Valuation date for vehicle damage compensation: conflict between accident-date market value and later administrative system data under Guaranty Fund rules.

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 03.11.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea în parte a Deciziei FGA nr. 24612 din 19.10.2020 şi obligarea pârâtului la achitarea diferenţei de despăgubire în valoare de 5.107,09 RON, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 484 din 5 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor. A anulat în parte Decizia FGA nr. 24612/19.10.2020, exclusiv în privinţa soluţiei de respingere a cererii de plată a sumei de 5107,09 RON. A obligat pârâtul la plata către reclamantă a diferenţei de despăgubire, în cuantum de 5107,09 RON şi la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 350 RON.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 484 din 5 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

A criticat reţinerile instanţei de fond potrivit cărora valoarea determinată în sistemul DAT ar fi cea corectă întrucât calculul a fost efectuat la o dată mai apropiată de data producerii evenimentului rutier, cu ignorarea faptului ca ambele sisteme (DAT şi AUDATEX) păstrează baze de date privind valorile de comercializare a autovehiculelor pentru ultimii 5 ani, şi că, în ambele sisteme a fost introdusă ca referinţă data evenimentului asigurat, astfel că ambele evaluări, chiar dacă efectuate la momente diferite, au stabilit valoarea autovehiculului la data producerii evenimentului rutier.

În acest sens, a apreciat că doar un raport de expertiză tehnică auto, probă ştiinţifică cu caracter obiectiv, ar fi putut stabili corectitudinea modalităţii de evaluare adoptate de pârât sau de reclamantă, însă, sarcina probei aparţine reclamantei, care nu a înţeles să solicite în probaţiune şi efectuarea unei expertize auto.

Cu referire la art. 14 şi art. 224 din C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat încălcarea de către prima instanţă a principiului contradictorialităţii corelativ cu încălcarea dreptului la apărare, arătând că mijloacele de probă, în baza cărora instanţa a pronunţat hotărârea, s-au rezumat strict la documentaţia avută în vedere la emiterea deciziei contestate, documentaţie în care se regăseşte Avizul Direcţiei Tehnice, în raport de care s-a analizat valoarea de piaţa a autovehiculului asigurat CASCO. Ambele părţi au contestat corectitudinea evaluării efectuate de partea adversă, însă, niciuna dintre părţi nu a susţinut că ar fi mai bun calculul propriu în raport de data la care s-a efectuat evaluarea, astfel că, a apreciat că instanţa putea decide asupra acestui aspect doar după ce l-ar fi pus în discuţia părţilor, astfel încât pârâtul să aibă mijloacele procesuale pentru pregătirea apărării în cauză şi să solicite efectuarea unei expertize care să aducă lămuriri suplimentare asupra modalităţii de evaluare.

În opinia recurentului-pârât, argumentul avut în vedere de instanţa de fond, deşi aparent logic, nu face altceva decât să înfrângă principiul suportării unei eventuale diferenţe de despăgubire de către asigurătorul CASCO, astfel cum este prevăzut de prevederile art. 40 din Norma ASF nr. 23/2014.

Aşadar, din punct de vedere cronologic, ca ordine firească de desfăşurare a procesului de lichidare a daunelor, dacă asiguratul CASCO decide să se adreseze propriului asigurător, întotdeauna asigurătorul CASCO este cel care va face prima evaluare a pagubei şi care va stabili întinderea despăgubirii ce poate fi suportată în baza contractului de asigurare facultativ.

Însa, la stabilirea sumei asigurate pentru un autovehicul, în cazul încheierii unei poliţe facultative, asigurătorul CASCO adoptă criterii proprii de evaluare şi stabilire a valorii de piaţă, respectiv a primei de asigurare. Astfel că, este firesc ca în situaţia producerii unui eveniment asigurat, asigurătorul CASCO să fie ţinut tocmai de evaluarea pe care a făcut-o la data încheierii contractului de asigurare şi atunci este firesc să existe alte criterii de evaluare în cazul poliţei RCA. Tocmai acesta a fost motivul avut în vedere de legiuitor pentru a legifera cu privire la suportarea unei eventuale diferenţe de despăgubire, căci este evident că asigurătorul RCA este terţ faţă de contractul încheiat între Asigurătorul CASCO şi clientul său.

Şi atunci, a se reţine că prima evaluare întocmită este cea corectă, căci este cea mai apropiată de data producerii evenimentului rutier, echivalează cu desconsiderarea Normei ASF nr. 23/2014 şi implicit semnifică o aplicare greşită a legii. Prin norma menţionată anterior, legiuitorul a apreciat că limita maximă de despăgubire trebuie determinată în baza criteriilor contractului RCA şi nu în baza condiţiilor de asigurare CASCO. Acesta este şi cazul dedus judecăţii, cu precizarea că, raportat la falimentul asigurătorului RCA, cererea de plată de către asigurătorul CASCO a fost îndreptată către FGA, ce a stabilit valoarea de piaţa a autovehiculului raportat la legislaţia RCA şi starea de fapt.

