Inadmissibility of cassation against final appellate decision rejecting suspension of judicial enforcement measures
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby leaving the Court of Appeal's decision to reject the underlying request for suspension of a court enforcement measure in force. The dispute concerned a civil party's attempt to suspend the execution effects of a judicial bailiff's designation act under Law 554/2004; the first-instance court had rejected the suspension based on the exception of res judicata, and the appellate court subsequently dismissed the appeal against that rejection as lacking legal interest. The Supreme Court held that the appellate decision was final and could not be further appealed because Article 483(1) of the Civil Procedure Code expressly limits the scope of cassation to specific types of decisions, while Article 634(1)(6) defines final judgments as those no longer subject to appeal; consequently, the court was procedurally barred from examining the merits of the appeal pursuant to Article 496(1).
Legislator headnote
AI generatedart. 483 alin. (1) din C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Inadmissibility of cassation against final appellate decision rejecting suspension of judicial enforcement measures: Împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1 Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 23.12.2020 pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă sub nr. x/2021, B.E.J. A. a chemat în judecata pe pârâţii: B., Camera Executorilor Judecătoreşti Piteşti, Executor Judecătoresc B. şi B.E.J. B. solicitând, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi urm. din Legea 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să se dispună suspendarea executării efectelor actului administrativ desemnare nr. 149/05.03.2020 emis de CEJ Piteşti în executarea OMJ nr. 23/C/07.01.2020 şi a cărui aplicabilitate a încetat la data emiterii OMJ nr. 2860/C/02.07.2020.
Prin sentinţa civilă nr. 51 din 29 ianuarie 2021, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în dosarul nr. x/2021 a fost admisă excepţia privind autoritatea de lucru judecat şi a fost respinsă cererea de suspendare formulată de reclamantul B.E.J. A..
1.2. Hotărârea primei instanţe
Prin decizia civilă nr. 359/R-CONT din 07 aprilie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul formulat de B.E.J. A. împotriva sentinţei civile nr. 51 din 29 ianuarie 2021, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, ca lipsit de interes.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 359/R-CONT din 07 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs B.E.J. A..
1.4 Apărările formulate în cauză
Intimata - pârâtă Camera Executorilor Judecătoreşti din Piteşti a depus întâmpinare, invocând excepţia inadmisibilităţii recursului împotriva unei decizii definitive.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de dispoziţiile procedurale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil pentru argumentele expuse în continuare.
Prezenta cerere de recurs vizează o hotărâre definitivă a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, prin care această instanţă a soluţionat recursul formulat de petentul B.E.J. A. împotriva sentinţei civile nr. 51 din 29 ianuarie 2021, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".
Aceste dispoziţii delimitează, expres şi exclusiv, categoria hotărârilor judecătoreşti ce pot face obiectul căii de atac a recursului.
Înalta Curte reţine şi incidenţa dispoziţiilor art. 634 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., potrivit cărora:
"Sunt hotărâri definitive: (…) orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs."
Având în vedere dispoziţiile exprese din textele legale citate mai sus, coroborate cu situaţia, potrivit căreia, decizia civilă nr. 359/R-CONT din 07 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal are caracter definitiv, Înalta Curte constată că această hotărâre nu mai poate face obiectul căii de atac a recursului.
În concluzie, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este împiedicată, din punct de vedere procedural, să analizeze cererea de recurs, fiind învestită cu o cale de atac inadmisibilă.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata pârâtă Camera Executorilor Judecătoreşti din Piteşti.
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant B.E.J. A. - prin A. împotriva deciziei civile nr. 359/R-CONT din 07 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2022.