Retrocession of religious property under O.U.G. 94/2000: State seizure via Decree-Law 358/1948 and misinterpretation of Parochial Asset Transfers

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 13.10.2020, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, contestatoarea Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Rona de Jos, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, a solicitat instanţei anularea Deciziei nr. 9229 din 28.07.2020, emisă de către pârâtă şi obligarea Comisiei speciale de retrocedare la emiterea unei decizii de restituire în natură sau, după caz, de propunere de acordare de despăgubiri pentru terenurile înscrise iniţial în cartea funciară nr. x a localităţii Rona de Jos, nr. top. x.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 82/2021 din 17 martie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Rona de Jos, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 82 din 17 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Rona de Jos, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a înţeles să dezvolte cele două motive de casare invocate, prin argumente comune, susţinând, pe de o parte, că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, iar, pe de altă parte, instanţa de fond a dat o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Criticile subsumate motivelor de casare invocate sunt, în esenţă, următoarele:

- instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, reţinând o situaţie de fapt, dar şi juridică, eronată, în sensul că a constatat că bunurile solicitate spre retrocedare nu au fost preluate de către statul român, ci, în baza decretului nr. 358 din 2 decembrie 1948 au trecut direct în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române Rona de Jos;

- instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 1 din Decretul-lege nr. 358/1948 şi a considerat că situaţiei reclamantei îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (2) din acelaşi decret, în temeiul cărora, averea imobilă a parohiei greco-catolice a fost atribuită direct Parohiei Ortodoxe Române Rona de Jos;

- concluzia instanţei de fond nu a avut la bază înscrisuri doveditoare în sensul celor reţinute în considerentele hotărârii, nefiind probată respectarea procedurii prevăzute de Decretul-lege nr. 358/1948 privind atribuirea imobilelor aflate în proprietatea cultului greco-catolic către o terţă persoană, la momentul interzicerii acestei entităţi religioase.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, a ansamblului probatoriu administrat în cauză, precum şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente speţei, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând ca sentinţa să fie casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Raţionamentul juridic al instanţei de fond, criticat prin cererea de recurs, a fost dezvoltat prin prisma faptului că textul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 impune îndeplinirea a două condiţii cumulative pentru admisibilitatea cererilor de retrocedare şi anume: 1) bunurile să fi fost preluate abuziv de către Statul român şi 2) la momentul actual, bunurile să fie în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 (regie autonomă, societate sau companie naţională, societate comercială la care statul sau autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar).

Instanţa de fond a reţinut că niciuna dintre aceste condiţii cumulative nu este îndeplinită în persoana reclamantei pentru retrocedarea în natură a imobilelor şi, pentru că nu s-a făcut dovada preluării abuzive de către Statul român nu pot fi acordate nici despăgubiri prin echivalent, în condiţiile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000.

Înalta Curte constată că prima instanţă şi-a format convingerea exprimată în soluţia pronunţată pornind de la o situaţie premisă fără corespondent în probatoriul administrat în cauză, procedând la o analiză superficială a pretenţiilor deduse judecăţii şi a înscrisurilor depuse la dosar referitoare la situaţia juridică a imobilelor care fac obiectul celor două cereri de retrocedare respinse prin Decizia nr. 9229/28.07.2020 a Comisiei Speciale de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România.

Astfel, în ceea ce priveşte chestiunea îndeplinirii condiţiei ca imobilele respective să fi fost preluate, abuziv, de Statul Român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, Înalta Curte constată că, în mod greşit, prima instanţă a statuat că imobilele aparţinând Parohiei Greco - Catolice Rona de Jos, menţionate în CF x, cu nr. top x, reprezentând casă parohială, curte şi grădină nu au fost preluate de Statul Român, ci de Parohia Ortodoxă Rona de Jos, în baza Decretului - Lege nr. 358 din 2 decembrie 1948.

În paragraful anterior al sentinţei, instanţa de fond reţine că acelaşi probatoriu relevă faptul că imobilele în discuţie au fost trecute în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din Rona de Jos conform încheierii de CF nr. x din 18 martie 1967.