Astfel, în mod corect a stabilit Fondul că valoarea maximă de despăgubire este de 10.993 RON, având în vedere că valoarea reală de piaţă a vehiculului este de 3.742 RON conform calculului efectuat de către specialiştii F.G.A., în temeiul art. 52 din Norma ASF nr. 23/2014.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a arătat că, deşi a invocat incidenţa prevederilor art. 40 din Norma ASF nr. 23/2014, instanţa de fond nu a înţeles să se pronunţe şi asupra legalităţii şi temeiniciei argumentelor sale, potrivit cărora eventuala diferenţă de despăgubire, rezultată din modul de calcul al valorii maxime a despăgubirii, dacă este justificată, rămâne pe contul asigurării facultative, neputând fi recuperată de la asiguratul persoană vinovată, dacă despăgubirea plătită din asigurarea facultativă nu depăşeşte limita de despăgubire ce poate fi acordată de asigurătorul RCA pentru prejudiciile cauzate în unul şi acelaşi accident de vehicul, prevăzută în poliţa de asigurare.

Prin urmare, a apreciat că instanţa de fond trebuia să analizeze apărările formulate de pârât şi dacă le considera neîntemeiate să motiveze sentinţa din această perspectivă.

FGA utilizează pentru analizarea daunelor sistemul Audatex care este o bază de date acceptată de toţi asigurătorii şi de unităţile de specialitate şi care furnizează o bază uniformă de date pentru toate părţile implicate în procesul de prelucrare a daunelor auto.

Despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăşi cuantumul pagubei suferite, întrucât despăgubirea are doar caracter reparator şi nu este menită a aduce o îmbogăţire fără justă cauză asiguratului/petentului. Acesta este şi criteriul în baza căruia Fondul de garantare a asiguraţilor instrumentează dosarele de daună şi acordă despăgubiri creditorilor de asigurare, nefiind ţinut în analiza dosarelor de daună de preţurile practicate de anumite unităţi reparatoare.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, iar în rejudecare, respingerea ca nefondată a contestaţiei. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei, cu trimitere spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize tehnice auto.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 13 octombrie 2022, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

2.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului, constatând că recurentul-pârât a formulat critici de nelegalitate care se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.. Aşadar, recurentul a dezvoltat argumentele pentru care a apreciat că pronunţarea hotărârii recurate a fost dată cu interpretarea greşită a normelor de drept material incidente speţei, referindu-se în concret la dispoziţiile art. 2217 C. civ. şi la prevederile art. 40-51 din Norma ASF nr. 23/2014, precum şi argumentele pentru care a apreciat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, referindu-se în concret la faptul că instanţa nu a analizat anumite apărări formulate şi, dacă le considera neîntemeiate, nu a motivat sentinţa din această perspectivă.

2.2. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin decizia nr. 24612 din 19.10.2020 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguratorilor s-a admis parţial cererea de plată nr. x/27.03.2017 pentru suma de 10.993 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirii autovehiculului avariat, şi s-a respins parţial cererea de plată pentru suma de 5.107,99 RON.

Reclamanta A. S.A. a investit instanţa de contencios administrativ cu anularea în parte a deciziei FGA nr. 24612 din 19.10.2020, solicitând obligarea pârâtului la achitarea diferenţei de despăgubire în valoare de 5.107,09 RON şi plata cheltuielilor de judecată.

Prima instanţă a admis acţiunea formulată de reclamantă, a anulat în parte Decizia FGA nr. 24612/19.10.2020 şi a obligat pârâtul la plata diferenţei de despăgubire în cuantum de 5107,09 RON, reţinând, în esenţă, că reclamanta a probat valoarea cuvenită despăgubirilor solicitate în exercitarea dreptului de regres, care nu depăşesc valoarea de piaţă medie a autovehiculului rulat, la data producerii evenimentului asigurat.

Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a criticat sentinţa de fond, invocând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Instanţa de control judiciar nu poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în cadrul căruia recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond nu a analizat argumentele sale, respectiv hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte reţine că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În concluzie, este important de reţinut că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a criticat modul în care instanţa de fond a apreciat probele administrate în cauză, invocând practic o încălcare a normelor referitoare la forţa probantă şi puterea doveditoare a mijloacelor de probă, apreciind că doar un raport de expertiză tehnică auto, probă ştiinţifică cu caracter obiectiv, ar fi putut stabili corectitudinea modalităţii de evaluarea adoptată de reclamantă sau de pârât.

