Property restitution standing dispute: appeal dismissed, affirming rejection for lack of active procedural standing.

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 29.10.2019 reclamanta Eparhia Greco-Catolică" Sfântul Vasile Cel Mare" de Bucureşti a formulat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare, în temeiul art. 3 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România (O.U.G. nr. 94/2000), contestaţie împotriva Deciziei nr. 8740/30.07.2019, comunicată la data de 27.09.2019, solicitând anularea Deciziei nr. 8740/30.07.2019 emisă de Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România şi obligarea pârâtei la admiterea cererii de retrocedare nr. x/28.02.2003, cu consecinţa retrocedării imobilului situat în Moreni, str. x, Cloşca şi Crişan nr. 115 (fost 118), judeţul Dâmboviţa.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 113 din 19 octombrie 2020 Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a respins cererea formulată de reclamanta Eparhia Greco-Catolică" Sfântul Vasile Cel Mare" de Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare, ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta Eparhia Greco - Catolică "Sfântul Vasile Cel Mare" de Bucureşti a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată primei instanţe.

Printr-o primă critică, se susţine că sentinţa atacată nu este motivată, întrucât lipseşte total motivarea dezlegării date de instanţă cu privire la chestiunile de fapt şi temeiurile de drept la care recurenta s-a raportat, iar soluţia a fost dată doar prin raportare la apărările formulate de intimata-pârâtă.

În concret, arată recurenta, deşi cererea iniţială a fost formulată de Vicariatul Greco-Catolic de Bucureşti (predecesoarea Eparhiei)- Protopopiatul Greco Catolic Bucureşti (pagina 2 paragraful 1 din răspunsul la întâmpinare), prima instanţă nu a analizat această susţinere şi nici faptul că în cererea de chemare în judecată şi în actele ulterioare, Eparhia Greco-Catolică este continuatoarea Vicariatului Greco-Catolic, lucru ce rezultă din Anexa 2 la Decretul 442/29.05.2014 privind Înfiinţarea Eparhiei Greco-Catolice.

Astfel, este mai mult decât evident că prima instanţă nu a luat în considerare faptul că cererea de retrocedare nici nu avea cum să fie formulată, la acel moment, de Eparhia Greco Catolică, întrucât aceasta a apărut ca o continuatoare a Vicariatului Greco-Catolic (care apare ca solicitant) abia în anul 2014, entitate care apare în cererea de retrocedare.

La punctul 3 din cererea de chemare în judecată, recurenta arată că prin Diploma nr. 442/29.05.2009 (Anexa 3 la cererea de chemare în judecată) a fost înfiinţată Eparhia Greco-Catolică "Vasile cel Mare de Bucureşti" căreia i s-au atribuit toate imobilele ce au aparţinut Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş.

Aceasta din urmă este continuatoarea Mitropoliei Greco-Catolice din Blaj, care a avut drept succesoare Biserica Română Unită cu Roma-Arhiepiscopia Majoră de Alba Iulia şi Făgăraş care, în dosarul administrativ de retrocedare, a acţionat prin mandatarul său, Protopopiatul Român Unit cu Roma, aspecte învederate în punctul 2 din cererea de chemare în judecată.

Din Biserica Română Unită cu Roma făcea parte şi Vicariatul Greco Catolic care, aşa cum am arătat în răspunsul la întâmpinare, prin Anexa 2 la Diploma nr. 442/29.05.2014 a fost suprimat şi a avut drept continuatoare pe Eparhia Greco-Catolică "Vasile cel Mare de Bucureşti".

Toate aceste aspecte nu au fost analizate şi nu au fost coroborate cu înscrisurile depuse, instanţa de fond nemotivându-şi soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi prin raportare la cele menţionate mai sus, arată recurenta.

Mai arată recurenta raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. că soluţia din prezenta cauză a fost pronunţată prin nesocotirea dispoziţiilor H.G. nr. 1218/2008, prin care a fost recunoscut Codul Canoanelor Bisericilor Orientale.

Astfel, este mai mult decât evidentă intenţia legiuitorul care a dorit să recunoască, la nivel legal, actele normative care reglementau cultul greco-catolic. În atare condiţii, calificarea acestui act nu poate fi decât ca act recognitiv, care produce efecte atât pentru trecut (recunoscând relaţii/raporturi preexistente) cât şi pentru viitor.