În acest context, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu s-a aplecat asupra acestei necorelări cronologice, în condiţiile în care, la dosar nu există niciun act din care să rezulte că Parohia Ortodoxă Rona de Jos a preluat în proprietate imobilele aparţinând Parohiei greco - catolice, direct în baza Decretului - Lege 358/1948, prima menţiune în sensul existenţei unui drept de proprietate în favoarea parohiei ortodoxe datând din 18.03.1967.

Pe de altă parte, extrasul de Carte funciară nr. x şi extrasul de Carte funciară nr. x Rona de Jos care a înlocuit cartea funciară nr. x face dovada existenţei unui drept de proprietate actual al Parohiei Ortodoxe Române conform încheierii nr. 92 din 18.03.1967 doar asupra imobilelor casă, curte şi gradina bisericii în suprafaţă de 670 m.p., care constituie obiectul uneia dintre cererea de retrocedare, respectiv cea cu nr. x/19.01.2006.

Or, în ceea ce priveşte a doua cerere, cu nr. x/19.01.2006, conexată cu prima, prin care se solicită retrocedarea unui imobil teren, în suprafaţă de 2158 m.p., instanţa de fond nu s-a mai aplecat spre analiza acesteia, reţinând că are acelaşi regim juridic cu celelalte imobile, deşi, la dosar a fost depusă adeverinţă de la Primăria comunei Rona de Jos din care reiese că o parte se află în proprietatea Statului român şi o parte în domeniul public al comunei.

Prin urmare, instanţa de recurs reţine că prima instanţă nu a făcut o examinare judicioasă asupra pretenţiilor deduse judecăţii din perspectiva existenţei a două cereri de retrocedare care privesc imobile diferite, ceea ce echivalează cu nemotivarea corespunzătoare a soluţiei pronunţate şi la imposibilitatea efectuării controlului judiciar asupra fondului raportului juridic litigios.

De asemenea, contrar celor arătate de instanţa de fond, în sensul că reclamanta nu ar fi probat dovada preluării abuzive de către Statul Român a imobilelor prin prezenta acţiune, Înalta Curte reţine că este de notorietate că Statul Român a preluat toate proprietăţile mobiliare şi imobiliare ale cultului greco-catolic, în baza Decretului nr. 358/1948.

Instanţa de fond consideră că în speţă ar fi aplicabile prevederile art. 2 din decretul mai susmenţionat, în considerarea faptului că cererea de retrocedare vizează averea unei foste parohii, iar respectivul text legal instituie o excepţie de la dispoziţiile art. 1 din acelaşi decret, cu alte cuvinte, că în legătură cu respectivele imobile nu a operat preluarea abuzivă de către stat a acestora .

Dispoziţiile cuprinse în art. 2 din Decretul nr. 358/1948 nu reprezintă, cum eronat consideră instanţa de judecată, o excepţie de la dispoziţiile art. 1 al aceluiaşi decret, în sensul că pentru imobilele aparţinând parohiilor nu ar fi operat confiscarea, şi astfel reclamanta nu ar fi îndreptăţită să formuleze pretenţii în baza O.U.G. nr. 94/2000 .

Conform art. 1 din Decretul nr. 358/1948, "în urma revenirii comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român şi în conformitate cu art. 13 din decretul Nr. 177 din 1948, organizaţiile centrale şi statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, organele, congregatiunile, protopopiatele, manastirile, fundatiunile, asociaţiunile, cum şi orice alte instituţii şi organizaţiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista".

Art. 2 al aceluiaşi act normativ menţionează că "averea mobilă şi imobilă aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepţia expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Roman, care le va lua în primire imediat. O comisiune interdepartamentală compusă din delegaţi ai Ministerelor: Cultelor, Finanţelor, Afacerilor Interne, Agriculturii şi Domeniilor şi Învăţămîntului Public, va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române, sau diferitelor ei părţi componente".

