ANI appeal fails: cumulative wealth-gap claims and unproven income rebuttals rejected, first-instance ruling upheld

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, A. şi B. şi Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de Ordonanţa nr. 1/23.12.2019 emisă de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti privind averea domnului A..

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 25 din data de 17 februarie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, B. şi A. şi Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 25 din data de 17 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Agenţia Naţională de Integritate.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentinţa primei instanţe este netemeinică şi nelegală bazându-se pe un calcul eronat al balanţei de venituri şi cheltuieli cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 176/2010.

Având în vedere perioada de evaluare reţinută de inspectorul de integritate în raportul de evaluare, susţinerile persoanei cercetate referitoare la existenţa unor venituri sau disponibilităţi băneşti anterioare datei de 25.06.2012 nu pot fi avute în vedere la stabilirea balanţei de venituri şi cheltuieli a persoanei cercetate în condiţiile în care nu s-a făcut dovada existenţei respectivelor sume de bani.

De asemenea, sumele declarate ca fiind venituri din agricultură nu pot fi reţinute în condiţiile în care nu sunt dovedite.

Este greu de crezut că un crescător de animale să valorifice aproximativ 1800 kg de carne şi 2000 kg de brânză anual fără să existe niciun document justificativ al respectivelor operaţiuni comerciale.

Astfel, pentru perioada supusă evaluării, din analiza datelor şi informaţiilor existente la dosarul de evaluare şi la dosarul Comisiei rezultă că, potrivit situaţiei modificărilor patrimoniale intervenite în averea persoanei cercetate, există o diferenţă totală de 40.842.94 Euro (181.238,77 RON).

În cel de-al doilea rând, se invocă dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 176/2010 potrivit cărora "prin diferenţe semnificative, în sensul prezentei legi, se înţelege diferenţa mai mare de 10.000 Euro sau echivalentul în RON al acestei sume între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realitate în aceeaşi perioadă".

Referitor la calculul diferenţelor semnificative, în mod eronat Comisia de Cercetare a Averilor şi instanţa de fond a reţinut că în anii 2012-2013 nu au existat diferenţe semnificative în condiţiile în care este evident conform rapoartelor de expertiză efectuate în cauză că pe această perioadă diferenţa nejustificată este de 18.150,63 Euro (8.802,25 Euro - anul 2012 şi 9.348,38 Euro - 2013).

Faptul că în niciunul dintre cei doi ani nu se depăşeşte suma de 10.000 Euro nu are semnificaţia inexistenţei diferenţei semnificative întrucât, fiind vorba de ani succesivi, aceste sume se cumulează rezultând diferenţa semnificativă de 18.150,63 Euro.

Pentru aceste motive consideră că hotărârea primei instanţe este netemeinică şi pe cale de consecinţă solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi rejudecând, anularea Ordonanţei nr. 1/23.12.2019 şi confiscarea diferenţei semnificative în cuantum de 40.842.94 Euro (181.238,77 RON), iar în subsidiar, confiscarea sumei de 18.150,63 Euro pentru anii 2012-2013.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimaţii-pârâţi au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 iulie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 16 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

6.1. Examinând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Aşadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Având în vedere prevederile legale evocate şi ţinând cont de împrejurarea că, criticile invocate pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii, ca nefondată.

6.2. Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Ordonanţei nr. 1/23.12.2019 emisă de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti privind averea pârâţilor B. şi A..

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că pentru perioada anilor 2012-2013 în mod corect Comisia de Cercetare a Averilor a reţinut că nu au existat diferenţe semnificative în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010 între cheltuielile efectuate de către persoana cercetata şi veniturile realizate, în raport de diferenţa constatată între veniturile declarate şi cele estimate de expertul C..

Învestită cu cererea de recurs de faţă, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, prin motivele de recurs se invocă aplicarea greşită a prevederilor art. 18 din Legea nr. 176/2010.

Înalta Curte constată că potrivit motivului de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Conform art. 18 din Legea nr. 176/2010 "Prin diferenţe semnificative, în sensul prezentei legi, se înţelege diferenţa mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul în RON al acestei sume între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă."

Aşadar conform Legii nr. 176/2010, confiscarea averii este condiţionată de constatarea unei diferenţe semnificative între avere şi venituri în lipsa căreia sesizarea Comisiei de cercetare a averilor nu este posibilă.

Înalta Curte constată că prezumţia constituţională a caracterului licit al dobândirii averii, instituită în strânsă legătură cu garanţiile privind dreptul de proprietate privată, încetează să funcţioneze exclusiv în condiţiile legii, adică numai atunci când există dovezi certe că unele dintre bunurile, ori valorile aparţinând persoanelor vizate nu au fost dobândite în mod licit, şi că cererea de cercetare trebuie însoţită de actele doveditoare, din care să rezulte în mod obligatoriu care sunt dovezile pe care se întemeiază, probe în raport de care să fie răsturnată prezumţia caracterului licit al dobândirii averii.

În cauza dedusă judecăţii, recurenta-reclamantă susţine că expertiza tehnică în specialitatea agricultură nu este fundamentată din punct de vedere legal şi nici statistic, concluziile acesteia fiind simple presupuneri care nu pot conduce nici la reţinerea pretinselor producţii de carne şi brânză şi nici a sumelor respective rezultate din valorificarea acestora.

Or, sub acest aspect, Înalta Curte constată că administrarea probei cu expertiză de specialitate în faţa Comisiei de Cercetare a Averilor nu a fost contestată de către recurenta-reclamantă, ci a fost invocată nelegalitatea raportului de expertiză prin prisma faptului că acesta s-a întemeiat pe adeverinţa emisă de medicul veterinar în raport de care se fac şi plăţile pe cap de animal de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură.

Totodată, Înalta Curte constată că prezumţia de legalitate a raportului de expertiză tehnică de specialitate agricultură nu a fost răsturnată prin niciun mijloc de probă, iar până la proba contrarie, acesta rămâne valabil.

Cu privire la construcţia pentru care a fost emis procesul-verbal de recepţie nr. x/15.09.2014, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată că aceasta era terminată în anul 2010 fiind trecută în declaraţia fiscală pentru stabilirea impozitului pe clădiri nr. 12114/19.10.2010 şi, pe cale de consecinţă, procesul-verbal de recepţie nu poate avea semnificaţia unei dovezi certe din care să rezulte că întreaga construcţie a fost edificată în anul 2014.

Astfel, Înalta Curte constată că toate criticile reliefate în faţa Comisiei de Cercetare a Averilor, precum şi în faţa primei instanţe, au fost expuse şi în cererea de recurs şi sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 25 din 17 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2022.