Suspension of enforcement of tax order due to ambiguous calculation criteria for electricity producers' supplementary income

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a învestit Curtea de Apel Bucureşti cu cererea privind suspendarea, până la pronunţarea instanţei de fond, a executării Ordinului nr. 64/2022 privind aplicarea prevederilor art. II din Legea nr. 259/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", precum şi privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă ("Ordinul nr. 64/2022"), emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 549/2022 din 15 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, şi a dispus suspendarea, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, a executării Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 64/2022, până la pronunţarea instanţei de fond asupra anulării aceluiaşi ordin.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 549/2022 din 15 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului cum a fost formulat, casarea sentinţei şi respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea legii, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute în mod expres de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

A arătat că, în motivarea soluţiei pronunţate, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, instanţa de fond a reţinut la pagina 25 "o neclaritate a modului de aplicare a impozitului stabilit de Legea nr. 259/2021." Totodată, instanţa a reţinut faptul că ANAF trebuia să detalieze prin ordin modul de aplicare a impozitului. Or, în opinia recurentei, nu se poate reţine cazul temeinic justificat, în situaţia în care OPANAF nr. 64/2022 vizează doar modalitatea de declarare a impozitului şi nu de modul de stabilire a impozitului în discuţie, impozit care s-a stabilit prin lege. Mai mult decât atât, instanţa de fond a reţinut faptul că "nu ordinul în cauză a instituit impozitul pe venitul suplimentar, ci legea."

De asemenea, a menţionat faptul că prin O.U.G. nr. 11/2022 privind modificarea şi completarea Legii nr. 259/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021 - 2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", a fost abrogat art. 11 alin. (3) din Legea nr. 259/2021 în temeiul căruia a fost emis Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 64/2022.

Cu privire la cele reţinute de instanţa de fond, referitoare la lipsa de claritate a Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 64/2022, în sensul ca acest act normativ nu cuprinde o formulă de calcul a impozitului instituit prin art. II alin. (1) din Legea nr. 259/2021, a învederat că art. II alin. (3) din Legea nr. 259/2021 prevede că modul de aplicare a impozitului se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Ca urmare, legiuitorul nu a stabilit, în sarcina Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, să emită norme de calcul a impozitului, întrucât modul de calcul este reglementat de art. II alin. (1) din lege:

"venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică rezultat din diferenţa dintre preţul mediu lunar de vânzare al energiei electrice şi preţul de 450 RON/MWh se impozitează cu 80%."

Mai mult, a precizat că potrivit art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, aceasta asigură administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri bugetare date prin lege în competenţa sa. Având în vedere reglementările legale menţionate, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu are competenţă să stabilească modul de calcul al unui impozit, aşa cum a reţinut instanţa de fond. Impozitul suplimentar este reglementat de Legea nr. 259/2021, iar impozitul pe profit, inclusiv regulile privind deductibilitatea cheltuielilor la calculul rezultatului fiscal sunt reglementate de Titlul II din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

În acelaşi timp, la art. III alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2022 s-a stabilit în mod explicit obiectul de reglementare al ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, respectiv modelul şi conţinutul declaraţiei privind impozitul pe venitul suplimentar. Mai mult decât atât, dispoziţiile OPANAF nr. 64/2022 au avut o aplicabilitate limitată de timp:

"Impozitul pe venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică se calculează pentru perioada 1 noiembrie 2021 - 31 martie 2022".

Totodată, a arătat că OPANAF nr. 64/2022 a fost modificat prin OPANAF nr. 449/23.03.2022 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, precum şi pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 64/2022 privind aplicarea prevederilor art. II din Legea nr. 259/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", precum şi privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă.