În asemenea situaţie, nu poate fi avută în vedere concluzia judecătorului de primă instanţă potrivit căruia acţiunea nu s-ar putea întemeia pe un act normativ ulterior cererii de retrocedare, de vreme ce tocmai natura actului este una recognitivă, de recunoaştere a unor drepturi şi raporturi preexistente.

Aceste dispoziţii legale sunt aplicabile şi în privinţa instituţiei reprezentării unităţilor de cult în faţa autorităţilor publice, iar nu dispoziţiile art. 82 din vechiul C. proc. civ., avute în vedere de instanţa de judecată în soluţionarea prezentei cauze.

Conform art. V Can. 276-1 din Codul Canoanelor Bisericilor Orientale, pe baza cărora se organizează şi funcţionează Biserica Catolică din România, respectiv Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, recunoscut de Guvernul României prin Hotărârea de Guvern nr. 1218/2008 ("H.G. nr. 1218/2008") H.G. nr. 1218/2008: "Protopopul este un preot pus în fruntea unui protopopiat compus din mai multe parohii, spre a împlini în acel loc, în numele Episcopului eparhial, sarcinile determinate de drept" (subl. ns. Eparhia Greco Catolică).

În accepţiunea acestei norme, protopopiatul este reprezentat legal de protopop, ştiut fiind faptul că actele persoanei juridice sunt îndeplinite de reprezentanţii săi, această normă canonică fiind o transpunere a dispoziţiilor art. 212 şi art. 218 alin. (1) din C. civ., mai arată recurenta.

Din interpretarea acestei norme, rezultă că protopopul îndeplineşte sarcinile determinate de drept în numele Episcopului eparhial, sintagmă care conduce la unica concluzie că protopopul este un reprezentant al eparhiei, arată recurenta.

Concluzionând, recurenta arată că cererea de retrocedare a fost formulată de "Vicariatul Greco-Catolic - Protopopiatul Greco-Catolic, deci protopopul, ca persoană fizică ce reprezintă statutar Protopopiatul Greco-Catolic, a formulat cererea, în numele Vicariatului Greco-Catolică, reprezentarea rezultând chiar din folosirea liniuţei dintre cele două entităţi, aceasta înlocuind prepoziţia "prin", entitate ce era, la acel moment, centrul eparhial al cultului greco-catolic ce avea calitate de a formula cererea potrivit art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, "cererile de retrocedare se depun, prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult, la Comisia specială de retrocedare"

În orice caz, ca solicitant al actului apare Vicariatul Greco Catolic, suprimat prin Anexa 2 la Diploma nr. 442/29.05.2014 şi transformat prin Diploma nr. 442/29.05.2009 în Eparhia Greco-Catolică "Vasile cel Mare de Bucureşti".

Sub un al doilea aspect, potrivit art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, "cererile de retrocedare se depun, prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult, la Comisia specială de retrocedare", susţine recurenta.

Or, în prezenta cauză, cererea a fost depusă de Vicariatul Greco-Catolic, echivalentul centrului eparhial, ce a avut drept continuatoare Eparhia Greco-Catolică, astfel că cerinţele normei mai sus edictate au fost îndeplinite, cererea fiind formulată în realitate de chiar titularul dreptului, prin reprezentantul său statutar, Protopopiatul Greco-Catolic.

În temeiul acestor norme mai sus menţionate, nesocotite de instanţa de judecată, este clar că cererea nu a fost formulată de Protopopiatul Greco-Catolic în nume propriu, ci acesta a acţionat în beneficiul Episcopului Eparhial, mai susţine recurenta.

Mai arată recurenta că în ceea ce priveşte actele sub semnătură privată la care se referă instanţa, respectiv împuternicirea din 07.07.2005, emisă de Mitropolia Română Unită cu Roma, dispoziţiile art. 4 din O.U.G. nr. 94/2004 şi Normele metodologie aprobate prin H.G. nr. 1164/2002 nu impun o formă specială a mandatului.

Având în vedere că normele speciale se completează cu normele generale în materie, conform art. 1533 din vechiul C. civ., aplicabil la data formulării cererii, mandatul putea să fie şi tacit, iar actul să fie ratificat de mandant.

