Contestație în anulare inadmisibilă pentru contestarea interpretării excepției de nelegalitate ca eroare materială

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 24.08.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, să se constate faptul că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât, până în prezent, pârâtul nu a răspuns plângerii prealabile expediate cu scrisoarea recomandată cu confirmare de primire x la data de 10 iunie 2019. De asemenea, reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtului la exercitarea atribuţiilor de control şi, pe cale de consecinţă, să se dispună verificarea tematică a activităţii Comisiei Centrale de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice şi identificarea funcţionarilor publici responsabili pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, sancţionarea disciplinară a acestora şi obligarea factorilor responsabili la a motiva, redacta şi comunica hotărârea prevăzută de dispoziţiile art. 14 - art. 19 din Ordinului Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 1453 din data de 02 mai 2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei Centrale de Contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice.

Prin cererea depusă la data de 01.10.2019, reclamanta a precizat obiectul cererii, respectiv că la memoriul adresat ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale la data de 10.06.2019, prin care a solicitat verificarea tematică a activităţii comisiei centrale de soluţionare a contestaţiilor din cadrul casei naţionale de pensii publice, nu a primit răspuns. Astfel obiectul cererii este "obligaţia de a face", formulată conform art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin urmare, a solicitat să se constate refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere întrucât pârâtul nu a răspuns plângerii prealabile, expediată cu scrisoarea recomandată cu confirmare de primire Ax din 10.06.2019. Pe fondul cererii a reiterat solicitarea din acţiunea introductivă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 20 din 13 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs şi soluţia instanţei de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 20 din 13 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii sale având ca obiect obligaţia de a face.

Prin decizia nr. 2605 din 11 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-a respins excepţia de nelegalitate a Ordinului Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 1453 din 2 mai 2011, ca inadmisibilă.

Totodată, s-a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 20 din 13 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

4. Contestaţia în anulare formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 2605 din 11 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare recurenta-reclamantă A., invocând incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În motivarea contestaţiei în anulare a arătat că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale întrucât, respingerea excepţiei de nelegalitate a Ordinului Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 1453 din 2 mai 2011 ca inadmisibilă, este contrazisă de sentinţa civilă nr. 6467 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în şedinţa publică de la data de 13 noiembrie 2012, în dosarul nr. x/2017. A arătat că aceasta este o hotărâre irevocabilă intrată în puterea lucrului judecat, prin care a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii invocată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, întrucât curtea a constatat că alin. (2) din art. 4 din Legea nr. 554/2004 se referă în mod general la acte administrative, rezultând că excepţia poate fi invocată şi pentru acte normative nu doar pentru acte individuale (în speţă, fiind vorba de excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 680 emis de MMFES la data de 01.08.2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 340/2001, publicat în M. Of., Partea I, nr. 575 din 22.08.2007).

Totodată, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a solicitat să se suspende judecarea recursului până la data la care Comisia Centrală de Soluţionare a Contestaţiilor - C.N.P.P îşi va motiva decizia privitoare la contestaţia adresată Preşedintelui Comisiei Centrale de Soluţionare a Contestaţiilor, nesoluţionată până în prezent, înregistrată la Casa Teritorială a de Pensii a Municipiului Bucureşti, sub nr. x din 13.11.2017.

5. Apărările intimatului Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca fiind prematură şi inadmisibilă. Cu referire la excepţia prematurităţii, intimatul a arătat că decizia contestată nu a fost comunicată părţilor până la data formulării contestaţiei, calea extraordinară de atac fiind declarată fără respectarea dispoziţiilor art. 506 C. proc. civ.. Totodată, a invocat şi excepţia inadmisibilităţii, având în vedere că motivele invocate nu se încadrează în dispoziţiile art. 503 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

2.1. Cu privire la excepţia prematurităţii, invocată de intimat pe motiv că în promovarea contestaţiei în anulare nu s-a respectat termenul prevăzut de art. 506 C. proc. civ., contestatoarea depunând contestaţia în anulare înainte de comunicarea deciziei, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată. Termenul prevăzut de art. 506 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "Contestaţia în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă." este un termen de decădere din dreptul de a formula contestaţie, a cărui nerespectare atrage respingerea contestaţiei ca tardiv formulată, însă nu reprezintă un termen procedural care să limiteze dreptul contestatorului de a formula contestaţie înainte de comunicarea deciziei împotriva căreia formulează contestaţie în anulare. Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă excepţia prematurităţii contestaţiei în anulare invocată de intimat.

2.2. Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că este întemeiată excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată de intimat prin întâmpinare, motiv pentru care o va admite şi, pe cale de consecinţă, va respinge contestaţia în anulare formulată de A., ca inadmisibilă.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere înseşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. invocat de contestatoare, care reglementează contestaţia în anulare specială, "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Înalta Curte reţine că prin eroare materială se înţelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârşeşte instanţa, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului şi care este determinantă pentru soluţia pronunţată.

Deci, pentru a putea se reţine admisibilitatea unei contestaţii în anulare îndreptată împotriva unei decizii pronunţate de o instanţă de recurs, este necesar ca eroarea materială invocată de o parte să privească greşeli comise prin confundarea unor date esenţiale ale cauzei, a unor aspecte formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea cărora să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Greşelile instanţei de recurs, care deschid calea contestaţiei în anulare, trebuie să fie greşeli de fapt care să fie determinante pentru soluţia din recurs, şi nu greşeli de judecată, de soluţionare a unor excepţii procesuale, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.

Or, în cauză, susţinerile contestatoarei nu pot fi încadrate în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât respingerea excepţiei de nelegalitate a Ordinului Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 1453 din 2 mai 2011 ca inadmisibilă nu este rezultatul unei simple şi evidente erori materiale, ci a modului în care instanţa a înţeles să interpreteze şi să aplice dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

În realitate, ceea ce urmăreşte contestatoarea prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de faţă este tocmai repunerea în discuţie a excepţiei de nelegalitate a Ordinului Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 1453 din 2 mai 2011, invocată în cadrul recursului, ceea ce are semnificaţia unui recurs la recurs, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Sub acest aspect, trebuie amintită şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei. Contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui apel-recurs deghizat, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că, în pricina de faţă, contestaţia în anulare nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege şi, având în vedere soluţia care urmează să se pronunţe în cauză, de respingere ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare, nu se mai impune analiza cererii de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., formulată de contestatoare.

2.3. Pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare invocată de intimat şi va respinge contestaţia în anulare formulată de A., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia prematurităţii contestaţiei în anulare invocată de intimat.

Admite excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare invocată de intimat.

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 2605 din 11 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.