În ceea ce priveşte a doua condiţie, respectiv iminenţa producerii unei pagube, astfel cum este definită în art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, recurenta-pârâtă a considerat că nu este îndeplinită, în situaţia în care reclamantul nu a făcut dovada că, în speţă, există un prejudiciu material viitor şi previzibil pe care l-ar putea suferi dacă nu se suspendă executarea actelor administrative atacate.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond potrivit cărora prin plata impozitului în discuţie reclamanta a suferit o pierdere, a arătat că plata impozitelor şi taxelor prevăzute de lege nu poate fi considerată pagubă iminentă, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004. În altă ordine de idei, OPANAF nr. 64/2022 a fost aplicabil o durată limitată ca timp, respectiv până la data de 31.03.2022 şi a fost modificat prin OPANAF nr. 449/23.03.2022.

Iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată. Îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminenţa producerii pagubei invocate, sub acest aspect, fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute ca atare în acţiunea formulată.

Prin urmare, nici în ceea ce priveşte condiţia existenţei unei pagube iminente, reclamanta nu a făcut dovada că aceasta este îndeplinită, neexistând nicio dovadă că executarea acestui act administrativ i-ar crea o pagubă care nu ar putea fi reparată decât prin suspendarea efectelor actului administrativ atacat.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, apreciind că aparenţa dreptului este în favoarea sa, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 13 octombrie 2022, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă, constatând că recurenta-pârâtă a formulat critici de nelegalitate care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., fiind dezvoltate argumentele pentru care a apreciat că pronunţarea hotărârii recurate a fost dată cu interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente speţei, referindu-se în concret la dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 care prevăd îndeplinirea cumulativă a condiţiilor privind existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente, necesare suspendării executării efectelor unui act administrativ.

2.2. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu cererea privind suspendarea executării Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 64/2022 privind aplicarea prevederilor art. II din Legea nr. 259/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", precum şi privind modificarea şi completarea Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă.

Prima instanţă a admis cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 64/2022 privind aplicarea prevederilor art. II din Legea nr. 259/2021, emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, reţinând că sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile prevăzute în mod expres de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, motivul de casare invocat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.

Cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cazul bine justificat şi paguba iminentă, care se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei şi invers.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cu privire la prima condiţie legală existenţa unui caz bine justificat, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi, în jurisprudenţa sa constantă, a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Asemenea împrejurări vădite, cu titlu exemplificativ însă fără a fi limitative, au fost reţinute de instanţa supremă ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ ori modificarea importantă a acestuia în calea recursului administrativ.

În speţă, prima instanţă a reţinut, cu privire la cazul bine justificat, neclaritatea ordinului atacat, care conduce la stabilirea în mod diferenţiat a impozitului, în funcţie de modalitatea în care fiecare operator/contribuabil interpretează ordinul, legiuitorul secundar neprevăzând criterii clare de clacul al impozitului pe veniturile suplimentare.

Înalta Curte constată că actul normativ care a stat la baza emiterii ordinului contestat în prezenta cauză este art. II din Legea nr. 259/2021 potrivit căruia:

"(1) În perioada de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021 - 2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică rezultat din diferenţa dintre preţul mediu lunar de vânzare al energiei electrice şi preţul de 450 RON/MWh se impozitează cu 80%.

(2) De la prevederile alin. (1) sunt exceptaţi producătorii de energie electrică pe bază de combustibili fosili, inclusiv cogenerare.

(2^1) Impozitul prevăzut la alin. (1) se declară şi se plăteşte de către producătorii de energie electrică, cu excepţia producătorilor de energie prevăzuţi la alin. (2), lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează acest impozit. Plata impozitului se efectuează la bugetul de stat, într-un cont de venituri bugetare distinct.

(2^2) Prin excepţie de la prevederile alin. (2^1), impozitul prevăzut la alin. (1), datorat pentru perioada 1 noiembrie - 31 decembrie 2021, se declară şi se plăteşte până la 25 ianuarie 2022.

(3) Modul de aplicare a impozitului prevăzut la alin. (1) se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi".

