Judicial disciplinary complaint enforcement failure: Nullity of appeal for untimely and unsubstantiated motivation

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 24 martie 2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, contestaţie împotriva rezoluţiei inspectorului-şef din dosar nr. x - 248, prin care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluţiei de clasare a inspectorului de cercetare din dosarul 19-4042, solicitând să se constate netemeinicia acestor rezoluţii şi obligarea pârâtei la continuarea verificărilor şi luarea măsurilor care se impun.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 792 din data de 11 septembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile menţionate anterior în punctul I.2, a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care acesta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată şi obligarea pârâtei la continuarea verificărilor şi luarea măsurilor care se impun. În susţinerea căii de atac promovate, recurentul a reiterat aspectele evocate prin plângerea adresată inspectorului şef, ce viza rezoluţia de clasare nr. 4030/A din 25.11.2019, emisă în dosarul nr. x.

3.2. La data de 14 octombrie 2022, recurentul a formulat o cerere de completare a motivelor de recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a sentinţei recurate, iar, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de ambele faze procesuale ale litigiului.

Prin intermediul unei astfel de cereri de completare, recurentul a învederat, în esenţă, că atât Inspecţia Judiciară, cât şi Curtea de Apel Bucureşti au reţinut starea de fapt în mod eronat şi au făcut aplicarea unor dispoziţii legale fără legătură cu prezenta speţă, conducând astfel la incidenţa cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din această perspectivă, recurentul a arătat că obiectul sesizării Inspecţiei Judiciare a fost cel al săvârşirii de către judecătorul delegat la secţia executări civile din cadrul Tribunalului Gorj, B., a faptei prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor, în contextul în care aceasta şi-a exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă prin neefectuarea procedurii de punere în executare a deciziei civile nr. 3454/17.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în cadrul dosarului nr. x/2018, prin care instanţa a dispus aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie directorului Muzeului Judeţean Gorj "C." pentru perioada 15.04.2018 - 16.09.2018.

În opinia recurentului, procedura de punere în executare a deciziei civile nr. 3454/17.10.2019 impunea transmiterea dosarului către Tribunalul Gorj şi emiterea ulterioară, de către acesta, a solicitării de punere în executare a amenzii către organul de executare fiscală din cadrul instituţiei. Procedura de punere în executare nu a avut, însă, niciun fel de efect, astfel că această decizie civilă nu a fost pusă în executare, în mod intenţionat şi fraudulos, de către doamna judecător B., în calitatea sa de judecător delegat la compartimentul executări civile, ce avea responsabilitatea şi obligaţia aducerii la îndeplinire a hotărârii judecătoreşti definitive şi obligatorii. A mai subliniat recurentul că termenul rezonabil de executare a unei hotărâri judecătoreşti, stabilit de către jurisprudenţa naţională şi confirmat de jurisprudenţa CEDO la trei luni de zile, a fost depăşit, amenda nefiind executată nici la acest moment, acesta fiind motivul pentru care recurentul a solicitat intimatei Inspecţia Judiciară tragerea la răspundere a funcţionarilor publici vinovaţi de nepunerea în executare a hotărârii în discuţie.

În opinia recurentului, premisa greşită de la care începe raţionamentul Inspecţiei Judiciare, şi, subsecvent, al Curţii de Apel Bucureşti, este aceea conform căreia obligaţia a fost executată de către debitor, or, o atare abordare echivalează cu alocarea, atât de către Inspecţia Judiciară, cât şi de către Curtea de Apel Bucureşti, a unor roluri pe care nu le au, mai precis acelea de a concluziona asupra stării de fapt ce a justificat soluţia favorabilă recurentului din cel ce-al doilea litigiu purtat în contradictoriu cu Muzeul Judeţean Gorj. Astfel, nu îndeplinirea sau neîndeplinirea obligaţiei de punere la dispoziţie a contractului de prestări servicii de către Muzeu a fost cea supusă analizei în prezentul demers judiciar, ci faptul că pentru întârzierea în executarea obligaţiei de punere la dispoziţie a contractului de prestări servicii, Curtea de Apel Craiova a decis, în mod definitiv, aplicarea unei amenzi. Aşadar, instanţa a hotărât, în deplin acord cu prevederile legale, aplicarea unei amenzi ulterior executării obligaţiei de către Muzeu, iar hotărârea instanţei este una definitivă, astfel că trebuia executată.

Înţelegerea greşită a stării de fapt a condus la un raţionament eronat al Inspecţiei Judiciare, şi ulterior, al instanţei de judecată, care au reţinut faptul că amenda se va executa doar în cazul în care obligaţia nu va fi executată în termen de 3 luni. Ori obligaţia a fost executată chiar înainte de aplicarea amenzii, amenda fiind datorată chiar în ciuda faptului că obligaţia a fost executată.

