Insurance claim forfeiture: 90-day deadline for payment request to insurance guarantee fund runs from finality of civil judgment establishing claim

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat anularea deciziei FGA nr. 23624/27.05.2020 prin care i s-a respins cererea de plată nr. x/24.03.2020 pentru suma de 5530 RON.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 490 din data de 6 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 490 din data de 6 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că, în mod greşit a reţinut prima instanţă faptul că cererea de plată ar fi fost depusă tardiv, întrucât acesta a luat act de hotărârea de deschidere a procedurii falimentului la data de 17.03.2017, atunci i-a fost comunicată, şi fără a se afla în culpă, în mod evident la data formulării era în termen.

Celelalte susţineri ale instanţei sunt pe lângă obiectul judecăţii.

Dispoziţiile Legii nr. 503/2004 se completează cu cele ale Legii nr. 85/2014, care arată că termenul curge de la publicare cu anumite excepţii, respectiv faţă de părţile din procedură nu şi faţă de terţi, precum şi în situaţia unei noi proceduri, prima citaţie/comunicare se realizează tot potrivit dreptului comun, respectiv în condiţiile C. proc. civ.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare urmând ca în fond să se dispună obligarea intimatei-pârâte la achitarea diferenţei de 1908,94 RON.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 25 august 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 16 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea deciziei FGA nr. 23624/27.05.2020 prin care i s-a respins cererea de plată nr. x/24.03.2020 pentru suma de 5530 RON.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă că, termenul de 90 de zile până la care reclamantul trebuia să depună cererea de plată a fost depăşit având în vedere că, dreptul de creanţă al părţii reclamante s-a născut cel mai târziu data rămânerii definitive a sentinţei nr. 13630/16.11.2016 a Judecătoriei Sectorului 2 adică 12.07.2017, iar cererea nr. x a fost depusă la FGA la data de 24.03.2020.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs de faţă, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, prin cererea de recurs se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Sub acest aspect, recurentul-reclamant susţine că dispoziţiile Legii nr. 503/2004 se completează cu cele ale Legii nr. 85/2014, care arată că termenul curge de la publicare cu anumite excepţii, respectiv faţă de părţile din procedură nu şi faţă de terţi, precum şi în situaţia unei noi proceduri, prima citaţie/comunicare se realizează tot potrivit dreptului comun, respectiv în condiţiile C. proc. civ.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "în vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi" iar la alin. (2) "Cererea-tip de plată prevăzută la alin. (1) se formulează în scris de către potenţialul creditor şi se depune direct la sediul Fondului sau prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poşta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate."

Dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor menţionează:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii Judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări".

Prin urmare, conduita oricărui creditor de asigurare era precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condiţiile şi termenele în care îşi pot exercita drepturile de a obţine despăgubirile la care sunt îndreptăţiţi. Pentru realizarea acestor drepturi, persoanele interesate se pot raporta doar la dispoziţiile legii şi a actelor normative emise pentru organizarea şi executarea legii cu relevanţă pentru situaţia lor juridică.

Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, asemenea termenului de prescripţie.

Acest termen începe să curgă de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări, în cazul reclamantei de la data cunoaşterii concrete a numărului de zile de îngrijiri medicale în funcţie de care ar fi putut determina prejudiciul suferit.

Or, stabilirea dreptului de creanţă certă al recurentului-reclamant şi a consecinţelor evenimentului rutier ce a avut loc la data de 02.01.2013 din culpa conducătorului auto x, asigurat la S.C. B. S.A., rezultă din cuprinsul sentinţei civile nr. 13630/16.11.2016, rămasă definitivă la data de 12.07.2017.

Aşa fiind, în cauză, acest din urmă moment poate fi considerat data naşterii creanţei de asigurare de la care trebuie calculate cele 90 de zile prevăzute de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în care persoana îndreptăţită trebuie să formuleze cererea de plată.

Înalta Curte constată că faţă de asigurătorul B. s-a deschis procedura de faliment prin hotărârea pronunţată de Tribunalul Sibiu la data de 16.02.2017, în Dosarul nr. x/2016, definitivă la data de 17.03.2017, creanţele ce fac obiectul prezentei cauze fiind creanţe născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, termenul de 90 de zile a început să curgă de la data de naşterii dreptului, respectiv de la data de 12.07.2017.

Având în vedere cererea de despăgubire a fost depusă de reclamant la data de 20.03.2020, rezultă că aceasta a fost formulată cu nerespectarea termenului legal de 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, soluţia pronunţată de prima instanţă fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 490 din 6 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2022.