Din prevederile legale redate anterior, Înalta Curte reţine că la alin. (1) al art. II din Legea nr. 259/2021 se prevede impozitarea cu 80% a venitului suplimentar realizat de producătorii de energie electrică, avându-se în vedere diferenţa dintre preţul mediu lunar de vânzare al energiei electrice şi preţul de 450 RON/MWh, fără ca legiuitorul să detalieze şi ce se înţelege prin acest preţ mediu lunar de vânzare al energiei electrice. În alin. (3) al art. II din acelaşi act normativ, legiuitorul şi-a manifestat voinţa în sensul că modul de aplicare a impozitului prevăzut la alin. (1) se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, fiind emis în acest sens Ordinul nr. 64/2022, contestat în prezenta cauză.

Însă, prin Ordinul nr. 64/2022 au fost reglementate doar perioada de timp în care se calculează impozitul pe venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică, modelul de declarare a impozitului şi instrucţiunile de completare a formularului de declaraţie, fără a fi detaliate posibile criterii în funcţie de care preţul mediu lunar de vânzare al energiei electrice să fie calculat. Or, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond preţul de tranzacţionare pe pieţele administrate se stabileşte prin mecanismul cererii şi ofertei, iar în lipsa unor criterii, calculul unui preţ mediu lunar de vânzare al energiei electrice, în mod unitar, de către toţi operatorii vizaţi de către impozit, nu este posibil.

În plus, şi faptul că prin O.U.G. nr. 11/2022 privind modificarea şi completarea Legii nr. 259/2021 a fost abrogat alin. (3) al art. II din Legea nr. 259/2021, text de lege în temeiul căruia a fost emis Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 64/2022, contestat în cauză, este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Nu pot fi primite, pentru a justifica legalitatea actului, argumentele recurentei-pârâte privind aplicabilitatea limitată în timp a ordinului contestat, câtă vreme nu a fost detaliat, într-o manieră suficientă, modul de aplicare a impozitului pentru perioada 1 noiembrie - 31 decembrie 2021, astfel încât intimata-reclamantă să cunoască la ce preţ mediu lunar de vânzare să se raporteze.

Prin raportare la considerentele anterior expuse, Înalta Curte reţine că este îndeplinită în cauză condiţia existenţei cazului bine justificat.

Condiţia pagubei iminente presupune producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, dar cu toate acestea, se impune a fi subliniat faptul că iminenţa prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenţia unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul şi în situaţia dedusă prezentei judecăţi.

Astfel, problema neclarităţii ordinului în ceea ce priveşte modalitatea concretă de calcul a venitului suplimentar, raportat la cuantumul impozitării de 80%, pot produce efecte ireversibile asupra patrimoniului intimatei-reclamante de natură să afecteze activitatea societăţii.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente, astfel cum este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

În considerarea tuturor acestor argumente, recursul apare ca fiind nefondat, criticile formulate nefiind apte să conducă la modificarea soluţiei date de către prima instanţă, care a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, până la pronunţarea instanţei de fond pe acţiunea în anulare.

Având în vedere această soluţie, în raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte, care a formulat recurs privind modul de soluţionare a fondului litigiului de către prima instanţă, ceea ce a necesitat din partea intimatei-reclamante avansarea unor cheltuieli pentru asistenţă juridică calificată, Înalta Curte reţine caracterul întemeiat al cererii de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-reclamant, urmând a o încuviinţa.

În ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată, Înalta Curte apreciază că onorariul avocaţial solicitat, potrivit dovezilor depuse la dosar, este disproporţionat în raport cu complexitatea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de reprezentanţii casei de avocatură, care a constat în formularea întâmpinării şi prezenţa la un singur termen de judecată acordat pentru soluţionarea recursului, impunându-se aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., respectiv reducerea onorariului avocaţial şi acordarea sumei de 4000 RON, nu de 18.002,44 RON cât s-a solicitat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat şi va obliga recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 4000 RON, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă.

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 549/2022 din 15 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 4000 RON, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.