Printr-un alt set de critici recurentul a susţinut faptul că în cererea de chemare în judecată s-a reclamat insuficienta cercetare a sesizării de către Inspecţia Judiciară, iar intimata a omis să reţină starea de fapt reală, întrucât nu se poate susţine că cercetarea a fost una efectivă, efectuată în detaliu, şi cu siguranţă nu se poate susţine faptul emiterii unor concluzii corecte ale cercetării.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei primei instanţe, drept temeinică şi legală.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurentul-reclamant A. a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară, apreciind susţinerile acesteia ca fiind neîntemeiate în raport de efectele produse de Decizia nr. 3454/2018 a Curţii de Apel Craiova.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 5 februarie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 19 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţiile tardivităţii cererii completatoare a motivelor de recurs şi nulităţii recursului, invocate din oficiu, Înalta Curte le apreciază întemeiate, pentru următoarele considerente:

A. Cu titlu prealabil, contrar celor afirmate de apărătorul ales al recurentului - reclamant în şedinţă publică, Înalta Curte apreciază că memoriul depus la data de 14 octombrie 2022 are natura juridică a unei cereri de completare a motivelor de recurs (cum, de altfel, chiar recurentul intitulează o astfel de cerere), iar nu pe cea a unor concluzii scrise. Din analiza comparativă a unui astfel de memoriu cu cel depus la data de 12 noiembrie 2020, rezultă că prin intermediul celui din 14 octombrie 2022 recurentul a evocat critici de nelegalitate aduse sentinţei recurate ce nu se regăsesc în primul memoriu de recurs, precum aplicarea unor dispoziţii legale fără incidenţă în prezenta cauză, ignorarea de către prima instanţă, a faptului că, prin fapta sa, judecătorul împotriva căruia a fost formulată sesizarea disciplinară a depăşit termenul rezonabil de executare a hotărârii judecătoreşti, maniera eronată de interpretare a dispozitivului deciziei civile nr. 3454/17.10.2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova în cadrul dosarului nr. x/2018 ori critici privind insuficienta cercetare a sesizării de către Inspecţia Judiciară.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)." Totodată, conform art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.:

"Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate absolută."

Mai mult, conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în cauză nefiind incidente cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) C. proc. civ., câtă vreme termenul pentru exercitarea căii de atac curge de la momentul comunicării hotărârii.

Pe cale de consecinţă, motivarea recursului trebuia realizată în termen de 15 zile de la comunicarea sentinţei civile nr. 792 din data de 11 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. O atare comunicare a fost realizată către recurentul - reclamant la data de 6 noiembrie 2020, conform dovezii de înmânare aflate la fila x a volumului II al dosarului instanţei de fond. Termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia motivată calea de atac a recursului, a început să curgă de la acest moment şi s-a împlinit la data de 23 noiembrie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 181, raportat la art. 183-184 C. proc. civ.

Cererea de completare a motivelor de recurs a fost, însă, depusă de recurentul reclamant la data de 14 octombrie 2022, astfel cum rezultă din ştampila aplicată pe memoriul aflat la dosarul instanţei de recurs, nefiind făcută dovada unei alte date de comunicare sau depunere a cererii de completare a motivelor recursului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că o astfel de cerere a fost formulată în afara termenului de 15 zile prevăzut de lege, respectiv la data de 14 octombrie 2022, ultima zi în care putea fi depusă fiind 23 noiembrie 2020.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 185 alin. (1) şi art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii, invocată din oficiu şi va respinge cererea completatoare a motivelor de recurs, ca tardiv formulată.

B. În ceea ce priveşte memoriul de recurs depus la data de 12 noiembrie 2020, Înalta Curte reţine că prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părţii care formulează recurs obligaţia de a expune motivele de nelegalitate pe care îşi întemeiază calea extraordinară de atac şi dezvoltarea lor, sub sancţiunea nulităţii stipulate în alin. (3) al aceluiaşi text normativ.

De asemenea, prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidenţa aceleiaşi sancţiuni a nulităţii şi pentru nemotivarea recursului, care intervine în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menţionat), dar şi în situaţia în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.).

Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că: Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte arată că, pentru a se putea reţine îndeplinirea, de către partea care promovează recursul, a obligaţiei de motivare, este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanţă, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei.

Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât şi dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispoziţiilor normative aplicabile, condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli apreciate de parte ca fiind săvârşite de instanţă în legătură cu astfel de dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Totodată, nu îndeplineşte cerinţa motivării cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susţinerilor sau apărărilor formulate de parte în faţa instanţei de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate prin sentinţa recurată şi fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret şi direct, raţionamentul urmat de instanţa de fond pentru pronunţarea hotărârii atacate.

Aplicând astfel de considerente contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că, prin calea de atac promovată, recurentul- reclamant A. a evocat formal nelegalitatea hotărârii atacate fără ca susţinerile expuse să îndeplinească exigenţele unor critici încadrabile în categoria celor ce ar putea fi subsumate cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi care să vizeze sentinţa atacată în litigiul pendinte, respectiv argumentele prezentate de prima instanţă în cadrul demersului de verificare a legalităţii rezoluţiei nr. 4030/A/25.11.2019 a inspectorului judiciar, confirmată prin rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, din perspectiva abaterilor disciplinare reglementate de art. 99 lit. t), coroborat cu art. 991 din Legea nr. 303/2004.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. şi să aducă argumente care să vizeze, în mod concret şi direct, soluţia recurată.

Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu soluţia pronunţată de instanţa de fond, ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificată maniera în care acestea au fost încălcate, precum şi reluarea, într-o manieră identică sau similară, a aspectelor evocate în faza procesuală a fondului sau critici care să privească maniera de apreciere a probelor, ori chestiuni ce nu au legătură cu obiectul cauzei echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligaţiei reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., aspecte ce atrag sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Întrucât recurentul nu a formulat critici care să permită stabilirea unei legături concrete a acestora cu soluţia pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte va admite excepţia invocată din oficiu şi va constata incidenţa, în cauză, a sancţiunii nulităţii recursului.

În raport de cele prezentate mai sus, se reţine că recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 792 din data de 11 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., acesta urmează a fi anulat ca nemotivat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea completatoare a motivelor de recurs, ca tardiv formulată.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 792 din data de 11 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nemotivat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2022.