Failure to motivate judgment by copying administrative findings instead of independently assessing proof of administrator's bad faith under fiscal liability law

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, a solicitat anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. OTG-DEC 22201 din 22.10.2020 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. CRR-REG 24375 din 28.12.2020 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 120/2021 din 16 aprilie 2021, Curtea de apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 120/2021 din 16 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, cu consecinţa anulării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. OTG-DEC 22201 din 22.10.2020 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. CRR-REG 24375 din 28.12.2020 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.

În motivarea recursului, recurentul - reclamant a susţinut că instanţa de fond, în mod nelegal şi netemeinic, a apreciat că prin înşiruirea datelor din raportul de inspecţie fiscală din data de 14.12.2016 intimatele ar fi făcut dovada relei-credinţe a reclamantului şi actul administrativ contestat ar putea fi considerat ca fiind motivat.

Intimatele nu au probat existenţa condiţiei privind reaua-credinţă a reclamantului, simpla prezumţie că insolvabilitatea societăţii s-a produs ca urmare a conduitei sale, fără ca aceasta să fie concretizată în acţiuni sau inacţiuni specifice, nu reprezintă o dovadă a relei-credinţe, câtă vreme nu s-a probat, prin niciun mijloc de probă, că recurentul în calitate de administrator a acţionat cu rea-credinţă şi în scopul de a produce insolvabilitatea firmei.

A arătat recurentul că pârâtele ar fi trebuit să probeze că a acţionat în mod conştient în scopul creării unor obligaţii fiscale în sarcina societăţii debitoare aflate în stare de insolvabilitate, stare ce ar face imposibilă recuperarea creanţelor. Cu toate acestea, nu s-a făcut niciun fel de dovadă în acest sens, neexistând elemente de fapt precise şi certe care să justifice stabilirea răspunderii solidare a recurentului, descrierea faptei în decizia de atragere a răspunderii solidare fiind făcută în termeni generali, fără expunerea concretă a elementelor care au determinat antrenarea acestei răspunderi.

Aprecierile inspectorilor fiscali, preluate mot-a-mot de către instanţa de fond, sunt chestiuni de fiscalitate, de înregistrare a unor operaţiuni contabile, efectuate de către contabila societăţii şi care sunt susceptibile de interpretări, neputând face dovada relei-credinţe a sa.

Astfel, soluţia pronunţată este nelegală având în vedere că dispoziţiile Codului de procedură fiscală - art. 25 lit. d) - impun existenţa relei credinţe a administratorului în îndeplinirea obligaţiilor, iar dovedirea acestei cerinţe revine organului fiscal ce a luat măsura antrenării răspunderii administratorului. Reaua-credinţă nu rezultă din simplul fapt al neachitării debitelor societăţii, aşa cum au motivat intimatele, motivare preluată mot-a-mot şi de instanţa de fond, ci trebuie dovedită, iar în cauză nu s-au invocat şi nici dovedit împrejurări în baza cărora să se poată aprecia că recurentul a acţionat cu rea-credinţă în îndeplinirea obligaţiilor fiscale, în condiţiile în care din 2013 societatea a fost administrată de administratorul judiciar şi ulterior de lichidatorul judiciar (după intrarea în faliment), bunurile societăţii fiind valorificate în scopul plăţii debitelor restante la bugetul de stat, nefiind invocate în cauză sustragerea sau ascunderea activelor societăţii.

De asemenea, în mod nelegal, cu aplicarea greşita a normelor de drept, instanţa de fond a înlăturat apărările reclamantului referitoare la actele întocmite în cursul procedurii de insolventa a S.C. B. S.R.L., apreciind eronat că actul administrativ nu s-a emis în cursul procedurii de insolvenţă, ci în temeiul Codului de procedură fiscală, fără a avea în vedere şi a analiza întreaga situaţie a societăţii pentru datoriile căreia a fost angajată răspunderea solidară a reclamantului.

Astfel, instanţa de fond nu a făcut nicio referire şi nu a avut în vedere datele concrete privind societatea debitoare S.C. B. S.R.L., respectiv:

- intrarea acesteia în procedura generală de insolvenţă la data de 12.12.2013 şi numirea unui administrator judiciar sub supravegherea căruia s-a desfăşurat activitatea economică a societăţii până la data intrării în procedura de faliment (09.09.2019), data la care societatea a fost dizolvată, ridicat dreptul de administrare şi nu s-a mai desfăşurat activitatea economică;

- datoriile S.C. B. S.R.L. către bugetul de stat la data intrării în procedura generală de insolvenţă - 12.12.2013 şi înscrise la masa credală au fost în cuantum de 12.088 de RON şi au fost achitate în integralitate prin planul de reorganizare propus de debitoare şi desfăşurat până la data de 09.09.2019 când, datorita creanţelor curente din cursul procedurii generale de insolvenţă, Tribunalul Olt a dispus trecerea societăţii în procedura de faliment;

- dispoziţiile speciale ale Legii nr. 85/2006, respectiv art. 49 alin. (1) lit. a), care prevăd în mod expres actele şi operaţiunile pe care le poate desfăşura o societate aflată în procedura generală de insolvenţă, cu menţiunea expresă că toate acestea se vor realiza sub supravegherea administratorului judiciar.

