Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4718/2022 AI generated

Nullity of cassation appeal for failure to formulate developed grounds of illegality under the Romanian Civil Procedure Code

Case Number Decizia nr. 4718/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appellant's appeal null and void, thereby leaving the Court of Appeal's decision, which had previously dismissed the underlying claim and declared the appeal against the first-instance judgment time-barred, definitively in force. The dispute arose from the taxpayer's unsuccessful attempt to overturn decisions regarding joint and several tax liability, where the lower courts had already rejected the constitutional unconstitutionality plea and the subsequent civil appeal as late. The Court held that the appeal was null under Article 489(2) of the Civil Procedure Code because it failed to meet the mandatory requirements of Article 486(1)(d) and Article 488, specifically lacking developed grounds of illegality and concrete legal criticism of the lower court's reasoning, rendering the mere expression of dissatisfaction with the judgment insufficient for a lawful appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 163 alin. (3) lit. e) din C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to formulate developed grounds of illegality under the Romanian Civil Procedure Code: Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Keywords

AI generated
plea of nullity grounds for cassation Civil Procedure Code tax litigation constitutional requirement tax liability of taxpayer

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., a solicitat admiterea acestui recurs, casarea sentinţei recurate şi anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/28.11.2019, precum şi anularea Deciziei de respingere a contestaţiei nr. 3085/28.02.2020.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin decizia nr. 324/R/2022 din 18 mai 2022 Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele: "Respinge cererea recurentului-reclamant A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 163 alin. (3) lit. e) din C. proc. civ.

Cu drept de recurs, asupra acestei soluţii, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Braşov.

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, cerere formulată de recurentul-reclamant A..

Admite excepţia tardivităţii declarării recursului, excepţie invocată de către intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi, în consecinţă:

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 872/CA/06.11.2020 a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.".

3. Recursul exercitat în cauză şi apărările formulate de intimaţii pârâţi

Împotriva deciziei nr. 324/R/2022 din 18 mai 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A. motivat de faptul că instanţa de fond a dat o dezlegare greşită şi că sesizarea Curţii ar fi fost admisibilă şi chiar necesară în amândouă excepţiile.

Intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar pe fond, a solicitat respingerea acestuia, ca inadmisibil.

4. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac cate poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În speţă, recurentul-pârât nu a formulat veritabile critici la adresa sentinţei pronunţate de prima instanţă, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.

Lecturând afirmaţiile recurentului, Înalta Curte constată că acesta a precizat doar că,,... instanţa de fond a dat o dezlegare greşită şi că sesizarea Curţii ar fi fost admisibilă şi chiar necesară în amândouă excepţiile.".

Or, obligaţia de motivare presupune indicarea, în concret, a normei de drept material aplicabile în speţă şi a modului în care aceasta a fost încălcată sau greşit aplicată la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, or, aşa cum s-a arătat mai sus, recurentul nu a indicat niciun element de natură a contura incidenţa acestui motiv de casare.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.

În speţă, se constată că recursul nu conţine critici care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fără a formula nicio critică (de nelegalitate) sentinţei atacate, dimpotrivă, lipseşte dezvoltarea în mod real în conţinutul căii de atac exercitate a unor motive de casare/nelegalitate, cu consecinţa nemotivării recursului, ceea ce atrage nulitatea sa.

În consecinţă, reţinând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul din cazurile de casare reglementate de dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 324/R/2022 din 18 mai 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2022.