Contestație în anulare inadmissible: nu se poate invoca eroare de drept sau omisiune de cercetare a motivelor de casare pentru a contura un recurs la recurs împotriva nulității recursului

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, constatarea nulităţii absolute, pentru fraudarea la lege, a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, privind încălcarea şi eludarea prevederilor imperative ale Legii nr. 15/1990, privind reorganizarea Unităţilor Economice de stat cu Regii Autonome şi Societăţi Comerciale.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 786 din 16 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia tardivităţii şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea ca tardiv formulată, în raport cu prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004.

3. Cererea de recurs şi soluţia instanţei de recurs

Reclamanţii A. şi B. au formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 786 din 16 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenţii au susţinut că hotărârea atacată este dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe invocată în condiţiile legii, cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, fiind, totodată, dată cu încălcarea normelor de drept material.

Prin decizia nr. 2480 din 5 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-a constatat nulitatea recursului formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 786 din 16 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

4. Contestaţia în anulare formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 2480 din 5 mai 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.05.2022, au formulat contestaţie în anulare recurenţii-reclamanţi A. şi B., întemeiată pe dispoziţiile art. 503 C. proc. civ.

În motivarea contestaţiei în anulare au arătat că instanţa de recurs a omis cu bună ştiinţă să cerceteze motivele de casare invocate în cererea de recurs şi că s-a aflat într-o regretabilă, dar voită eroare de drept.

În fapt, au precizat că s-au adresat instanţelor să constate nulitatea absolută a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate a terenului seria x nr. x din 07. XII.1993 emis de Ministerul Culturii, apreciind că a fost emis cu încălcarea unor prevederi imperative ale legii, de un organ necompetent. În opinia contestatarilor, nulitatea absolută fiind de ordine publică este imprescriptibilă, poate fi invocată de oricine, chiar şi de instanţă în orice fază a judecăţii.

Prin urmare, fiind vorba de încălcarea unor prevederi imperative ale unor legi speciale, cele două instanţe, de fond şi de recurs, aveau obligaţia să se pronunţe cu privire la competenţa legală a Ministerului Culturii de a emite Certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

La data de 27 iunie 2022 s-a depus la dosar o completare a contestaţiei în anulare prin care s-a arătat faptul că nici instanţa de fond, nici instanţa de recurs nu au solicitat emitentului (Ministerul Culturii) să prezinte originalul înscrisului (certificatul de atestare a dreptului de proprietate) şi nici Monitorul Oficial în care a fost publicat, deşi au cerut insistent acest lucru. Au mai susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că reclamanţii ar fi cerut radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate a lui S.C. C. S.A., când, în realitate, S.C. C. S.A. a solicitat instanţei radierea.

5. Apărările intimatului Ministerul Culturii

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă, având în vedere că motivele invocate de contestatari nu se circumscriu niciunuia dintre motivele de contestaţie în anulare expres şi limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată, arătând că prima instanţă, în mod corect, a respins excepţia tardivităţii acţiunii, ceea ce exclude analiza oricărei alte excepţii, cât şi a fondului pricinii. Totodată, instanţa de recurs a constatat, în mod definitiv, nulitatea recursului, ceea ce face inutilă analiza oricărui motiv de recurs invocat.

Prin urmare, având în vedere că părţile au fost legal citate de către Înalta Curte cu ocazia judecării recursului, hotărârea a fost pronunţată de instanţa competentă, instanţa nu s-a aflat în nicio eroare materială şi nici nu se pune problema omisiunii de a cerceta motivele de recurs, în ipoteza în care instanţa a constatat nulitatea acestuia, contestaţia în anulare formulată este nefondată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că este întemeiată excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată de intimat prin întâmpinare, motiv pentru care o va admite şi, pe cale de consecinţă, va respinge contestaţia în anulare formulată de A. şi B., ca inadmisibilă.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Conform dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

În motivarea contestaţiei în anulare contestatorii au arătat că instanţa de recurs a omis cu bună ştiinţă să cerceteze motivele de casare invocate în cererea de recurs şi că s-a aflat într-o regretabilă, dar voită eroare de drept.

Greşelile instanţei de recurs, care deschid calea contestaţiei în anulare, trebuie să fie greşeli de fapt care să fie determinante pentru soluţia din recurs, şi nu greşeli de judecată, de soluţionare a unor excepţii procesuale, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.

Or, în cauză, susţinerile contestatorilor potrivit cărora instanţa de recurs s-a aflat într-o regretabilă, dar voită eroare de drept, nu pot fi încadrate în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât constatarea recursului ca nul nu este rezultatul unei simple şi evidente erori materiale, ci a modului în care instanţa a înţeles să aplice dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

În realitate, ceea ce urmăresc contestatorii prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de faţă este reevaluarea ansamblului probator şi reanalizarea cererii de recurs, ceea ce are semnificaţia unui recurs la recurs, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Sub acest aspect, este demn de subliniat, că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei.

Contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui apel-recurs deghizat, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat permanent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

În ceea ce priveşte motivul contestaţiei întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de recurs respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, Înalta Curte reţine, de asemenea, că motivele invocate nu se încadrează în textul de lege.

În speţă, ne aflăm în ipoteza în care instanţa de recurs a constatat nulitatea acestuia, astfel că ordinea de soluţionare a excepţiilor are în vedere efectele pe care excepţiile invocate le produc în cazul admiterii lor. Prin urmare, admiterea excepţiei nulităţii recursului, face inutilă analiza oricărui motiv de recurs invocat, neputându-se reţine, aşa cum susţin contestatorii, omisiunea instanţei de recurs de a cerceta motivele de casare invocate.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că, în pricina de faţă, contestaţia în anulare nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale enumerate anterior.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare invocată de intimat şi va respinge contestaţia în anulare formulată de A. şi B., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare invocată de intimat.

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. şi B. împotriva deciziei nr. 2480 din 5 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.