Având în vedere că norma specială nu reglementează o formă specială a mandatului, sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun, care prevăd posibilitatea ca mandatul să fie tacit şi să ratificat de mandant.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a susţinut, în esenţă, că hotărârea este nemotivată având în vedere că nu au fost analizate probatoriile administrate în cauză şi nu cuprinde raţiunea pentru care respectivele apărări au fost înlăturate, prima instanţă neargumentând soluţia de admitere a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Eparhia Greco - Catolică "Sfântul Vasile Cel Mare" de Bucureşti prin raportare la înscrisuri depuse la dosar.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, hotărârea atacată conţine motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei şi au fost examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, motivarea fiind clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar.

Contrar susţinerilor recurentei, prima instanţă a explicitat aspectele analizate din perspectiva dispoziţiilor legale incidente prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, H.G. nr. 1218/2008, C. civ. şi de procedură civilă, îndeplinindu-şi, prin considerentele sale punctuale şi concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate şi de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Judecătorul fondului a demonstrat astfel analiza criticilor şi apărărilor invocate, motivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aşa cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa instanţei supreme.

Faptul că recurenta nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare invocat.

În ceea ce priveşte motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor legale incidente, astfel încât nu se impune reformarea acesteia nici din această perspectivă.

Din analiza considerentelor hotărârii atacate, rezultă în mod clar care au fost considerentele primei instanţe, sub aspectul raportului juridic desfăşurat între părţile litigante, respectiv care au fost considerentele pentru care a fost admisă excepţia pentru lipsa de legitimare procesual activă în demersul iniţiat de Eparhia Greco - Catolică "Sfântul Vasile Cel Mare" de Bucureşti.

În acest context, orice cerere (inclusiv cerere de recurs) poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia are calitate procesuală activă.

Or, în ceea ce priveşte calitatea procesuală activă a reclamantei, cadrul normativ care reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din Românie este reprezentat de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, cu modificările şi completările ulterioare şi H.G. nr. 1164/17.10.2002privind normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000.

În temeiul actelor normative anterior citate, Protopopiatul Român Unit cu Roma, Greco-Catolic, Bucureşti a depus la Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare cererea nr. x/28.02.2003, având ca obiect retrocedarea imobilului, clădiri şi 3 ha de teren, situat în municipiul Moreni, str. x, Cloşca şi Crişan fost nr. 118 (actual nr. 115), judeţul Dâmboviţa.

În susţinerea cererii de retrocedare a fost depusă o copie a adresei din data de 08.07.1990 a doamnei A. către B., din care reiese faptul că imobilul solicitat s-a aflat în proprietatea doamnei C. .

Prin adresa nr. x/19.04.2018, Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a solicitat atât Eparhiei Greco-Catolice "Sf. Vasile cel Mare" de Bucureşti cât şi Protopopiatului Român Unit cu Roma, Greco-Catolic, Bucureşti, în termenul de 240 de zile prevăzut de art. 32 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, să transmită:

- declaraţie în care să se menţioneze dacă au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în baza legislaţiei din domeniul fondului funciar sau a altor legi cu caracter reparator pentru imobilul solicitat;

- acte juridice care să ateste deţinerea proprietăţii de către solicitant la momentul preluării abuzive (ex. act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, act sub semnătură privată etc.) în copie legalizată/certificată;

- acte sau orice alte înscrisuri, eventual declaraţii de martori autentificate notarial, din care să reiasă dovada preluării abuzive de către statul român a imobilului solicitat, în perioada de referinţă a legii, respectiv 06.03.1945 - 22.12.1989, cu menţionarea anului preluării;

- acte din care să reiasă dacă s-au încasat despăgubiri la data preluării imobilului şi, în caz afirmativ, o copie de pe dovada efectuării plăţii din care să reiasă suma şi data încasării;

- istoric de arteră şi număr poştal; .

Prin adresa nr. x/18.12.2018, Episcopia Greco-Catolică "Sf. Vasile cel Mare" de Bucureşti a transmis:

a) copia Certificatului nr. x/13.11.2018 privind înscrierea imobilului în evidenţele de cadastru şi carte funciară după datele de identificare ale acestuia;

b) copia Certificatului de nomenclatură stradală şi adresă nr. 11475/27.09.2018;

c) copia certificată a testamentului doamnei C., autentificat de către Tribunalul Ilfov, secţia Notariat cu nr. x/1940;

d) copia Dosarului nr. x/1941 al Tribunalului Ilfov, secţia a V-a civilă Corecţională privind succesiunea defunctei C..