Referitor la cuantumul efectiv al creanţelor datorate către AJFP, recurentul a susţinut că creanţa pentru care a fost emisă decizia de atragere a răspunderii solidare nu este una certă, aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond, având în vedere că, urmare a distribuirilor din procedura de faliment, AJFP Olt figurează cu o creanţă în valoare de 7.482.700 de RON, iar decizia a fost emisă pentru suma de 7.501.950 de RON.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Verificând, mai întâi, sentinţa recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat din oficiu, cu privire la faptul că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi îl va admite din perspectiva acestui motiv de casare, urmând a trimite cauza spre rejudecare, astfel că nu va mai fi analizat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurent.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul considerentelor sentinţei, instanţa de fond s-a limitat la a prelua, aproape în integralitate, apărările pârâtelor, dând o aparenţă de motivare a hotărârii pronunţate.

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată este reglementată de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Examinând considerentele sentinţei recurate, în raport cu cererea de chemare în judecată, actele şi lucrările dosarului, în conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deşi, aparent, sentinţa cuprinde argumente de fapt şi de drept, în realitate situaţia de fapt şi juridică reţinută de instanţa de fond reprezintă o preluare a argumentelor prezentate în cadrul Deciziei nr. CRR-REG 24375 din 28.12.2020 privind soluţionarea contestaţiei, emisă de Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul D.G.R.F.P. Craiova, şi a apărărilor formulate de pârâtă la instanţa de fond, fără a rezulta că au fost avute în vedere în vreun fel şi probele administrate în cauză.

Astfel, judecătorul fondului nu a analizat prin prisma documentelor aflate în dosar implicarea reclamantului în activitatea societăţii, în sensul de a produce starea de insolvenţă prin propriile acţiuni exercitate cu rea-credinţă. Considerentele hotărârii recurate cuprind doar afirmaţii de ordin general, fără nicio referire la vreun înscris din care să rezulte concret şi evident o acţiune/inacţiune a reclamantului exercitată cu rea-credinţă, în scopul de a induce falimentul societăţii.

Simpla afirmaţie, preluată de altfel din decizia de soluţionare a contestaţiei, în sensul că reclamantul, în calitatea sa de administrator, nu a depus diligenţe pentru a-şi achita debitele către bugetul de stat, manifestând dezinteres pentru achitarea obligaţiilor restante, nu poate crea o prezumţie absolută a existenţei unei rele - credinţe a acestuia, conform ipotezei prevăzute de art. 25 alin. (2)1 din Legea nr. 207/2015.

Ca urmare a faptului că a preluat argumentele reţinute prin decizia de soluţionare a contestaţiei, argumente reluate şi prin apărările formulate de pârâtă, instanţa de fond nu a răspuns în mod efectiv motivelor pentru care reclamantul a solicitat anularea actelor administrative fiscale.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României şi hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).

Ori, în speţă, verificând sentinţa atacată prin prisma considerentelor teoretice de mai sus, se constată că judecătorul fondului nu a efectuat o cercetare a litigiului, ci doar a preluat, necritic, aproape toate susţinerile pârâtei.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că în faţa instanţei de fond nu a fost administrat un probatoriu suficient şi adecvat dezlegării raportului juridic litigios, neputându-se preleva date concrete cu privire la numirea reclamantului în calitate de administrator special după deschiderea procedurii insolvenţei şi întinderea limitelor mandatului stabilit de administratorul judiciar, respectiv, de judecătorul sindic.

Aceste elemente erau esenţiale în analiza demersului judiciar pentru ca judecătorul fondului să îşi formeze propria convingere asupra legalităţii şi temeiniciei actelor administrative contestate.

Prin urmare, motivarea instanţei de fond nu permite instanţei de control judiciar examinarea legalităţii sentinţei prin care a fost respinsă acţiunea, în ceea ce priveşte motivele invocate de reclamant de anulare a actelor administrative contestate astfel încât să asigure recurentului-reclamant un proces echitabil, întrucât cauza a fost soluţionată fără să fie analizate efectiv şi să fie lămurite motivat împrejurările de fapt şi de drept invocate de reclamant, în raport cu circumstanţele cauzei şi probele administrate, elemente imperativ necesare pentru exercitarea controlului de legalitate, lipsa acestora fiind echivalentă cu nemotivarea hotărârii pronunţate.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 120/2021 din 16 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va analiza în mod real şi efectiv temeinicia şi legalitatea actelor administrative atacate prin raportare la dispoziţiile art. 25 alin. (2)1 din Legea nr. 207/2015, care constituie temeiul de drept care a stat la baza emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare, prin luarea în considerare a tuturor susţinerilor formulate prin acţiune, urmând a dispune suplimentarea probatoriului constând în înscrisuri care să probeze elementele menţionate mai sus şi pe care judecătorul fondului nu le-a luat în considerare la pronunţarea soluţiei.

Totodată, în rejudecare, prima instanţă urmează a analiza şi aspectele invocate în susţinerea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi pe care Înalta Curte nu le-a mai analizat, faţă de soluţia casării cu trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul -reclamant A. împotriva sentinţei nr. 120/2021 din 16 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeiaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2022.