Tax Authority's Suspension of Tax Challenge Annulled for Lack of Criminal Indicia, Reconsideration Ordered

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 29 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., societate în insolvenţă, a solicitat anularea Deciziei nr. 224 din 07.07.2017 emisă de Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor, privind soluţionarea contestaţiei şi obligarea pârâtei A.N.A.F. să soluţioneze contestaţia împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/28.02.2017 şi a Raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 28.02.2017.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3322 pronunţată în data de 11 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a anulat Decizia nr. 224/07.07.2017 emisă de ANAF - DSC şi a obligat pârâta să procedeze la soluţionarea pe fond a contestaţiei nr. A - SLP 1057/02.05.2017 formulată de contestatoare.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei sentinţei nr. 3322 din 11 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs Agenţia Naţionale de Administrare Fiscală, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea căii de atac, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunţată este nelegala, in considerarea următoarelor aspecte:

Potrivit prevederilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda prin decizie motivata soluţionarea cauzei atunci când, in speţa, exista indicii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni în legătura cu mijloacele de proba privind stabilirea bazei de impozitare si care are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează sa fie dată in procedura administrativa.

In acest context, hotărârea atacata este data cu aplicarea greşită a dispoziţiilor anterior menţionate, in conditiile in care textul de lege nu condiţionează măsura suspendării de inceperea urmăririi penale aşa cum retine instanţa în hotărâre.

In ceea ce priveste motivarea instanţei de fond cu privire la faptul ca nu se evidenţiază in concret in ce mod infracţiunea ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi data şi ca nu se prezinta o justificare suficienta, precizează ca în decizia nr. 224/2017 se argumentează in mod concret care este situaţia de fapt pentru care a fost formulată sesizarea penală şi care sunt argumentele care au stat la baza ei.

Astfel, intre stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecţie fiscala nr. x/28.02.2017 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/28.02.2017 şi existenta elementelor constitutive ale vreunei infracţiuni există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă.

Interdependenţa constă în faptul că, în urma verificărilor efectuate, organele de inspecţie fiscala au constatat ca, au fost efectuate înregistrări de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, in scopul creării de avantaje fiscale, constând în TVA deductibila si cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit, in vederea diminuării obligaţiilor fiscale, provocând astfel un prejudiciu la bugetul de stat in suma totala de 8.429.691 RON.

Astfel, s-a constatat ca A. S.R.L. a înregistrat în evidenta contabila facturi emise de prestatorii de servicii B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L. si F. S.R.L. pentru care nu a prezentat documente justificative din care sa rezulte legalitatea si realitatea prestării efective a acestora.

Organele fiscale nu deţin atribuţiuni specifice organelor de cercetare penala, neputând astfel stabili daca tranzacţiile efectuate de societatea contestatoare sunt sau nu reale.

Conchide în sensul că, decizia privind suspendarea cauzei se impune a fi luată ori de cate ori este vădit că soluţionarea laturii penale are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii pe cale administrativă, suspendarea soluţionării având natura de a preîntâmpina derularea simultană şi în paralel a două proceduri independente, administrativă şi penală cu privire la aceleaşi fapte, ce are drept consecinţă emiterea unor hotărâri contradictorii .

Astfel, reţinerea instanţei de judecată, în sensul că Decizia nr. 224/07.07.2017 emisa de ANAF-DGSC, prin care s-a decis suspendarea soluţionării cauzei până la definitivarea laturii penale a cauzei este nelegală, nu are temei întrucât, decizia privind suspendarea cauzei s-a impus a fi luată pentru a preîntâmpina emiterea unor hotărâri contradictorii, respectiv o contrarietate între hotărârea penală şi cea civilă, având în vedere că soluţionarea laturii penale a cauzei are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare şi, în principal a invoca excepţia lipsei de interes în promovarea căii de atac, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului declarat ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Referitor la excepţia lipsei de interes în susţinerea recursurilor, Înalta Curte o va respinge, pentru următoarele considerente:

Intimata-reclamantă a învederat că recursul este lipsit de interes, întrucât lipseşte folosul practic atât al folosirii căii de atac, cât şi al unei eventuale soluţii de admitere a suspendării soluţionării contestaţiei, în condiţiile în care Decizia de impunere este suspendată definitiv până la soluţionarea contestaţiei în sine.