Din actele transmise de către Episcopia Greco-Catolică "Sf. Vasile cel Mare" de Bucureşti a reieşit faptul că imobilul solicitat a fost transmis de către doamna C., Mitropoliei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, Blaj, prin testamentul autentificat de către Tribunalul Ilfov, secţia Notariat cu nr. x/1940.

În consecinţă, prin Decizia nr. 8740/30.07.2019, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare nr. x/28.02.2003, întrucât imobilul solicitat nu s-a aflat în proprietatea solicitantului, Protopopiatul Român Unit cu Roma, Greco-Catolic, Bucureşti.

Reţine Înalta Curte că prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 dispun în sensul că se retrocedează "imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, altele decât lâcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2.".

După cum se poate observa, în textul de lege sus-menţionat sunt prevăzute condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca un imobil să poată fi restituit în natură, şi anume:

- imobilul solicitat să fi fost proprietatea unui cult religios;

- imobilul să fi fost preluat abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989;

- la data soluţionării cererii de retrocedare, imobilul să se afle în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000.

Aşadar, în dovedirea calităţii de fost proprietar al imobilului, solicitantul poate depune, orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive.

În cauză au fost depuse mai multe acte din care a reieşit faptul că imobilul solicitat a fost transmis de către doamna C., Mitropoliei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, Blaj, prin testamentul autentificat de către Tribunalul Ilfov, secţia Notariat cu nr. x/1940.

Cererea de retrocedare nr. x/28.02.2003 a fost depusă de către Protopopiatul Român Unit cu Roma, Greco-Catolic.

Protopopiatul Român Unit cu Roma, Greco-Catolic, Bucureşti nu a făcut nicio precizare în sensul că ar solicita imobilul situat în municipiul Moreni, str. x, Cloşca şi Crişan fost nr. 118 (actual nr. 115), judeţul Prahova, în numele Mitropoliei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, Blaj sau al Eparhiei Greco-Catolice "Sfântul Vasile cel Mare" de Bucureşti.

Mai mult, în dosarul aferent cererii de retrocedare nu există niciun document din care să reiasă că cererea de retrocedare a fost formulată în numele şi pentru o altă persoană juridică (Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj sau Eparhia Greco-Catolică "Sfântul Vasile cel Mare" de Bucureşti).

Aşadar, alegaţiile recurentei în sensul că Eparhia Greco-Catolică "Sfântul Vasile cel Mare" de Bucureşti este continuatoarea Vicariatului Greco-Catolic, entitate care apare în cererea de retrocedare nu pot fi primite.

Potrivit Diplomei nr. 442/29.05.2009 (Anexa 3 la cererea de chemare în judecată) rezultă că a fost înfiinţată Eparhia Greco-Catolică "Vasile cel Mare de Bucureşti" căreia i s-au atribuit toate imobilele ce au aparţinut Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş.

Aceasta din urmă este continuatoarea Mitropoliei Greco-Catolice din Blaj, care a avut drept succesoare Biserica Română Unită cu Roma-Arhiepiscopia Majoră de Alba Iulia şi Făgăraş.

Or, nu rezultă din niciun act depus în cadrul dosarului de retrocedare că cererea ar fi fost depusă, astfel cum, în mod eronat, susţine recurenta de către Biserica Română Unită cu Roma-Arhiepiscopia Majoră de Alba Iulia şi Făgăraş, continuatoarea Mitropoliei de Balj, prin mandatar său Protopopiatul Român Unit cu Roma, Bucureşti.

Recurenta face referire la o împuternicire acordată de către Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj, document care nu a fost depus în procedura desfăşurată potrivit dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi care este oricum este emisă la o dată ulterioară, respectiv în data de 16.10.2018 formulării cererii de retrocedare nr. x/28.02.2003, cum, în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.

Criticile din recurs vizând instituţia mandatului, în speţă faptul că dispoziţiile art. 4 din OUg nr. 94/2004 şi Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1164/2002 nu impun o formă specială a mandatului, nu pot fi primite.