Înalta Curte constată că aceste critici nu se referă la norme de drept material, mijloacele de probă fiind reglementate de norme de drept procesual, nu de norme de drept material. În plus, fiind vorba de o chestiune de apreciere a probelor, acest aspect nu poate face obiectul cenzurii în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

Nu se pot fi primite nici criticile de nelegalitate care vizează încălcarea principiului contradictorialităţii corelativ cu încălcarea dreptului la apărare, motivat de faptul că mijloacele de probă în baza cărora instanţa de fond a pronunţat hotărârea s-au rezumat strict la documentaţia avută în vedere la emiterea deciziei contestate ori că reclamanta nu a înţeles să solicite în probaţiune şi efectuarea unei expertize auto.

Prin urmare, instanţa de control judiciar reţine că părţilor li s-a asigurat posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului, au putut să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

În continuare, în cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că sentinţa atacată a fost pronunţată de către instanţa de fond cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile speţei, indicând în acest sens dispoziţiile art. 2217 C. civ. şi prevederile art. 40-51 din Norma ASF nr. 23/2014.

În esenţă, chestiunea supusă analizei instanţei vizează modalitatea de evaluare a valorii de piaţă a autovehiculului la momentul producerii accidentului, ambele părţi raportându-se la un sistem de evaluare dintre cele recunoscute pe plan naţional pentru evaluarea daunelor auto, reclamanta la sistemul DAT, iar pârâtul la sistemul Audatex.

Criticile recurentului privitoare la izvorul diferit al obligaţiilor de plată ce revin asigurătorului, respectiv Fondului pârât, precum şi la dreptul Fondului de a proceda la o instrumentare proprie a dosarului de daună nu sunt relevante pentru soluţionarea prezentei căi de atac, întrucât instanţa de fond nu a negat dreptul Fondului de Garantare a Asiguraţilor de a face propria analiză a dosarului de daună preluat de la asigurătorul în faliment, astfel cum în mod greşit susţine recurentul, ci a constatat că această analiză nu a fost realizată în conformitate cu cerinţele legale, deoarece evaluarea pârâtului nu ar fi avut în vedere valoarea bunului avariat la momentul producerii evenimentului rutier, respectiv la momentul producerii prejudiciului (anul 2016), ci valoarea acestuia astfel cum a fost determinată la data de 27.05.2020, aspect de natură a afecta decizia administrativă contestată în speţă.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că prima instanţă a interpretat corect dispoziţiile Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, respectiv dispoziţiile art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, impunându-se concluzia potrivit căreia autoritatea pârâtă garantează cuantumul despăgubirii ce rezultă din documentele justificative eliberate de unitatea de specialitate care a efectuat reparaţiile necesare, aşa fiind, demersul acesteia de a reduce cuantumul despăgubirii, în baza unui raport care nu relevă în mod cert că s-a avut în vedere valoarea bunului la momentul producerii prejudiciului, nu este întemeiat pe nicio normă legală.

Totodată, sunt neconcludente argumentele recurentului-pârât, în sensul că nu este un asigurător şi nu preia ope legis obligaţiile vreunui asigurător în faliment, că este obligat să se comporte ca un profesionist în ceea ce priveşte utilizarea resurselor financiare din care Fondul este constituit, ori că nu este ţinut în analiza dosarelor de daună de preţurile practicate de anumite unităţi reparatoare, întrucât analiza efectuată de Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu are la bază criterii legale, obiective, care să îl îndreptăţească să ignore costul reparaţiilor, aşa cum a fost stabilit pe baza documentului eliberat de unitatea specializată de service, act care trebuia avut în vedere la stabilirea cuantumului pagubei, în temeiul art. 51 alin. (7) din Norma ASF nr. 23/2014.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât instanţa de fond nu a reţinut că prima evaluare întocmită în sistemul DAT este cea corectă datorită faptului că este cea mai apropiată de data producerii evenimentului rutier, ci a reţinut în mod just că reclamanta a făcut dovada evaluării valorii de piaţă a autovehiculului la data de 31.10.2016, spre deosebire de rezultatul evaluării realizate de FGA în sistemul Audatex, 4 ani mai târziu, în anul 2020, în baza unui raport care nu relevă în mod cert că s-a avut în vedere valoarea bunului la nivelul anului 2016, iar nu la nivelul anului 2020.

Prin urmare, având în vedere argumentele prezentate anterior, instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a pronunţat hotărârea cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în materie raportat la situaţia de fapt reţinută, soluţie pe care, la rândul său, o adoptă ca atare.

2.3. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă.

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 484 din 5 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.