Înalta Curte reţine că, prin sentinţa recurată în prezenta cauză, instanţa de fond a anulat decizia contestată şi a obligat pârâta să procedeze la soluţionarea pe fond a contestaţiei nr. A-SLP1057/2017 .

Dreptul de a promova acţiune se naşte o dată cu decizia contestată şi, pe cale de consecinţă, măsura anulării ei, dispusă de prima instanţă îşi produce în continuare efectele, iar recurenta-pârâtă justifică interesul soluţionării recursului, scopul fiind menţinerea suspendării soluţionării contestaţiei formulată de A. S.R.L..

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată de intimata-reclamantă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursul va fi respins ca nefondat pentru considerentele ce urmează.

Instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond a dat o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, motiv pentru care constată nefondate criticile recurentei-pârâte întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În concret, reclamanta a formulat contestaţie împotriva deciziei emisă de pârâtă, prin care a fost suspendată soluţionarea contestaţiei formulată împotriva deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală.

Prin sentinţa ce face obiectul controlului judiciar, instanţa de primă jurisdicţie a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat autoritatea fiscală să soluţioneze în fond contestaţia administrativă formulată de societate.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă vizează interpretarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015.

Or, din analiza sentinţei recurate rezultă că nu sunt întemeiate motivele invocate de recurentă, având în vedere următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când: organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Înalta Curte reţine că rezultă din textul indicat că măsura suspendării nu este obligatorie, ci reprezintă o opţiune a organului de soluţionare a contestaţiei şi se dispune numai în condiţiile în care au fost sesizate organele penale cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de fond a constatat că în prezent cazurile în care se poate opta pentru suspendarea soluţionării contestaţiei sunt mai restrictive în reglementare actuală, conţinută de Legea 207/2015 faţă de reglementarea anterioară din O.G. nr. 92/2003.

Înalta Curte constată că recurenta nu a dus critici referitoare la argumentul esenţial al instanţei de fond cu privire la faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile privind existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi condiţia privind constatarea existenţei indiciilor săvârşirii unei infracţiuni cu înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine că decizia de impunere este emisă în anul 2017, iar în prezent, conform datelor obţinute de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism- Serviciul Teritorial Piteşti, în dosar nr. x/2016, a fost emis rechizitoriul, înaintat spre Curtea de Apel Ploieşti unde s-a înregistrat dosarul nr. x/2018 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti - stadiul de Cameră Preliminară - şi în care societatea intimată are calitatea de parte responsabilă civilmente.

Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise de pârâtă poate evalua măsura administrativă, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale, prin raportare la definiţia excesului de putere, conform art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare, pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidenţa art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă.

Înalta Curte constată că prin dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 au fost limitate faptele care pot fi imputate contribuabilului, iar organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei, atunci când au fost sesizate organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Concluzia instanţei de fond este corectă, iar criticile aduse acestei sentinţe nu pot fi primite de instanţa de control judiciar, motiv pentru care sentinţa pronunţată de instanţa de fond va fi menţinută ca fiind legală.

Instanţa de control judiciar reţine, în deplin acord cu considerentele instanţei de fond, faptul că organul fiscal are sarcina de a verifica dacă prin sesizarea penală făcută au fost identificate indicii ale unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare.

Or, din actele dosarului rezultă că organul fiscal nu a identificat indiciile privind infracţiunea legată de mijloacele de probă, întrucât a reţinut faptul că societăţile cu care reclamanta a colaborat, au un comportament neadecvat, pentru că nu şi-au îndeplinit obligaţiile fiscale declarative, fiind firme inactive, care nu au calitatea de persoane impozabile şi nu au personal pentru a presta serviciile înscrise în facturi.

În aceste condiţii, soluţia primei instanţe, de admitere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor legale.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii hotărârii recurate, prima instanţă aplicând în mod corect dispoziţiile legale incidente raportat la starea de fapt reţinută, în condiţiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecăţii îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurent prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

Ca o consecinţă a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituţie, la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi la jurisprudenţa CEDO, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică, pe care o va menţine.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes, invocată pe cale de întâmpinare de S.C. A. S.R.L..

Respinge recursul formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 1519 din 29 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 13 octombrie 2021.