Dincolo de faptul că recurenta reclamantă se foloseşte de o împuternicire acordată de Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj emisă la data de 16 noiembrie 2018, mult ulterior datei depunerii cererii de retrocedare, respectiv data de 28.02.2003, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 151 C. proc. civ. - "Cererea formulată prin reprezentant", atunci când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată, iar organul de conducere sau, după caz, reprezentantul desemnat al unei asociaţii, societăţi ori alte entităţi fără personalitate juridică, înfiinţată potrivit legii, va anexa, în copie legalizată, extrasul din actul care atestă dreptul său de reprezentare în justiţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 83 vechiul C. proc. civ., aplicabil în anul 2003, la momentul efectuării cererii de retrocedare: "- (1) Când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată. (2) Mandatarul avocat certifică el însuşi copia de pe procura sa. (3) Reprezentantul legal va alătura copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calităţii sale."

Or, faţă de dispoziţiile anterior citate, în mod corect, a reţinut instanţa fondului că cererea de retrocedare nr. x/28.02.2003 a fost depusă de către Protopopiatul Român Unit cu Roma, Greco-Catolic, Bucureşti în nume propriu, nefiind depusă " procura în original sau în copie legalizată".

Aşadar, în cauză nu se poate reţine nici existenţa unui drept de reprezentare în condiţiile în care prin cererea de retrocedare nu s-a invocat şi dovedit că acţionează în calitate de mandatar al Mitropoliei Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj sau Eparhiei Greco-Catolică "Sfântul Vasile cel Mare" de Bucureşti, ci a invocat un drept de propriu.

Mai critică recurenta "nesocotirea" de către instanţa de fond a dispoziţiilor H.G. nr. 1218/2008 prin care a fost recunoscut Codul Canoanelor Bisericii Orientale. Astfel, apreciază recurenta că "intenţia legiutorului care a dorit să recunoască, la nivel legal, actele normative care reglementau cultul greco catolic".

Dincolo de faptul că alegaţia recurentei în sensul că "În atare condiţii, calificarea acestui act nu poate fi decât ca act recognitiv, care produce efecte atât pentru trecut (recunoscând relaţii/raporturi preexistente) cât şi pentru viitor", constitui motiv suplimentar de nelegalitate, care nu se regăseşte în cuprinsul acţiunii şi excede analizei în recurs, Înalta Curte arată că înscrisul recognitiv potrivit dispoziţiilor art. 288 C. proc. civ. reprezintă înscrisul de recunoaştere sau de reînnoire a unei datorii preexistente şi face dovadă împotriva debitorului, moştenitorilor sau succesorilor săi în drepturi, dacă aceştia nu dovedesc, prin aducerea documentului originar, că recunoaşterea este eronată sau inexactă. Puterea doveditoare a actului recognitiv se opune numai debitorului, moştenitorilor sau succesorilor în drepturi ai acestuia, nu şi terţilor faţă de care actul recognitiv este un simplu fapt.

Or, încă o dată se relevă faptul că reclamanta înţelege să-şi demonstreze calitatea procesuală activă prin invocarea unui act normativ emis ulterior formulării cererii de retrocedare aspect care încalcă principiul neretroactivităţii aplicării legii.

Totodată, nu se poate concluziona că recunoaşterea Codului Canoanelor Bisericii Orientale ar putea justifica prin el însuşi o cale paralelă dreptului.

Pe de altă parte, nu rezultă din Can. 276 - § 1. (553 § 1) că ar fi reglementată sarcina de drept a Protopopiatului de a acţiona în nume propriu pentru retrocedarea imobilului în cauză, cum în mod judicios a evidenţiat instanţa de fond.

Înalta Curte constatând că niciunul din înscrisurile invocate de care reclamanta a înţeles să se prevaleze în cauză, nu a făcut dovada identităţii dintre Eparhia Greco-Catolică "Sfânţul Vasile cel Mare" de Bucureşti, în calitate de reclamantă în prezenta cauză, cu Vicariatul Greco Catolic de Bucureşti- Protopopiatul Greco Catolic Bucureşti, în calitate de autor al cererii de retrocedare nr. x/28.02.2003 şi cu atât mai puţin cu Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj şi nefiind dovedită nici acordarea unui mandat valabil de către Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj către Vicariatul Greco Catolic de Bucureşti - Protopopiatul Greco Catolic Bucureşti, soluţia instanţei de fond nu se impune a fi reformată.

Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat şi va menţine sentinţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Eparhia Greco - Catolică "Sfântul Vasile Cel Mare" de Bucureşti împotriva sentinţei nr. 113 din 19 octombrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2022.