În 1948, în temeiul prevederilor decretului menţionat, Statul Român a desfiinţat cultul greco-catolic şi a confiscat patrimoniul acestuia. În ceea ce priveşte beneficiarii confiscării, statul a statuat că parte a patrimoniului va fi preluat de însuşi statul, iar parte a acestui patrimoniu va fi transferat bisericii ortodoxe. Or, art. 2 din decret se referă la împosedarea bisericii ortodoxe cu averea fostelor parohii greco-catolice. Interpretarea pe care o face prima instanţă nu este validă din punct de vedere juridic deoarece rezultatul interpretării este unul absurd, acela că parte a patrimoniului bisericii greco-catolice nu este confiscat/preluat de la aceasta, cu toate că în baza aceluiaşi act normativ biserica respectivă a încetat să funcţioneze.

În realitate, Statul Român a decis în 1948 desfiinţarea bisericii greco-catolice şi confiscarea patrimoniului acesteia, statul fiind singurul răspunzător pentru această măsură, indiferent cine sunt beneficiarii patrimoniului confiscat de la această biserică. Altfel spus, atât deposedarea cât şi împosedarea sunt la fel de ilegitime, singurul responsabil pentru decizia încorporată în Decretul nr. 358/1948 fiind Statul Român.

În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că la dosar nu a fost depus niciun înscris din care să rezulte faptul că la momentul 2 decembrie 1948, când prin decretul-lege nr. 352 s-a desfiinţat cultul greco-catolic sau la un moment imediat ulterior, imobilele vizate prin cererile de retrocedare au trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române Rona de Jos.

De aceea, este fără echivoc că, în mod corect, reclamanta din prezenta cauză şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000, existând prezumţia, nerăsturnată de pârâtă, că preluarea imobilelor ce îi aparţineau la momentul desfiinţării au fost preluate, abuziv, de Statul Român.

În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că, din extrasele de carte funciară nr. x şi nr. 314, precum şi din celelalte extrase, rezultă că şi înainte de dezmembrare a imobilelor, dar şi după, figurează ca proprietari Statul Român, respectiv Consiliul local Rona de Jos, alături de Biserica Ortodoxă Rona de Jos, iar Parohiei Ortodoxe i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991, prin Ordinul Prefectului Judeţului Maramureş nr. 2879 din 22. 10.1997, inclusiv asupra unor suprafeţe de teren cu prin în cererea de retrocedare formulată de reclamantă .

Abordarea trunchiată de către instanţa de fond a probatoriului administrat în cauză a condus şi la analiza eronată a îndeplinirii celei de a doua condiţii prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2002, având în vedere că s-a făcut referire doar la petitul privind retrocedarea în natură a acestora, fără a se mai analiza capătul de cerere subsidiar, referitor la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

În acest context, Înalta Curte constată că instanţa de fond, deşi a respins acţiunea ca neîntemeiată, în realitate a analizat-o prin prisma admisibilităţii cu referire la îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 1 din O.U.G nr. 94/2000, lăsând practic nesoluţionat fondul pretenţiilor prin raportare atât la capătul principal, dar şi la cel subsidiar.

Constatând că modalitatea în care instanţa de fond a efectuat cercetarea judecătorească nu permite, în mod real şi efectiv, exercitarea controlului judiciar din perspectiva fondului pretenţiilor deduse judecăţii, Înalta Curte reţine incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul cărora va casa sentinţa atacată şi în respectarea dublului grad de jurisdicţie va trimite cauza la rejudecare instanţei de fond.

Cu ocazia rejudecării, prima instanţă va ţine cont de chestiunile dezlegate prin prezenta decizie de casare şi va avea în vedere suplimentarea probatoriului administrat în cauză, în vederea lămuriri tuturor aspectelor de fapt şi de drept necesare dezlegării judicioase a raportului juridic litigios.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 498 alin. (2) din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Rona de Jos împotriva sentinţei civile nr. 82/2021 din 17 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2022.