Salary arrears award upheld but lump-sum payment order annulled for phased disbursement under GEO 3/2019.

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., şef serviciu în cadrul Serviciului de Probaţiune Gorj, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei, a formulat plângere împotriva modului de soluţionare a contestaţiei sale cu privire la Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 privind stabilirea drepturilor salariale începând cu 01.01.2018, în temeiul art. 7 alin. (2) din cap. VIII, Secţiunea 1 - "Familia ocupaţională de funcţii bugetare "justiţie" şi curtea constituţională" din Legea-cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să dispună:

- anularea dispoziţiilor din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor sale salariale;

- obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou Ordin în ceea ce o priveşte, prin care să fie stabilite drepturile sale salariale în concordanţă cu dispoziţiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază;

- obligarea Ministerului Justiţiei (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispoziţiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunţată în acest dosar, precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei;

- obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale ale subsemnatei, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflaţiei;

- obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi alin. (2)1 din Ordonanţa Guvernului nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;

- obligarea Ministerului Justiţiei şi a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata cheltuielilor ocazionate de proces.

Reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei, în temeiul dispoziţiile art. 204 C. proc. civ., a formulat cerere de modificare a cererii introductive, în sensul că a solicitat:

- să se ia act că primul petit din cererea introductivă, respectiv solicitarea de "Anularea dispoziţiilor din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale ale subsemnatei" a rămas fără obiect, pârâta MJ modificând dispoziţiile acestui ordin în cursul judecăţii;

- să se ia act că petitul al doilea din cererea introductivă, respectiv "Obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou Ordin în ceea ce mă priveşte, prin care să fie stabilite drepturile sale salariale în concordanţă cu dispoziţiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază" a rămas fără obiect, întrucât pârâta MJ a emis acest ordin pe parcursul judecăţii;

- înţelege să modifice petitul al treilea, în sensul:

"Obligarea Ministerului Justiţiei (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plăţii drepturilor salariale restante, în conformitate cu dispoziţiile noului ordin ce a fost emis (prin care mi se acordă un cuantum total al sporurilor de 30% începând din ianuarie 2018), precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei";

- înţelege să modifice petitul al patrulea, în sensul de "a obliga Direcţiei Naţională de Probaţiune la plata drepturilor salariale restante ale subsemnatei, în conformitate cu noul ordin ce a fost emis (în care a fost prevăzut un cuantum total al sporurilor de 30% începând din ianuarie 2018), sume actualizate cu rata inflaţiei".

- înţelege să menţină petitul al cincilea, acela de "Obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea, la sumele cuvenite, a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi alin. (2)1 din Ordonanţa Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar".

- înţelege să menţină petitul referitor la Obligarea Ministerului Justiţiei şi a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata cheltuielilor efectuate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 456 din 8 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Admite excepţia rămânerii fără obiect a capetelor 1 şi 2 ale cererii de chemare în judecată.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului în privinţa capătului de cerere referitor la obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei în calitate de ordonator principal de credite să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator secundar de credite) sumele necesare plăţii drepturilor salariale în conformitate cu dispoziţiile noului ordin de salarizare.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta A., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Serviciul de Probaţiune Gorj, în Loc. Târgu Jiu, str. x, jud. Gorj, în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI cu sediul în Bucureşti şi DIRECŢIA NAŢIONALĂ DE PROBAŢIUNE DIN CADRUL MINISTERULUI JUSTIŢIEI, cu sediul în Bucureşti.

Obligă pârâtul Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor dintre drepturile salariale stabilite iniţial prin Ordinul 603/C din 08.02.2018 şi apoi prin Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018 respectiv nr. 3396/C/2018, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie precum şi la plata dobânzii legale care va fi calculată de la data scadenţei până la data plăţii efective.

Respinge capetele de cerere privind anularea dispoziţiilor Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor sale salariale şi obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou ordin prin care să fie stabilite drepturile salariale ale reclamantei în conformitate cu prevederile Legii 153/2017 respectiv la salariul care i-a fost stabilit începând cu 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază, ca rămase fără obiect.

Respinge cererea de obligare a pârâtului Ministerul Justiţiei în calitate de ordonator principal de credite să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator secundar de credite) sumele necesare plăţii drepturilor salariale în conformitate cu dispoziţiile noului ordin de salarizare ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Respinge cererea de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată."

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 456 din 8 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

3.1. Cu privire la soluţia de obligare la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 2883/C/19.07.2018, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi plata dobânzii legale

3.1.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a arătat că prima instanţă a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în raport cu dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., care reglementează principiul disponibilităţii şi limitele învestirii instanţei.

Astfel, a apreciat că soluţia primei instanţe de obligare a pârâtei la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 2883/C/2018 este nelegală, întrucât, pentru a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar să existe o solicitare în acest sens din partea reclamantei, respectiv să analizeze fondul cauzei, condiţie care nu este îndeplinită pentru că instanţa a fost învestită cu anularea (rectificarea) OMJ nr. 603/C/2018.

3.1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte soluţia de obligare la plata sumelor reprezentând diferenţe salariale cuvenite ca urmare a emiterii Ordinului MJ nr. 2883/C/19.07.2018 actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, în lipsa unui refuz nejustificat din partea pârâţilor.

De asemenea, în ceea ce priveşte actualizarea diferenţelor de drepturi cu rata inflaţiei şi cea de plată a dobânzii legale, potrivit OMJ nr. 2283/C/2018, au fost încălcate dispoziţiile O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei.

