Validity of tax assessment recharacterizing service contracts as sponsorships under Law No. 32/1994

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la 25.09.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 5 a Finanţelor Publice, în temeiul art. 281 alin. (5) cod procedură fiscală raportate la art. 8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 544/2004 şi la prevederile art. 96 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 192 şi următoarele C. proc. civ., solicitând anularea Deciziei de impunere nr. x/27.09.2017 şi a tuturor actelor subsecvente acesteia.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 470 din 4 decembrie 2020 Curtea de Apel Bucureşti veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele: "Admite cererea formulată de reclamanta A. cu sediul procesual ales în Bucureşti, str. x, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 5 a Finanţelor Publice cu sediul în Bucureşti, Calea 13 septembrie nr. 226, bl. V54.

Anulează Decizia de impunere nr. x/27.09.2017 şi actele subsecvente emise în baza acestuia.

Obligă pe pârâtă la plata sumei de 2050 RON cheltuieli de judecată din care 50 RON taxă judiciară de timbru şi 2000 RON onorariu de expert, către reclamantă.".

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 5 a Finanţelor Publice întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a respins în mod greşit apărările formulate prin întâmpinare, interpretând în mod eronat dispoziţiile legale incidente în cauză.

Totodată, în mod greşit a anulat decizia de impunere nr. x/27.09.2017 şi actele subsecvente emise în baza acesteia. Astfel, referitor la pct. C din contestaţie, se constată că aceste contracte nu îndplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea, acestea reprezentând contracte de prestări servicii, iar pentru veniturile realizate de persoanele fizice fundaţia avea obligaţia determinării impozitului pe veniturile din activităţi desfăşurate în baza convenţiilor/contractelor civile şi a contribuţiilor sociale individuale obligatorii.

Prin documentele întocmite formal şi prin utilizarea artificială a noţiunii de sponsorizare, fundaţia creează aparenţa plăţii unor sponsorizări în scopul evitării reţinerii ţi plăţii impozitului pe venit şi a contribuţiilor socile aferente.

4. Apărările intimaţilor

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, ia, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată, întrucât criticile formulate de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 5 a Finanţelor Publice se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 5 a Finanţelor Publice, anularea Deciziei de impunere nr. x/27.09.2017 şi a tuturor actelor subsecvente acesteia.

Prima instanţă a admis acţiunea formulată de reclamanta A. şi a anulat decizia de impunere nr. x/27.09.2017 şi actele subsecvente acesteia, reţinând că:,,… în contextul în care nu este indicat nici un temei care să justifice ca rezoluţiunea unui contract, care s-a impus ca urmare a neexecutării culpabile a furnizorului, să fie imputată ca neregulă, apare ca neîntemeiată aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările următoare, care definesc neregula ca fiind "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului," astfel încât procesul-verbal nu a fost în mod legal întocmit.

Având în vedere că nemotivarea actului administrativ contestat conduce la anularea acestuia întrucât nu se poate realiza un control jurisdicţional efectiv al dreptului de apreciere a autorităţii pârâte, Curtea va dispune, în baza art. 1 alin. (1) raportat la art. 8 din legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ anularea deciziei nr. 37800/23.05.2019 şi a procesul-verbal nr. x/26.03.2019, şi nu va mai analiza celelalte motive de nelegalitate invocate de reclamant.".

Potrivit motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. de recurs, invocat din oficiu în şedinţa din 18 octombrie 2022, casarea unor hotărâri se poate cere când ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei").

Înalta Curte apreciază că motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este întemeiat, prin prisma faptului că argumentele instanţei de fond nu sunt de natură a demonstra justeţea anulării actelor administrative contestate vizând obligaţia achitării la bugetul statului a impozitelor şi taxelor rezultate din contractele/convenţiile civile încheiate potrivit C. civ. precum şi contractelor de agent, de către reclamantă.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează şi dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părţi ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligaţia instanţei de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din jurisprudenţa deja consacrată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a-şi prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi cererilor de probă ale părţilor sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Ţările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în acelaşi sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligaţia instanţei de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părţi este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Motivarea trebuie să fie coerentă, clară şi lipsită de ambiguităţi şi de contradicţii. Ea trebuie să permită urmărirea unui raţionament care a condus judecătorul la aceasta, de natură a susţine şi justifica soluţia adoptată.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că, la pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii.

Astfel, instanţa de fond a avut în vedere doar aspectul potrivit căruia societatea reclamantă este o fundaţie care desfăşoară activităţi fără scop lucrativ, iar în baza dispoziţiilor Legii nr. 32/1994 a apreciat în mod generic contractele care au făcut obiectul inspecţiei fiscale ca îndeplinind "toate cerinţele prevăzute de Legea nr. 32/1994…", concluzionând de aceeaşi manieră că "Unele contracte încheiate de reclamantă nu respectă toate cerinţele prevăzute de Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea...".

Totodată, instanţa de fond a anulat actele administrative contestate menţionând că "Artiştii cărora reclamanta le-a acordat sponsorizări, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 32/1994... îndeplinesc toate condiţiile prevăzute de lege de a avea calitatea de beneficiar al sponsorizării.

De aceea, rezultă diferenţe mari între sumele stabilite de pârâtă şi cele care respectă menţiunile de mai sus.".

Procedând de această manieră, instanţa de fond a ignorat cererile şi susţinerile părţilor şi nu a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat.

Examinarea sentinţa atacate, prin raportare la considerentele de principiu anterior expuse, conduce Înalta Curte către concluzia că instanţa de fond nu a răspuns solicitărilor invocate prin cererea de chemare în judecată şi nici apărărilor pârâtei care vizau deopotrivă, analizarea documentelor existente la dosar, a tranzacţiilor care au condus la stabilirea unor sume suplimentare de plată, a contractelor încheiate de fundaţie, prin raportare inclusiv la expertiza fiscală judiciară administrată în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond nu a lămurit în mod corespunzător situaţia de fapt şi de drept existentă în cauza dedusă judecăţii. Or, cercetarea fondului cauzei presupune existenţa tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

În concluzie, se constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale, pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, apreciază că se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, prima instanţă va proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi de pârâtă prin întâmpinare, urmând să analizeze cauza prin raportare la mijloacele de probă administrate şi la toate aspectele de fond necesare lămuririi situaţiei de fapt.

În raport cu soluţia preconizată, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurenta-reclamantă în cadrul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 5 a Finanţelor Publice şi va casa sentinţa recurată, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata reclamantă A..

Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 5 a Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 470 din 4 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2022.