare în bugetul Ministerului Justiţiei, în acord cu prevederile legale care reglementează finanţele publice.

Înalta Curte constată că prin ordinul menţionat s-a dispus recalcularea indemnizaţiei reclamanţilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială chiar mai mare decât cea solicitată prin cererea depusă la dosar.

Socotind ordinul menţionat o punere în executare parţială a sentinţei civile nr. 4844/08.12.2017, Înalta Curte nu poate primi excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, având în vedere că pretenţiile reclamanţilor nu se referă numai la recunoaşterea beneficiului unei indemnizaţii de încadrare brute lunare stabilite prin raportare la o anumită VRS, la emiterea unor noi ordine de salarizare, ci şi la plata diferenţelor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie şi la care să se aplice dobânda legală penalizatoare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că ordinul emis de Ministerul Justiţiei poate fi calificat ca act de achiesare la unul dintre capetele cererii de chemare în judecată, iar nu ca motiv de respingere a acţiunii reclamanţilor ca lipsită de obiect.

În contextul celor anterior arătate, înalta Curte constată că deşi au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de reclamanţi, fiind realizată una dintre pretenţiile deduse judecăţii, prin sentinţa recurată, pronunţată în al doilea ciclu procesual, s-a stabilit în sarcina pârâtului şi obligaţia subsecventă de plată către reclamanţi a diferenţelor salariale dintre drepturile achitate acestora începând cu data de 09.04.2015 şi cele stabilite prin sentinţa civilă nr. 4844/08.12.2017, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, la dosar nefiind depuse şi dovezile de îndeplinire a acestei obligaţii.

De asemenea, Înalta Curte, văzând că ordinul în discuţie a recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09 aprilie 2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială, împărtăşind opinia judecătorului fondului, observă că, prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziţii de salarizare cu indemnizaţia de încadrare raportată la valorile de referinţă sectoriale cuvenite, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamanţilor, în înţelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condiţiile angajării răspunderii pârâtului fiind îndeplinite.

Astfel, în mod corect a fost obligat pârâtul la plata diferenţelor de drepturi, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

În privinţa cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflaţie, precum şi a cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Prin urmare, în mod judicios, prima instanţă a dispus ca sumele datorate să fie actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Referitor la celelalte critici formulate cu privire la O.U.G. nr. 3/2019, se constată că acestea ţin de executarea, respectiv modalitatea de executare a hotărârii, efectuarea plăţii reprezentând o chestiune care priveşte executarea obligaţiei, iar nu stabilirea acesteia.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 392 din 21 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2021.