3.2. Cu privire la soluţia de obligare la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/19.07.2018, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi plata dobânzii legale a invocat încălcarea normelor de drept material, respectiv dispoziţiile art. 1357 alin. (1) C. civ., care obligă creditorul la repararea prejudiciului doar în situaţia întrunirii răspunderii civile.

În speţă, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 1357 C. civ., nefiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru ca Direcţia să fie obligată la plata dobânzii legale şi a actualizării cu rata inflaţiei, întrucât OMJ nr. 3396/C/2018 produce efecte de la data de 01.01.2018, moment la care nu exista o obligaţie legală de a acorda sporurile în cuantum maxim de 30%. Decizia instituţională a acordării sporurilor, prin OMJ nr. 603/C/2018, este una de oportunitate, luată conform art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017.

Ca urmare, a apreciat că în mod greşit s-a dispus actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei, care, deşi reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plaţii, nu există o obligaţie legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor în discuţie, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii.

În ceea ce priveşte plata dobânzilor legale a arătat că acestea reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu se poate vorbi de o neexecutare a acesteia, aşa încât nici plata acestora nu se justifică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acesta include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Aminteşte Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta invocă faptul că prima instanţă în mod greşit a dispus obligarea acesteia la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 2883/C/2018 fiind necesar să existe o solicitare în acest sens din partea reclamantei, respectiv o analiză a fondul cauzei, condiţie care nu este îndeplinită pentru că instanţa a fost învestită cu anularea (rectificarea) OMJ nr. 603/C/2018.

Ori, cu privire la fondul cauzei, instanţa de fond a analizat şi soluţionat capătul de cerere nr. x al acţiunii, respectiv cel prin care reclamanta a solicitat obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale în conformitate cu noul ordin care va fi emis.

Constatând că, ulterior introducerii acţiunii, au fost emise la data de 19.07.2018 şi data de 30.08.2018 Ordinul nr. 2883/C şi, respectiv, Ordinul 3396/C, prin care Ministerul Justiţiei a stabilit drepturile salariale ale personalului de probaţiune şi implicit şi ale reclamantei începând cu data de 01.01.2018, precum şi faptul că pârâţii nu au invocat şi nu au făcut dovada achitării diferenţelor dintre drepturile salariale stabilite iniţial prin Ordinul 603/C din 08.02.2018 şi Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, prima instanţă a admis acest capăt de cerere, obligând pârâtul Direcţia Naţională de Probaţiune să achite reclamantei diferenţele dintre drepturile salariale stabilite iniţial prin Ordinul 603/C din 08.02.2018 şi Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, respectiv Ordinul nr. 2883/C.

În aceste condiţii, prima instanţă s-a pronunţat asupra capetelor de cerere astfel cum au formulate, în limita învestirii. Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reproşa primei instanţe că ar fi încălcat prevederile art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., în cauză fiind respectate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil.

Nefondate sunt şi criticile referitoare la soluţia instanţei de obligare la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/19.07.2018, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi plata dobânzii legale, critici circumscrise motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, prin OMJ nr. 3396/C/2018 a fost modificat OMJ nr. 603/C/2018, sporurile cuvenite reclamantei fiind acordate retroactiv, începând cu data de 01.01.2018. Aşadar, emiterea OMJ nr. 3396/C/2018 are drept consecinţă recunoaşterea drepturilor salariale în cuantumul solicitat de către reclamantă, ceea ce se reflectă în obligaţia angajatorului de a achita acesteia diferenţele dintre drepturile salariale stabilite prin ordinul iniţial şi cele stabilite prin ordinul ulterior, precum şi de a acoperi orice prejudiciul suferit de reclamantă prin acordarea cu întârziere a drepturilor salariale complete.

Prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.. În speţă, repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă prin lipsirea acesteia de drepturile salariale cuvenite potrivit legii cuprinde trei componente: plata diferenţelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naţionale, echivalent al ratei inflaţiei; plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

Argumentul pârâtei referitor la inexistenţa faptei ilicite, ca urmare a inexistenţei unei obligaţii legale de acordare a sporurilor în procent maxim de 30% nu poate fi primit, fiind rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017. Acest drept a fost recunoscut reclamantei chiar de către ordonatorul principal de credite - Ministerul Justiţiei, care, în condiţiile art. 4 şi 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, a procedat la emiterea OMJ nr. 3396/C/2018, prin care s-au acordat sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, sporul pentru risc, suprasolicitare neuropsihică şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, cu începere de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017.

În schimb, Înalta Curte găseşte întemeiată critica din recurs referitoare la faptul că soluţia instanţei de fond de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor dintre drepturile salariale stabilite iniţial prin Ordinul 603/C din 08.02.2018 şi Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, respectiv Ordinul nr. 2883/C, s-a realizat cu încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 3/2019, care stabilesc o plată eşalonată a acestor sume.

Astfel, din perspectiva dispoziţiilor O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţie, soluţia instanţei de fond este nelegală, având în vedere că diferenţele ar trebui achitate integral, printr-o plată unică, iar nu eşalonat aşa cum prevede acest act normativ.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului, în baza art. 496 C. proc. civ., casarea în parte a sentinţei atacate, şi, în rejudecare, înlăturarea din sentinţă a dispoziţiei privind obligaţia de plată a diferenţelor salariale cu nerespectarea eşalonării legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 456 din 8 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Înlătură dispoziţia referitoare la obligaţia de plată a diferenţelor salariale cu nerespectarea eşalonării legale.

Menţine în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2021.